Sentința civilă nr. 12673/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12673/2013
Ședința publică din data de 12 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: A. Ș. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect recalculare pensie formulată de reclamantul T. N., în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A M. UI A. SI
I. și M. A. SI I. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței pârâta de rândul 1 a depus la dosarul cauzei răspuns la adresa instanței, respectiv a comunicat copie de pe toate actele aflate în dosarul de pensie al reclamantului.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_ reclamantul T. N. a chemat în judecata pârâta C. DE P. S. A M. UI A. SI I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să anuleze Decizia nr. 168868/_ privind pensia de invaliditate si a Hotărârii nr. 1001/_ a Comisiei de Contestații P. din cadrul M.A.I., obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale, stabilite în mod eronat prin decizia pe care o atacă, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate pe durata stagiului complet de cotizare de 31 ani, 10 luni si 16 zile, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că decizia a cărei anulare o cere este nelegală întrucât nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa nr. 3 la OUG nr.1/2011,iar pârâta nu au făcut dovada corectitudinii si integralității datelor cuprinse în tabelul anexat acestei decizii. Acesta mai arată că la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie nu s-a luat în considerare stagiul total de cotizare, acela de 31 ani, 10 luni si 16 zile,așa cum rezultă acesta din Ordinul nr. 1449239/_ a Inspectorului Șef din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean "A. Vaida Voevod"; Cluj.
Mai mult, din Adeverința nr. 14725/102/_ eliberată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca
-Serviciul Resurse Umane, rezultă că a îndeplinit funcția publică de referent (politist local), clasa III, din cadrul Direcției Politia Locală, în perioada_ -_, beneficiind de un salariu brut de 1302 lei.
Astfel, pârâtul a încălcat principiul contributivității consacrat de art. 2 lit.c din Legea nr. 263/2010 și prevederile art. 96 alin.2 din același act normativ, care arată că punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă.
S-au încălcat în acest mod principiile de drept consacrate prin actele internaționale în materia drepturilor omului și deciziile Curtii Constitutionale.
În drept, sunt invocate prevederile art. 2 lit.c, art. 96 alin.2, art. 107 alin.3, art. 149-157 din Legea nr. 263/2010 si art. 274 Cod Procedură Civilă.
Pârâtul M.A.I a solicitat respingerea acțiunii reclamantului întrucât pensia acestuia a fost calculată conform art. 94 alin.1 si alin.2, art. 95 alin.1-4 și art. 96 din Legea nr. 263/2010 cu luarea în considerare a documentelor de atestare a veniturilor realizate existente la dosarul său de pensionare.
De asemenea, a aplicat dispozițiile art. 125 din HG nr.257/_, ținând seama de datele înscrise în Adeverințele emise de fostele unități unde a lucrat. În plus, solicitarea de a se anula Hotărârea nr. 10.061/_, nu ar modifica cuantumului drepturilor stabilite deoarece singurul document care stabilește drepturile cu titlu de pensie este decizia emisă în condițiile legii (f.91-93).
Revizuirea pensiei s-a făcut pe baza principiului contributivității, respectiv pe baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar transmise de către unitatea/unitățile în care contestatoarea a lucrat.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța retine următoarele:
Prin Decizia nr. 168868/_, reclamantului i s-a stabilit pensia de invaliditate în cuantum de 669 lei (f.30). Pentru a se stabilit acest cuantum reclamantului i s-a luat în considerare un stagiu de cotizare de 30 ani, 6 luni si 2 zile (f.31).
Această decizie a fost contestată de către reclamant în fața Comisiei de Contestații P. din cadrul
M. ui A. si I., comisie care i-a respins contestația prin Hotărârea nr.10.061/_ (f.34).
Instanța a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie privindu-l pe reclamant s-au luat în considerare toate drepturile înscrise în carnetul său de muncă si cele din adeverințele nr. 1475/_ eliberată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Adeverința nr. 1424863/_ eliberată de către Inspectoratul de Jandarmi Judetean "A. Vaida Voevod"; Cluj și Adeverința nr. 57/_ eliberată de
S.C. ATLAS FABRICATIE S.A. (f.8-25, 33,110-114).
Pe de altă parte, reclamantul nu a arătat în concret veniturile și perioadele ce nu au fost luate în considerare, afirmațiile sale nefiind probate deși a intrat în posesia tuturor documentelor emise de foștii angajatori.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj, aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care are următorul cuprins: "Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în
sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la CEDO garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea CEDO a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. CEDO a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea CEDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
"Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția
instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
"Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art.
153 lit.f si g si art. 156 din Legea nr. 263/2010 va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulata de reclamantul T. N., dom. în comuna Apahida, sat D., str. D. nr. 3, jud. Cluj, cu dom. procesual ales în Cluj-Napoca, str. Coastei nr. 5-7, ap.6, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții C. S. DE P. A M. UI A. SI I., cu sediul în B., str. G. G. nr. 3, sector 4, si M. A. SI I., cu sediul în B., str. R. nr. 1A, sector 1, având ca obiect asigurări sociale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 12 Septembrie 2013.
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
Red.EB/VAM 5 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 3105/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Încheierea civilă nr. 1656/2013. Recalculare pensie.... → |
|---|
