Sentința civilă nr. 2470/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2470/F/2013
Ședința publică din data de 1 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
Cu participarea asistenților judiciari:
SA L. - M. C. V.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul A. V. împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, C. Sectorială de P. a M. A. și I. , având ca obiect recalculare pensie - Legea nr. 119/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță inițial sub nr._ reclamantul A. V.
a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, C. de P. a M.
și I.
solicitând instanței anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 132605/_ emisă de C. de P. a M. A. și I. ; menținerea deciziei nr. 132605/_ emisă în baza Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004 și a Decretului nr. 214/1977; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004 și a Decretului nr. 214/1977 și cea recalculată în baza Legii nr. 119/2010 și HG nr. 710/2010 începând cu data de_ și până la repunerea în plata pensiei inițiale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumei reprezentând diferența dintre pensia de serviciu și cea recalculată.
Pe fondul dreptului s-a învederat faptul că prin decizia contestată s-a produs o diminuare nejustificată a cuantumului pensiei. Pensia militarului este o contraprestație pentru sacrificiul pe care acesta este obligat să îl facă atât timp cât este cadru militar activ sau rezervist, pentru privațiunile la care a fost supus de-a lungul timpului, dar și o contraprestație pentru soțul care a fost obligat să își abandoneze slujbele pentru a-l urma pe militar.
Prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate. Calcularea cuantumului pensiilor la nivelul salariului mediu brut pe economie încalcă în mod fundamental dreptul de proprietate, creează un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de muncă. Astfel, se creează o discriminare, pe de o parte între cadrele militare active care au avut norocul de a lucra într-o singură unitate și deci au putut prezenta adeverințele cu veniturile realizate, și celelalte cadre militare care nu mai pot prezenta astfel de adeverințe.
Se creează o discriminare și între cadrele militare și personalul civil, inclusiv cel încadrat în unitățile militare, personalul civil putându-și valorifica toate veniturile ca urmare a existenței carnetului de muncă, document oficial prin care se atestă, printre altele, și veniturile realizate. Nu în ultimul rând se creează o discriminare, între cadrele militare și magistrați, care deși au avut aceleași privațiuni, beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil (procent din salariul avut).
De asemenea, prin recalcularea pensiilor se încalcă principiul dreptului câștigat prin suportarea regimului militar, prin suportarea privațiunilor specifice acestui sistem, prin renunțarea
la orice altă activitate aducătoare de venit, prin renunțarea partenerilor de viață la slujbele lor pentru a urma soții acolo unde au fost dislocați în vederea îndeplinirii unor misiuni pentru apărarea patriei, chiar cu prețul vieții.
Decizia de recalculare a pensiei s-a emis în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, act normativ lipsit de efecte juridice prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ . Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Prin impunerea calculării cuantumului pensiei rezervistului la salariul mediu brut se încalcă un drept de proprietate fundamental. Astfel, pentru activitatea desfășurată, cadrul militar beneficiază de solda lunară - compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești. Neluarea în considerare a tuturor veniturilor care compuneau solda lunară reprezintă fără îndoială a expropriere de bunurile câștigate: diferența dintre veniturile obținute și salariul mediu brut pe economie.
Această modalitate de calcul a cuantumului pensiei militarilor reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate, astfel cum este el prevăzut în art. 44 din Constituția României, o încălcare a tratatelor la care România este parte, dar și a jurisprudenței CEDO.
Cu privire la dreptul de proprietate
s-a arătat că potrivit jurisprudenței CEDO drepturile din asigurări sociale constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Prin hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei Curtea a decis că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
Referitor la garantarea unui cuantum al pensiei ce face obiectul protecției art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenție, instanța reține în cauza Pravednaya c. R. ia că prin privarea reclamanților de dreptul de a primi o pensie într-o sumă determinată într-o hotărâre definitivă, statul a deranjat echilibrul echitabil, existent între interesele aflate în joc. Totodată, prin Hotărârea din 18 februarie 2009, dată în cauza Andrejeva contra Letoniei, Curtea a statuat că există o încălcare a art.
14 raportat la art. 1 din Protocolul 1 și a art. 6 din Convenție, obligând statul să plătească despăgubiri reținând că dreptul la pensie, astfel cum a fost stabilit administrativ de autoritățile letone constituie un "bun" în sensul Convenției, chiar dacă pensia a fost recalculată pentru viitor.
De asemenea, trebuie reținut că în materie de prestații sociale, Comisia a statuat în sensul că plata unor contribuții la sistemul de securitate socială poate, în anumite condiții, să ducă la nașterea unui drept protejat de art. 1, adică dreptul de a beneficia la un anumit moment de avantajele conferite de acest sistem. Numai că, pentru ca un asemenea drept să se nască și deci să fie recunoscut trebuie ca cel interesat să îndeplinească acele condiții care sunt prevăzute de legislația națională în materie (X. c/Italiei).
Având în vedere că așa cum s-a stabilit anterior, reclamantul era titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, urmează a fi analizate condițiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerință care să fi avut ca efect privarea de bun.
Privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun dacă privarea este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; este impusă de o cauză de utilitate publică; este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
Jurisprudența organelor Convenției a mai adăugat o condiție specifică situației de privare de proprietate, și anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului. Tot ca o creație jurisprudențială s-a impus o condiție comună atât în privința privării de proprietate, cât și în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de paragraf 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.
După cum a decis, cu valoare de principiu, fosta Comisie, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de dreptului intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și
imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Reducerea pensiei pentru viitor și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de bun.
Condiția prevederii de către lege a privării de proprietate este îndeplinită, dacă există o lege în sensul Convenției, în temeiul căreia să fi avut loc privarea de proprietate și dacă această lege îndeplinește calitățile determinate de Curte în jurisprudența sa, respectiv: să fie accesibilă, precisă și previzibilă.
Legea nr. 119/2010 este un act normativ accesibil, precis și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 119/2010, adoptarea acesteia s-a impus în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a României, ca o măsură cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010, apreciindu-se că "diminuarea dezechilibrelor existente, menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice" măsura fiind necesară și pentru "menținerea acordurilor cu organismele financiare internaționale". În aceeași expunere s-a arătat că "apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat", iar "existența unor acte normative care reglementează organizarea și funcționarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent, îngreunează în mod evident funcționarea sistemului de pensii".
Așadar, transformarea unor categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare (pensiile speciale), în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 a fost determinată de menținerea deficitului bugetar și relansarea economică, dar și de asigurarea sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice, precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare, care prevăd criterii diferite, mai avantajoase, în favoarea anumitor categorii profesionale.
Și această condiție este aparent îndeplinită, având în vedere faptul că stabilitatea economică a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauză de utilitate publică.
Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Cu privire la posibilitatea controlului de proporționalitate, trebuie reținut faptul că, instanța de contencios european al drepturilor omului, a statuat faptul că o reglementare a folosinței bunurilor care urmărește un interes general poate constitui o încălcare a art. 1 Protocolul nr. 1 datorită disproporționalității, consacrând principiul unui real control de proporționalitate pentru măsurile restrictive de proprietate, începând cu hotărârea din 29 aprilie 1999 și confirmată ulterior printr-o jurisprudență constantă.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reținut că o interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un "echilibru just" între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale. Preocuparea pentru realizarea acestui echilibru se reflectă în structură de articolul 1 astfel că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Curtea a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale. Obligația de indemnizare a proprietarului este o cerință, chiar dacă este de creație jurisprudențială, impusă de convenție pentru ca o privare de proprietate să nu înfrângă dispozițiile de protecție instituite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Potrivit statuărilor instanței de contencios european al drepturilor omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul
principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar, de exemplu, principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești.
Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție.
Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea ar constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, înscris de art. 1 din Protocolul nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în ipoteza unei privări de proprietate constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției acestui drept și asigurarea realizării unor imperative de ordin general care, eventual, au impus-o.
Legea nr. 119/2010 nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica.
În cuprinsul Legii nr. 119/2010, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubirilor a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Reducerea pensiei ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor, beneficiari ai pensiilor stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. l din Protocolul nr. l la Convenție.
De asemenea, interesul public urmărit, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, încalcă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența CEDO, prin aceea că rupe justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
În privința aplicabilității dispozițiilor Protocolul nr. 1 privitor la prestațiile sociale, începând cu decizia privitoare la admisibilitatea cererii din 6 iulie 2005 pronunțată în cauza Stec et autres c/Royaume-Uni urmată de jurisprudența constantă în materie, instanța europeană a renunțat la distincția între prestații contributive și prestații necontributive și a statuat în sensul că atunci când un stat contractant a instaurat un anumit regim de pensii, drepturile și interesele individuale ale celor cuprinși în acest sistem intră sub imperiul dispoziției analizate, independent de plata unor contribuții de către aceștia ori de modul la care sunt fondurile de pensii.
Cu privire la discriminarea c reat ă
s-a subliniat că prin recalcularea pensiilor se creează o discriminare, pe de o parte între cadrele militare active care au avut norocul de a lucra într-o singură unitate și deci au putut prezenta adeverințele cu veniturile realizate, și celelalte cadre militare care nu mai pot prezenta astfel de adeverințe.
De asemenea, se creează o discriminare și între cadrele militare și personalul civil, inclusiv cel încadrat în unitățile militare, personalul civil putându-și valorifica toate veniturile ca urmare a existenței carnetului de muncă, document oficial prin care se atestă, printre altele și veniturile realizate.
Nu în ultimul rând se creează o discriminare, între cadrele militare și o altă categorie profesională - magistrații, care deși au avut aceleași privațiuni, beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o diferență de tratament în situații similare constituie o discriminare în sensul articolului 14 din Convenție dacă nu are o justificare rezonabilă și obiectivă și nu urmărește un scop legitim. Pe de altă parte, lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.
Cu privire la retroactivitatea legii
s-a relevat că măsura recalculării pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
Componentele dreptului la pensie, printre care cele mai importante sunt tipul pensiei, condițiile de acordare a diferitelor tipuri de pensie, modul de calcul și plata pensiei, sunt, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, republicată, stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare. O nouă legislație referitoare la pensii nu se aplică în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterior în vigoare. O asemenea aplicare ar însemna o extindere a incidenței actului normativ asupra unor situații din trecut, care ar avea efect retroactiv și ar contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată.
Cu privire la principiul drepturilor câști gate
s-a subliniat că pe durata activității reclamantul s-a supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit ca militar activ.
În această situație, a câștigat dreptul de a avea cuantumul pensiei stabilit la data pensionării. În drept s-au invocat dispozițiile art. 112 C. proc. civ, dispozițiile Legii nr. 164/2001,
dispozițiile art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 735/2010.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.
157 din Legea nr. 263/2010.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor
, prin întâmpinarea depusă la dosar
(f. 27-28) a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca fiind rămasă fără obiect sau ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 132 din Legea nr. 263/2010 stabilirea și plata drepturilor de pensie reprezintă atributul exclusiv al casei sectoriale de pensii.
Pe fondul cauzei s-a arătat că prin O.U.G. nr. 1/2011 s-a stabilit că pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
P. le recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
În concluzie s-a arătat că întrucât în sarcina casei de pensii sectoriale s-a stabilit obligația plății diferențelor dintre cuantumul pensiei încasate în luna decembrie 2010 și cel al pensiei încasate în ianuarie 2010, nu se justifică pronunțarea unei hotărâri în acest sens, astfel că acțiunea este fie neîntemeiată, fie lipsită de obiect.
C. de P. Sectorială a M. A. și I. prin întâmpinarea depusă la dosar
(f.
29) a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 s-a procedat la recalcularea pensiilor speciale.
Potrivit art. 5 alin 4 din Legea nr. 119/2010 pensiile la determinarea cărora s-a utilizat salariul mediu anual se revizuiesc din oficiu.
P. le recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
În concluzie s-a arătat că întrucât în sarcina casei de pensii sectoriale s-a stabilit obligația plății diferențelor dintre cuantumul pensiei încasate în luna decembrie 2010 și cel al pensiei încasate în ianuarie 2010, nu se justifică pronunțarea unei hotărâri în acest sens, astfel că acțiunea este fie neîntemeiată, fie lipsită de obiect.
Prin sentința civilă nr. 1771/F/2011 pronunțată la data de_ competența teritorială de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului B., instanță care la rândul ei a apreciat că instanța de trimitere este cea competentă teritorial.
Prin decizia nr. 2520/_ Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. -Năsăud, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr._ /a1.
Analizând cu prioritate excepția invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor
, tribunalul reține că aceasta nu este întemeiată.
Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, dată la care în vigoare erau prevederile Legii nr. 19/2000. Întrucât este vorba de o situație născută sub imperiul legii vechi - Legea nr. 19/2000 - sunt aplicabile prevederile acesteia în temeiul dispozițiilor art. 178 din Legea nr. 263/2010, care consacră principiul soluționării ținându-se seama de normele legale existente la momentul stabilirii dreptului.
Decizia emisă în perioada de aplicabilitate a legii vechi a pensiilor - Legea nr. 19/2000 este supusă dispozițiilor acesteia și nu legii noi, în vigoare la data promovării acțiunii.
Este real faptul că prin art. 132 din Legea nr. 263/2010, aplicabilă din data de 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut înființarea caselor de pensii sectoriale în subordinea M. Apărării Naționale, M. A. și I. și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul B., acestea fiind succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituțiile menționate mai sus.
Însă, în concret, efectiv, aceste case sectoriale s-au înființat prin Hotărârea nr. 233/2011, intrată în vigoare ulterior emiterii deciziei contestate și ulterior promovării prezentei acțiuni, act normativ care a prevăzut structura organizatorică nouă, modalitatea și termenele de preluare a patrimoniului, a personalului încadrat în vechea structură. Pe de altă parte, decizia contestată este emisă de Ministerul Administrației și Internelor - C. de P. și nu de casa sectorială de pensii, astfel încât Ministerul Administrației și Internelor justifică legitimare procesuală pasivă, în calitate de emitent al deciziei atacate, excepția invocată de pârât nefiind întemeiată.
Raportat la fondul cauzei,
tribunalul reține faptul că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, pensie eliminată prin Legea nr. 119/2010.
Cu începere din 1 ianuarie 2011 reclamantul a fost beneficiarul unei pensii recalculate în funcție de salariul mediu brut pe economie, ceea ce a determinat în final diminuarea cuantumului pensiei sale la suma de 2.024 lei (f. 20) față de suma de 3.514 lei (f.21) avută în luna decembrie 2010.
Prin OUG nr. 1/2011, intrată în vigoare anterior promovării prezentei acțiuni, s-a prevăzut revizuirea din oficiu a tuturor pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar așa cum rezultă din notele de ședință depuse la dosarul cauzei (f. 34), până la momentul respectiv s-a achitat pensia în cuantumul avut în decembrie 2010.
În ceea ce privește neretroactivitatea dispozițiilor legale
, relevante sunt statuările Curții Constituționale, în speță Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, în care s-a reținut că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art.15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare. Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea Constituțională a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu
care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea observă că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
Cu privire la încălcarea dreptului de proprietate a contestatorului și încălcarea principiului drepturilor câștigate, trebuie pornit de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 și Decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010, prin care Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat (a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 sau art. 1801 din Legea nr. 19/2000). Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001).
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 în recurs în interesul legii
. Se reține că prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de
Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz și alții c. Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în decizia asupra admisibilității în cauza Hasani c. Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, E. a Tanko, Marta M. și Lucia Ghețu împotriva României (nr._ __ _ 8/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98). Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În același timp, examinând măsura eliminării pensiilor de serviciu ale militarilor, prin
Hotărâr ea pronunțată în Cauz a Constantin Abăluță ș.a. împotriva Românie i la data de 15 mai 2012,
Curtea europeană a statuat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, Frimu și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr. 45312/11).
Ținând seama de statuările mai sus enunțate, obligatorii pentru instanță, tribunalul nu poate reține criticile reclamantului cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, la existența unei discriminări, la încălcarea principiului dreptului câștigat, la încălcarea principiului previzibilității legii, la încălcarea principiului neretroactivității legii.
Analizând în concret situația contestatorului A. V., instanța reține că pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Tribunalul reține că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010 și OUG nr.1/2011 și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate tribunalul observă că stabilirea acestuia este o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte și, pe lângă circumstanțele obiective, cum sunt cuantumul lunar al indemnizației sociale minime, care este de doar 350 lei, cuantumul lunar al salariului minim brut pe țară garantat în plată, care a evoluat de la 600 lei în 2010, la 670 lei, în 2011 și va fi de 700 lei în 2012, cuantumul lunar al pensiei medii, care a evoluat în cursul anului 2011 de la 744 la 776 lei, trebuie avute în vedere, circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.
În cazul de față, prin recalcularea pensiei militare, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat, respectiv partea necontributivă, pensia netă a contestatorului s-a redus de la 3.514 lei lunar, anterior recalculării, la 2.029 lei net lunar, după recalculare, rezultând astfel o reducere a pensiei cu 42%.
Se poate observa că, deși cuantumul pensiei contestatorului a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care, la data recalculării pensiei, pensia lunară medie nu depășea 776 lei, indemnizația socială minimă era de doar 350 lei, iar salariul minim brut pe țară garantat în plată era de doar 670 lei, suma de 2.023 lei brut lunar cuvenită contestatorului permițând acestuia să aibă un nivel de trai peste nivelul mediu.
Raportat la cele arătate mai sus, instanța conchide că aserțiunile contestatorului A. V. cu privire la încălcarea dreptului său de proprietate și cu privire la încălcarea principiului neretroactivității dispozițiilor legale, nu pot fi reținute.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Administrației și Internelor .
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul A. V. , cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat Moruțan I. n Alin, în B., strada Alba I., nr. 8, etaj 1, județul B. -Năsăud împotriva intimaților Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B., strada P. R., nr.1A, sector 1 și C. Sectorială de P. a M. A.
și I.
, cu sediul în B., S. G. G., nr.3, sector 4, având ca obiect contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 132605/_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
I. S. M. D.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. V. -C.
Red./Dact.
BISz -_ / 5. ex.
| ← Sentința civilă nr. 9654/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 2842/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
