Decizia civilă nr. 1186/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1186/R/2013
Ședința publică din 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatorul M.
D. împotriva deciziei civile nr. 4645/R din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal și a fost comunicată intimatei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele contestației în anulare contestatorul M. D. a solicitat judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 14 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, contestatorul M. D. a depus la dosar o cerere prin care, în raport de lipsa exprimării unei poziții procesuale în cauză de către pârâta C. de P. Sectoriale a M.A.I., prin nedepunerea întâmpinării la care este
legalmente obligată, solicită instanței să ia act că această situație echivalează cu acceptarea tacită a contestației sale în anulare și să se dispună măsuri în consecință. Contestatorul solicită și judecata în lipsă.
Curtea constată în stare de judecată contestația în anulare și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
După dezbaterea cauzei, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, în cursul acestei zile de 18 martie 2013, intimata C. de P. S. a
A. și I. a transmis prin fax la dosar întâmpinare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4645/R/_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._ ,
s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1039 din_ a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută.
Motivând decizia, instanța de recurs a reținut următoarele:
"Prin sentința civilă nr. 1039 din_ a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul M. DUMITRU în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII S. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI I. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin decizia nr. 1. din_ s-a stabilit în beneficiul reclamantului, cu începere de la data de_, o pensie de serviciu pentru limită de vârstă în baza art. 12 a Legii nr. 179 /2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
Potrivit contractului individual de muncă nr. 1565618/_, la data de_ reclamantul a fost încadrat în M. Administrației și Internelor în funcția de inspector de specialitate gradul III, desfășurându-și activitatea la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș.
La data de_ au intrat în vigoare prevederile capitolului IV din Legea nr. 329/ 2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, rați- onalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea a- cordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, care, în art. 17 stabilea că "beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului pu- blic de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează ve- nituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exer- citarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, pre- cum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau ma- joritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pensia netă a reclamantului la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/ 2009 era de 3.499 lei, peste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fun- damentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2009 - de 1.693 lei, iar acesta realiza totodată venituri salariale din exercitarea activității pe baza contractului individual de muncă nr. 1565618/_ încheiat cu Agenția Națională Antidrog - structură organizatorică în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Prin decizia nr. 1. din_ emisă de C. de P. a Ministerului Admi- nistrației și Internelor, drepturile de pensie ale reclamantului au fost suspendate în temeiul Legii nr. 329/2009. În cuprinsul acestei decizii s-a menționat că pentru suspendarea pensiei s-a avut în vedere declarația pe proprie răspundere a reclamantului care a optat în acest sens .
La data de_, reclamantul a formulat plângere împotriva deciziei nr. 1. din_, adresată Casei de P. a M. Administrației și Internelor prin care a solicitat revocarea ei.
Împotriva aceleiași decizii reclamantul a formulat contestație la data de_ la instanța de judecată, care așa cum deja s-a reținut a fost soluționată în dosarul_ al acestei instanțe, respectiv prin sentința civilă nr. 1284 din_ s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 1. /_ emisă de pârâtă.
Ulterior intrării în vigoare a Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, la data de_, reclamantul s-a adresat cu o cerere directorului Casei de P. a MAI solicitând să dispună suspendarea pensiei sale și reluarea plății acesteia, întrucât se regăsește în situația prevăzută de art. 118 alin. 1 lit.a coroborat cu art. 6 alin. 1 pct. I lit. a din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Prin răspunsul nr. 3084057/_ comunicat reclamantului, se invocă faptul că, Legea nr. 329/ 2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții
publice, raționalizarea cheltuielilor publice nu a fost abrogată, iar în aplicarea Legii 263/2010 nu au fost emise norme metodologice, reclamantul fiind îndrumat să revină cu o nouă cerere după apariția acestor norme.
Conformându-se îndrumărilor primite, reclamantul a revenit cu o nouă cerere la data de_, Normele metodologice de aplicare a legii 263/2010 fiind publicate în Monitorul oficial 214/_, cerere la care nu a primit însă răspuns. Conform art. 118 alin. (1) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, in sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, in condițiile legii, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limita de vârstă; b) nevăzătorii; c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum si copiii, pensionari
de urmaș, încadrați in gradul III de invaliditate În accepțiunea legii 263/2010, art.52:
"Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege."; iar potrivit art. 53 din aceeași lege
" (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5."; iar pentru cadrele militare, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii 263/2010, vârsta standard de pensionare se stabilește conform anexei 6 la lege.
Reclamantul a fost pensionat potrivit dispozițiilor legii 179/2004, privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor Potrivit acestui act normativ în prezent abrogat, sistemul pensiilor de stat ale polițiștilor cuprinde: pensia de serviciu; pensia de invaliditate și pensia de urmaș. Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea 179/2004, pensia de serviciu poate fi pentru limită de vârstă; anticipată; anticipată parțială, iar pensia pentru limită de vârstă se acorda doar polițiștilor în activitatea care îndeplineau cumulativ următoarele condiții:
au împlinit vârsta de 55 de ani;
au o vechime în serviciu de minimum 25 de ani, din care efectiv ca polițist sau militar 15 ani.(art.12).
Pensia de care beneficiază reclamantul este, așa cum de altfel rezultă din decizia nr. 1. /_ depusă la fila 12 din dosarul Tribunalului B., o pensie de serviciu pentru limită de vârstă, fiind evident că reclamantul este beneficiarul unei pensii speciale, care, în înțelesul legii 263/2010 nu se asimilează pensiei pentru limită de vârstă, astfel cum aceasta este reglementată în dispozițiile art. 52 și art. 53 din Legea 263/2010.
În această situație, reclamantul nu se regăsește în enumerarea făcută de art. 118 alin. 1 lit.a din Legea 263/2010 și în consecință aceste dispoziții nu-i sunt aplicabile, acțiunea acestuia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. D.,
solicitând în conformitate cu art.312 alin.2 și 3 teza I - modificarea/schimbarea în totalitate a sentinței recurate, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., iar teza a III-a - casarea sentinței deoarece instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Recurentul a mai solicitat ca în temeiul art.312 alin.4 - casarea în întregime a sentinței, cu rejudecarea cauzei, întrucât apreciază că sunt întemeiate mai multe motive, dintre care, unele atrag modificarea, iar altele casarea, așa cum a menționat.
În motivarea recursului reclamantul a arătat în esență că analizarea și dezbaterea probatoriului s-a efectuat în afara cadrului procesual statuat după
ședința publică din_, când deși era stabilită judecata pe fond, s-a dezbătut numai excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu, concluziile depuse în cauză de către reclamant în data de_ (prin care s-a solicitat în mod expres îndreptarea erorilor din actele întocmite cu ocazia pregătirii ședinței, îndeosebi procesul verbal din_ întocmit de grefierul de ședință) nefiind luate în considerare.
După ce a reiterat obiectul acțiunii deduse judecății, recurentul a criticat respingerea de către Tribunalul Maramureș a cererii de preschimbare a termenului de judecată din_, deși pentru aceleași motive Tribunalul București i-a admis o cerere similară.
S-a mai precizat în ceea ce privește exactitatea datelor consemnate cu ocazia activităților de pregătire a ședinței de judecată că în citația din_ s-a menționat în mod eronat că are calitate de contestator și a formulat contestație împotriva unei decizii de pensionare întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul abuziv al directorului Casei de P. Sectoriale a M. A. și I. de a-i aplica dispozițiile art. 118 alin. 1 lit. a, coroborate cu cele ale art. 6 alin. 1 pct. I lit. a din Legea 263/2010. De asemenea, în procesul verbal din_ s-a atestat în mod fals că dosar nr._ este similar cu prezenta cauză, recurentul solicitând îndreptarea de urgență a procesului verbal.
S-a mai arătat că instanța de judecată a invocat excepția autorității de lucru judecat bazându-se numai pe datele atestate în procesul verbal menționat, care este un act fals, ce cuprinde date necorespunzătoare realității, edificator în acest sens fiind procesul verbal întocmit de Tribunalul București în data de_, conform căruia nu a fost identificată în aplicația ECRIS nici un dosar identic.
Recurentul a învederat că instanța de fond nu a pus în discuție soluționarea fondului cauzei deduse judecății, rămânând în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat și a criticat, invocând dispozițiile Legii 263/2010 și ale OUG 1/2011, susținerile instanței de fond în sensul că pensia sa (stabilită potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 179/2004) continuă să fie o pensie specială și în prezent, nefiind asimilată cu pensia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea 263/2010.
Motivarea instanței de fond este în opinia recurentului contrară jurisprudenței constante în domeniu ale Curții Europene a Drepturilor Omului întrucât: dreptul la pensie și dreptul la salariu sunt drepturi de sine stătătoare, care înglobează dreptul de proprietate privată; suprimarea pensiei echivalează cu suprimarea dreptului de proprietate; aplicarea noilor reglementări instituite în capitolul IV din Legea 329/2009 este discriminatorie, excesivă și disproporționată
în raport cu interesele generale urmărite de Guvernul României. În acest sens s-a precizat că:
la emiterea Legii 329/2009 nu s-a determinat dacă reglementarea din capitolul IV asigură un just echilibru între interesul social general și protecția drepturilor pensionarilor cumularzi din sectorul bugetar care au pensia mai mare de 1693 lei, prin prisma examinării circumstanțelor concrete ale acestora;
motivele invocate de guvern nu justifică faptul că doar 2 % din cumularzi trebuie să suporte o sarcină excesivă;
măsura este discriminatorie întrucât îl afectează pe recurent într-o manieră deosebit de severă;
suspendarea plății pensiei nu s-a datorat unor circumstanțe personale, iar prin aplicarea măsurii i s-a diminuat recurentului venitul cu mai mult de două treimi.
S-a mai invocat că Guvernul României prin măsura dispusă prin capitolul IV din Legea 329/2009 a încălcat flagrant principiul predictibilității legilor și nu a
dispus cea mai rezonabilă măsură de ordin fiscal, respectiv impozitarea progresivă a salariilor pensionarilor cumularzi.
Recurentul a mai arătat că sentința de fond a fost emisă fără să se ia în considerare lipsa de apărare a pârâtei, respectiv că se atestă în mod nereal faptul că a fost pronunțată în data de_, întrucât la acea dată s-a rămas în pronunțare pe excepție, pronunțarea în cauză făcându-se efectiv în data de _
, prin consemnarea soluției de respingere a acțiunii în condica de ședință fără nicio motivare.
S-a invocat nulitatea sentinței de fond întrucât aceasta a fost motivată cu expirarea termenului legal după sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, nu reflectă voința întregului complet de judecată, fiind emanația exclusivă a președintei completului; în titlul ei se atestă în mod fals că a fost pronunțată în ședința publică din_ .
Recurentul a reiterat criticile referitoare la considerentele reținute de Tribunal cu privire la caracterul special al pensiei sale și a menționat că a primit sentința recurată după 15 zile de la expirarea termenului legal din motive imputabile președintei completului de judecată.
În drept s-au invocat: art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, art. 6 punctul 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 1 paragraf 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, Directiva 2000/78, art. 1A, 2 alin. 3 teza a doua, 6 alin. 1-3 din Tratatul Uniunii Europene, art. 9-10, 20 alin. 2 și lit.d, art. 267 alin. 1 și lit. a-b din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, jurisprudența consacrată în materie a CEDO (cauzele Kjartan Asmundsson vs. Islanda, A. C. Goudswaard-Vander Lans vs. Olanda), art. 11 alin. 1 și 2, art. 20 alin. 1 și 2, art. 53 din Constituția României, Legea 19/2000, Legea 119/2010, Legea 263/2010, OUG 1/2011.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Contrar celor invocate în recurs, așa cum rezultă și din consemnările grefierului din caietul de ședință (fila 37 dosar recurs), se constată că la termenul de judecată din_ reclamantul a pus concluzii atât cu privire la excepția autorității de lucru judecat, cât și cu privire la fondul cauzei. De asemenea, hotărârea judecătorească fiind un înscris autentic, face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la mențiunile din practica cu privire la data pronunțării, susținerile părților și a modului de desfășurare a ședinței de judecată.
Referitor la modul de soluționare a cererii de preschimbare a termenului de judecată de către Tribunalul Maramureș, Curtea reține că Tribunalul București a admis în data de_ cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit inițial pentru_, stabilind că primul termen de judecată este_ pentru a se asigura judecarea cauzei într-un termen rezonabil, iar ulterior și-a declinat competența (fila 23 dosar_ ). Or, în dosarul înregistrat la Tribunalul Maramureș în data de_ s-a stabilit primul termen de judecată în_, astfel încât nu subzistă motivul care a determinat anterior admiterea cererii de preschimbare, respectiv judecarea cauzei într-un termen rezonabil. De altfel, se constată că prezenta cauză a fost soluționată irevocabil anterior primului termen de judecată stabilit inițial la Tribunalul București.
În conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. 2 din Legea 304/2004 "Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează in hotărâre, iar opinia separată se motivează";. Reținând că în cauză minuta a fost semnată de toți membrii completului de judecată, inclusiv de asistenții judiciari, iar hotărârea a fost redactată de președintele completului de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 264 Cod procedură civilă, fiind semnată pentru unul dintre asistenții
judiciari, aflat în concediu de odihnă la data redactării hotărârii (și nu la data pronunțării hotărârii), de președintele instanței, Curtea apreciază că susținerile recurentului referitoare la nulitatea sentinței întrucât "nu reflectă voința întregului complet"; sunt neîntemeiate.
În mod similar depășirea termenului de redactare nu reprezintă un motiv de nulitate al sentinței recurate.
În condițiile în care instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, recurentul nu poate justifica niciun interes în susținerea criticilor cu privire la caracterul nefondat al acestei excepții procesuale. De asemenea, faptul că din procesul verbal din_ (fila 2 dosar fond), încheiat în vederea aplicării dispozițiilor art. 95 alin. 1, 962și art. 97 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, rezultă că există tripla identitate de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și cauza care a făcut obiectul dosarului_ nu are nicio relevanță în condițiile în care instanța de fond a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.
Întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. b din Legea 119/2010 pensiile de stat ale polițiștilor devin pensii în înțelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, considerentele instanței de fond cu privire la caracterul special al pensiei reclamantului sunt nelegale. De asemenea, în condițiile în care Legea 263/2010 reglementează sistemul unitar de pensii publice și conține dispoziții exprese cu privire la polițiști, în mod evident acest act normativ este incident în cauză. Soluția pronunțată de Tribunal în cauză este însă corectă, așa cum rezultă din coroborarea dispozițiilor legale invocate chiar de recurent.
Astfel, conform art. 118 alin. 1 din Legea 263/2010 în sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii
, următoarele categorii de pensionari: lit. a) pensionarii pentru limită de vârstă.
Conform art. 17 din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional " (1) Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat,
2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi";.
Art. 18 alin. 1 din același act normativ prevede că "Pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului
de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat";.
Coroborând aceste dispoziții legale, Curtea reține că pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie în condițiile legii
, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 17 din Legea 329/2009. Întrucât veniturile salariale realizate de recurent pentru activitatea desfășurată într-o instituție publică depășesc nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în mod corect s-a procedat la suspendarea plății pensiei pentru limită de vârstă a recurentului.
Referitor la susținerile recurentului cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene pentru respectarea drepturilor omului și la existența unei discriminări, se reține că prin Decizia de inadmisibilitate din _
, pronunțată în cauza Ionel Panfile împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul luării unor măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, conform capitolului IV al Legii nr. 329/2009.
În cuprinsul deciziei menționate "Curtea a reiterat faptul că prin Convenție nu se garantează dreptul la muncă (Sobczyk c. Poloniei, decizia din 10 februarie 2000, nr. 25693/94 și 27387/95; Dragan Cakalic c. Croației, decizia din 15 septembrie 2003; Torri și alții și Bucciarelli c. Italiei decizia din 24 ianuarie 2012, nr. 11838/07 și 12302/07). Nici nu se garantează, așa cum deja s-a menționat mai sus, dreptul la o pensie sau un salariu într-un anumit cuantum";.
Curtea a reținut și că limitările introduse de legislația contestată nu trebuie să fie considerate drept o "privare de bunuri", așa cum a susținut reclamantul, ci mai degrabă ca o ingerință în dreptul acestuia la respectarea bunurilor sale, în sensul tezei I din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că ingerința a fost prevăzută de lege, și anume de dispozițiile nou introduse prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. În evaluarea interesului public cu privire la măsurile contestate, Curtea a luat în considerare motivarea Curții Constituționale, care a confirmat faptul că legiuitorul român a impus reguli noi în domeniul salariilor din sectorul public, în scopul raționalizării cheltuielilor publice, determinate de contextul excepțional al crizei globale la nivel financiar și economic. Având în vedere, de asemenea, faptul că aceasta este o chestiune decisă de către autoritățile naționale, care au o legitimitate democratică directă și sunt mai bine plasate decât de o instanță internațională pentru a evalua nevoile și condițiile locale, Curtea nu a găsit niciun motiv să se îndepărteze de la motivarea Curții Constituționale, care a constatat că măsurile în litigiu au urmărit un scop legitim de interes public (mutatis mutandis, Valkov și alții c. Bulgariei, 25 octombrie 2011, nr._ __ __ _ 9/04, 171/05 și 2041/05, par. 92). Rămâne, prin urmare, să se stabilească dacă s-a adus atingere "justului echilibru" între cerințele de interes general ale comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, știind că justul echilibru nu va fi realizat în cazul în care persoana respectivă a trebuit să suporte o sarcină individuală și excesivă (Lakićević și alții c. Muntenegru și Serbia, 13 decembrie 2011, nr._ _ 7/06 și 33604/07, par. 62). În această
privință, o atenție deosebită trebuie să fie pusă pe faptul că reclamantul a fost obligat să aleagă între a continua să primească pensia militară lunară și încetarea contractului său de muncă sau suspendarea plății pensiei, în timp ce ar continua să lucreze în domeniul public. Astfel, Curtea a notat că, spre deosebire de situația din cauza Kjartan Ásmundsson, par. 39, reclamantul nu a suferit o privare totală de drepturile sale, nici nu a fost lipsit de toate mijloacele de subzistență, având în vedere că a primit o pensie lunară al cărei cuantum a fost mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe țară. Din același punct de vedere, nu se poate considera că reclamantul a pierdut o sumă importantă din venitul său, deoarece pensia pe care continuă să o primească este substanțial mai mare decât salariul lunar pe care l-ar fi obținut. În acest context și având în vedere marja largă de apreciere a statului în reglementarea domeniul legislației sociale (Frimu c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr. 45312/11), precum și scopul legitim al raționalizării cheltuielilor publice, Curtea a considerat că reclamantul cu greu ar putea fi considerat că ar fi avut de suportat o sarcină individuală și excesivă, sau ca ar fi suferit o depreciere de esență a pensiei sale sau a drepturilor salariale.
În ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție s-a reținut că
"discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoanele aflate în situații similare sau comparabile (Willis c. Regatului Unit, nr. 36042/97, par. 48). Cu toate acestea, nu orice diferență de tratament semnifică o
încălcare a art. 14. Trebuie să se stabilească faptul că alte persoane sunt într-o situație similară sau în mod comparabil s-ar bucura de un tratament preferențial și că această distincție este discriminatorie (Unal Tekeli c. Turciei, 16 noiembrie 2004, nr. 29865/96, par. 49).
În plus, art. 14 nu interzice unui stat membru, aplicarea unui tratament diferit unor grupuri, pentru a corecta "inegalitățile de fapt" dintre acestea, statul bucurându-se de o marjă de apreciere în evaluarea dacă și în ce măsură există diferențe în situații similare, pentru a justifica un tratament diferit. O marjă largă este, de obicei, permisă statului, în temeiul Convenției, în ceea ce privește măsurile generale ale strategiei economice sau sociale (Stec și alții c. Regatului Unit [MC], nr. 65731/01, par. 51-52).
Revenind la cauza de față, Curtea a considerat că actul normativ criticat instituie o diferență de tratament între persoane, respectiv pensionarii care încă lucrau în sectorul privat și cei care lucrau în sectorul public, la fel ca reclamantul; cu toate acestea, cele două categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind într-o situație similară sau comparabilă, în sensul art. 14, deoarece distincția esențială, relevantă pentru contextul în care măsurile respective au fost luate, este faptul că veniturile lor provin din surse diferite, și anume un bugete private, respectiv bugetul de stat. De asemenea, trebuie remarcat faptul că, în această privință, Curtea, în numeroase ocazii, a admis distincțiile pe care unele state le-au făcut, în ce privește pensiile, între funcționarii publici și angajații privați (Valkov și alții c. Bulgariei, par. 117).
În ceea ce privește diferența de tratament fundamentată pe cuantumul venitului lunar, Curtea a considerat că, potrivit deciziei Curții Constituționale din România, cuantumul prevăzut era previzibil și rezonabil și a fost stabilit de legiuitor în raport de situația de criză economică în care se găsea statul, care a acționat în cadrul marjei sale de apreciere în domeniul deciziilor bugetare, fără a încălca principiul proporționalității (mutatis mutandis, Valkov și alții c. Bulgariei, par. 114)";.
De asemenea, în jurisprudența sa Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care
aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, pargraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989,
paragraf 53).
În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
În raport de aceste dezlegări ale Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs va înlătura criticile formulate de recurent referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la încălcarea dreptului la pensie, dreptului la salariu și dreptului de proprietate.
În ceea ce privește încălcarea Directivei 2000/78/CE, instanța de recurs constată că aceasta a fost transpusă în legislația națională prin OG 137/2000, iar în cauză nu s-a invocat că statul român a realizat o implementare greșită a directivei, pentru ca aceasta să aibă efect direct, respectiv să poată fi invocată în fața jurisdicției naționale. Însă, chiar dacă s-ar putea reține incidența în cauză a Directivei 2000/78/CE, se constată că recurentul nu a invocat în cauză discriminarea prin raportare la criteriile menționate de directivă (respectiv, apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală) astfel încât și din această perspectivă susținerile recurentului referitoare la discriminare sunt nefondate.
Deși a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1A, 2 alin. 3 teza a doua, 6 alin. 1- 3 din Tratatul Uniunii Europene, respectiv art. 9-10, 20 alin. 2 și lit.d, art. 267 alin. 1 și lit. a-b din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, recurentul a indicat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, precizând că legislația Uniunii Europene în materie asigură o protecție reală și efectivă printr-un tratament egal și nediscriminatoriu dreptului la muncă, dreptului la pensie, dreptului la proprietate privată și celorlalte drepturi fundamentale tuturor cetățenilor europeni.
Reținând pe de o parte că modul general de formulare a acestui motiv recurs nu permite o analiză concretă din perspectiva raportului juridic dedus judecății (situația fiind similară și pentru invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, respectiv art. art. 6 punctul 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale), Curtea apreciază pe de altă parte că întrucât dispozițiile capitolului IV din Legea 329/2009 nu pun în aplicare dreptul Uniunii Europene nu se poate constata o încălcare a acestuia din urmă prin aplicarea dispozițiilor naționale menționate anterior. În acest sens este
jurisprudența Curții de Justiției a Uniunii Europene în cauzele prin care instanțe române au solicitat pronunțarea unor hotărâri preliminare în legătură cu încălcarea dreptului Uniunii prin Legea 118/2010 (de ex, Ordonanța din_ în cauza C-369/12, Ordonanța din_ în cauza C-134/12), jurisprudență care pentru identitate de rațiune se poate aplica și în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, reținând că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză";.
La data de_, contestatorul M. D. a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei mai sus expuse.
Acesta a solicitat anularea deciziei, respectiv admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, apreciind că instanța de recurs a omis să cerceteze unele din motivele de modificare.
După o expunere a demersurilor urmate, contestatorul învederează că decizia atacată cuprinde interpretări greșite ale reglementărilor legale invocate, atât din dreptul național, cât și din cel comunitar european și jurisprudența
în materie.
În acest sens menționează că, deși în alineatul 4 teza a II-a din pagina 6 a deciziei contestate instanța s-a referit la incidenta în cauză a Legii 263/2010, și aceasta numai în ce-i privește pe polițiști, aceasta a omis să cerceteze aplicabilitatea prevederilor art. 118 alin. 1 lit. a coroborate cu cele ale art. 6 alin.
1 pct. I lit. a din Legea nr. 263/2010 în raport cu specificitatea situației contestatorului, respectiv aceea de pensionar pentru limită de vârstă și angajat cu Contract Individual de Muncă.
Nu a fost cercetat aspectul privitor la cumulul pensiei cu salariul prin prisma condiționalității statuate imperativ în art. 6 alin. 1 pct. I lit. a din Legea 263/2010, instanța limitându-se la analizarea acestui cumul numai în raport de condiționalitatea stipulată în art. 17 din Legea 329/2009 pentru incidenta în speță a prevederilor art. 118 alin. 1 lit. a din Legea nr. 263/2010.
Opinează contestatorul că prevederile art. 118 din Legea nr. 263/2010, (lege organică ce trebuie interpretată ca atare), instituie o derogare de la dispozițiile legale referitoare la cumulul pensiei cu salariul în sectorul bugetar, derogare ce trebuie raportată la dispozițiile art. 6 alin. 1 pct. 1 lit. a din Legea nr. 263/2010 și nicidecum la art. 17 din Legea nr. 329/2009. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost în sensul evocat, conform tehnicii legislative, în cuprinsul art. 118 ar fi trebuit inserate trimiteri concrete în acest sens.
Prin interpretarea dispozițiilor art. 118 din Legea nr. 263/2010 coroborat cu cele ale art. 17 din Legea nr. 329/2009, instanța de recurs a analizat cauza cu depășirea limitelor stabilite prin motivele de recurs formulate.
Cu toate că instanța de recurs a apreciat că raționamentul primei instanțe privitor la natura pensiei contestatorului este unul eronat, apreciind că în mod greșit s-a reținut de către aceasta din urmă că pensia contestatorului este una specială, subliniind totodată că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010, pensia de serviciu a contestatorului a devenit pensie din sistemul public, ulterior, în cuprinsul considerentelor instanța de recurs a reținut că sentința pronunțată de către Tribunalul Cluj este corectă prin prisma dispozițiilor legale invocate chiar de către contestator prin motivele de recurs, deși acesta din urmă a combătut prin memoriul arătat reținerile primei instanțe.
Referitor la caducitatea/ perimarea Deciziei nr. 1. din_ emisă de Directorul Casei de P. Sectoriale a M.A.I. prin care s-a dispus suspendarea pensiei lui începând cu_, contestatorul arată că instanța de recurs nu a cercetat împrejurările concrete ale emiterii pretinsei Decizii de suspendare a pensiei lui, condițiile de legalitate ale acesteia și caducitatea/perimarea ei după intrarea în vigoare a Legii 263/2010, având în vedere că, contestatorului îi erau aplicabile prevederile 118 alin.1 lit. a coroborate cu art. 6 alin. 1 pct. 1 lit. a din legea nr. 263/2010.
De asemenea, menționează că decizia de suspendare a pensiei a fost emisă, deși acesta nu a optat pentru nici una din variantele stabilite prin Legea nr. 329/2009, ci și-a exprimat consimțământul cu privire la continuarea activității în cadrul Agenției Naționale Antidrog, ceea ce în opinia contestatorului constituie o a treia variantă, neprevăzută însă de actul normativ evocat.
În ceea ce privește neconformitatea/neconcordanța prevederilor capitolului IV din Legea nr. 329/ 2009 cu normele dreptului comunitar european în materie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nominalizate în motivele de Recurs, contestatorul precizează că în teza a 11- a de la ultimul alineat al paginii 9 a deciziei, instanța de recurs face o apreciere/interpretare
contrară rolului și spiritului dreptului european vizavi de sistemele judiciare din țările membre ale Uniunii Europene și prevederile art. 20 alin.1 Cap. I - Titlul II din Constituția României, concluzionând că reglementările din Cap. IV ale Legii 329/2009 nu încalcă dreptul european deoarece nu fac aplicarea acestuia.
Astfel, apreciază contestatorul că prin argumentele reținute, instanța de recurs a recunoscut implicit inadecvarea/neconcordanta reglementărilor legale naționale menționate cu normele dreptului european în materie. Or, în temeiul art. 20 al. 2 din Constituția României se impunea aplicarea prioritară a normelor evocate din dreptul european și, nicidecum, a dispozițiilor legale interne.
Menționează, de asemenea, că nu au fost cercetate de către instanța de recurs aspecte importante ale problematicii dreptului comunitar european și cazuisticii C.E.D.O. invocate prin memoriul de recurs.
În acest sens, arată că în alin. 5 a paginii 7 din decizie se apreciază că limitările introduse prin Cap. IV al Legii 329/2009 nu trebuie considerate drept o privare de bunuri, ci mai degrabă o ingerință în dreptul meu la respectarea acestora, ceea ce însă nu este real, câtă vreme în temeiul acestor prevederi legale acestuia i s-a suprimat total pensia, care se subsumează noțiunii de drept de proprietate. Prin urmare, suspendarea plății ei semnifică în opinia contestatorului privarea de acest drept și, nicidecum, limitarea lui, cum greșit susține instanța de recurs.
In ceea ce privește justul echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, analizat în decizie la alineatul 6 de la pagina 7, tezele 4 - 8 ale paginii următoare 8, se formulează o concluzie eronată, în sensul că, contestatorul nu a suferit o privare totală a dreptului de pensie, întrucât a primit o pensie lunară având un cuantum mai mare decât salariul mediu brut pe țară, context în care situația acestuia este diferită de cea reținută în cauza Kjartan Asmundsson - par. 39.
Prin suprimarea abuzivă a pensiei, consideră contestatorul că a suportat o sarcină excesivă, deosebit de dificilă, prin diminuarea cu peste 2/3 a veniturilor mele lunare, ajungând la limita de supraviețuire, întrucât ca angajat civil în cadrul Agenției Naționale Antidrog realiza un salariu derizoriu, insuficient pentru a-și acoperi ratele lunare la împrumuturile în franci elvețieni (CHF) contractate în anii anteriori de la Sucursalele B. M. a VOLKSBANK și BANKPOST și care, în perioada de referință au înregistrat o tendință de creștere continuă a cursului de schimb.
Învederează că, în prezent, are de rambursat suma totală de 35.000 CHF, fiind chiar somat în acest sens de una din bănci, ceea ce reprezintă o povară aproape insuportabilă.
În privința discriminării, apreciază că argumentele instanței de recurs sunt nefondate, comparația cu pensionari plătiți din bugete private fiind neavenită, întrucât în tara noastră nu există încă pensionari plătiți de la bugete private. Mai mult, contestatorul menționează că este plătit de la bugetul asigurărilor sociale de stat și nu de la de bugetul de stat.
Contestatorul mai invocă discriminarea negativă generată de reglementările Cap. IV din Legea nr. 329/2009, confuzia între venitul lunar și pensia unei persoane.
De asemenea, învederează că, cauzele CEDO reținute de către instanța de recurs se referă la spețe al căror obiect este total diferit de cauza dedusă judecății, cazuistica aplicabilă fiind cea indicată de contestator prin memoriul de recurs depus la dosar.
Prin dispozitivul deciziei, instanța de recurs nu s-a referit la legalitatea sentinței atacate, aceasta limitându-se să rețină că nici unul din motivele invocate nu este întemeiat.
În fine, arată că lipsește și mențiunea referitoare la împrejurarea dacă se menține sau nu sentința recurată și în baza cărui temei de fapt sau de drept.
În cauză a formulat întâmpinare intimata C. de P. S. a M. A. și I.
care însă nu va fi avută în vedere la soluționarea cauzei întrucât aceasta a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor(f. 27).
T recând l a soluț ion ar e a con tes taț ie i în an ul are, Cur te a reț ine ur măto arele:
În ceea ce privește contestația în anulare specială, întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod de procedură civilă, Curtea reține că admisibilitatea acesteia este justificată doar în măsura în care se identifică cel puțin una din ipotezele avute în vedere de legiuitor.
În acest sens, notează că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Două ipoteze sunt așadar conținute în textul art. 318 Cod de procedură civilă, respectiv cea prevăzută de teza I - dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale și cea reglementată de teza a II a - omisiunea instanței de recurs de a se pronunța ori de a analiza vreunul din motivele de recurs invocate.
Referitor la prima teză, Curtea observă că greșeala materială propriu zisă, reglementată de legiuitor ca o condiție de admisibilitate, presupune erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori cu toate că respectivul recurs era scutit de plata taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezulta că recursul fusese depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, etc.
Prin urmare, textul art. 318 teza I Cod de procedură civilă, vizează greșeli de fapt, erori materiale, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.
În consecință, prin intermediul unei contestații în anulare speciale, nu pot fi invocate greșeli de judecată.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, respectiv, de modul în care a aplicat ori a interpretat legea la respectiva stare de fapt, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac.
Numai o greșeală materială esențială, propriu-zisă, care a determinat o soluție eronată, în sensul celor mai sus exemplificate, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, această greșeală materială apreciindu-se în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.
În nici un caz însă, pe calea unei astfel de contestații în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, după cum, nu pot fi invocate greșeli materiale din cele ce se încadrează în textul art. 281 Cod de procedură civilă.
Aceste greșeli materiale, care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Contestația în anulare specială reglementată de art. 318 teza I Cod de procedură civilă, urmărește neregularități evidente privind actele de procedură, iar nu neregularități referitoare la problemele de fond, împrejurare raportat la care în nici un caz prin intermediul unei contestații în anulare speciale nu pot fi invocate nici un fel de greșeli de judecată, de aprecierea probelor, de schimbare a stării de fapt, de interpretarea unor dispoziții legale, ori de aplicare a unuia ori alteia dintre prevederile legale în vigoare.
Coroborând prevederile legale evocate cu motivele invocate de către contestator prin memoriul depus la dosar, Curtea apreciază ca fiind nefondat demersul acestuia.
Astfel, reține că criticile formulate privesc atât interpretarea eronată de către instanța de recurs a unor prevederi legale, precum și omisiunea acesteia de a analiza unele dintre motivele de recurs invocate.
În acest sens, contestatorul menționează că prin decizia contestată s-a reținut incidența Legii nr. 263/2010, dar cu toate acestea instanța de recurs a omis să cerceteze aplicabilitatea prevederilor art. 118 al. 1 prin coroborare cu cele ale art. 6 al. 1 pct. I lit. a din Legea nr. 263/2010 în raport de situația personală a acestuia.
Contrar acestor susțineri, Curtea notează că prin considerentele deciziei evocate, instanța a analizat acest motiv de recurs.
În concret, aceasta a reținut că potrivit art. 118 al. 1 din Legea nr. 263/2010(f. 6 hotărâre), în sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii
, următoarele categorii de pensionari: lit. a pensionarii pentru limită de vârstă. De asemenea, a evocat prevederile art. 17 și 18 din Legea nr. 329/2009, concluzionând că "pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie în cond iț iil e legii,
respectiv, cu respectarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 ";.
Or, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 263/2010 explicitează sfera persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, indicând la al. 1 pct. I lit. a "persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldații și gradații voluntari;";
Câtă vreme sintagma "asigurate obligatoriu"; ( sferă căreia se subsumează și situația contestatorului) se regăsește și în cuprinsul art. 118 al. 1, iar instanța de recurs a făcut trimiteri exprese referitor la acest aspect, nu se poate reține că acest motiv de recurs nu a fost analizat.
Nu prezintă relevanță în cauză opinia contestatorului privitoare la interpretarea art. 118 al. 1 lit. a din Legea nr. 263/2010 și nici susținerile acestuia referitoare la analizarea cauzei cu depășirea limitelor stabilite prin memoriul de recurs (interpretarea art. 118 din legea nr. 263/2010 prin coroborare cu art. 17 din Legea nr. 329/2009), câtă vreme, aceste susțineri constituie critici concrete cu privire la interpretarea unor norme legale de către instanța de recurs și care, însă, nu pot fi primite pentru argumentele expuse anterior.
Pentru identitate de rațiune, vor fi înlăturate și susținerile contestatorului referitoare la pretinsele contradicții din considerentele deciziei, la nelegalitatea Deciziei nr. 1. /_ ca urmare a lipsei consimțământului expres al contestatorului privitor la opțiunea pentru una din variantele stabilite prin Legea nr. 329/2009, la discriminare, la situația financiară precară, la pretinsa neconformitate/neconcordanță a prevederilor capitolului VI din Legea nr. 329/2009 cu normele dreptului comunitar, respectiv cu jurisprudența CEDO în materie, acestea constituind veritabile critici privitoare la fondul cauzei.
Alegațiile contestatorului conform cărora instanța de recurs nu a cercetat
"aspecte"; importante ale problematicii dreptului comunitar european și cazuisticii CEDO invocate prin memoriul de recurs, alegații prin care acesta încearcă să acrediteze omisiunea instanței de a analiza motivele de recurs formulat din această perspectivă, vor fi înlăturate motivat de faptul că din considerentele deciziei rezultă contrariul.
Astfel, reține că instanța de recurs s-a raportat atât la decizii CEDO considerate relevante în dosar - cauza Panfile contra României, cauza Valkov și alții contra Bulgariei, Wiwczorek contra Poloniei, Mellacher contra Austriei, din care a evidențiat paragrafele incidente în cauză, precum și la Directiva nr. 2000/78/CE.
De asemenea, a reținut că motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1A, 2 alin. 3 teza a doua, 6 alin. 1-3 din Tratatul Uniunii Europene, respectiv art. 9-10, 20 alin. 2 și lit.d, art. 267 alin. 1 și lit. a-b din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, a fost formulat de o manieră generală, necuprinzând critici concrete, precum și faptul că "dispozițiile capitolului IV din Legea 329/2009 nu pun în aplicare dreptul Uniunii Europene astfel că nu se poate constata o încălcare a acestuia din urmă prin aplicarea dispozițiilor naționale menționate anterior.";
În acest sens a făcut trimiteri la jurisprudența Curții de Justiției a Uniunii Europene în cauzele prin care instanțe române au solicitat pronunțarea unor hotărâri preliminare în legătură cu încălcarea dreptului Uniunii prin Legea 118/2010 (de ex, Ordonanța din_ în cauza C-369/12, Ordonanța din_ în cauza C-134/12), jurisprudență a cărei incidență a fost reținută în cauză pentru identitate de rațiune.
De menționat este faptul că instanța de recurs este ținută să examineze toate motivele de recurs invocate, nefiind însă ținută să răspundă tuturor argumentelor expuse în susținere, acestea din urmă putând fi grupate pentru a se răspunde motivului de recurs printr-un considerent comun. Or, așa cum s-a subliniat anterior, instanța de recurs a procedat de această manieră analizând cauza din perspectiva dreptului comunitar, a practicii CEDO și CJUE.
În fine, omisiunea instanței de recurs de a indica expres că sentința pe care a analizat-o este legală, nu poate să conducă la o altă soluție, câtă vreme lipsa acestei mențiuni nu echivalează cu nepronunțarea asupra unuia din motivele de recurs invocate. Mai mult, concluzia privitoare la legalitatea sentinței se desprinde fără nici o urmă de tăgadă din considerentele reținute, în finalul cărora se arată expres că "niciunul din motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate";.
De asemenea, în dispozitivul deciziei, instanța de recurs menționează punctual că "menține această sentință.
Ținând seama de cele mai sus expuse, Curtea constată că prezentul demers este nefondat, astfel că în baza art. 320 Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul M.
D. împotriva deciziei civile nr. 4645 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. G. | L. | D. | C. M. |
GREFIER
C. M.
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 3587/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 11110/2013. Contestație decizie... → |
|---|
