Sentința civilă nr. 14038/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14038/2013

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul C.

V. în contradictoriu cu pârâtele C. J. DE P. C. și C. - C.

C. DE C. B., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat V. Cheța, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului, întrebat fiind, arată că a făcut precizare de acțiune în scris și a depus-o la dosar, însă instanța, din lecturarea dosarului nu poate reține faptul că acesta s-a conformat dispozițiilor instanței.

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a sporurilor menționate în Adeverința nr. 1357/_, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea formulată înregistrată la instanță reclamantul C. V. a chemat în judecată pe pârâtele C. J. de P. C. și C. C. de C., solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a orelor

suplimentare, școală, conducere simplificată a locomotivei, diverse, acord global, ore festive, cap de sectie, pericol, sporuri speciale, CO/CM, alte sume, alte sporuri din adeverința nr. 1357/_ începând cu data de_ precum și cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat că este pensionat din anul 2006.

Având funcția de mecanic de locomotivă a beneficiat de mai multe sporuri, sporuri care se regăsesc în adeverința depusă la pârâtă, însă pârâta a refuzat să o ia în calcul.

Prin scriptul depus la data de_ (f.109), reclamantul arată că înțelege să conteste și Hotărârea nr. 4796/2013 a Comisiei Centrale de C. .

Pârâta C. J. de P. C., legal citată, a depus un script în care arată că tribunalele au competență materială doar asupra deciziilor Comisiei Centrale și nu direct asupra deciziilor de pensie.

Pârâta C. C. de C. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a orelor suplimentare, școală, conducere simplificată a locomotivei, diverse, acord global, ore festive, cap de sectie, pericol, sporuri speciale, CO/CM, alte sume, alte sporuri din adeverința nr. 1357/_ începând cu data de_ precum și cheltuieli de judecată.

Reclamantul a depus adeverința la pârâtă în data de_, intrând sub incidența prevederilor Legii nr. 263/2010.

Pârâta C. J. de P. C. a emis decizia de pensionare nr.

235997/_ .

Împotriva acestei decizii de pensionare reclamantul a formulat contestație potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.

Prin Hotărârea nr. 4796/_, C. C. de C. a respins contestația formulată de către reclamant.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Adeverința nr. 1357/_ emisă de RTFC- Depoul de Locomotive C. cuprinde diferențe, concediu odihnă, concediu medical, compensații, acord global, premii, ore festive, alte sporuri, diverse, spor odihnă, școala, con. simpl., ore suplimentare, ajust. sal. care nu au fost luate în calcul de pârâtă.

În adeverință nu se face mențiunea că pentru aceste venituri au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale, iar din actele normative enumerate de angajator nu rezultă că pentru aceste venituri au fost reținute contribuțiile de asigurări sociale aferente.

Pentru a se putea aplica principiul contributivității reclamanta trebuie să facă dovada expresă că s-a plătit contribuția de asigurări sociale și pentru pensie suplimentară atât de către angajator cât și de către angajat.

Așa cum rezultă și din Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție "aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care aceste a au făcut parte din baza

de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau

re zultă din ade ve rință, conform le gislație i în vigoare, și s -a plătit

contribuția de asigurări sociale ";.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu

sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au f ăcu t p ar te d in b az a de c alcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, formele de retribuire pentru "orele suplimentare"; realizate peste programul normal de lucru; alte sporuri care nu au avut caracter permanent etc., astfel că acestea nu pot fi luate în calcul de către pârâtă.

Indemnizațiile pentru concediu de odihnă și concediul medical nu pot fi luate în calcul separat, pârâta luând în calcul pe această perioadă salariul de încadrare și sporurile permanente.

Pentru sumele acordate cu titlu de diferențe, alte sporuri, diverse, spor odihnă, școala, con. simpl., ajust. sal. și ore festive nu se arată ce reprezintă, temeiul în baza căruia s-au acordat și dacă s- au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Potrivit prevederilor Decretului nr. 46/1982 pentru compensații nu s-a datorat și virat contribuția de asigurări sociale și, prin urmare, nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensiei, întrucât s- ar încălca principiul contributivității.

Raportat la considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 să fie respinsă acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. V. cu domiciliul în C. -N., str. T. V., bl. 4, nr. 6-8, ap. 38, jud. C.

împotriva pârâtelor C. J. de P. C. cu sediul în C. -N., str.G. C. nr.2, jud. C. și C. C. de C. cu sediul în B.

, str. L. nr. 8, sector 2 având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

O. -R. L.

O.L. 11 Octombrie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14038/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale