Încheierea civilă nr. 1342/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.1342/ F/2013

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C.

N.

, judecător

GREFIER: V.

V.

cu participarea asistenților judiciari:

V. C. M. - L. A. S.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul F. I. T. N. în contradictoriu cu intimata C. T. DE P. B., având ca obiect recalculare pensie OUG 59/2011.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la data de_ la dosarul cauzei s-a depus un script intitulat Note de ședință din partea contestatorului prin care învederează instanței că renunță la judecata contestației formulate, solicitând, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, a se lua act de această manifestare de voință.

Tribunalul, văzând actele dosarului rămâne în pronunțare cu cauza.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin contestația formulată împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr.84655 emisă la data de_ de C. T. de P. B., înregistrată sub nr.de mai sus, contestatorul F. I. T.

N., în contradictoriu cu C. T. de P. B., a solicitat instanței anularea deciziei menționată ca fiind nelegală și obligarea intimatei C. T. de P. B. să emită o nouă decizie prin care să se mențină pensia și cuantumul pensiei aflat în plată anterior operațiunii de recalculare din 19 august 2010, de 5.181 lei, fără cheltuieli de judecată, în esență pentru următoarele considerente: decizia de revizuire nu cuprinde motivarea în fapt și indică generic temeiul de drept al revizuirii, precum și modalitatea de contestare a deciziei; actele doveditoare din care rezultă date și elemente care nu existau la dosarul de pensii, ce atestă realizarea unor venituri care nu au fost luate în calculul pensiei sale, deși pentru acestea s-a achitat contribuția de asigurări sociale, depuse la data de 25 iulie 2011, nu au fost avute în vedere la emiterea deciziei de revizuire; reiterează argumentele prezentate în dosarul nr._ sub aspectul nelegalității măsurii de anulare a pensiei de serviciu consecință a căreia i s-a eliberat decizia de pensionare supusă măsurii de revizuire contestată în prezenta cauză: Încălcarea dreptului de proprietate ocrotit de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană Drepturilor Omului, nesocotirea dreptului câștigat și încălcarea principiului neretroactivității legii, discriminarea, încălcarea principiului constituțional al supremației legii.

În drept invocă dispozițiile art. 1 din OUG nr. 59/2011, art. 18, 20 alin. 1, art. 21 alin. 1 și 2 din Metodologia de calcul anexă la OUG nr. 59/2011, art. 20, 53 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană, Protocolul nr. 12 adițional la aceeași convenție, art. 14 al Convenției europene, Pactul internațional ONU privitor la drepturile civile și politice, Declarația universală a drepturilor omului, art. 5 alin. 1 pct. I, art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000.

1

Intimata C. T. de P. B., legal citată, nu și-a delegat reprezentant în cauză, însă a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea contestației ca netemeinică .

La data de_ contestatorul a depus note de ședință prin care învederează că la data de_, respectiv_ s-au emis decizii de recalculare a pensiei revizuite, ce îl nemulțumesc pentru motivul neluării în calcul și a veniturilor obținute prin hotărâre judecătorească cu titlu de diferențe salariale, respectiv momentul de la care se datorează majorarea pensiei, la care intimata a răspuns prin scriptul intitulat " precizări"; depus la dosar la data de_ . Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. h din Legea nr. 119/2010 și ale art. 196 lit. j din Legea nr. 263/2010, invocată în cauză, a fost respinsă ca neîntemeiată de instanța de contencios constituțional la dat de_ .

Prin scriptul atașat la dosar la fila282 contestatorul solicită instanței a lua act de renunțarea

sa la judecata contestației promovate.

Potrivit art. 246 Cod proc. civ. reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, fie verbal în ședința, fie prin cerere scrisă. Condițiile impuse de legiuitor pentru ipoteza desistării sunt îndeplinite în cauza, titularul demersului juridic adresat instanței manifestându-și neechivoc voința sistării judecății, prin înscrisul depus la dosarul cauzei, astfel încât, având în vedere și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil ce permite nu doar sesizarea instanței de judecată, ci și încetarea procedurilor judiciare, pentru considerentele de fapt și drept expuse, tribunalul va lua act de renunțarea la judecarea contestației.

Cheltuieli de judecată intimata nu a solicitat a fi acordate.

Votul consultativ al asistenților judiciari, solicitat conform art.55 alin.2 din Legea nr.

304/2004 rep., este exprimat în același sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTARESTE

Ia act de renunțarea contestatorului F. I. T. N. ,domiciliat in mun.B., str.M. E.

, nr.4, sc.A, etaj II, ap.8, județul B. -Năsăud la judecarea acțiunii civile formulată împotriva intimatei C. T. de P. B., cu sediul in mun.B., B-dul.R., nr.22, județul

B. -Năsăud.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. N. V. V.

cu votul consultativ al asistenților judiciari:

V. C. M. L. A. S.

Red.dact. N.C. _

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1342/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale