Abuz de încredere. furt. diferențe. situație premisă. lipsa consimțământului. majorarea pretenețiilor civile în fața instanței de apel.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 435A din data de 10.09.2016
Domeniu: Infracțiuni. Furt. Abuz de încredere.
Aspecte de drept procesual. Acțiunea civila în apel
ABUZ DE ÎNCREDERE. FURT. DIFERENȚE. SITUAȚIE PREMISĂ. LIPSA CONSIMȚĂMÂNTULUI. MAJORAREA PRETENEȚIILOR CIVILE ÎN FAȚA INSTANȚEI DE APEL.
(decizia penală nr. 435/A/10.03.2016 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, dosar nr. 8856/1748/2014)
Prin sentința penală nr.394 pronunțată de Judecătoria Cornetu la data de 30.10.2015 în baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare.
În baza art. 386 alin. 1 C.p.p. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.D.K. din infracțiunea de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. e) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
În baza art. 396 alin. 1 și 2 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 - art. 229 alin. 3 lit. e) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
S-a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. - Secția penală.
În baza art. 105 alin. 1 C.p. a fost anulată liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găești, definitivă prin necontestare la data de 16.06.2015.
În baza art. 43 alin. 1 C.p. pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare stabilită prin sentință s-a adăugat la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni aplicată prin sentința penală nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, respectiv la 571 zile, în final inculpatul S.D.K. executând o pedeapsă de 6 (șase) ani și 571 (cinci sute șaptezeci și unu) zile închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal.
În baza art. 67 C.p. în referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului S.D.K. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de Codul penal la art. 64 alin. 1 lit. a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin. 1 C.p. în referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului S.D.K. drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) C.p., ca pedeapsă accesorie din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.
În baza art. 72 alin. 1 și art. 40 alin. 3 C.p. s-a scăzut din pedeapsa de 6 ani și 571 zile închisoare aplicată inculpatului durata de 08.04.2013 la 26.04.2013 când a fost arestat în Bulgaria în vederea extrădării și de la 26.04.2013 la 16.06.2015 (perioada deja executată în baza M.E.P.I. nr. 620/01.03.2012 emis de Tribunalul București conform sentinței penale nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. - Secția penală).
În baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 1 C.p.p., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. L. T. S.R.L. și a fost obligat inculpatul S.D.K. la plata următoarelor sume: 23.000 euro reprezentând contravaloarea ansamblului de vehicule format din cap tractor marca V. și semiremorca marca K., 4.327 lei și 3471 lei, reprezentând impozit achitat de partea civilă pentru cele două vehicule, aferent anului 2012, fiind lipsită de folosința acestora, în favoarea acestei părți civile.
În baza art. 276 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul S.D.K. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă (onorariu avocat).
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul S.D.K. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că:
Prin rechizitoriul nr. 4391/P/2012 din data de 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a fost trimis în judecată inculpatul S.D.K. (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul București - Jilava) pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C. L. T. S.R.L., inculpatul a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca V. cu număr de înmatriculare și semiremorca cu număr de înmatriculare în I., iar la întoarcere nu a mai restituit autovehiculul și semiremorca persoanei vătămate A.M.C., administratorul societății comerciale menționate, astfel dispunând pe nedrept de acestea.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
La data de 27.04.2012 numita A.S. - administrator al S.C. L. T. S.R.L. cu sediul social în mun. Tg. J., Calea B. nr. 42, jud. G. a sesizat organele de poliție cu o plângere penală împotriva inculpatului S.D.K., angajat al acestei societăți în funcția de conducător auto (conform contractului de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 34/23.02.2012 în registrul general de evidență a salariaților, f. 105-109, dosar fond) întrucât, după ce acesta a plecat la data de 26.03.2012 din Pitești cu ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca V. cu număr de înmatriculare, încărcat cu piese auto pentru autovehicule D. cu destinația Teheran, Iran, l-a sunat pe fiul său A.M.C. la data de 15.04.2012 comunicându-i că se află în T. și are probleme cu semiremorca înmatriculată, pe care a lăsat-o într-un service din țara menționată. În data de 25.04.2012, deși au stabilit să meargă împreună în T., fiul său și inculpatul, acesta din urmă nu a mai răspuns la telefon, aflând ulterior că în realitate ansamblul de vehicule nu se afla în vreun service, nefiind defect, ci ascuns de către inculpat.
În ședința publică din data de 23.10.2015, instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S.D.K. din infracțiunea de abuz de încredere în infracțiunea de furt săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. - Secția penală, întrucât inculpatul, cu ocazia deplasării sale în Turcia, și-a însușit ansamblul de vehicule aparținând persoanei vătămate, producând un prejudiciu părții civile.
Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice formulate, instanța a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente : potrivit art. 238 alin. 1 C.p., constituie infracțiunea de abuz de încredere « însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui… ».
Din punct de vedere al laturii obiective, în speța dedusă judecății, conținutul acesteia s-a realizat prin acțiunea de însușire a bunului (ansamblului de vehicule), ulterior dispunând de bun așa cum a rezultat din analiza materialului probator analizat mai sus. Problema în speță a fost ridicată de existența titlului în baza căruia a deținut inculpatul bunul ceea ce presupune existența unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transmite detenția acelui bun cu obligația restituirii sau a unei anumite folosiri. Astfel, între inculpatul S.D.K. și partea civilă S.C. L. T. S.R.L. exista un raport juridic izvorât din contractul individual de muncă nr. 34/23.02.2012 (f. 105-109, dosar fond) care este un raport juridic nepatrimonial în ceea ce privește bunul folosit de acesta pentru efectuarea transportului de mărfuri. Potrivit doctrinei, raporturile juridice de muncă sunt definite ca fiind acele relații sociale reglementate de lege ce iau naștere între o persoană fizică, pe de-o parte și, ca regulă, o persoană juridică, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către prima, în folosul celei de-a doua care, la rândul ei, se obligă să o remunereze și să creeze condițiile necesare prestare acestei munci.
Astfel, instanța a considerat (având în vedere și practica judiciară) că nu constituie infracțiunea de abuz de încredere, ci infracțiunea de furt fapta inculpatului S.D.K., care și-a însușit ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca V. și semiremorca marca K. - proprietatea părții civile S.C. L. T. S.R.L. la care era angajat ca și conducător auto, deoarece inculpatul a primit acest bun pentru a-l folosi în procesul muncii, pentru efectuarea transportului de marfă, având deci doar posesia lui fizică, ceea ce nu este de natură să transfere pe seama sa posesia sau detenția bunului, în sensul legii. Aceste prerogative au rămas în continuare titularului dreptului, iar atitudinea inculpatului de a converti caracterul deținerii într-o stăpânire în nume propriu prin efectuarea unor acte de dispoziție, întrunește caracteristicile unei luări a bunului din posesia sau detenția altuia, în scopul însușirii pe nedrept (C.S.J. secția penală, decizia nr. 1197/2000 în C.J. nr. 2/2002, p. 133 și în Dreptul nr. 3/2002, p. 160).
În concluzie, încadrarea corectă a faptei inculpatului S.D.K. era în prevederile art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. e) C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p, instanța constatând că se impune reținerea agravantei prevăzută de alin. 3 lit. e) al art. 229 C.p. întrucât se referă la furtul privind un mijloc de transport, fără a distinge între transportul de persoane sau de marfă, fiind aplicabil adagiul latinesc "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";.
Analizând din oficiu aplicarea legii penale mai favorabile Judecătoria a apreciat că în cauză se impune aplicarea legii penale noi din următoarele considerente:
Prin Legea nr. 286/2009 legiuitorul a adoptat noul Cod Penal al României pentru a răspunde necesităților practice care reclamau ajustări ale legislației penale, mesajul juridic și social al codului penal fiind întemeiat, în esență, pe obiectivul reformării politicii punitive a statului printr-o abordare conceptuală cuprinzând o revizuire a pedepselor și o ordonare logică prin condensarea legislației (o serie de infracțiuni din legi speciale au fost incluse în cod, unele sub formă modificată).
Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, noua legislație penală a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Instanța a constatat ca pentru infracțiunea de furt calificat ce face obiectul cauzei pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani, ale cărei limite sunt considerabil mai mici față de cele care sancționau aceeași faptă potrivit Codului penal de la 1969, respective de la 4 ani la 18 ani închisoare, ceea ce atrage în mod obligatoriu aplicarea legii penale mai blânde, în speță dispozițiile Codului penal în vigoare.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a reținut că s-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul S.D.K., la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C. L. T. S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca V. cu număr de înmatriculare și semiremorca cu număr de înmatriculare în I., iar la întoarcere și-a însușit ansamblul de vehicule menționat, astfel dispunând pe nedrept de acestea, cauzând un prejudiciu părții civile de aproximativ 23.000 euro și 7798,00 lei.
În consecință, instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul S.D.K..
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că persoana vătămată S.C. L. T. S.R.L s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 23.000 euro reprezentând contravaloarea capului-tractor marca V. și a semiremorcii marca K., precum și 4.327 lei, respectiv 3471 lei reprezentând impozitul plătit pentru aceste vehicule începând din anul 2012, vehicule pe care însă nu le-a putut folosi (f. 96, dosar fond).
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale (fapta ilicită a inculpatului constând în sustragerea celor două vehicule aparținând altei persoane), prejudiciul material suferit de partea civilă constând în contravaloarea acestora (conform înscrisurilor existente la filele 220-240, dosar fond) și a impozitelor achitate începând cu anul 2012 (f. 103, dosar fond), legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudicii, vinovăția dovedită a inculpatului, care a acționat cu intenție directă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul S.D.K. și partea civilă SC L. T. SRL.
Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, în esență sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de abuz de încredere în cea de furt calificat, al stabilirii legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă, în condițiile în care tratamentul sancționator al recidivei este mult mai aspru, precum și al greșitei aplicări a dispozițiilor 72 alin. 1 și art. 40 alin 3 C.p., operându-se în fapt o dublă deducere a aceleiași perioade în sentința apelată.
Inculpatul S.D.K. a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât s-a făcut în mod greșit schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, din infracțiunea de abuz de încredere în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. e) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., deși lipsește elementul material al infracțiunii de furt, întrucât partea civilă A.C. și inculpatul au avut raporturi de muncă, iar ansamblul de vehicule cu care s-a deplasat inculpatul a fost încredințat de benevol acestuia de către angajator, în vederea efectuării cursei pe ruta M.T. și retur. A solicitat aplicarea unei amenzi pentru infracțiunea de abuz de încredere.
Partea civilă SC L. T. SRL a criticat aplicarea dispozițiilor art.105 alin.1 C.p., în sensul anulării liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găiești. Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul a încărcat marfa de la M. cu piese Dacia în baza CMR și a transportat-o până în Te., confirmând că a descărcat marfa.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea reține următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situația de fapt, Curtea însușindu-și în întregime motivarea sentinței atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.
Fapta inculpatului S.D.K. care, la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C. L. T. S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca V. cu număr de înmatriculare și semiremorca cu număr de înmatriculare în I., iar la întoarcere și-a însușit ansamblul de vehicule menționat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen.1968.
Astfel, infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen. 1968 constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Nu se poate reține, în cauză, infracțiunea de furt, Curtea urmând a desființa soluția primei instanțe din acest motiv, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de Parchet și de inculpat, dat fiind că nu suntem în prezența luării unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, care constituie infracțiunea de furt, ci a însușirii unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu (în speță, autovehiculul încredințat de bună voie de angajator, pentru efectuarea unui transport).
Situația este diferită de aceea avută în vedere la pronunțarea deciziei nr. 1197/2000 de către fosta Curte Supremă de Justiție, secția penală, la care face trimitere prima instanță, dat fiind că, la momentul la care autocamionul și semiremorca au fost însușite de către inculpat, persoana vătămată, care i le încredințase, era în continuare proprietarul acestora, spre deosebire de situația dată drept exemplu, unde o sumă de bani fusese retrasă din cont în baza unei clauze de împuternicire care își încetase valabilitatea ca urmare a decesului titularului.
În cauză este evident că inculpatul nu a făcut să intervertească fără drept calitatea sa de simplu detentor al unui bun mobil în aceea de proprietar al acestuia, ceea ce este specific infracțiunii de abuz de încredere, nefiind îndeplinită condiția privind "lipsa consimțământului"; la momentul luării bunului, pentru ca fapta să constituie furt.
În ceea ce privește situația premisă, titlul la care face referire textul de la art. 213 CP 1968 poate proveni nu numai dintr-un contract, dar și din orice situație de fapt în baza căreia se transmite detenția bunului, cu obligația restituirii sau a unei anume folosiri.
Infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. 1 lit.a) C. pen.1968, respectiv după rămânerea definitivă și înainte de punerea în executare a pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. - Secția penală.
Sub aspectul laturii civile, în acord cu prima instanță, Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale - prejudiciul cert și nereparat încă, fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.
Persoana vătămată S.C. L. T. S.R.L s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 23.000 euro reprezentând contravaloarea capului-tractor marca V. și a semiremorcii marca K., precum și 4.327 lei, respectiv 3471 lei reprezentând impozitul plătit pentru aceste vehicule începând din anul 2012, vehicule pe care însă nu le-a putut folosi, sume de bani pe care prima instanță l-a și obligat pe inculpat să le plătească părții civile. Curtea nu poate avea însă în vederea majorarea acestor pretenții în fața instanței de apel, date fiind dispozițiile art. 20 C.p.p., care interzic acest lucru.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit.a) C.p.p., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și de inculpatul S.D.K. împotriva sentinței penale nr. 394 din 30 octombrie 2015 a Judecătoriei Cornetu, va desființa în parte sentința apelată și, rejudecând:
Va înlătura dispoziția privind schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.D.K..
În baza art. 213 alin. 1 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a) CP 1968 și art. 5 C.p., va condamna pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.
În baza art. 39 alin. 1 C. pen. 1968, va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a și b CP 1968, pronunțate prin sentința penală nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. - Secția penală, și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, 3 ani și 9 luni închisoare, sporită cu 3 luni, astfel că inculpatul va executa în total 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a și b C. pen. 1968.
În baza art. 71 C. pen. 1968, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a și b C. pen. 1968.
În baza art. 72 alin. 1 C.p., va scădea din pedeapsa aplicată inculpatului durata de 08.04.2013 la 26.04.2013 când a fost arestat în Bulgaria în vederea extrădării și de la 26.04.2013 la 16.06.2015 (perioada deja executată în baza M.E.P.I. nr. 620/01.03.2012 emis de Tribunalul București conform sentinței penale nr. 401/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală).
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei.
În baza art. 421 pct.1 lit.b) C.p.p., va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă SC L. T. SRL.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p., va obliga pe partea civilă SC LKW TRANS SRL la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Onorariul avocatului din oficiu, de 260 lei, se va suporta din fondurile MJ.
| ← Partaj. drept de proprietate.. Jurisprudență Partaj | Instituţia intervenţiei forţate prevăzute de art. 68 şi... → |
|---|
