Decizia civilă nr. 4341/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4341/R/2013
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. R. împotriva sentinței civile nr. 2131 din 22 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. S., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a răspuns solicitării instanței și a depus la dosar copia sentinței civile nr. 6/_ a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._, care nu privește însă veniturile menționate în adeverința nr. 1/2009 eliberată de SC Elcond SA, ci activitatea desfășurată în grupa I-a de muncă.
Reclamanta recurentă arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, obligarea pârâtei să i-a în considerare adeverința nr. 1/_ eliberată de SC Elcond SA Z. și să recalculeze pensia în funcție de cumulul de funcții, pentru motivele formulate în scris.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea sa înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului S., contestatoarea C. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S. recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr. 1/_, eliberata de S.C. "Elcond"; S.A. Z. .
Intimata C. J. DE P. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea contestației ca nelegală și netemeinică, motivat de faptul că reclamantei i-au fost luate în calcul toate sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat.
Prin sentința civilă nr. 2131 din 22 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj,
s-a respins ca nefondată contestația formulată de către contestatoarea C.
împotriva deciziei nr.1. din_ emisă de intimata C. J. DE P.
.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea C. R. a contestat decizia nr.1. din_ emisă de intimata C. J. DE P. S., motivat de refuzul valorificării adeverinței nr.1/_, eliberata de S.C. "Elcond"; S.A. Z. în vederea reclaculării pensiei la limită de vârstă.
Prin decizia nr.1. /_, drepturile de pensie au fost recalculate prin valorificarea perioadei_ -_ ca stagiu de cotizare în grupa I de munca, conform dispozitivului sentinței civile nr. 6/_ a Tribunalului S. . Conform art. 165 alin. l si 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de munca, precum si sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale sunt :sporul de vechime în munca; sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucru pe platformele marine de foraj și extracție;indemnizația de zbor;sporul pentru condiții grele de munca;sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifica fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de munca.
Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cat și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.
Prin urmare, prima instanță a reținut că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual veniturile brute care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de_ .
Pentru aceste motive, prima instanță a reținut că prezenta contestație este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. R., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță nu a obligat pârâta la valorificarea veniturilor brute realizate în perioada_ -_, menționate în adeverința nr.1/_, așa cum prevede Legea nr.263/2010, art.165 alin. 1 și alin.2.
Recurenta a arătat în esență că sporul CUMF/CUMULF ( cumul funcții) a fost un spor permanent, negociat prin contractul de muncă în fiecare an, fiind depus la dosar un contract de muncă din care rezultă procentul de 25% negocia) și este un spor de delegație, care a făcut parte din salariul brut, deci s-a reținut contribuția pentru pensie și din această sumă.
În recurs, s-au depus de către recurentă extrase din statele de plată pe anumite luni ale anilor 1993-1999.
Intimata C. J. de P. S. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate.
Analizând recursul formulat de reclamanta C. R., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat
, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.165 alin.2 din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise
în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prevederile art.VI din Anexa 15 a H.G. nr.257/2011 de aprobare a Normelor de aplicare a Legii 263/2010, exceptează anumite venituri realizate de la luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de_ .
Se reține că adeverința nr.1/_ eliberata de S.C. "Elcond"; S.A. Z. cuprinde venituri brute lunare realizate de către recurentă în perioada 1992- 2001, fără ca acestea să fie defalcate, motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de recalculare a pensiei sale prin luarea în considerarea a veniturilor menționate în această adeverință, întrucât, în acest condiții, nici casa de pensii, nici instanța, nu are posibilitatea să verifice și să stabilească care sunt drepturile salariale care au fost incluse, conform legislației anterioare datei de_, în baza de calcul a pensiilor.
În măsura în care recurenta va obține de la fostul angajator o adeverință care să cuprindă detalierea componentelor venitului brut realizat lunar și temeiul acordării fiecărui drept salarial, astfel cum rezultă parțial din cele câteva extrase din statele de plată depuse la dosar, aceasta va putea formula o nouă cerere de recalculare a drepturilor sale de pensie.
Pentru aceste motive, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge recursul declarat de reclamanta C. R. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. R.
împotriva sentinței civile nr.2131 din _ | a Tribunalului | S. | pronunțată | în |
dosarul nr._, pe care o menține. | ||||
Irevocabilă. | ||||
Pronunțată în ședința publică din _ | . |
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
C. | M. | S. | -C. B. | I. -R. | M. |
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Sălaj: C. N. C.
← Sentința civilă nr. 14666/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 11936/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|