Sentința civilă nr. 517/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.517/F/2013

Ședința publică din data de 11 februarie 2011 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.

cu participarea asistenților judiciari :

V. C. M. A. S. L.

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de contestatorul P. D. în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A M. A. ȘI I. , având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc contestatorul și intimata. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul de registratură, un înscris din partea contestatorului, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă în caz de neprezentare.

Tribunalul constată că prin încheierea din data de 21 noiembrie 2011 cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 (1) pct. 2 Cod procedură civilă și a fost repusă pe rol la data de 10 ianuarie 2013 în vederea discutării excepției perimării contestației.

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării contestației.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, contestatorul P. D. a chemat în judecată pe intimata Casa De Pensii a M. A. și I. , și a solicitat instanței anularea deciziei de recalculare pensie nr.129762/_, ca nelegală.

În motivarea contestației s-a arătat faptul că a activat în cadrul M. de Interne, s-a îmbolnăvit în timpul atribuțiunilor de serviciu, motiv pentru care s-a pensionat potrivit legii nr.164/2001, că a primit decizia de recalculare a pensiei nr.129762/_, pe care o consideră nelegală, fiindcă s-a procedat la diminuarea pensiei sale și arată că se impune menținerea deciziei nr.129762/_ .

Intimata, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața tribunalului și nici nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din 21 noiembrie 2011, tribunalul, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei

având în vedere lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării excepției perimării în data de 10 ianuarie 2013, sens în care au fost citate părțile, însă acestea nu s-au prezentat în instanță .

Trebuie reliefat că cererea depusă de contestator în data de 16 ianuarie 2013, după ce a fost citat în vederea discutării excepției perimării, nu are efecte în cauză în sensul judecării pe fond a cauzei, fiindcă a fost depusă după împlinirea termenului de perimare.

Potrivit art.248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an

.

Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul constată că în cauză judecata contestației formulate de reclamant a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, respectiv de la data suspendării cauzei anterior arătată și întrucât nu au existat cazuri de întrerupere ori de

1

suspendare a termenului de perimare, tribunalul urmează a constata, în baza art.252 Cod procedură civilă, perimarea contestației formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată judecata contestației formulată de contestatorul P. D., domiciliat în

B., C. M., nr.94A, județul B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimata C. de P. a M.

A. și I.

, cu sediul în B., sector 4, str. G. G., nr.3, având ca obiect contestație împotriva deciziei de recalculare pensie nr.129762/_ .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. B. L. D.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari :

V. C. M. A. S. L.

MLB//2 ex//15 feruarie 2013

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 517/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale