Sentința civilă nr. 1179/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.1179/F/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. | N. | , judecător |
GREFIER: V. | V. |
cu participarea asistenților judiciari:
A. LS - V. C. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de contestatorul S. I. M. împotriva intimatei C. J. de P. B. -N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul S. I. M. asistat de avocat Cornea Ciprian Sever în substituirea avocatului Cupșa Kiseleff Aris, cu delegație de substituire la dosar - depusă în ședință publică, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul contestatorului nu formulează cereri prealabile soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei.
Contestatorul, prin reprezentantul său, avocat Cornea Ciprian Sever, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulat în scris potrivit argumentelor invocate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
După deliberare, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin contestația înregistrată sub nr.de mai sus, contestatorul S. I., prin reprezentantul său ales, solicită anularea deciziei nr. 1. din_ privind revizuirea în temeiul OUG nr. 59/2011 a pensiei intrucat aceasta este nelegala si netemeinica si menținerea in plata a deciziei de pensionare emise inițial, pentru următoarele motive.
A desfășurat activitatea ca si parlamentar, a fost pensionat, beneficiind de pensia legala in baza dispozițiilor Legii nr.96/2006(Lege privind statutul deputaților si senatorilor) si ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale (modificata si completata).Cuantumul pensiei stabilite in decizia de pensionare nr. 114154/_ a fost stabilit raportat la disp art 82,al.l din Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor( republicata). Prin decizia atacata s-a dispus recalcularea pensiei ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG nr.59/2011. In urma recalculării astfel a pensiei, s-a ajuns la o reducere a cuantumului pensiei la suma de 2.048 de lei.
Consideră ca decizia atacata, cat si modalitatea de calcul sunt nelegale atat din perspectiva normelor constituționale cât și din perspectiva normelor de drept intern,cat, in mod special,a dispozițiilor dreptului comunitar si a deciziilor CEDO in materie.
Dispoziția constituționala cuprinsa in art. 15, al.2 este unul din textele legii fundamentale care pune in lumina caracterul nelegal si in neconcordanta cu Constituția României a dispozițiilor Legii nr.l 19/2010. Potrivit textului constituțional : "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Așadar, o lege se aplică situațiilor născute numai
după adoptarea ei, exercitându-și acțiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. Or, aplicarea în timp a unei legi este guvernată de principiul neretroactivității legii noi. Pensia specială a fost stabilită în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, și sunt derogatorii de la dreptul comun. Legea specială nr. 96/2006 se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor în baza cărora s-au produs efecte juridice definitive, revenind statului obligația de a executa în timp plata pensiei. Deci obligativitatea recalculării cuantumului pensiei acordate sub incidența prevederilor legale anterioare este neconstituțională. Pensia specială care se află în plată constituie drept câștigat ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificata, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactiva a legii noi.. Prin urmare, prin recalcularea cuantumului pensiei se modifică regimul juridic al pensiei speciale stabilit în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie. Textele constitutionale, in speța principiul neretroactivității legii, se oglindesc si in practica instanței constituționale. Practica Curții Constituționale a României a fost, in mod constant,exprimata in sensul ca o lege nu poate retroactiva in sensul de a afecta raporturi juridice născute sub acțiunea unor acte normative aflate in vigoare la momentul cand a luat naștere raportul juridic vizat de noua lege. Si in domeniul incident in speța exista o serie de hotărâri ale Curții Constituționale care statuează in acest sens al neretroactivității;indică,cu titlu de exemplu si trimitere :Decizia 120/2007, ce stabilește:" In cazurile în care, din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate ", Decizia 375/2005 privind sesizările de neconstituționalitate a Legii privind reforma în domeniul proprietății și justiției, a stabilit că noile reglementări privind criteriile și condițiile concrete ale exercitării dreptului la pensie " inclusiv modul de calcul și de actualizare a cuantumului pensiei nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiei anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a acestora; Decizia 57/2006 ce stabilește că: " Condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege, și prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în domeniu și de a stabilii data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat în art. 15, alin. (2) din Constituție.
Același principiu al neretroactivității este reluat si in legislația organica,respectiv in Codul civil,unde la art.4,al.l si 2 pe care îl citează.
Punctul de vedere expus, care critica dispozițiile Legii nr. 119/2010 si a OUG 59/2011,lege care a stat la baza emiterii Deciziei atacata prin prezenta contestație, a fost imbratisat si expus chiar de legiuitor,in cuprinsul Avizului Consiliului Consultativ privitor la Legea unitară a pensiilor, in care se menționează: " Conform principiului drepturilor câștigate, recunoscute în toate statele de drept, orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat chiar dacă pentru cazurile apărute ulterior acesta este diminuat. Măsura recalculării pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității, prevăzut în Art. 15, alin. (2) din Constituția României. Actualele pensii speciale au fost acordate în baza unor legi emise de statul roman, în vigoare la momentul calculării. O recalculare a acestor pensii, care au fost acordate legal, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislații, iar a modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept.
Asa cum menționa la inceputul expunerii, dispozitiile Legii nr 119/2010 si Decizia atacata,care a fost emisa in temeiul Legii nr. 119/2010 si OUG 59/2011 sunt contrare dreptului comunitar, consacrat si in deciziile de speța ce urmează a fi expuse.
Dispozițiile dreptului comunitar pot fi invocate in fata instanței de către părțile dintr-un litigiu national, ele având prioritate fata de legislația interna,fie ea chiar si constitutionala. Prin identitate de rationament, legislatia si practica comunitara are prioritate si fata de deciziile de constituționalitate pronunțate intr-un stat membru. A se vedea in sprijinul celor susținute ,deciziile "Defrenne contra Sabena-nr._ ", "Grad Franz contra Finanzamt Traunstein-nr._ ", "cauza C-314/08,hotarare din 19 noiembrie 2009,Wojewodzki Sad Administracyjny w Republica Polon,in procedura Krzysztof Filipiakimpotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Poznaniu(Polonia)".In astfel de cauze, instantele de judecata investite sa soluționeze o speța urmează sa analizeze daca o lege sau act normativ este in concordanta cu legislația comunitara. In cazul in care se constata de instanța care soluționează speța ca o norma interna, chiar conforma cu constituția statului, incalca dispozițiile dreptului comunitar privitor la drepturile fundamentale, atunci vor avea prioritate,ca aplicabilitate in cauza, dispozitiile comunitare. Ori la nivel de drept comunitar si jurisprudenta CEDO exista reglementari suficient de clare si practica a Curții care analizează chestiunea legata de pensii,cum este Directiva 86/357/CEE, Protocolul 1 din Convenție ,precum si soluții cum ar fi cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei(2004) ;cauza Moskal contra Poloniei(2009);cauza Banfield contra regatului Unit(2005).Potrivit acestor texte legale si jurisprudentei,s-a stabilit ca drepturile care decurg din contribuțiile in cadrul regimurilor de securitate sociala,cum este dreptul la pensie constituie drepturi patrimoniale care intra sub protecția art. 1 din Protocol. Ca atare,in speța este vorba de dispoziții ale dreptului comunitar si de soluții ale Curții Europene a Drepturilor Omului care stabilesc regimul juridic al dreptului la pensie,ca drept fundamental,astfel ca se impune a se aplica aceasta din urma legislatie, care este prioritara. Este de observat ca in ce privește decizia de pensionare,este nelegala si in sensul ca a fost omisa de la calculul duratei de lucru-respectiv contribuție mai multe luni(conform adeverintei),astfel ca si din acest punct de vedere decizia este nelegala.
Intimata C. Teritoriala de P. B. -N., legal citată
, a formulat întâmpinare
(f.17-19) prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
In fapt, contestatorul a beneficiat de o pensie de serviciu stabilita prin Decizia nr. 1. /_
, in baza Legii nr. 96/2006, in cuantum de 4.756 lei, pana la data de_, cand prin Decizia nr. 1.
/_ - emisa de CJP B-N privind recalcularea pensiei de serviciu, s-a stabilit in favoarea acestuia o pensie de asigurări sociale in cuantum de 2.048 lei, aferenta unui punctaj mediu anual de 2.79421 puncte, in baza Legii nr. 119/2010 si a HG nr. 737/2010.
Prin aplicarea dispozițiilor conținute de O.U.G. nr. 59/2011 s-a procedat la revizuirea din oficiu a cuantumului pensiei anterior stabilite, cu respectarea principiului contributivitatii si egalității, prin emiterea Deciziei nr. 1. din_ privind revizuirea pensiei-contestata in cauza.
In raport de anexa la OUG nr. 59/2011, care cuprinde metodologia de calcul, revizuirea pensiei s-a realizat pe baza documentelor existente in dosarul de pensie al reclamantului, prin stabilirea noului cuantum, in funcție de stagiul de cotizarea realizat si punctajul mediu anual. Astfel, potrivit art. 8 din OUG nr. 59/2011 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare. Art. 7 din OUG nr. 59/2011 dispune: "Cuantumul pensiei revizuite se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea unui punct de pensie.La determinarea cuantumului pensiei, fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.Valoarea punctului de pensie prevăzută la alin. (1) este de 732,80 lei, astfel cum a fost stabilită prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010. Arătă ca metodologia de calcul privind
revizuirea pensiilor recalculate, prevede la art. 10 ca punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor realizate lunar si dovedite, existente la dosar, la câștigul salarial mediu brut/net din luna respectivă, prevăzut în anexa nr. 2. Totodată, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (3), se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare, prevăzute în anexa nr. 3.
Comparativ, noile drepturi revizuite sunt nemodificate in punctaj si in cuantum fata de cele stabilite prin recalcularea pensiei, rezultata din aplicarea Legii nr. 119/2010 si a HG nr. 737/2010.
Arătă ca nu au existat elemente noi, diferite de cele utilizate inițial la fundamentarea punctajului mediu anual, astfel ca nu ne aflam in situația unei revizuiri la cererea beneficiarului, aceasta facandu-se din oficiu de catre C. Teritoriala de P. B-N, prin aplicarea OUG nr. 59/2011.
In consecința, nu exista nici diferente de plata a unor drepturi restante, constând în diferența dintre cuantumul cuvenit al pensiei rezultat în urma recalculării și cel obținut în urma revizuirii, pentru perioada de la data de 1 septembrie 2010 și până la data revizuirii.
In ceea ce privește intreaga motivație expusa de contestator in susținerea acțiunii sale, si care se bazează pe argumente ce ce subliniază ipoteza încălcării unor drepturi si principii reglementate prin legea fundamentala-Constitutie, Convenția europeana, coroborate cu norme generate de jurisprudenta Curții europene: -încălcarea dreptului la proprietate ; încălcarea dreptului la nediscriminare ; încălcarea principiului neretroactivitatii legii; încălcarea principiului egalității in drepturi, subliniază ca aceste aspecte, in cazul dat, au fost deja analizate, facand obiectul controlului constituționalității, cat si al instanței de judecata (urmare emiterii Deciziei nr. 1. /_ privind recalcularea pensiei de serviciu, contestata anterior prezentei acțiuni), in dosarul nr._ -ocazie cu care s-a pronunțat Sentința civila nr. 393/F/2011 de catre Tribunalul B. -N., sentința recurata, in prezent pe rolul Curții de apel C. .
In raport cu toate dispozițiile legale menționate, cu aplicabilitate asupra spetei, având in vedere obiectul prezentei cauze, opinează ca cererea reclamantului nu este întemeiata, astfel ca solicită instanței respingerea ei si menținerea deciziei actualmente contestata ca temeinic si legal emisa, constatând corectitudinea revizuirii din oficiu a dreptului de pensie.
In drept, își întemeiază apărările pe prevederile art. 115 din Codul de procedura civila, Legea nr. 567/2004, Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 737/2010, OUG nr. 59/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele.
Contestatorul S. I. fost inițial beneficiarul pensiei anticipată parțial din data de_ (f.37), transformată în pensie de serviciu de la data de_ (f.34) actualizată periodic(f.30, f.26,
24) în considerarea calității de parlamentar, până la data de_ când s-a procedat la recalculare, emițându-se decizia nr.1. /2010 (f.24), în conformitate cu prevederile Legii nr.119/2010 și ale HG nr.737/2010.
Împotriva deciziei de recalculare a pensiei S. I. a formulat contestație, ce a fost respinsă de către Tribunalul B. -N., ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr.393/2011 pronunțată în dosarul nr._ (dosar acvirat), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.4327/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., de constatare a nulității recursului declarat de contestator.
Prin aplicarea dispozițiilor conținute de OUG nr.59/2011 s-a procedat la revizuirea din oficiu a cuantumului pensiei anterior stabilite
, cu respectarea principiului contributivității și egalității, context în care a fost emisă decizia nr.1. din 27 iulie 2011, privind revizuirea pensiei (f.20), contestată
în prezenta cauză.
Astfel, noile prestații de asigurări sociale sunt în cuantum de 2048 lei la un punctaj mediu anual de 2.79421 puncte și la un stagiu total de cotizare de 41 ani, 7 luni în condiții normale. Aceste prestații au fost calculate potrivit disp.art.8 din OUG nr.59/2011, în raport de anexa la ordonanță, iar revizuirea pensiei a fost realizată pe baza documentelor existente în dosarul de pensie al contestatorului.
Potrivit art.1 din OUG nr.59/2011, "pensiile prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Drepturile de pensie revizuite potrivit prezentei ordonanțe de urgență se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin. (1).";
Se constată astfel că decizia de revizuire are la bază practic prevederile Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar prin OUG nr.59/2011 s-a impus revizuirea din oficiu a pensiilor anterior recalculate, fiind indicată metodologia de calcul în anexa respectivă.
În conformitate cu disp.art.1 al.1 lit.c din Legea nr.119/2010 pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar, potrivit art. 3 din aceeași lege,
"pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.";
În acest context, pârâta C. teritorială de pensii B. -N. nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legale date de OUG nr.59/2011 și de Legea nr.119/2010, calculând în mod corespunzător pensia de serviciu, ce a devenit pensie pentru limită de vârstă, modalitatea de calcul fiind aceeași ca în cazul tuturor celorlalte categorii de pensionari.
P. le de serviciu reglementate prin legi speciale, inclusiv prin Legea nr.567/2004, cum este cazul contestatorului, au reprezentat derogări de la legislația de drept comun în materia pensiilor ce a fost conținută în legea cadru nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, lege în vigoare la data emiterii deciziei de recalculare inițiale a pensiei astfel că, tot prin lege, pe baza principiului simetriei juridice, aceste pensii pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
Susținerile contestatorului privitoare la faptul că decizia de revizuire a pensiei este nelegală, invocând în acest sens nerespectarea normelor constituționale, a celor de drept intern și ale dreptului comunitar, precum și cu jurisprudența Curții Europene și în baza cărora și-a întemeiat contestația, cu trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 59/2011, identice din perspectiva reclamată, sunt netemeinice, toate aceste aspecte au fost analizate cu ocazia contestației formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 1. /2010, contestație ce a fost respinsă de către Tribunalul B. -N. ca neîntemeiată prin sentința civilă nr.393 din 9 martie 2011, fără a se mai impune analizarea reiterărilor, dată fiind circumscrierea puterii de lucru judecat.
Totodată, tribunalul constată netemeinicia criticii generic formulată sub aspectul determinării necorespunzătoare de către intimată a stagiului total realizat și nici a cuantumului punctajului stabilit prin decizia de revizuire a pensiei de serviciu, derivată din omiterea "de la calculul duratei de lucru-respectiv contribuție mai multe luni (conform adeverinței)";. Procedeul de revizuire s-a făcut din oficiu, în lipsa oricăror alte elemente determinante ale pensiei, altele decât cele deja avute în vedere la momentul stabilirii ori recalculării pensiei de serviciu, iar alte adeverințe care să ateste contribuții suplimentare la bugetul asigurărilor sociale nu au fost depuse nici la casa de pensii și nici la instanța de judecată, situație în care se apreciază că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor OUG nr.59/2011.
Examinând în concret impactul reducerii cuantumului pensiei prin decizia contestată asupra condițiilor de viață ale acestuia, față de cuantumul pensiei încasate de contestator după data emiterii deciziei de revizuire, de 2048 lei lunar, tribunalul apreciază că pensia acordată pe baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite în cursul activității nu îl pune pe aceasta în situația lipsirii de mijloacele de subzistență, nefiind expus unor dificultăți materiale insurmontabile. În lipsa unor astfel de dovezi, nu se poate reține că aceasta ar suporta o sarcină individuală excesivă, de natură a se încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit prin ordonanța adoptată.
Nici principiul neretroactivității legii civile nu a fost încălcat prin emiterea deciziei de revizuire nr. 1. /2011. Astfel, se reține că principiul neretroactivității legii civile consacrat de art.1 din Codul civil vechi (în vigoare la momentul emiterii deciziei de recalculare), și de art. 15, alin. 2 din Constituția României este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Or, în cauză pensia a fost revizuită prin decizia contestată în baza OUG nr. 59/2011, începând cu data de 1 august 2011 (conform art. 1, alin. 2 din OUG nr. 59/2011), fără ca recalcularea să producă efecte pentru perioada anterioară datei intrării în vigoare a actului normativ amintit.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază că decizia emisă de către intimată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare și că prin aceasta nu se aduce atingere niciunuia dintre drepturile invocate de către contestator, situație în care, în baza art.21 din anexa la OUG nr.59/2011, va respinge ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de revizuire a pensiei emisă de intimată.
Pârâta nu a solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul S. I. , cu domiciliul în mun.B., str.M. E., nr.16, bl.2, sc.E, ap.102, județul B. -N. împotriva Deciziei de revizuire a pensiei nr.1. din_ emisă de intimata C. J. de P. B. -N. , cu sediul în mun.B., B-dul R., nr.22, județul B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2013.
Președinte, Grefier,
C. N. V. V.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari;
C. V. M. - A. LS
Red.dact. N.C. _
← Sentința civilă nr. 3012/2011. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 2323/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|