Sentința civilă nr. 191/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA CIVILĂ
4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 191
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. | V. | - Președinte Secția I Civilă |
ASISTENȚI: O. | S. | |
JUDICIARI: D. | M. | L. |
GREFIER: M. | R. |
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții C. G. Vasile senior cu domiciliul în B. M., str. C., nr. 10/25, jud. Maramureș, Pavel C. domiciliată în B. M., str. C., nr. 10/25, jud. Maramureș și C. V. jr. domiciliat în B. S., str. G., bl. D23, ap. 18, jud. Maramureș, în contra- dictoriu cu pârâta C. J. de P. Maramureș cu sediul în B. M., str. H.
, nr. 1A, jud. M., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamanți- lor C. G. V. sen., P. C., C. V. jr. și a pârâtei C. Județeană de P.
M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-au depus la dosar prin serviciul registratură al instanței concluzii scrise formulate de reclamantul C. G. V. senior prin care se solicită admiterea acțiunii formulate și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, formulată de recla- manții C. G. Vasile senior, Pavel C. și C. V. jr. s-a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. Maramureș, ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să oblige pârâta să recalculeze și să predea reclamanților diferența de indemnizație care a fost stabilită lui C. Adela născută Reus, de la data de_ până la_ ; să fie obligată pârâta să plătească reclamantului
C. G. Vasile senior diferența de la 100 lei lunar la 200 lei lunar ca soț supraviețuitor, conform OUG nr. 59/_ pentru modificarea Decretului nr. 118/1990, de la data de_ .
În motivarea acțiunii se arată că, C. Adela, decedată la data de _
, soția respectiv mama reclamanților, a fost refugiată în orașul Storojineț Bu- covina de Nord de la data de_ .
Prin prisma dispozițiilor Decretului Lege nr. 18/1990 completat și modi- ficat de OG nr. 105/1999 și Legea nr. 189/2000, s-a reținut că refugiul s-a întins în perioada_ -_, drept pentru care s-a stabilit și acord indemnizația corespunzătoare defunctei C. Adela.
Prin Decizia nr. 41/_ a Î.C.C.J. s-a statuat că perioada de refugiu a defunctei cât și a tuturor bucovinenilor și basarabenilor se întinde până azi, astfel că reclamanții apreciază că sunt îndreptățiți a se recalcula drepturile de care ar fi beneficiat antecesoarea acestora, soțului supraviețuitor urmând a i se calcula și acorda diferența de indemnizație la care este îndreptățit potrivit ca- lității sale succesorale.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii de che- mare în judecată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta susține că, în principal dreptul material la acțiune este prescris, în ce privește primul capăt de cerere, iar pe fond este neîntemeiat.
Defunctei C. Adela i s-a stabilit prin hotărârea nr. 346/_, ca- litatea de beneficiar a dispozițiilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la_ până la_ din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că în perioada_ -_ defuncta a fost persecutată din motive etnice. Prin decizia nr. 31250/_ i-a fost stabilită indemnizația corespunzătoare.
Indemnizația inițial stabilită, a fost indexată ulterior conform prevederi- lor legale, astfel că în februarie 2007, la momentul decesului beneficiarei in- demnizației aceasta era în cuantum de 51 lei.
Împotriva hotărârii nr. 346/_, prin care s-a stabilit perioada de refugiu a defunctei, respectiv_ -_ s-a formulat contestație, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 5717/2002 al Curții de Apel C., care prin sentința civilă nr. 549/_ a respins contestația formulată de C. Adela.
Intimata învederează instanței că, decizia nr. 31250/_ i-a fost sta- bilită indemnizația nu a fost atacată.
Față de cele arătate, se apreciază raportat la dispozițiile art. 97 din Legea nr. 19/2000 și art. 120 din Legea nr. 263/2010, pentru drepturile cuvenite defunctei în perioada 2007, acțiunea este prescrisă.
Cu privire la al doilea capăt de cerere intimata susține că, este neînte-
meiat.
Prin hotărârea nr. 589/_ i s-a stabilit reclamantului calitatea de
beneficiar al OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la_ până la_ din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că are calitatea de soț su- praviețuitor al defunctei C. Adela.
Cuantumul indemnizației a fost stabilit prin decizia nr. 2. din_, drepturile fiindu-i acordate începând cu data de_, conform art. 3 din OG nr. 105/1999. reclamantul nu a atacat nici hotărârea și nici decizia privind stabilirea indemnizației astfel că acestea au devenit definitive.
În ce privește invocarea de către reclamanți a dispozițiilor OUG nr. 59/ 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/1990, se susține de către pârâtă că aceasta nu se aplică în speță, reclamantul nefiind beneficiarul acestor dispoziții.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin prisma dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, analizând cu prioritate excepția prescrierii dreptului material la acțiune, instanța apreciază întemeiată excepția invocată pentru considerentele ce urmează.
C. Adela, soția reclamantului C. V. senior și mama celorlalți re- clamanți, a decedat la data de_ . În conformitate cu dispozițiile art. 97 din Legea nr. 19/2000:
"(1) Sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezen- tând pensia pe luna în care a avut loc decesul, și, după caz, drepturile de pensie cuvenite și neachitate până la deces se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor,
părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului ge- neral de prescripție.";
Dispoziție reluată în art. 120 din Legea nr. 263/2010:
"(1) Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului ge- neral de prescripție";, termenul general de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune respectiv de la data decesului beneficiarului indem- nizației.
Raportat la această dată, acțiunea introdusă la data de_, este în- afara termenului de prescripție.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, instanța apreciază că și acesta este tardiv formulat. Este evident că reclamantul contestă indemnizația ce i-a fost stabilită prin decizia nr. 2. din_, solicitând să i se acorde cuantumul prevăzut în OUG nr. 59/2008 care modifică Legea nr. 118/ 1990, ori împotriva acestei decizii, respectiv și sub aspectul cuantumului stabilit, reclamantul putea face contestație doar în termenul de 45 de zile de la comuni- carea hotărârii, decizia nefiind însă atacată, ea a rămas definitivă.
Cel de-al doilea capăt de cerere apare și ca neîntemeiat.
Drepturile reclamantului au fost stabilite prin hotărârea nr. 589/_ respectiv prin decizia 2. din_, având ca temei dispozițiile OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la_ până la_ din motive etnice, aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că are calitatea de soț supraviețuitor al defunctei C. Adela.
Stabilirea drepturilor în favoarea soției reclamantului s-au făcut în baza dispozițiilor legale sus precizate, astfel că reclamantului ca beneficiar al drep-
turilor stabilite în calitatea sa de soț supraviețuitor, nu-i sunt aplicabile dispozi- țiile OUG nr. 59/2008 care modifică Legea nr. 118/1990.
Față de considerentele reținute se va respinge acțiunea conform dispozi-
tivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
ADMITE
excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta C. J. de P. M. prin întâmpinare.
RESPINGE
ca fiind formulată în afara termenului general de prescrip-
ție, acțiunea civilă introdusă de reclamanții C. G. V. senior cu domiciliul în | |||
B. | M., str. C. | , nr. 10/25, jud. Maramureș, P. | CECILIA domiciliată în |
B. | M., str. C. | , nr. 10/25, jud. Maramureș și C. | V. jr. domiciliat în B. |
S., str. G., bl. D23, ap. 18, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta C. | |||
J. M. | DE P. . | MARAMUREȘ cu sediul în B. M., str. H. | , nr. 1A, jud. |
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | GREFIER | |
C. V. | O. S. D. M. L. | M. | R. |
Red./Tehn. C.V. 6 ex./_
com. 4 ex./_
← Decizia civilă nr. 2260/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 15034/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|