Sentința civilă nr. 15631/2013. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 15631/ 2013Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta F. PRORROMA și pe pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei av.
Sferle S. E., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamanta, însă se acoperă prin prezența reprezentantei acesteia.
făcut referatul cauzei de către grefier.
Reprezentanta reclamantei îndreaptă eroarea materială în cuprinsul acțiunii introductive în sensul că denumirea reclamantei este F. Prorroma, iar nu F. P. .
Tribunalul acordă cuvântul pe exc epția n ecom p et enț ei m ateriale
a instanței invocată de către pârâtă.
Reprezentanta reclamantei arată că nu se opune admiterii excepției, întrucât a menționat în cerere că se adresează jurisdicției de asigurări sociale.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a instanței.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta F. Prorroma a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. să se dispună anularea Deciziei nr. E 507/_ și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.115 lei reprezentând diferența dintre suma indemnizațiilor cuvenite și contribuția de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator pe perioada iunie-decembrie 2010, cu dobânda legală aferentă sumelor nerestituite pentru perioada scursă între a 30-a zi de la data cererii reclamantei, respectiv_ și până la restituirea integrală a sumelor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței iar pe fond a solicitat respingerea cererii (filele 40-43).
În ceea ce privește exce pția necompetenței materiale
a Tribunalului C. invocată de pârâta C. de A. de S. a județului C. și care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei cereri îl reprezintă restituirea unei sume pe care reclamanta F. Prorroma susține că a achitat-o în plus cu titlu de contribuție de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator.
Or, potrivit art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, "Litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale";.
Reținând și că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, necompetența materială este una absolută
, neputând fi deci înlăturată, în temeiul art. 136 alin. 4 raportat la art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a completelor specializate în contenciosul administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului C. și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea unui com pl et spe cial izat în j uri sdicția asig urăril or sociale
din cadrul aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., invocată de pârâtă. Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta F.
Prorroma, CUI 23141262, cu sediul în C. -N., str. Oașului nr. 347, jud. C., cu sediul procesual ales la SCA P. & Sferle din C. -N., str. A., ne. 42, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. , Cod fiscal 11324762, cu sediul în C. -N., str. C., nr. 5, jud. C., în favoarea unui complet specializat în jurisdicția asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului C. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red/Dact. AGC/_ /4 ex.
← Sentința civilă nr. 13939/2013. Asigurări sociale | Sentința civilă nr. 15081/2013. Asigurări sociale → |
---|