Sentința civilă nr. 2544/2013. Contestație drepturi asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2544/F/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător GREFIER: N. G.
Cu participarea asistenților judiciari
L. Z. S. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamnata J. R. în contradictoriu cu pârâta C. T. de P. B. -N. , având ca obiect anulare decizie de debit.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat inițial pronunțarea sentinței pentru data de 25 septembrie 2013, iar ulterior amânarea pronunțării sentinței fiind amânată pentru data de_ .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin contestația înregistrată inițial la Tribunalul Bistrița Năsăud secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._, fiind ulterior transpusă la secția I civilă a tribunalului, potrivit încheierii din data de 16 mai 2013(f.28 dosar inițial), unde a fost înregistrată sub nr._ *, reclamnata J. R. a chemat în judecată pe pârâta C.
T. de P. B. -N.
și a solicitat instanței să anuleze Decizia nr.1. din 16 mai 2012, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, emisă de pârâtă, apreciind că aceasta este nelegală, arătând că ea nu a încasat sume necuvenite de la pârâtă în perioada_ 1-_ .
Pârâta C. T. de P. B. -N. a formulat întâmpinare în dosarul iniția(f.10) prin care a solicitat respingerea contestației arătând că, începând cu data de_ reclamanta este beneficiara unei indemnizații sociale de 113 lei stabilită potrivit Legii nr.578/2004 privind acordarea ajutorului pentru soțul supraviețuitor ajutorului pentru soțul supraviețuitor, cuantum acre a fost redus cu 15% potrivit legii nr.118&’/2010 iar începând cu data de_, conform legii nr.285/2010 cuantumul indemnizației se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010, astfel că din luna ianuarie 2011 nu se revine la indemnizația inițială ci cea diminuată trebuia majorată cu 15%, în timp ce, din eroare reclamantei i s-a achitat indemnizația inițială, de 113 lei în perioada 1 ianuarie 2011-31 martie 2012, deși trebuia să-i fie achitată lunar doar 110 lei.
În ceste condiții reclamanta a primit în plus suma de 45 lei pentru recuperarea căreia a fost emisă decizia de recuperare nr. 1. din 16 mai 2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că, prin decizia nr.1. din 16 mai 2012,
privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, emisă de pârâta C. T. de P. B. -N., s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 45 lei cu titlu de drepturi încasate necuvenit în perioada 1 ianuarie 2011-31 martie 2012, reținându-se că, în această perioadă indemnizația reclamantei a fost calculată greșit, fiindu-i achitată suma lunară de 113 lei în loc de 110 lei.
Această decizie este contestată de reclamantă, decizie în privința căreia tribunalul reține că este legală și temeinică având în vedere considerentele ce urmează:.
Începând cu data de_ reclamanta este beneficiara unei indemnizații sociale de 113 lei stabilită potrivit Legii nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor pentru soțul supraviețuitor ajutorului pentru soțul supraviețuitor, potrivit deciziei nr.1. /_ (f.15 dosar inițial), acest cuantum fiind în plată la data de 3 iulie 2010, când a intrat în vigoare Legea nr.118/2010 care, în art.14 litera b, a prevăzut că se reduce cu 15% ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 și acest cuantum, redus cu 15% față de luna iunie 2010, s-a aflat în plată și în luna octombrie 2010.
Conform art.10 alin.1 din Legea nr. 285/2010, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Prin urmare, în privința reclamantei, din luna ianuarie 2011 nu se revine la indemnizația inițială, de 113 lei, ci indemnizația diminuată cu 15%, aflată în plată în luna octombrie 2010, de 96 lei, se majorează cu 15%, ajungându-se la o indemnizație lunară de 110 lei, cuantum care trebuia acordat în tot anul 2012, potrivit art.8 din art.II al OUG nr.80/2010, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr.283/2011, care în art 8 a prevăzut că, în anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.
Din succesiunea actelor normative adoptate în materie rezultă că această întregirea indemnizației avută de reclamantă în luna iunie 2010, indemnizație care a fost redusă în temeiul Legii nr. 118/2010, a avut loc, doar în baza unor măsuri legislative ulterioare Legii nr. 285/2010 și, abia în luna iunie 2012, indemnizația prevăzută de art. 14 din Legea nr. 118/2010 a atins nivelul avut în luna iunie 2010, fără a-l putea depăși, conform art. 3 alin.
(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.
În speță, din eroare, pârâta a calculat greșit indemnizația cuvenită reclamantei începând cu data de 1 ianuarie 2010, în sensul că a pus în plată indemnizația avută anterior diminuării operate prin Legea nr.118/2010, respectiv în cuantum de 113 lei, în loc de 110 lei, indemnizație care a fost achitată eronat până la data de 31 martie 2012, cuantumul total a sumei achitate în plus fiind de 45 lei(5 luni x 3 lei).
Urmare a verificărilor efectuate de pârâtă aceasta a constatat achitarea în plus a sumei de 45 lei și a emis decizia de recuperarea nr.1. din 16 mai 2012, contestată, decizie care, pentru motivele anterior arătate și a dispozițiilor art.179 din Legea nr.263/2010, este legală și temeinică.
În consecință contestația reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Pârâta nu a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta J. R. , domiciliată în B. Bîrgăului, strada P., nr.510, județul B. -N., împotriva Deciziei nr.1. din 16 mai 2012, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, emisă de pârâta C. T. de P. B. -N. , cu sediul în B. bulevardul R., nr.22, județul B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
P. S. Z. L.
Redactat BRI/ tehnoredactat BRI/_ /4 ex/
← Decizia civilă nr. 4415/2013. Contestație drepturi asigurări... | Sentința civilă nr. 376/2013. Contestație drepturi asigurări... → |
---|