Sentința civilă nr. 13374/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13374

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier R. -I. P.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant N. R. D. și pe pârât

  1. J. DE P., având ca obiect recalculare pensie

    La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.

    S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care:

    Se constata ca mersul dezbaterilor si cuvântul părților pe fondul cauzei au fost consemnate in încheierea de ședință de la termenul de judecata din_, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre, data la care a fost amânata pronunțarea instanța având nevoie de timp pentru a delibera.

    INSTANȚA

    Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de_, reclamanta N. R.

  2. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., a solicitat instanței anularea Deciziei de pensionare nr.2. /_ emisă de pârâta C. J. de P. C. și obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a vârstei de 57 de ani, conform Legii nr.19/2000 și recalcularea punctului de pensie conform veniturilor brute realizate.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin decizia contestată mai sus, nu i s-a luat in calcul perioada cât a fost încadrată în grupa a II-a de muncă deoarece funcția de economist nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990 si H.G. nr. 1223/1990.

Reclamanta a contestat decizia și prin Hotărârea nr.4242/_ s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei, arătându-se că perioada desfășurată de reclamantă în grupa a II-a de muncă nu poate fi acordată întrucât nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990 și H.G.nr.1223/1990.

Pârâta legal citată a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art.149 și 153 din Legea nr. 263/2010 și copia dosarului de pensie pentru probarea pretențiilor reclamantei.

Prin precizarea de acțiune de la fila 142, reclamanta a precizat că titlul 3 al acțiunii solicitând luarea în calcul a perioadei desfășurate in grupa a II-a de muncă conform Adeverintelor nr.48/_ emisa de SC SPUT SA C. -N. si nr. 10/SCCF/_ emisa de SC. IMPREST SRL SATU-MARE.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamantei prin Decizia nr. 2. i s-a recalculat pensia in baza art.107 prin valorificarea în decizie a perioadelor_ -_ respectiv_ -_ desfășurată de reclamantă în grupa a II-a de muncă, însă i s-a respins această cerere, întrucât aceste perioade nu pot fi încadrate în prevederile Ordinului nr. 50/1990 respectiv H.G. nr. 1223/1990.

Conform înscrierilor din carnetul de muncă, reclamanta a fost angajată la S.C. SPUT SA

C. și SC CONSTRUCȚII FEROVIARE SA, iar în perioada_ -_ a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% o perioadă de 9 ani și o zi conform O.G. nr. 1223/1990, anexa nr.2 pct.3 din Ordinul nr.50/1990. Această perioadă a fost menționată în Adeverința nr. 48/_ emisă de SC SPUT SA C. și s-a certificat de către societate că reclamantei i s-a acordat această grupă de muncă.

Pentru perioada_ -_ reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă tot în procent de 100% din timp lucrat conform Ordinului nr. 50, anexa II, pct.3, respectiv HG nr.1223/1990, fapt menționat si dovedit prin Adeverința nr. 10/SCCF/_ emisă de SC IMPREST SATU MARE.

În adeverințele menționate se arată că pentru perioadele menționate s-a plătit C.A.S. si pensie suplimentară.

Referitor la încadrarea în grupa a II-a de muncă, instanța constată că ținând cont de prevederile pct.3, 6 si 7 din Ordinul nr. 50/1990, coroborat cu art. 3 alin.1 lit.g si art. 158 alin.1 din Legea nr. 263/2010, încadrarea în grupa a II-a de muncă a reclamantului s-a efectuat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Instanța apreciază că la calcularea drepturilor cu titlu de pensie au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.263/2010,întrucât soluția contrară ar însemna încălcarea principiului contributivității cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor.

Conform Decretului Lege nr.68/1990 și a H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul MMPS nr.50/1990.

Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.

Prin Ordinul comun nr.125 din_, care a completat Ordinul nr.50/1990, emis de

M.M.O.S. și M.S., au fost stabilite locurile de muncă,activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupele I-a și a II-a de muncă, în vederea pensionării. Acest Ordin a fost emis în baza Legii nr.3/1977 și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-Lege nr.68/1990 prin care se urmărea înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și încadrarea în grupele de muncă.

Referitor la aplicarea acestor prevederi Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.87/1999 în sensul că, prevederile Decretului-Lege nr.68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care recunosc beneficiul dreptului de încadrare în grupele de muncă numai în favoarea unor categorii de asigurați și nu în favoarea altora care,realmente, se află în aceeași situație.

Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.

Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv Adeverințele nr. 48/_ emisa de SC SPUT SA C. -N. si nr. 10/SCCF/_ emisa de SC. IMPREST SRL SATU-MARE,

rezultă că reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timp conform Ordinului nr. 50/1990 a M.M.PS, pct.3 si pct.4 Anexa 2 si HG nr. 1223/1990.

Așa fiind, instanța consideră că intimata, în mod nejustificat refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind nelucrată în grupa a II-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi.

Mai mult, intimata, depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru reclamantă a duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei a II-a de muncă, adăugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.

Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ca urmare a încadrării reclamantei în grupa a II-a de muncă pentru perioada specificată, intimata a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, deși a fost legal citată intimata nu s-a prezentat și nici nu a făcut precizări scrise cu privire la plata sau neplata contribuțiilor privindu-l pe reclamantă.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin adeverințele anterior menționate, instanța în temeiul art.153 lit.f si g coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, va admite acțiunea acesteia așa cum a fost formulată.

Totodată, va obliga pârâta să emită o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a perioadei_ -_ respectiv_ -_ cat a lucrat in grupa a II -a de munca, conform Adeverintelor nr.48/_ emisa de SC SPUT SA C. -N. si nr. 10/SCCF/_ emisa de SC. IMPREST SRL SATU-MARE, incepind cu data de_, care este data lunii următoare înregistrării cererii de recalculare.

Întrucât pârâta s-a aflat în culpă procesuală, conform prevederilor art. 274 Cod Procedură Civilă va fi obligată să achite reclamantului suma de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform chitanței de la fila 146.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea civila formulata si precizata de reclamanta N. R. D., domiciliată în C. -N., str.M. nr.28, bl.M12, ap.14, jud.C. impotriva paratei C. J. DE P. C.

, cu sediul în C. -N., str.G. C. nr.2, jud.C. si in consecinta:

Anuleaza decizia de pensionare privind recalcularea pensiei pentru limita de virsta cu nr 2.

/_ emisa de pirita C. J. DE P. C. .

Obliga parata C. J. de P. C. sa emita o noua decizie privind pensia pentru limita de varsta si munca depusa pentru reclamanta cu luarea in considerare a perioadei_ -_ respectiv_ -_ cat a lucrat in grupa a II -a de munca conform Adeverintelor nr.48/_ emisa de SC SPUT SA C. -N. si nr. 10/SCCF/_ emisa de SC. IMPREST SRL SATU-MARE, incepind cu data de_ .

Obliga pirita sa achite reclamantei suma de 1200 lei cheltuieli de judecata . Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din data de_ .

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

O. -R. L.

Red.BGZ/tehn.MG 4 ex. 26.09.13

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13374/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale