Cerere de restituire taxă pe poluare. Aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar. Legalitatea cererii
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 518 din data de 25.06.2014
Prin acțiunea înregistrată la nr…. din 09.04.2014 reclamantul DF a solicitat instanței in contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman restituirea sumei de 3483,61 lei achitata cu chitanța seria TS3A nr. 6796372 din data de 04.03.2008 incasata cu titlul de taxa de prima înmatriculare, cu dobânda fiscala si actualizata cu inflația de Ia data plații (04.03.2008) si pana la data achitării efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, actul administrativ a cărui anulare o solicită este unul nelegal, întrucât încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate față de dreptul intern după data aderării la UE-01.01.2007.
A susținut reclamantul că, înmatricularea în România a unui autoturism înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, unde s-a plătit deja o taxă de poluare, nu poate fi supusă din nou taxării cu același gen de taxă, încălcându-se principiul evitării dublei impuneri.
Nefiind în ipoteza unei "prime înmatriculări"; a autoturismului, ci în ipoteza "înmatriculării subsecvente în România";, în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2008, ci dispozițiile articolului 23 CE, 25 CE, 90 din Tratatul UE.
A învederat reclamantul că, prevederile art. 214/1 -214/3 Cod fiscal roman au fost deja declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art.90 din Tratatul UE si taxa de poluare nu este conforma cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 si art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate in Uniunea Europeană si reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Art 90 par. I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede ca "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare"; scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
Jurisprudenta Curții europene este in același sens: hotărârea CJE in cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, fapt ce rezulta din art.148 din Constituția României conf cu care "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici,se apreciază că, exista o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE si se încalcă principiul libertății circulației maturilor prin dezavantajarea, direct sau indirect, mașinilor din celelalte tari membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.
De asemenea reclamantul a făcut trimitere la hotărârile CJE în cauzele Michel Humblot, Tatu 2011, Weigel 2004.
Cu privire la regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar a susținut reclamantul că, potrivit jurisprudenței Curții, sunt regulile naționale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare, bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practica imposibilă exercițiului drepturilor conferite de dreptul european - afacerea C-228/96, Aprilie, în Culegere 1998, p. I - 7141, par. 18).
S-a mai arătat de către reclamant că, legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare, în timp ce Curtea de Justiție a U. E., recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent și indiferent de orice contestație asupra actului administrativ, prin care a fost stabilită această taxă.
În privința termenului în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare reclamantul a menționat că, trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european; cel mai adesea, această incompatibilitate este constatată printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții.
In cauza, taxa a fost perceputa pentru inmatricularea in România a unui autoturism marca VOLKSWAGEN, tipul PASSAT, nr. identificare WVWZZZ3CZ6P068290, an fabricație 2005, data primei înmatriculări 23.09.2005.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004, art.16, 148 din Constituția României , art.25,28,3 alin.3 , Directiva 92/12, 90/CE, art.117 Cod proc.fiscală.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri.
La data de 29.04.2014, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la restituirea sumei de 3.483,61 lei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulata de către reclamant.
În motivarea excepției a arătat că:
Potrivit art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala " Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Prin urmare, dreptul contribuabilului DF de a cere restituirea sumei de 3.483,61 lei achitata cu titlu de taxa de prima inmatriculare s-a prescris la data de 01 ianuarie 2014.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, pentru următoarele considerente:
Posibilitatea restituirii acestei taxei speciale a fost reglementata succesiv prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu.
In speța, reclamantul solicita restituirea in integralitate a taxei , fapt neprecizat de nici un act normativ in vigoare.
Potrivit art. 4 alin (2) din același act normativ, " Odată cu înmatricularea, înregistrarea, autorizarea provizorie sau pentru probe, autoritatea competentă eliberează solicitantului certificatul de înmatriculare de înregistrare, autorizația de circulație provizorie ori pentru probe, după caz, împreună cu plăcuțele cu numărul de înmatriculare, de înregistrare, provizoriu ori pentru probe aferent, după caz."
Art. 7 alin (1) lit. a) - n) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 prevede documentele în baza cărora se efectuează înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară; lit. j) a articolului suscitat prevede: începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii."
Prin urmare, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule face parte din documentele obligatorii în baza cărora se efectuează înmatricularea de către serviciile publice comunitare regim nise de conducere și înmatriculare a vehiculelor aflate în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Art. 2141 din Codul fiscal se referea doar la nivelul taxei speciale și nu la raporturile juridice de drept administrativ existente între părți: autoritatea publică emitentă a certificatului de înmatriculare, pentru cărui eliberare se percepe taxa solicitată de intimatul reclamant, pe de o parte, și proprietarul autoturismului înmatriculat, pe de altă parte.
Potrivit art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește de orice persoană fizică sau juridică, care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, introdusă în România începând cu data de 1 ianuarie 2007 este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului.
Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea vehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Absența unor instrumente economice care să includă în preț și costurile sociale (costurile generate de poluarea aerului și cea sonoră, costurile provocate de accidente, costurile care apar datorită timpului pierdut în blocările de trafic etc.) duce subevaluarea unor bunuri și transmite semnale și stimulente eronate, conducând la folosirea ineficientă risipirea resurselor.
Nu se poate vorbi în cauză de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
In drept, au fost invocate prevederile art. 205 din Codul de procedura.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Mediului și Pădurilor - Administrației Fondului de Mediu, pentru ca, în situația în care s-ar admite cererea reclamantului, să fie obligat alături de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman- Serviciului Fiscal Municipal Roșiorii de Vede la executarea hotărârii,invocând prevederile art.1 și 8 din OUG nr.50/2008.
Conform art.74 alin.2 Cod proc.civ. cerere de chemare în garanție formulată de pârâtă a fost admisă în principiu,dispunându-se conceptarea și citarea în cauză a Administrației Fondului de Mediu în calitate de chemat în garanție.
Analizând cu prioritate, potrivit art.248 Cod proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de pârâtă se constată a fi întemeiată reținându-se că:
La data de 12.12.2007, reclamantul DF a achiziționat autoturismul marca VOLKSWAGEN, nr. identificare WVWZZZ3CZ6P068290, an fabricație 2005, data primei înmatriculări 23.09.2005.
În vederea efectuării înmatriculării acestuia a achitat taxă de primă înmatriculare în sumă de 3483,61 lei conform chitanței seria TS3A , nr. 6796372 din data de 04.03.2008-fila 9 dosar.
Potrivit art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala " Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Cum, taxa a cărei restituire se solicită în cauză a fost plătită de reclamant la data de 04.03.2008, termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă la 01.01.2009 și s-a împlinit la 01.01.2014, cererea de chemare în judecată fiind introdusă ulterior acestei date, respectiv, la data de 09.04.2014.
Găsind întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă se va respinge ca fără obiect, iar fondul cauzei nu va mai fi analizat.
| ← Cerere de acordare drepturi de natură salarială stipulate în... | Acţiune în anulare act administrativ fiscal Decizia de... → |
|---|
