Decizia civilă nr. 4584/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4584/R/2013
Ședința publică din data de 2 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
Grefier: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul C. GR. V. împotriva deciziei civile nr. 2289/R/13 mai 20913, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații C. V. JR,
C. J. DE P. M. ȘI P. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că repunerea pe rol a cauzei a avut loc urmare solicitării contestatorului, care a cerut și judecata în
lipsă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 2289/R din 13 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. GR. V., P. C., C. V. jr. împotriva sentinței civile nr. 191 din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Prin demersul lor, reclamanții recurenți au solicitat obligarea pârâtei C. J. de P. M. la recalcularea și predarea diferenței de indemnizație care a fost stabilită numitei C. Adela născută Reus, de la data de_ până la_ .
De asemenea, reclamantul C. V. senior a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească diferența de la 100 lei lunar la 200 lei lunar, ca soț supraviețuitor, conform O.U.G. nr. 59/_ pentru modificarea Decretului nr. 118/1990, de la data de_ și până în prezent.
În ceea ce privește primul petit, Curtea a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță incidența prescripției, în condițiile în care pretențiile reclamanților vizează intervalul_ -_, iar acțiunea a fost formulată la data de_, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani stabilit de art. 120 din Legea nr. 263/2010.
Curtea a reținut ca fiind legală și temeinică și soluția pronunțată de către tribunal în privința celui de-al doilea petit.
În acest sens, a reținut că solicitarea reclamantului C. V. senior de acordare a diferenței de la indemnizația de 100 lei la 200 lei, începând cu data de_, este prescrisă pentru intervalul_ -_, respectiv este nefondată ulterior acestei date.
Referitor la prescripție, s-a constatat că acțiunea a fost promovată la data de_, astfel că pretențiile aferente perioadei_ -_ au fost formulate în afara termenului de prescripție de 3 ani.
Impedimentul invocat, respectiv lipsa unor dispoziții legale care să confere un fine de admitere unei eventuale cereri formulate de către reclamant, nu constituie un argument pentru a aprecia asupra unei eventuale întreruperi a termenului de prescripție, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 41/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, de care se prevalează recurentul, s-a stabilit că de măsurile reparatorii prevăzute art. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 beneficiază toți cetățenii români, indiferent de naționalitatea acestora, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, nefiind însă statuate dezlegări obligatorii în sensul pretins de reclamant.
Este adevărat că prin O.U.G. nr. 59/2008 s-a modificat art. 4 din Decretul Lege nr. 118/1990, în sensul că s-a stabilit că "Soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit";.
Însă, prevederile evocate nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât beneficiul pretins în cauza dedusă judecății se întemeiază pe calitatea de soț supraviețuitor al defunctei lui soții, drepturile celei din urmă fiind acordate în baza OUG nr. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Prin urmare, câtă vreme defuncta soție a reclamantului nu a fost beneficiara Decretului Lege nr. 118/1990, act normativ modificat prin O.U.G. nr. 59/2008 și de care se prevalează reclamantul, beneficiile recunoscute prin acest act normativ nu pot fi extinse în ceea ce-l privește pe reclamant.
Pentru toate aceste considerente, găsind recursul nefondat, în baza art.
312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea l-a respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare C. GR. V.
, invocând dispozițiile art. 503 al.2 pct.3 - 4 din Codul de procedura civila.
Contestatorul arată că este aplicabil punctul 3 - instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; punctul 4 - instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauza.
În motivele de recurs și în concluziile scrise a evocat Decretul - Lege nr.
118/1990 art.13 și Legea nr.189/2000, art. 10.
Conform acestui text pârâta C. J. de P. M. era obligată din oficiu să verifice legalitatea ce i-a fost acordată, însă n-a făcut această verificare și nici n-a emis decizie de revizuire conform pct.2 împotriva căreia să poată formula contestație.
Așa cum rezulta din toate actele de la dosar pârâta a încălcat legile neștiind ca refugiul soției sale C. ADELA se întinde de la_ până la _
Toate legile în această materie prevedeau că refugiul soției sale se întinde până azi așa cum prevede în decizia în interesul legii nr.41/2007.
Or, C. J. de P. M. și M. Muncii și Prevederilor Sociale susțin până astăzi în pofida deciziei emise că refugiul se întinde pana la_ .
Pârâta, instanța de fond și instanța de recurs au susținut că în cauză operează prescripția pentru toate actele.
Este inexact pentru ca parata a emis Hotărârea 346/_, hotărâre care a stat la baza deciziilor de stabilire a indemnizațiilor de refugiu și indemnizației de soț supraviețuitor.
Aceasta hotărâre a făcut parte din toate deciziile fără de care nu se putea stabili indemnizațiile.
Contestatorul a atacat aceasta hotărâre, iar prin sentința civilă nr.549 din 28 noiembrie 2002 din dosarul 5717/2002 contestația i-a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj.
De asemenea i-a fost respins recursul împotriva acestei sentințe de către Curtea de C. și Justiție secția civila.
Toate aceste hotărâri au fost definitive și irevocabile.
În atare situație contestatorul nu mai avea nici o posibilitate să conteste această hotărâre.
Instanța de fond și Curtea de Apel invocă prescripția actelor pronunțate în cauză, ori pentru ca să piardă termenul de prescripție trebuia să existe o lege până la care putea să se adreseze instanței.
Singura lege este Decretul Lege nr. 118/1990; Legea nr. 189/2000 prevăd termenul în care putea să facă contestație, ceea ce a și făcut. Ordonanța de Urgență nr. 105/1999, Ordonanța nr. 59/2008, ca și celelalte ordonanțe și legi, în materie au modificat Decretul Lege nr.118/1990, restul actelor normative nu prevăd nici un termen până la care putea să atace respectivele acte.
Având sentința și deciziile definitive pronunțate în cauză i-a fost imposibil să facă vreo contestație împotriva oricărei legi.
Neavând nici o posibilitate să conteste s-a adresat multor organe, Guvern, Senat, Camera Deputaților, M. Muncii, Ministerul Justiției și altor organe care toate i-au răspuns că nu există nici o posibilitate în sensul că refugiul se întinde până azi.
Apărând decizia nr.41/2007 a așteptat ca pârâta să se conformeze acesteia și art.10 Legea nr. 189/2000, în sensul de a emite decizie, pe care să o poată contesta.
Nemaifiind aceasta decizie s-a văzut obligat să se adreseze justiției cu acțiune în speță.
Nicăieri nu se prevede vreun termen de contestație așa că acțiunea nu este prescrisă.
Deci singurul termen de contestare este cel prevăzut în Decretul nr.
118/1990 și Legea nr. 189/2000, căreia s-a conformat.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Fiind vorba despre o decizie pronunțată într-un litigiu pornit sub incidența Codului de procedură civilă din 1865, aceasta rămâne supusă dispozițiilor acestui cod inclusiv în ce privește căile extraordinare de atac.
De altfel, dispozițiile art. 318 ale Codului de procedură civilă din 1865 sunt similare cu cele din Noul Cod de Procedură Civilă citate de contestator.
În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este practic o eroare de judecată, detalierea motivelor de contestație în anulare nepermițând
încadrarea acestora în condițiile restrictive de admitere a acestei căi extraordinare de atac.
Astfel, sintagma de "greșeală materială"; trebuie definită în opoziție cu cea de "greșeală de judecată";, fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Or, tocmai astfel de greșeli de judecată indică în speță contestatorul, invocând și criticând modul în care instanța de recurs s-a raportat la prevederile legale incidente în cauză pentru a decide în privința legalității actului dedus judecății.
Eroarea materială trebuie să poarte asupra realității faptice, palpabile, constând, astfel, dintr-o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al cuvântului. Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, în contra dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318 C.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Or, sub nici o formă nu se poate considera că împrejurările evocate de contestator ar putea fi privite, în lumina celor arătate mai sus, ca erori materiale.
Prin urmare, dat fiind caracterul extraordinar al contestației în anulare, nu se poate admite anularea deciziilor intrate în puterea de lucru judecat prin formularea unui recurs la recurs, cum se conturează practic această cale de atac promovată.
Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul
C. GR. V. împotriva deciziei civile nr. 2289/R din 13 mai 2013 pronunțată de Curtea de_ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. | D. C. | G. | N. | M. |
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.recurs. L.D. /S.D. /D.G.
GREFIER,
N. N.
| ← Sentința civilă nr. 14038/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 5012/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
