Sentința civilă nr. 13939/2013. Asigurări sociale

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 13939/2013 Ședința publică din data de 07 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect asigurări sociale formulată de reclamanta L. V., în contradictoriu cu pârâții C. J. DE P. C., C. LOCALA DE P. DEJ, PRIMĂRIA C. B. și C. LOCAL B. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. Henter A., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței reclamanta a depus la dosarul cauzei completare la cererea de chemare în judecată și extindere de acțiune și acte anexă, în 5 exemplare, la data de_ pârâta de rândul 1 a depus întâmpinare și acte anexă, în două exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei, iar la data de_ reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta de rândul 1, în două exemplare.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța pune în discuție excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta de rândul 1.

Reprezentanta reclamantei solicită instanței respingerea acesteia pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. J. de P. C., C. Locala de P. Dej și C. local B. .

Având cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. J. de P. C., C. Locala de P. Dej și C. local B., invocată de instanță din oficiu, reprezentanta reclamantei solicită instanței respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. J. de P.

C. și C. Locala de P. Dej, iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local B. arată că lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea acesteia.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității civile de folosință a pârâtei Primăria comunei B. .

Având cuvântul asupra excepției lipsei capacității civile de folosință a pârâtei Primăria comunei B., invocată de instanță din oficiu, reprezentanta reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea acesteia.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției prematurității acțiunii, invocată de pârâta C. J. de P. C., asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. J. de P. C., C. Locala de P. Dej și C. local

  1. și asupra excepției lipsei capacității civile de folosință a pârâtei Primăria comunei B., invocate din oficiu.

    INSTANȚA

    Prin cererea înregistrată la data

    de _

    reclamanta Latco V.

    a

    chemat în judecată pe pârâtele C. J.

    de P.

    C., C. Locală de P.

    Dej,

  2. Local B. și Primăria C. B. și a solicitat instanței să dispună recunoașterea vechimii in muncă a reclamantei pentru anii 1979 - 1982, 1984 - 1985 și 1988 - 1989 în calitate de muncitor necalificat categoria B la fosta Cooperativa de RADM B., să dispună obligarea pârâtelor să recunoască stagiul de cotizare al reclamantei pentru respectivele perioade, să dispună obligarea pârâtelor să elibereze o adeverință completatoare a fișei individuale pentru pensie necesară la întocmirea dosarului de pensie pentru limită de vârstă din care să rezulte stagiul de cotizare iar în caz de refuz hotărârea instanței să țină loc de act autentic de înstrăinare, să dispună obligarea pârâtelor la calcularea drepturilor de pensie cu luarea in calcul a acestor perioade de contribuție și să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta susține că pentru perioadele indicate în care și-a desfășurat activitatea la C.A.P. B. nu i-a fost recunoscut volumul de muncă desfășurat, cu toate că a desfășurat activitate permanentă în meseria de muncitor necalificat categoria B la CAP B. și propune în probațiune audierea ca martori a colegelor de activitate.

Reclamanta mai arată că pârâtele nu au răspuns solicitării rezolvării litigiului pe cale amiabilă.

Prin întâmpinare pârâta C. J. de P. C. a solicitat respingerea cererii reclamantei, motivând că aceasta este prematur introdusă.

Având în vedere prevederile Legii nr.263/2010 privitoare la atribuțiile caselor teritoriale de pensii și a caselor locale de pensii reglementate de Secțiunea a II-a și prevederile Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală referitoare la atribuțiile consiliului local ca organ deliberativ ales, instanța concluzionează că aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă în ce privește reconstituirea vechimii în muncă.

În ce privește Primăria C. B., instanța concluzionează că potrivit aceleiași legi, această este o structură funcțională compusă din primar, viceprimari, secretar și aparatul propriu al primarului care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și nu are capacitate civilă de folosință.

Având în vedere cele arătate anterior, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei capacității civile de folosință invocate din oficiu și să respingă cererea reclamantei împotriva acestor pârâte ca urmare a admiterii excepției.

Excepția prematurității invocată de pârâta C. J. de P. C. urmează să fie respinsă în condițiile în care reclamanta poate dovedi stagiul de cotizare realizat la fostul C.A.P. B. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

P.

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratelor C. J.

C., C. Locala de P. Dej, C. Local B. .

de

Admite exceptia lipsei capacitatii civile de folosinta a paratei Primariei comunei B. .

Respinge exceptia prematuritatii formularii actiunii invocata de C. J. de P. C. .

Respinge actiunea formulata de reclamanta L. V., CNP 2., domiciliata in Comuna B., satul B., nr. 132, jud. C. impotriva paratelor Primaria C. B., cu sediul in comuna B., str. Principala nr. 63, jud. C., CUI 4426158, C. Local B., cu sediul in com. B., str. Principala nr. 63, jud. C.

, CF 4233874, C. J. de P. C., cu sediul in C. -N., str. G. C. nr. 2, jud. C., CF 13582024 si C. Locala de P. Dej, cu sediul in Dej, str. 1 Mai nr. 25, jud. C., CUI 23995567, avand ca obiect recunoaștere vechime in munca.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj.

Data azi_ .

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

R. B. M.

Red.UP/tehn.MG 7 ex. 24.10.13

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13939/2013. Asigurări sociale