Sentința civilă nr. 72/2013. Conflict de competență. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 72/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA BISTRIȚA și TRIBUNALULUI B. -N., în soluționarea contestației la executare formulată de reclamanta B. A. I. împotriva pârâtei C. Teritorială de P. B. -N. .

Conflictul negativ de competență s-a soluționat, conform art. 22 alin. 5 C.pr.civ., în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Bsitrița- Năaăud - Secția de contencios administrativ și fiscal, și reînregistrată sub nr._ * pe rolul Tribunalului B. -N. - Secția I civilă, reclamanta

B. A. I. a solicitat în contradictoriu cu C. Teritorială de P. B.

-N., anularea Somației nr. 16262 din_ emisă de pârâtă în dosarul execuțional nr. 3220/2012 în baza titlului executoriu - Decizia de debit nr. 1. /_ .

Tribunalului B. -N. - Secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 1612/F/2013 din_, a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B.

.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 181 din Legea nr. 263/2010, debitele provenite din prestații de asigurări sociale se recuperează prin executorii proprii ai CNPP, precum și ai caselor de pensii sectoriale și se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, la recuperarea debitelor urmând să se aplice prevederile codului de procedură fiscală.

Având în vedere prevederile legale menționate precum și dispozițiile art. 141 alin. 1, art. 145 alin. 1, art. 172 c.pr.fiscală coroborate cu dispozițiile art. 400 și art. 373 alin. 2 C.pr.civ., precum și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV/2007 în recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 4 c.pr.fiscală (art. 172 alin. 4 în forma republicată), Tribunalul a apreciat în sensul că revine judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea, competența de soluționare a contestației la executare.

Judecătoria Bistrița, prin Sentința civilă nr. 8082 din_ pronunțată în dosarul nr._, a constatat că nu are competență materială în soluționarea prezentei cauze, competența aparținând

Tribunalului B. -N., și, constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Curtea de Apel Cluj, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, Judecătoria a constatat că Decizia de debit nr. 1. a Casei Județene de P. B. -N., în baza căreia a fost emisă somația contestată în cauză, a fost emisă în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii (în prezent abrogată prin Legea nr. 263/2010), astfel că, în ceea ce privește stabilirea competenței instanței în soluționarea contestației la executare, devin incidente prevederile art. 152 și 153 din Legea nr. 263/2010.

Asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar potrivit dispozițiilor art. 153 lit. i tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită dispuse în temeiul prezentei legi (Legea nr. 263/2010 sau Legea nr. 19/2000).

Reținând faptul că măsura de executare silită a fost dispusă împotriva reclamantei în baza Deciziei de debit nr. 1. /_ emisă în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 (abrogată prin Legea nr. 263/2010), Curtea constată că revine tribunalului în jurisdicție de asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 153 lit. i din Legea nr. 263/2010.

Din moment ce prin prevederile art. 153 lit. i din Legea nr. 263/2010, normă cu caracter special, s-a stabilit competența materială expresă în favoarea tribunalului în jurisdicție de asigurări sociale, rezultă că prevederile cu caracter general cuprinse la art. 172 c.pr.fiscală nu își găsesc aplicabilitate în prezenta cauză.

Așa fiind, Curtea apreciază că prezenta contestație la executare este dată în competența specială a tribunalului, în jurisdicție de asigurări sociale, astfel că în temeiul art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. coroborat cu art. 22 alin. 2 și

5 C.pr.civ., va stabili că aparține Tribunalului B. -N. competența materială în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența materială de soluționare a contestației la executare formulată de reclamanta B. A. I. în contradictoriu cu pârâta C. TERITORIALĂ DE P. B. -N., în favoarea Tribunalului B.

-N. .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE GREFIER

  1. -R. M. G. C.

red./dact. IRM _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 72/2013. Conflict de competență. Asigurări sociale