Sentința civilă nr. 10492/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 10492/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de reclamanta B. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. având ca obiect recalculare pensie .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Rebrean A. M. de la baroul C. cu delegația la dosar, lipsa fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul pune in discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii invocata de parata prin întâmpinare .
Reprezentanta reclamantului susține răspunsul la întâmpinare depus la dosar, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata, având în vedere ca decizia de pensionare care face obiectul prezentei cauze este emisa sub imperiul Legii nr. 19/2010, iar calea de atac si instanța competenta este cea stipulata prin aceasta lege si nu prin Legea nr. 263/2010 care este o lege ulterioara și care se aplica situațiilor născute sub imperiul ei, începând cu data de_ . Declară că nu are cereri în probațiune de formulat.
Tribunalul unește excepția cu fondul cauzei și nefiind cereri in probațiune de formulat declara închisă faza de cercetare judecătoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei .
Reprezentanta reclamantei susține acțiunea cum este formulată solicitând admiterea ei cu cheltuieli de judecata .
Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta B. I. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C. si a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a orelor festive menționate în Adeverința nr. 41/F/a/41/2010 emisă de Regionala CFR C., Serviciul Comercial, motivând că potrivit
prevederilor Legii nr. 19/2000 si a OUG nr. 4/2005 este îndreptățită să i se recalculeze pensia cu luarea în considerare a acestor venituri și că solicitarea recalculării pensiei a rămas fără răspuns.
În probațiune, reclamanta a depus decizia de pensionare, copia carnetului de muncă si adeverința arătată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii invocând prevederile art. 149 si urm. din Legea nr. 263/2010 si pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei motivând că este neadevărată susținerea că solicitarea de recalculare a rămas fără răspuns.
Asupra cauzei de față, instanța retine următoarele:
Pârâta a emis la data de_ Decizia de pensie nr.1. prin care respinge cererea de recalculare a pensiei reclamantei motivând că veniturile realizate sub forma orelor festive înscrise în Adeverința nr. 41/F/a/41/2010 nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 la normele de aplicare e prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. nr.257/2011.
Potrivit prevederilor art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia centrală de contestații. Procedura de examinare a deciziilor spuse contestării reprezintă procedura administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin.1 sunt definitive.
Conform prevederilor art. 198 din Cod Procedură Civilă de la 1865, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta.
Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile, nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii.
În speță, procedura prealabilă de contestare a deciziei la comisia centrală de contestații est obligatorie, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Având în vedere aceste prevederi legale și faptul că tribunalul este competent să soluționeze litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de contestații în condițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiuni invocată de către pârâtă si va respinge acțiunea formulată de către aceasta împotriva pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă. Respinge acțiunea formulată de către reclamanta B. I. dom. în Dej,
Aleea C. nr. 4, bl.A1, ap.7, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud.C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013.
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.UP/VAM 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 3318/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 921/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|