Sentința civilă nr. 2203/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ * Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.2203
Ședința publică din 29 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Completul este asistat de asistenții judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare - după casare - acțiunea civilă formulată de reclamantul P. I. cu domiciliul în H., nr. 28P, județul S. în contradictoriu cu pârâții: S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DS, cu sediul în Z., p-ța I. M., nr.15, județul S.
,MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B., p-ța
R., nr.1A, sector 1 și CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I.
, cu sediul în B., str. G. G., nr.3, sector 4,având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa introdusă la data de_ reclamantul P. I. a chemat în judecată pârâții S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Financiară - C. de P. Militare solicitând instanței să constate încălcarea gravă a unor drepturi fundamentale prevăzute în Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în alte tratate și convenții ratificate de R. ia, precum și în Constituția R. iei, revizuită, ca urmare a intrării în vigoare și aplicării Legii nr.329/2009, Capitolul IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare";, prin care anumitor categorii de pensionari, li s-a interzis cumulul pensiilor cu veniturile salariale obținute din exercitarea unei activități de bază și să fie obligat Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Financiară - C. de P. M.A.I. să-i restituie sumele cuvenite ca pensie militară reținută prin efectul legii începând cu data de_ până la zi, actualizate, cu aplicarea dobânzilor legale cu titlu de
despăgubiri, precum și la plata, în continuare, a pensiei militare, iar pârâtul S. R. să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată faptul că este pensionar militar, în baza Legii nr.179/2004 și în această calitate a cumulat pensia cu salariul până la data la care a fost obligat să opteze pentru continuarea activității ca salariat și să renunțe la pensie ca urmare a prevederilor Legii nr.329/2009.
A învederat că opțiunea pe care a exprimat-o este un act juridic lovit de nulitate deoarece îi lipsește consimțământul, declarația sa fiind dată în baza Legii nr.329/2009, iar nu în baza liberei sale voințe și sub rezerva de a acționa în instanță. A precizat că decizia atacată încalcă prevederile art.26 din Legea nr.179/2004, art.1, art.2 alin.(3) și art.27 din O.G. nr.137, prevederile Constituționale și cele ale Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitor la interzicerea oricăror discriminări, Protocolul adițional 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica Curții Europene și jurisprudența Curții Constituționale.
A învederat că nu au fost încălcate principiul internaționale al stabilității și previzibilității raporturilor juridice, precum și principiul certitudinii dreptului.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantului ca nefondată.
Prin concluziile scrise depuse la data de_ reclamantul a renunțat la cererea privind plata cheltuielilor de judecată și implicit la cererea de chemare în judecată a Guvernului R. iei reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - C. de P. Sectorială a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantului ca nefondată deoarece recalcularea pensiei acestuia în temeiul prevederilor din Legea nr.119/2010 a fost făcută în mod corect.
Prin Sentința civilă nr.3568 din_ a Tribunalului S. acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul iar prin Decizia civilă nr.4858/R/2012 din_ a Curții de A. C. acest recurs a fost admis, sentința casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art.246(1) din codul de procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea scrisă de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, instanța va lua act de această renunțare (f.37,38).
Drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite conform deciziei nr.140.233 din data de_ în baza art.53 din Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat ale polițiștilor în cuantum de 1457 lei.
Prin Decizia nr.1. din_, cuantumul pensiei reclamantului a fost stabilit la suma de 2306 lei.
La data intrării în vigoare a Legii nr.329/2009 reclamantul îndeplinea funcția de șef serviciu evidență informatizată a persoanei S. din cadrul M. A. și I. .
Prin Decizia nr.1. emisă de C. de P. a M. A. și I., începând cu data de_, pensia reclamantului a fost suspendată în temeiul Legii nr.329/2009 ca urmare a opțiunii exprimate de acesta.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul tinde să obțină desființarea deciziei mai sus menționate, invocând nelegalitatea sa pe considerentul încălcării unor drepturi fundamentale, recunoscute prin instrumente juridice interne, europene și internaționale.
În raport de cele arătate, Tribunalul apreciază că prezenta cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, este neîntemeiată și urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente.
Astfel, potrivit art. 17 aiin.1 din Legea 329/2009, beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat
Totodată, potrivit art. 17 alin. 2, prevederile legale mai sus enunțate sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.
Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea 329/2009, pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
în speță, situația reclamantului se circumscrie sferei de reglementare a dispozițiilor legale mai sus enunțate, acesta având, la momentul intrării în vigoare a textelor de lege menționate, calitatea de pensionar care cumula venitul din pensie cu venituri salariale rezultate în baza unui contract individual de muncă, nivelul pensiei sale fiind superior celui al salariului mediu brut pe economie, respectiv de 1.702 lei pentru anul 2009. într-adevăr, conform cuponului de pensie pe luna noiembrie 2009, cuantumul pensiei obținute de contestator era de 1.927 lei.
De asemenea, acesta și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut de lege, în sensul continuării activității și suspendării plății pensiei.
În ceea ce privește argumentele invocate de reclamant, din perspectiva încălcării unor dispoziții legale și constituționale, instanța constată că decizia contestată în cauza de față a fost emisă sub imperiul Legii 329/2009 și cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ. Așa fiind, nu se poate considera că decizia examinată contravine art. 26 alin. 2 din Legea 164/2001, care consacră dreptul militarilor pensionari de a cumula pensia cu salariul indiferent de cuantumul salariului, câtă vreme măsura contestată de reclamant a survenit în temeiul unei dispoziții legale care modifică prevederea anterioară, în sensul de a nu mai permite cumulul pensiei cu salariul dacă valoarea pensiei depășește un anumit cuantum prevăzut de legiuitor.
De asemenea, efectele juridice ale deciziei contestate se produc numai pentru viitor, din momentul exercitării opțiunii prevăzute de lege, neputându-se vorbi despre o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii, invocat de reclamant.
În același sens, Curtea Constituțională a reținut faptul că dispozițiile art. 17- 18 din Legea 329/2009 nu afectează însăși existența dreptului la pensie dobândit potrivit legii, sau dreptul la muncă exercitat în temeiul unui contract individual de muncă, ci reglementează condițiile exercitării acestui drept pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică care a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, menite să asigure condițiile relansării economiei naționale.(Decizia 297/2011 și 379/2011).
Totodată, nu se poate aprecia că decizia contestată încalcă art. 1alin.2 lit.d) pct.v) din OG 37/2000, conform căruia principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în exercitarea dreptului de proprietate.
Dimpotrivă, obligația de a opta între continuarea activității cu suspendarea plății pensiei și încetarea activității cu menținerea drepturilor de pensie, este o obligație impusă de lege în sarcina tuturor subiectelor de drept aflate în situația prevăzută de legiuitor, cu condiția ca pensia aflată în plată să depășească un anumit nivel. Or, aceasta nu reprezintă o încălcare a garanției consacrate de textul de lege mai sus enunțat ci constituie o modalitate de raționalizare a cheltuielilor publice pe care statul, în virtutea dreptului său suveran de elaborare a politicii bugetare, are căderea să o adopte.
În jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a apreciat că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (Decizia 1414/2009).
Or, astfel cum a examinat instanța de contencios constituțional, criteriul de stabilire a nivelului pensiei nete până la care poate opera cumulul cu salariu, respectiv acela al salariului mediu brut pe economie, este un criteriu care respectă condițiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil și determinabil) și rezona bilita te (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.
În ceea ce privește proporționalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite, Curtea a reținut că, potrivit expunerii de motive care au determinat adoptarea Legii 329/2009, scopul legiuitorului a fost combaterea "crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum și prognozele efectuate de autoritățile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a R. iei și, prin aceasta, ordinea publica și siguranța națională". Această situație a impus "adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, care, prin eficiența și promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale și să creeze premisele relansării economiei naționale".
Una dintre măsurile reglementate de legiuitor o constituie restrângerea dreptului de a cumula veniturile salariate cu cele din pensie, atunci când sunt îndeplinite două condiții: pe de o parte, angajatorul este o autoritate sau instituție publică centrală sau locală, indiferent de modul de finanțare și subordonare, sau o regie autonomă, societate națională, companie națională sau societate comercială la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială iar, pe de altă parte, nivelul pensiei nete depășește nivelul salariului mediu brut pe economie. Justificarea unei astfel de limitări rezidă în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
în lumina acestor considerente nu poate fi reținută susținerea reclamantului conform căreia decizia contestată încalcă prevederile constituționale invocate în acțiunea introductivă.
Deopotrivă, instanța apreciază că obligația de a opta impusă în sarcina reclamantului conform art. 18 alin. 1 din Legea 329/2009, nu reprezintă o eludare a principiilor statuate de instrumentele juridice europene și internaționale invocate de reclamant, principii care consacră interzicerea oricăror forme de discriminare în exercitarea drepturilor fundamentale ocrotite prin aceste norme (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolul adițional 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, Carta Socială Europeană).
Dimpotrivă, după cum rezultă și din jurisprudența instanței de contencios constituțional, obligația statului de a asigura un nivel de trai decent, impusă de art- 47 din Constituție, trebuie apreciată concret, în funcție de împrejurările social- economice. Or, situația de criză, dezechilibrele economice majore pot afecta, în mod justificat, capacitatea statului de a mai asigura același standard ai nivelului de trai ca ce! raportat la un context anterior mai favorabil. Așa fiind, întrucât dreptul la un nivel de trai decent este un drept fundamental, afectarea acestuia trebuie să fie temeinic justificată, iar statul să tindă, prin măsurile adoptate, să restabilească cel puțin nivelul atins anterior situației de criză. Sub acest aspect, Curtea
Constituțională a apreciat că ansamblul măsurilor instituite prin Legea nr. 329/2009 urmărește o mai bună raționalizare a cheltuielilor publice și susținerea mediului de afaceri, măsuri ce tind la restabilirea echilibrului economic. (Decizia 379/2011).
În ceea ce privește nesocotirea normelor care garantează dreptul de proprietate, instanța reține:
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul ia respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun", în sensul textului mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra bunurilor corporale ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum dreptul la pensie, (cauza Buchen c. Cehiei, 2002).
Instanța retine că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este in sensul că este la latitudinea steiului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din_ ). De asemenea, politica salaríala a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor salariate fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (cauza James și alții c. Marea Britanie).
Însă, tot în jurisprudența instanței europene în materia drepturilor omului, s- a cristalizat conceptul de speranță legitimă (cauza Pine Valley Developments și alții c. Irlandei), concept legitimat fie pe existența unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, prin care sa fie recunoscut dreptul celui interesat, fie fondat de o maniera rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Prin urmare, când un interes patrimonial aparține categoriei juridice de
"creanță", el poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" dacă are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudența clară și concordantă a instanțelor naționale (cauza Kopecky c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004).^
În cauză, dreptul reclamantului de a cumula pensia de serviciu cu venitul salarial a fost recunoscut în temeiul art. 26 din legea 164/2001, având, deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să-i confere o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea acestui drept.
în consecință, modificarea dispozițiilor legale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dacă valoarea pensiei depășește un anumit nivel, prin intrarea în
vigoare a Legii 329/2009, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului.
Pentru ca această ingerință să nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional, trebuie să respecte anumite limite ce au fost trasate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Sporrong și Lonnroth a Suediei (1982), s-a statuat că o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității si imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. în special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si alții c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauza de față, ingerința analizată este prevăzută de un act normativ (Legea 329/2009) și este justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea degrevării bugetului de stat pe fondul situației de criză economică și financiară, care impune reducerea cheltuielilor bugetare.
în ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, trebuie verificat dacă prin instituirea interdicției de a cumula pensia cu venitul salarial, în condițiile art. 17-18 din Legea 329/2009 a fost adusă dreptului reclamantului o atingere de natură să afecteze însăși substanța dreptului său.
Or, în speță, reclamantul nu a probat împrejurarea că, în urma opțiunii de continuare a activității cu suspendarea plății pensiei ar fi lipsit de mijloace de subzistență (c. Azinas c. Cipru) iar, pe de altă parte, măsura nu este discriminatorie, afectând toate subiectele de drept aflate în ipoteza normei analizate (cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Nu poate fi, deci, reținută o afectare a substanței dreptului de proprietate al reclamantului, câtă vreme dreptul garantat de art. 1 din Protocolul 1 este dreptul la pensie, respectiv dreptul la salariu, tar nu dreptul de a primi un venit într-o anumită sumă, cuantumul putând suferi modificări datoriți schimbărilor legislative, fără a se putea considera că limitarea valorică a unui drept afectează substanța însăși a dreptului.
Totodată, în cauza Buchen c. Cehia, Curtea a statuat că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie speciala, drept nesocotit ulterior farà a exista o justificare rezonabila pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. I Protocol 1 al Convenției cât și o discriminare în sensul art. 14 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 .
Cu toate acestea, în speță, instanța reține că, deși în sarcina reclamantului a fost stabilită obligația de a opta între activitatea salariala și plata pensiei, cu consecința suprimării uneia dintre cele două surse de venit, în condițiile în care, prin legislația anterioară, i-a fost recunoscută posibilitatea cumulării, nu se poate considera că această restricție este lipsită de o justificare rezonabilă, câtă vreme, astfel cum s-a analizat mai sus, măsura a fost luată în contextul situației de criză economică, din nevoia reducerii cheltuielilor bugetare.
Este de menționat faptul că la elaborarea politicilor sale bugetare, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, prin jurisprudența sa constantă, Curtea statuând că, în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea "interesului public", revenindu-le așadar in primul rând acestora să aprecieze asupra existentei unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca și in altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. în plus, noțiunea de "interes public" este in mod necesar pasibilă de o interpretare extensiva, (The former king of Greece vs. Greece, Application no. 25701/94). Totodată, Curtea a constatat că nu este rolul sau de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek o Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, sau Meilacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989),
În aceste condiții, instanța reține că nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
Referitor la nesocotirea jurisprudenței Curții Constituționale, instanța constată că deși prin Decizia 375/2005, Curtea a statuat că este neconstituțională prevederea legală care interzice cumulul pensiei cu salariul magistraților reangajați pe aceeași funcție, cu toate acestea, prin decizia 1287/2011 instanța de contencios constituțional a stabilit că Legea nr. 329/2009 se aplică tuturor angajaților din sfera publică, (cu corectivul adus prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009), deci și magistraților, astfel încât nici în privința acestora nu este admis un cumul între pensie specială ce depășește nivelul prevăzut de Legea nr.329/2009 și veniturile realizate la un angajator din sfera publică, o altă interpretare echivalând cu încălcarea art. 16 din Constituție.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiilor stabilității și previzibilității raporturilor juridice și a certitudinii drepturilor, instanța reține, prin raportare și la considerentele mai sus expuse, faptul că, prin reglementarea obligației de a opta, conform art. 17-18 din Legea 329/2009, nu a fost suprimat dreptul reclamantului la pensie, ci doar s-a restricționat posibilitatea de a mai cumula pensia cu un venit salarial, dacă valoarea pensiei excede unui anumit prag valoric.
În opinia reclamantului, dreptul la cumulul pensiei cu venitul salarial rămâne un drept câștigat, ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, astfel încât a fost încălcat prin intervenția legiuitorului.
Or, acordarea beneficiului prevăzut de art. 26 din Legea 164/2001 poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să asigure veniturile salariale recunoscute militarilor pensionari care înțeleg să continue activitatea salariala într-o formă de muncă, inclusiv în sectorul public, cu posibilitatea, însă, de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestui beneficiu, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor.
În consecință, în speță nu poate fi vorba despre un "drept câștigat" garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
Pe cale de consecință, nefiind întemeiat primul capăt de cerere, nu pot fi primite nici capetele subsidiare privind repararea prejudiciului, repunerea în situația anterioară și plata unor daune, atâta timp cât nu s-a făcut dovada comiterii vreunei fapte ilicite de către intimat, conform art.998, art.999 Cod civil.
Pentru toate aceste considerente,Tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația, formulată de contestatorul P. I., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Ia act de renunțare la judecată a reclamantului referitor la cheltuielile de judecată.
Ia act de renunțarea reclamant ului la judecarea cererii fata de S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge ca nefondată acțiunea reclamantului P. I. împotriva pârâtului Ministerul Administrației și Internelor pentru a se constata încălcarea gravă a unor drepturi fundamentale privind unele măsuri referitoare la regimul cumulului pensiilor cu venituri salariale și pentru obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală Financiară - C. de P. a Ministerul Administrației și Internelor să îi restituie acestuia sumele cuvenite ca pensie militară și care au fost reținute prin efectul legii începând cu_ și până la zi actualizate cu dobânda legală precum și pentru plata în continuare a pensei militare.
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /6 ex.
| ← Decizia civilă nr. 3620/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 2682/2013. Contestație decizie... → |
|---|
