Sentința civilă nr. 2836/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.2836

Ședința publică din 03 iunie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. N. C., judecător Grefier: P. A.

Completul este asistat de asistenții judiciari

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare după casare acțiunea civilă formulată de reclamanta

  1. A., cu domiciliul în V. ,nr. 53, județul S. în contradictoriu cu pârâta

  2. J. DE P. S., cu sediul în Z., B-dul M. V., nr. 85, jud. S., având ca obiect contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtei,

c.j. Copas Sanda, lipsă fiind reclamanta. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: Reprezentanta pârâtei, c.j. Copas Sanda, depune un set de act în probațiune.

Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta pârâtei, c.j. Copas Sanda pentru motivele invocate pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și susținută în fața instanței solicită respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.

Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa reclamanta B. A., a solicitat instanței anularea deciziei nr.1. din_ emisă de către pârâta C. J. DE P. S., motivat de faptul că i-a fost schimbat gradul de handicap din gradul II în gradul III, fără a i se comunica diminuarea pensiei.

Pârâta C. J. DE P. S. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea acțiunii reclamantei ca prematur introdusă, motivat de faptul că reclamanta a încasat în mod necuvenit drepturi bănești constând în diferența dintre pensia de handicap gradul II în cea de gradul III în sumă de 366 lei.

Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:

Decizia de pensie nr. 1. /_ a fost emisa ca urmare a revizuirii gradului de invaliditate din gradul II in gradul III in conformitate cu prevederile art.78 alin. 1-3 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care stipulează că pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodic, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse între un an și 3 ani, până la împlinirea vârstelor

1

standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, de către comisiile centrale de expertiză medico-militară.

După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale, respectiv comisiile centrale de expertiză medico-militară emit o nouă decizie medicală asupra capacității de muncă, prin care se stabilește, după caz:

menținerea în același grad de invaliditate; încadrarea în alt grad de invaliditate; redobândirea capacității de muncă.

Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, emisă în urma revizuirii medicale."

Potrivit dispozițiilor art.71 alin.6 deciziile medicale asupra capacității de munca emise la revizuirile medicale pot fi contestate in termen de 30 de zile de la comunicare la comisia medicala de contestații, in speța de fata comisia medicala de contestații din C. .

Datorită faptului că reclamanta nu a contestat decizia la Comisia medicală de contestații din C., prezenta acțiune apare ca fiind prematur introdusă, urmând a fi respinsă în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța să respingă ca fiind prematur introdusă acțiunea reclamantei.

Pentru aceste motive

În numele LE G I I H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca fiind prematur introdusă acțiunea reclamantei B. A. împotriva pârâtei C. J. de P. S. pentru anularea deciziei nr.1. din_ emisă de către pârâtă.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din_ .

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

C. N. C.

P.

R.

S.

V.

R. I. P.

A.

Red.C.N.C/_

Dact.P.A./_

Com.4ex

Red.C.N.C/_

Dact.P.A./_

Com.5ex

2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2836/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale