Sentința civilă nr. 238/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 238/2013
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de reclamanta C. F. I. împotriva pârâtei CASA DE PENSII S. A S.
DE I., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima si a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată că reclamanta a depus in data de 7 ianuarie 2012 cerere de renunțare la judecată, iar pârâta a depus întâmpinare in data de 9 ianuarie 2012, a cărei comunicare nu se impune, iar in temeiul disp.art 246 C. pr. civila retine cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamanta C. F. I. a chemat în judecată pe pârâta C. S. DE P. A
R. DE I. solicitând obligarea pârâtei să îi restituie sumele reținute abuziv din pensie, începând cu luna ianuarie 2012 si acordarea diferențelor rezultate în urma revizuirii pensiei.
În drept au fost invocate prevederile OUG nr. 1/2011 si Legea nr.
119/2010.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Instanța nu a purces mai departe la soluționarea cererii reclamantei întrucât la data de 7 ianuarie 2012 aceasta a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată (f.29).
Conform dispozițiilor art.246 Cod Procedură Civilă reclamantul poate renunța la judecată oricând în cursul procesului fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Această conduită trebuie să fie expresă, clară și fără echivoc, ea neputând fi dedusă din susținerile părții care poate avea un alt înțeles decât cel al unei renunțări.
Deoarece renunțarea la judecată este un act individual, în cazul în care există o coparticipare procesual activă, renunțarea unuia dintre reclamanți nu produce nici un efect față de ceilalți reclamanți, care doresc să continue judecata.
Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecată, reprezintă o desistare, deci un act de dispoziție, de aici derivând cerința că o atare cerere trebuie să fie făcută de reclamant personal sau prin mandatar cu procură specială, în cazul persoanelor juridice, a reprezentanților convenționali sau a reprezentanților legali.
În momentul renunțării, reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a dispune, deci să aibă capacitatea de exercițiu și să fie vorba despre un drept cu privire la care se poate dispune.
Față de cele ce preced, fiind îndeplinite condițiile anterior arătate, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei în temeiul prevederilor art.246 Cod Procedură Civilă, cerere ce a avut ca obiect contestație împotriva Hotărârii nr.804/_ a Comisiei de Contestații P. din cadrul S. Român de I.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Ia act de renunțare la judecarea acțiunii formulate de reclamanta C. F.
I., dom. în C. -N., str. Mehedinți nr. 62-64, bl.D3, sc.1, ap. 32, jud.C. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII S. din cadrul S. R. DE
I. -U.M.0198 B., cu sediul în mun. B., str.General David Praporgescu nr.24-26,sector 2.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 10 Ianuarie 2013.
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.EB/VAM 4 ex./_
← Decizia civilă nr. 135/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 13802/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|