Sentința civilă nr. 1392/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1392/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar I. R. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant F. | I. M. | și pe |
pârât CASA DE PENSII S. A M. A. N., pârât M. A. | N. | , având |
ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat D. Babiciu și reprezentantul pârâților, consilier juridic Costică Rândașu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul pârâților depune la dosarul cauzei hotărârea nr.16292/2012, prin care i s-a respins în totalitate contestația reclamantului, din care un exemplar se comunică reprezentantei reclamantului.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg prin acțiunea introductivă. În subsidiar solicită anularea ca nelegală a deciziei privind revizuirea pensiei nr.50903/2012 și emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a veniturilor reale realizate de reclamantă în perioada de activitate. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea contestației pentru motivele expuse prin întâmpinare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele: | ||
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de _ | reclamanta F. | I. M. |
i-a chemat în judecată pe pârâții CASA DE PENSII S. A M. | A. N. | și M. |
A. N. .
Reclamanta a solicitat instanței constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 50903 din_ privind revizuirea pensiei sale în baza OUG nr. 1/2011 emisă de C. de P. S. a MAPN și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei stabilite prin decizia nr. 095420/_ revizuire privind pensia de serviciu, emisă de Direcția financiar contabilă a MAPN
- Serviciul pensii militare și drepturi sociale așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010; obligarea pârâtei C. de P. S. a MAPN la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă. În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea ca nelegală a Deciziei nr. 50903 din_ privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1/2011 emisă de CASA DE PENSII S. A M.
A. N. și obligarea pârâtei CASA DE PENSII S. A M. A. N. și obligarea pârâtei C. de Penii S. a MAPN la emiterea unei noi decizii cu luarea în calul a veniturilor reale realizate de reclamantă în perioada de activitate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a trecut în rezervă cu gradul de locotenent colonel la data, la data de_, iar prin decizia nr. 095420/2001 revizuită în 2003, emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 și a OUG nr.
1/2011, cuantumul brut al pensiei reclamantului a fost stabilit la 3.170 lei brut. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul MAPN, la data de_ . Până la data formulării acțiunii, reclamanta nu a primit însă răspuns cu toate că termenul de soluționare a contestațiilor, conform art. 149 (4) din Legea nr. 263/2010 este de 45 de zile, termen care s-a împlinit la data de_ .
Cu privire la nulitatea deciziei nr. 50903/_ reclamanta a arătat că tabelul anexat deciziei atacate nu conține sporurile, indemnizațiile, premiile etc., și că nu este semnat înregistrat și datat în conformitate cu prevederile OG nr. 33/2002. Reclamanta a mai arătat că datele di tabel sunt incomplete, nefiind evidențiate premiile și recompensele acordate reclamantei de-a lungul carierei. În plus, reclamanta a arătat că nici încadrarea în condițiile de muncă nu s-a făcut corect. Astfel: între_ -_ reclamanta a ocupat funcția de comandant de pluton, fără nicio întrerupere sau modificare; în perioada_ - m_ reclamanta a fost încadrată ofițer 3 șef compartiment echipament, iar între_ -_, oficțer3 șef compartiment alimente în total 60 de luni; de asemenea, între 03.03.190 și_ reclamanta a fost încadrată la condiții normale de muncă. Reclamanta a mai arătat că un alt motiv de nulitate a deciziei atacate este acela că aceasta revizuiește o altă decizie lovită de nulitate absolută (decizia nr. 50903/_ emisă în baza HG nr. 735/2010 suspendată prin sentința nr. 338/_ a Curții de Apel C. ). În subsidiar, reclamanta a arătat că solicită revizuirea pensiei sale cu luarea în calcul a tuturor elementelor prevăzute în adeverința nr. IPM 534 din_ .
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de_ pârâtul M. A. N.
, în nume propriu și în calitate de reprezentant al pârâtei CASA DE PENSII S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. A. N. arătând în esență că el nu are atribuții în materia emiterii deciziilor de privind drepturile de asigurări sociale. Pe fond pârâtul a arătat că este inadmisibil să se repună în plată pensia sa militară anterioară fără să se emită o nouă decizie de pensionare. Pârâtul a mai arătat că emiterea decizie atacate nu este contrară Convenției europene a drepturilor omului.
La dosarul cauzei s-au depus în probațiune înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. este întemeiată și instanța o va admite întrucât pârâta CASA DE PENSII S. A M. A. N. este cea care a emis decizia atacată în prezenta cauză, și doar împotriva acesteia trebuie să se îndrepte prezenta acțiune. În consecință, instanța va respinge acțiunea introdusă împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În favoarea reclamantei s-a emis decizia de pensionare nr. 50903 din_ în baza Legii nr. 164/2001.
Decizia de revizuire cu nr. 50903/_ atacată prin prezenta acțiune a fost emisă în baza OUG nr. 1/2011.
Argumentele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii sale sunt neîntemeiate. Asftel: Nesemnarea tabelului anexă la decizie nu este un motiv de nulitate a deciziei atacate.
Obligativitatea semnării, înregistrării, datării și aplicării ștampilei se raportează la adeverințele și la certificatele avute în vedere de OG nr. 33/2002, și nu la tabelul anexat deciziei atacate. De asemenea, neincluderea premiilor și recompenselor în acest tabel nu este de natură să atragă nulitatea sa întrucât, în vederea emiterii unei decizii de pensionare corecte este necesar să se menționeze doar veniturile care au un caracter permanent ale persoanei interesate.
Susținerile reclamantei referitoare la încadrarea în condițiile de muncă sunt de asemenea, neîntemeiate, întrucât nu se verifică prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, la dosar s-au depus toate înscrisurile care au stat la baza deciziei atacate și din niciunul dintre acestea nu rezultă că încadrarea în muncă ar fi trebuit să se facă altfel decât în decizia atacată, respectiv în modalitatea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. În aceste condiții, susținerile reclamantei rămân simple alegații care nu pot să creeze convingerea instanței sensul că decizia de revizuire a pensiei reclamantei ar fi fost emisă în mod eronat.
Argumentul reclamantei că decizia atacată ar fi nulă întrucât revizuiește o altă decizie lovită de nulitate absolută este de asemenea, neîntemeiat. Aceasta deoarece, dacă decizia anterioară cea cu nr. 50903/_ a fost emisă în temeiul HG nr. 735/2010 (care într-adevăr a fost suspendată) decizia atacată prin prezenta acțiune a fost emisă în temeiul OUG nr. 1/2011,
act normativ perfect valabil. Fiind un act emis cu respectarea tuturor condițiilor impuse de OUG nr. 1/2011 și de Legea nr. 19/2010 decizia atacată este și ea valabilă.
Din motive pe care deja le-am expus, și capătul de cerere subsidiar formulat de reclamantă este neîntemeiat. Astfel, veniturile de care consideră reclamanta că ar fi trebuit să se țină cont (sume primite cu titlu de recompensă) nu reprezintă venituri care să aibă un caracter permanent, nefiind prin urmare legal ca acestea să fie luate în considerare la stabilirea pensiei la care este îndreptățită reclamanta.
Aceasta mai susține și că decizia atacată prin prezenta acțiune i-ar încălca dreptul de proprietate, astfel cum este acesta protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la acest aspect s-a pronunțat însă Curtea europeană a drepturilor omului prin decizia de inadmisibilitate din data de 15 mai 2012 din cauza Constantin Abăluță și alții împotriva României. Curtea a apreciat că este vădit neîntemeiată plângerea reclamanților, care susțineau și ei încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin revizuirea pensiilor în temeiul Legii nr. 119/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M. A. N. și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta F. M. împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta F. M. împotriva pârâtei C. S. DE
P. A M. A. N., ca nefondată.
Ia act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, C. S. |
Red. 5 ex, BGZ/CS, 28 Ianuarie 2013
← Decizia civilă nr. 3642/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 3953/2013. Contestație drepturi... → |
---|