Acceptarea tacită a moştenirii. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1114 din data de 27.09.2013
Acceptarea tacită a moștenirii.Lipsa unor manifestări de voință inechivoce.Consecințe.
Potrivit art.689 C.civ., acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenția sa de acceptare a moștenirii.
Din textul de lege menționat rezultă două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite: 1) voința succesibilului de a accepta moștenirea; 2) conduita acestuia din care să rezulte intenția de acceptare a moștenirii. Codul civil (anterior) nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie o manifestare a intenției de a accepta tacit moștenirea, mulțumindu-se să precizeze că actele de conservare și administrare provizorii nu reprezintă acte de acceptare dacă cel ce le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor (art.590 C.civ.)
În speță imobilul ce face parte din patrimoniul succesoral a fost achiziționat de către ambii soți, în devălmășie, sub durata căsătoriei,condiții în care faptul că pârâta a continuat să locuiască în imobilul bun comun chiar și după decesul soțului său (imobil care și anterior decesului a reprezentat locuința comună a soților), nu semnifică acceptarea tacită a succesiunii, câtă vreme folosința acestui bun s-a făcut în baza unui drept propriu de proprietate, iar nu în virtutea dreptului ce i s-ar fi cuvenit ca succesibil al soțului său.
(Tribunalul Arad ,secția civilă, decizia civilă nr. 1114/27 septembrie 2013,dosar nr. 19225/55/2012)
Prin sentința civilă nr.2236/18.03.2013, Judecătoria Arad a admis cererea având ca obiect "acțiune în constatare"; formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice Arad în contradictoriu cu pârâta F. F. și a constatat acceptarea tacită de către pârâtă a succesiunii după defunctul F.D.C.- decedat la data de 07.03.2010, privind cota de ½ a defunctului din imobilul situat în Arad, P-ța Caius Iacob, nr. 14, bl. O, sc. D, ap. 3, jud. Arad, înscris în CF 302135-C1- U4 Arad (provenită din conversia cf. 24465), fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că imobilul în litigiu - apartament cu 2 camere, în suprafață de 59 mp, situat în Arad, P-ța Caius Iacob, nr.14, bl.O, sc.D, ap.3, jud. Arad, înscris în CF 302135-C1- U4 Arad (provenită din conversia c.f. 24465), nr. top. 145-152 /2/III - după cum rezultă din extrasul c.f. aflat la dosarul de fond - este proprietatea comună, în devălmășie, a pârâtei F.F. și a defunctului F.D.C., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.10445/1991.
Având de executat o creanță bugetară în valoare de 705.217 lei (venituri din despăgubiri), executorii fiscali din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Arad au întocmit Procesul Verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.140065/31.07.2009, în dosarul de executare nr.122287/2007, asupra imobilului în litigiu, în CF 302135-C1- U4 Arad (provenită din conversia c.f. 24465) fiind intabulată și ipoteca legală în valoare de 705.217 lei - în favoarea ANAF - AFP Arad.
Împotriva executări silite pornită în anul 2006, debitorul F.D.C. a formulat contestației la executare, iar prin încheierea din ședința publică din 23.03.2010, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. 8941/55/2009, s-a dispus suspendarea judecății pe fondul constatării decesului contestatorului F. D. C., dovedit cu certificat de deces din data de 07.03.2010, până la introducerea în cauză a moștenitorilor contestatorului.
Reclamanta a efectuat demersuri în vederea aflării moștenitorilor, formulând adresa nr.58908/19.04.2010 către Camera Notarilor Timișoara, din verificări rezultând că succesiunea nu a fost dezbătută.
Reclamanta a continuat formele de executare silită, iar prin nota de constatare din 28.05.2012 s-a reținut că, la data de 28.02.2012, pârâta locuia efectiv în imobilul în litigiu și administrează imobilul ca un bun proprietar, iar deși nu dorește să accepte expres moștenirea în urma decesului soțului său, aceasta a întocmit o serie de acte de dispoziție de unde rezultă că a acceptat tacit moștenirea, figurând în evidenței fiscale ca plătitoare de impozit pe clădirea de la adresa de domiciliu începând cu data de 01.04.2010 (data ridicării scutirii de la plata impozitului pe clădiri) și achitând obligațiile fiscale pentru anii 2010, 2011 - după cum rezultă din adresa nr. 398226/08.11.2012 emisă de Primăria Municipiului Arad - Direcția Venituri.
În cauză, instanța de fond a formulat adresă către Camera Notarilor Timișoara în vederea identificării eventualilor moștenitori al debitorului decedat, prin adresa nr.322/04.02.2013 Camera Notarilor Publici Timișoara comunicând că succesiunea în urma defunctului F.D.C., decedat la data de 07 martie 2010, nu figurează ca fiind dezbătută - prin procedură succesorală notarială - de la data decesului până în prezent.
Sub acest aspect s-a avut în vedere că acceptarea voluntară a moștenirii poate fi expresă sau tacită, acceptarea fiind tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii; în acest caz, legiuitorul nu a stabilit în concret care anume acte săvârșite se succesibil constituie sau nu acceptare tacită, rezumându-se să arate că actele de conservare și de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare tacită, dacă cel care le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor (art. 690 - vechiul Cod civil).
În prezenta cauză, aprecierile instanței de fond au fost în sensul că intrarea în posesiunea imobilului (preluarea sau deținerea) și folosirea bunului succesoral, astfel cum rezultă din nota de constatare întocmită la data de 28.02.2012 - prin care se constată că pârâta locuia efectiv în imobilul în litigiu și că administrează imobilul ca un bun proprietar - are semnificația unei acceptări tacite a succesiunii, iar în ceea ce privește actele de dispoziție, fiind cele mai clare și neechivoce acte de acceptare tacită, acestea presupun intenția neechivocă a succesibilului de a accepta moștenirea pur și simplu.
Astfel, cum în practica judiciară s-a admis în mod constant faptul că plata impozitului (pe clădiri, teren, auto, etc.) valorează act de acceptare tacită, instanța a reținut, din adresa nr. 398226/08.11.2012 emisă de Primăria Municipiului Arad - Direcția Venituri - că pârâta figurează cu rol fiscal în evidențele fiscale ale Primăriei Arad, aceasta achitând impozitul aferent întregului imobil.
Apărările pârâtei au fost înlăturate întrucât pârâta, pe fondul încetării căsătoriei prin decesul soțului - F.D.C., avea posibilitatea sistării stării de indiviziune rezultată din devălmășie, al partajării imobilului din litigiu, având ca finalitate crearea unui rol fiscal distinct pentru pârâtă - aferent cotei de proprietate rezultată din partaj. Mai mult decât atât, pârâta avea la dispoziție și posibilitatea renunțării la succesiune sau a acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar.
Prin urmare, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 689 vechiul cod civil (aplicabil în cauză - fiind legea în vigoare la data deschiderii succesiunii, respectiv data decesului - 07.03.2010), iar prezumția legală de egalitate a soților privind dreptul de proprietate asupra bunului aflat în indiviziune, de 1/2 fiecare, nu a fost răsturnată în cauză, instanța de fond a admis cererea reclamantei și, în temeiul art. 111 C.pr.civ., a constatat acceptarea tacită de către pârâta F. F., a succesiunii după defunctul F.D.C. - decedat la data de 07.03.2010, privind cota de 1/2 a defunctului din imobilul situat în Arad, P-ța Caius Iacob, nr. 14, bl. O, sc. D, ap. 3, jud. Arad, înscris în CF 302135-C1- U4 Arad (provenită din conversia cf. 24465), luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva soluției a declarat recurs pârâta F.F., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecarea cauzei, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună respingerea acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor susține că argumentele instanței de fond sunt contradictorii întrucât nu se poate discuta despre "intrarea în posesiunea imobilului (preluarea sau deținerea) și folosirea bunului succesoral" atât timp cât acest bun era în proprietatea recurentei și a soțului său decedat încă din anul 1991, fiind dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
Apreciază că actul de constatare întocmit de organele fiscale în baza căruia instanța de fond și-a fundamentat convingerea și care de altfel poartă mențiunea expresă că recurenta a refuzat semnarea acestuia, nu reflectă realitatea, iar împrejurarea că la data de 28.02.2012 apelanta s-a aflat în imobil nu demonstrează că locuia efectiv acolo, acesta fiind doar rezultatul solicitărilor organelor fiscale care i-au cerut telefonic ca în data respectivă să le permită accesul în imobil, amenințând-o că vor apela la organele de poliție pentru a pătrunde forțat în imobil, drept care susțineau că le este conferit prin înscrierea ipotecii în favoarea statului. De altfel, solicită instanței a avea în vedere că același act de constatare a fost încheiat de către un inspector fiscal, iar ca martor a semnat cel de-al doilea inspector fiscal, neexistând vreun martor neutru la încheierea actului, așa cum prevăd normele legale în situația în care o persoană refuză semnarea unui act.
Pe de altă parte, consideră că instanța de fond a avut în vedere exclusiv susținerile intimatei fără a analiza actele depuse de recurentă în apărare din care rezultă că aceasta nu mai locuiește în imobil încă din luna august 2010, în prezent locuind într-un imobil cumpărat cu un credit bancar de către fiica sa F.A. R.
Pe de altă parte, învederează că inclusiv practica judiciară în materie a statuat că folosirea unui bun imobil de către o persoană care are calitatea de soț supraviețuitor și care deține în indiviziune cu defunctul un imobil nu poate fi considerată acceptare tacită a moștenirii, aceasta având dreptul de a folosi și poseda imobilul în virtutea calității de proprietar și nu de moștenitor. Or în această calitate de proprietar al singurului imobil pe care îl deține, recurenta a achitat obligațiile către buget cu titlul de impozit pe clădiri întrucât neplata acestora îi atrăgea plata majorărilor de întârziere și respectiv executarea silită, a posibilelor debite, fiind somată în acest sens de organele fiscale.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește partajul judiciar, consideră că acesta putea fi solicitat și de organele fiscale în situația în care apreciau că există un interes, astfel că recurentei nu îi poate fi imputată atitudinea pasivă atât timp cât nu are nici o datorie față de bugetul statului.
Prin întâmpinarea depusă, intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Arad a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, motivând că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 689 vechiul Cod Civil și că prezumția legală de egalitate a soților privind dreptul de proprietate asupra bunului aflat în indiviziune, de 1/2 fiecare, nu a fost răsturnată în cauză, în condițiile în care, apelanta, deși nu dorește să accepte expres moștenirea în urma decesului soțului său, a întocmit o serie de acte de dispoziție de unde rezultă că a acceptat tacit moștenirea, iar aceasta figurează în evidenței fiscale ca plătitoare de impozit pe clădirea de la adresa de domiciliu începând cu data de 01.04.2010 (data ridicării scutirii de la plata impozitului pe clădiri) și a achitat obligațiile fiscale pentru anii 2010-2011.
Verificând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art.299 - 316 Cod proc.civ., tribunalul a constatat că recursul declarat în cauză este fondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, tribunalul nu poate împărtăși opinia primei instanțe în sensul că folosirea de către pârâtă a bunului succesoral (imobilul în litigiu) după decesul soțului său, semnifică acceptarea tacită a succesiunii de către aceasta.
Este de menționat că, potrivit legii, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenția sa de acceptare a moștenirii (art.689 C.civ.).
Din textul de lege menționat rezultă două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite: 1) voința succesibilului de a accepta moștenirea; 2) conduita acestuia din care să rezulte intenția de acceptare a moștenirii. Codul civil (anterior) nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie o manifestare a intenției de a accepta tacit moștenirea, mulțumindu-se să precizeze că actele de conservare și administrare provizorii nu reprezintă acte de acceptare dacă cel ce le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor (art.590 C.civ.)
Raportând cele arătate anterior la situația din prezenta cauză, tribunalul remarcă faptul că atât pârâta, cât și decedatul său soț sunt proprietari tabulari ai imobilului ce face parte din patrimoniul succesoral (f.29 dosar fond), bunul fiind achiziționat de către ambii soți, în devălmășie, sub durata căsătoriei; de asemenea, se constată că niciuna dintre părțile cauzei nu au contestat faptul că cei doi soți au avut o contribuție egală la dobândirea bunului anterior menționat.
În aceste condiții, faptul că pârâta a continuat să locuiască în imobilul bun comun chiar și după decesul soțului său (imobil care și anterior decesului a reprezentat locuința comună a soților), nu semnifică acceptarea tacită a succesiunii, câtă vreme folosința acestui bun s-a făcut în baza unui drept propriu de proprietate, iar nu în virtutea dreptului ce i s-ar fi cuvenit ca succesibil al soțului său. În opinia instanței de recurs ar fi inacceptabil și chiar inadmisibil a pretinde pârâtei să părăsească imobilul al cărui proprietar este pentru cota de 50%, sau eventual să nu achite impozitul aferent acestui bun ori cheltuielile de întreținere, în scopul de a nu se interpreta că a acceptat tacit succesiunea soțului său.
Este adevărată susținerea primei instanțe în sensul că pârâta ar fi putut solicita sistarea stării de indiviziune rezultată din devălmășie (având ca finalitate crearea unui rol fiscal distinct, aferent cotei sale de proprietate rezultate din partaj), dar în niciun caz nu se poate interpreta că pârâta ar fi avut o asemenea obligație; pe de altă parte, trebuie arătat că și reclamanta, în calitate de creditor, printr-o acțiune oblică, ar fi avut posibilitatea să solicite instanței partajarea bunurilor comune ale celor doi soți, constatarea faptului că pârâta nu a acceptat succesiunea fostului său soț și eventual executarea cotei de ½ din imobil, ce i-ar fi revenit defunctului F.D. - debitor al reclamantei.
De altfel, prin declarația autentică dată de pârâtă la 29.05.2013 în fața notarului Iuga Dana (f.15 dosar recurs), aceasta a arătat că înțelege să rămână străină de succesiunea defunctului său soț, nu are calitatea de moștenitor, renunțând la dreptul de a exercita acțiunea în petiție de ereditate.
În concluzie, reținând că administrarea imobilului bun comun și folosința acestuia s-a făcut în baza dreptului propriu de proprietate al pârâtei, neavând semnificația acceptării tacite a succesiunii, observând și declarația expresă a acesteia de renunțare la moștenire, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., a admi recursul declarat de pârâta F. F., în contradictoriu cu reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Arad, împotriva sentinței civile nr.2236 din 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Arad, în dosar nr.19225/55/2012 pe care a modificat-o în sensul respingerii acțiunii civile exercitate de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Arad.
| ← Anulare proces-verbal de contravenţie. Jurisprudență... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... → |
|---|
