Sentința civilă nr. 13802/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 13802/2013
Ședința publică din data de 03 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: B. A. C. Asistent judiciar: C. -E. P. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect recalculare pensie formulată de reclamanta T. L., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. .
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când
instanța, având nevoie de timp | pentru | a | delibera | a | amânat |
pronunțarea pentru data de azi, _ | . |
TRIBUNALUL
Prin acțiunea formulată înregistrată la instanță reclamanta T.
L. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C., solicitând obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în calcul a orelor festive menționate în adeverința nr. 41/Fa/412/2009 și adeverința nr. 233/_ emise de Regionala CFR C. -Serviciul Comercial.
Se arată că a beneficiat de ore festive conform adeverințelor nr. 41/Fa/412/2009 și nr. 233/_ emise de Regionala CFR C. - Serviciul Comercial.
Aceste adeverințe au fost depuse la pârâtă pentru recalcularea drepturilor de pensie, însă pârâta a refuzat să i le ia în calcul.
Având în vedere dispozițiile art. 164 alin. (3) și (4) din Legea nr. 19/2000, pârâta trebuia să îi ia în calcul sumele din adeverințe la stabilirea cuantumului pensiei.
Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamantă.
Începând cu data de_, potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2011 deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisa Centrală de Contestații.
Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Art. 109 C.pr.civ. prevede că "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii";.
Potrivit art. 153 din legea pensiilor, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestații.
Pe fondul cauzei, se arată că la emiterea deciziei de recalculare s-au respectat dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 și art. 127 alin. 1 și pct.VI din Anexa nr. 15 din HG nr. 257/2011.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:
Reclamanta a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a orelor festive menționate în adeverința nr. 41/Fa/412/2009 și adeverința nr. 233/_ emise de Regionala CFR C. -Serviciul Comercial.
La data de_ reclamanta a formulat o cerere la pârâtă prin care a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverințelor depuse.
Prin decizia nr. 164935/_ s-a respins cererea de recalculare a pensiei, decizie care nu a fost contestată de reclamantă potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 la comisia de contestații.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie stabilită de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, respectiv nu a formulat contestație la comisia de contestații în termen de 30 de zile de la comunicare.
Reclamanta prin răspunsul la întâmpinare arată că solicită respingerea excepției inadmisibilității deoarece ";Decizia de pensionare care face obiectul prezentei cauze este emisă sub imperiul Legii nr. 19/2010, respectiv la data de_ .";
Dacă am considera că decizia care face obiectul prezentei cauze este decizia emisă sub imperiul Legii nr. 19/2000, respectiv cea emisă
la data de_, atunci acțiunea formulată de reclamantă este tardivă.
Potrivit prevederilor art. 87 din Legea nr. 19/2000 decizia de pensie putea fi contestată în termen de 45 de zile la instanța judecătorească competentă, decizia necontestată în termen rămânând definitivă potrivit art. 88 din Legea nr. 19/2000.
Întrucât reclamanta a solicitat recalcularea pensiei, pe baza
adeverințelor depuse, în data de_, incidente în cauză sunt prevederile Legii nr. 263/2010, aplicabile începând cu data de_ . Potrivit art. 116 din Legea nr. 263/2010, orice modificare a drepturilor de pensie se face prin decizie emisă de casa teritorială de
pensii.
Urmare a cererii formulate de către reclamantă pârâta a emis decizia nr. 164935/_, decizie care putea fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia centrală de contestații, potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Reclamanta nu a contestat, în termen de 30 de zile, decizia emisă de pârâtă la Comisia Centrală de Contestații.
Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Potrivit art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010: Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Cum decizia, așa cum s-a arătat mai sus, nu a fost contestată, în conformitate cu dispozițiile art.149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 a devenit definitivă inclusiv cu privire la punctajul mediu anual avut la data recalculării, acțiunea formulată ulterior având ca obiect recalcularea pensiei pe baza adeverințelor, nemaiputând fi primită, deoarece ar însemna coexistența a două decizii inconciliabile din punct de vedere al punctajului.
Având în vedere faptul că reclamanta nu a contestat decizia 164935/_ la comisia centrală de contestații potrivit art. 149 alin.
1 din Legea nr. 263/2010, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Raportat la considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 să fie admisă excepția inadmisibilității acțiunii și să fie respinsă acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. | L. | cu |
domiciliul procesual ales în C. -Napoca, B-dul 21 D. | 1989 nr. |
62, et. 2, ap. 8, jud. C. împotriva pârâtei C. J. de P. C. cu sediul în C. -Napoca, str.G. C. nr.2, jud. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, C. -E. P. |
Grefier, R. B. M. |
← Sentința civilă nr. 238/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 1253/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
---|