Acord emitere pasaport pentru minor. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Judecătoria BRAŞOV Hotărâre nr. 13238 din data de 05.04.2018
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRAȘOV
DOSAR NR. X/197/201
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8654
Ședința publică din data de 04.09.201
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.R.D - judecător
GREFIER: A.I
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 22.08.2017 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 04.09.2017.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2016 sub dosar nr. X/197/2016, reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtului în calitate de părinte al minorei B.G.R, să-și dea consimțământul pentru ca minora să părăsească țara pentru a locui alături de ea în Marea Britanie;
- obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru eliberarea pașaportului pe numele minorei, în caz contrar hotărârea judecătorească ține loc de cerere, respectiv suplinește acordul pârâtului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților și operațiunilor necesare de eliberare a pașaportului pentru minoră;
- cu cheltuieli de judecată;
În motivare, în esență, s-a arătat că minora B.G.R, a rezultat din relația de căsătorie a părților, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr. Z/2012 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar civil nr. Y/197/2011. Prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a dispus exercitarea autorității părintești asupra minorei împreună de cei doi părinți, stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei, obligarea tatălui pârât la plata pensiei de întreținere în cuantum de 347 lei lunar începând cu data de 16.02.2012 și până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței.
De la data desfacerii căsătoriei părților, pârâtul a manifestat dezinteres față de situația minorei, și-a neglijat grav obligațiile părintești, a avut un comportament violent, ceea ce a indus minorei o stare de temere. Pentru a face față cheltuielilor legate de creșterea și educația minorei, după divorț, reclamanta a arătat că a beneficiat de ajutorul constant al mamei sale, fiind nevoită să plece în Marea Britanie, unde s-a angajat cu contract de muncă și încheiat un contract de închiriere pentru o locuință. Pentru că pârâtul refuză să-și dea acordul pentru stabilirea locuinței minorei în Marea Britanie, reclamanta a solicitat admiterea cererii, astfel, cum a fost formulată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 272/2004, art.149, art. 192-195 C.pr.civ.
În probațiune, a depus în copie vizată spre conformitate, înscrisuri (fl. 7-23, 76-99).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013 (fl. 28, 29).
La data de 04.08.2017, reclamanta a adus modificări la cererea introductivă, solicitând ca instanța să dispună și asupra exercitării autorității părintești asupra minorei, în mod exclusiv de către mamă (fl. 27).
În drept, a invocat dispozițiile art. 398 Cod civil.
Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
La data de 29.09.2016, s-a depus notă de ședință de către mama pârâtului (fl. 36), prin care a arătat că pârâtul este plecat în Italia, că fiica părților este dezinteresată de școală, că aceasta fumează de la vârsta de 12 ani, că deși a crescut-o pe minora, aceasta nu o caută.
La data de 31.10.2016, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (fl. 40), în cuprinsul căruia a menționat că se găsește în imposibilitate să obțină acordul pârâtului pentru ca minora să poată călători în afara țării pentru a se putea stabili locuința minorei la reședința sa în Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât acesta este plecat în Italia și nu-i cunoaște adresa de reședință. În final, a arătat că de la data divorțului, pârâtul nu a căutat-o pe minoră, nu s-a implicat în creșterea și educarea acesteia, iar mama pârâtului nu are nicio calitate în proces pentru a putea formula apărări în cauză.
La data de 10.11.2016, s-a depus notă de ședință de către mama pârâtului (fl. 51), prin care a arătat că pârâtul nu este de acord cu plecarea minorei în Marea Britanie și că lunar ea depune într-un cont bancar deschis pe numele pârâtului suma de 150 lei pentru întreținerea minorei.
A anexat în copie înscrisuri (fl. 53-54).
În baza art. 255- art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu V.C.V ( fl. 189), iar pentru pârât proba cu înscrisuri și proba testimonială cu B.M (fl. 188).
În cadrul probei cu înscrisuri s-a depus de către autoritățile din Marea Britanie referat de ancheta socială efectuată prin intermediul comisiei rogatorii la reședința reclamantei (fl. 53-57), referate de anchetă socială efectuate de serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Mun. Brașov la domiciliul reclamantei (fl. 157-161), dar și la domiciliul pârâtului (fl. 176-178), dar și referat de evaluare psihologică a minorei întocmit de psiholog V.C.A din cadrul Serviciului Autoritate Tutelară - Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală (fl. 162-165)
La termenul de judecată din data de 16.08.2017, instanța a procedat la audierea minorei în camera de consiliu, potrivit procesului verbal atașat la dosar (fl. 172).
Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:
Minora B.G.R, născută la data de 18.04.2003, a rezultat din relația de căsătorie a părților, căsătorie ce a fost desfăcută din culpa exclusivă a pârâtului prin sentința civilă nr. Z/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar civil nr. Y/197/2011, definitivă prin neapelare.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a dispus exercitarea autorității părintești asupra minorei în comun de cei doi părinți, stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei reclamante, corelativ cu obligarea tatălui pârât la plata pensiei de întreținere în cuantum de 347 lei lunar în favoarea minorei, începând cu data de 16.02.2012 și până la majoratul copilului sau alte dispoziții ale instanței, cuantumul pensiei fiind redus la suma de 240 lei, la solicitarea pârâtului, ca urmare a unei cereri de chemare în judecată înregistrate pe rolul Judecătoriei Brașov.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că neînțelegerile dintre părți au apărut din cauza consumului de alcool din partea pârâtului, iar deși pe durata căsătoriei părților, ambii părinți au fost interesați de situația minorei, în creșterea, educația și îngrijirea acesteia, părinții fiind ajutați și de bunica paternă și bunica maternă, cu toate acestea, mama a fost cea care s-a preocupat cu prioritate de nevoile materiale și afective ale fetiței. Mama a fost părintele cu care minora a locuit în mod statornic, iar din cauza consumului de băuturi alcoolice din partea tatălui său, minorei a ajuns să îi fie teamă să rămână în locuință doar cu tatăl ei.
Ulterior desfacerii căsătoriei părților, pârâtul a continuat să manifeste agresiune în relația cu pârâta și minora, astfel că prin sentința civilă nr. ZZ/26.10.2012 pron. de Judecătoria Brașov în dosar civil nr. YY/197/2012, s-a admis în parte cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul BVȘ, acesta fiind obligat pe o perioadă de 3 luni să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de reclamantă, față de locuința reclamantei situate în Brașov față de locul de muncă al reclamantei, dar și față de minora BGR.
Între părți, situația a început să se mai liniștească în urmă cu trei ani când pârâtul a plecat în Italia. Cu toate acestea, la data revenirii în România, în concedii, reclamantul a continuat să se deplaseze la domiciliul reclamantei, în stare de ebrietate, minora fiind prezentă la episoadele de violență fizică și verbală îndreptate împotriva mamei sale. Minora a ajuns atât de stresată de această situație, încât a refuzat să mai răspundă la telefoanele primite de la pârât.
În perioada 2016-2017, timp de 10 luni, reclamanta a locuit în Marea Britanie, alături de partenerul său actual de viață, a lucrat în această țară, fiind angajată cu contract de muncă, timp în care minora s-a aflat în grija bunicii materne. În luna aprilie 2017, când mama reclamantei a decedat, aceasta s-a întors în România pentru a fi alături de minoră.
Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de Judecătoria Brașov la data pronunțării sentinței civile nr. Z/16.02.2012 în dosar civil nr. Y/197/2011, definitivă prin neapelare, reclamanta a solicitat modificarea măsurilor dispuse pe cale judecătorească cu privire la minoră, în sensul obligării pârâtului să-și dea consimțământul pentru ca minora să părăsească țara pentru a locui alături de ea în Marea Britanie, dar și sub aspectul exercitării autorității părintești în mod exclusiv asupra minorei.
Deși reclamanta prin petitul 1 al cererii introductive a solicitat obligarea pârâtului în calitate de părinte al minorei B.G.R, să-și dea consimțământul pentru ca minora să părăsească țara pentru a locui alături de ea în Marea Britanie, totuși, prin conținutul concret al cererii și prin înscrisurile ce au fost anexate și probele administrate în susținerea acestei solicitări, reiese că, în realitate, reclamanta a urmărit stabilirea locuinței minorei la reședința sa, în prezent în Marea Britanie, unde urmează să-și desfășoare viața alături de partenerul său de viață, AC, cu care se află într-o relație de 5 ani.
Față de cele menționate, instanța, în baza rolului său activ și în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 4 C.pr.civ., având în vedere că nu este ținută de denumirea cererii, ci de conținutul ei concret, califică petitul 1 al cererii introductive formulate de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S, ca fiind stabilire locuință minor la reședința mamei reclamante în Marea Britanie.
În drept, potrivit art. 403 cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire etc.
Conform art. 496 alin. 3 C. civil, în caz de neînțelegere între părinți, în privința locuinței minorilor, instanța hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psiho socială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța apreciază că este în interesul minorei ca locuința acesteia să fie stabilită la reședința actuală a mamei, în Marea Britanie, pentru următoarele considerente:
Din coroborarea depozițiilor martorilor cu susținerile părților din cuprinsul actelor procedurale, dar și cu referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile părților, instanța reține că după divorțul părților, în anul 2012, minora a rămas să locuiască cu mama reclamantă în imobilul situat în mun. Brașov, proprietatea exclusivă a reclamantei, fiind vorba despre un imobil compus din două camere și dependințe, mobilat și utilat corespunzător. Aici, minora beneficiază de un mediu prielnic unei bune dezvoltări fizice și psihice, mama reclamantă fiind persoana care s-a descurcat să ofere cele necesare fetei, care a continuat să vegheze cu responsabilitate asupra educației sale, cu intenția de a o îndruma și de a o susține în dezvoltarea psiho comportamentală, păstrând legătura cu cadrele didactice pentru a fi informată cu privire la evoluția fiicei sale, în vreme ce tatăl pârât și-a neglijat obligațiile părintești.
Prin atitudinea sa, reclamanta a dovedit că are serviciu stabil, că este atașată de minoră și că dorește ca aceasta să aibă locuința la domiciliul său.
Din ancheta socială depusă la dosarul cauzei de către autoritatea tutelară din cadrul primăriei localității de domiciliu al pârâtului, întocmită pe baza declarațiilor pârâtului (fl. 176-178) rezultă că după plecarea pârâtului în Italia, acesta nu a mai achitat deloc pensia de întreținere și nici nu s-a interesat de situația școlară a fiicei sale, a recunoscut faptul că după data divorțului, între părți au avut loc mai multe incidente, emițându-se chiar și un ordin de protecție la acel moment împotriva sa. Deși, de la data plecării, a încercat să ia legătura cu minora, aceasta a refuzat de fiecare dată să-i răspundă la telefon, singura ocazie în care s-a întâlnit cu fiica sa fiind în luna martie 2017, pentru 10 minute. În aceste condiții, pârâtul relatează că nu a avut posibilitatea de a menține și dezvolta relația cu fiica sa, fapt pentru care, în acest interval de timp, mama a fost părintele care s-a ocupat de nevoile imediate și directe ale minorei. Referitor la solicitarea reclamantei, pârâtul, a afirmat că nu va fi niciodată de acord ca minora să plece din țară, motivându-și gestul prin faptul că nu are certitudinea că fiica sa va face față schimbărilor ce urmează să intervină în viața ei, ca urmare a mutării într-o țară străină. Mai mult, afirmă că nu are certitudinea că reclamanta se va îngriji corespunzător de minoră, având în vedere faptul că aceasta se confruntă cu probleme de greutate. În final, pârâtul a declarat că intenționează să se întoarcă în Italia.
Fiind ascultată în Camera de Consiliu, minora a declarat aceleași aspecte (fl. 172), că își dorește să locuiască cu mama reclamantă, aceasta fiind cea care are timp pentru a se ocupa de nevoile ei, că după divorțul părinților, între ea și tată nu s-a putut stabili o legătură întrucât acesta nu era interesat de situația ei, ci de viața mamei sale, că până în urmă cu trei ani când pârâtul a plecat în Italia, acesta obișnuia să le urmărească, venea beat la locuința lor, bătea în geam, iar o dată le-a spart ușa cu toporul. Minora a declarat că îi este frică de pârât și că își dorește să meargă în Marea Britanie, pentru a fi alături de mama sa cu care o relație specială. În final, a povestit că îl cunoaște pe partenerul de viață al mamei sale, că se înțelege bine cu acesta și că în prezent nu pot pleca din România pentru că pârâtul refuză să-și exprime acordul în acest sens.
În același sens, a declarat și martorul V.C.V. Acesta a relatat că după divorțul părților și chiar după plecarea acestuia în Italia, pârâtul a continuat să manifeste violență față de reclamantă, că de frica pârâtului, minora a refuzat să stabilească o legătură firească cu tatăl său, iar de când a plecat în străinătate, pârâtul și-a neglijat obligațiile părintești, nu a achitat pensia de întreținere pentru minoră la care a fost obligat pe cale judecătorească și nici nu a trimis pachete pentru aceasta. Martorul a mai declarat că după divorț, minora a continuat să locuiască cu reclamanta, că o perioadă, reclamanta a lucrat în Marea Britanie, fiind angajată cu contract de muncă, fiica părților rămânând în grija bunicii materne. Pentru că bunica maternă a decedat, reclamanta, deși avea o viață în Marea Britanie, a revenit în țară pentru a se ocupa de minoră.
Chiar martora B.M, mama pârâtului, a arătat că după divorțul părților, reclamanta a fost cea care s-a preocupat de creșterea și educarea minorei, că o perioadă acesta a plătit pensie de întreținere pentru minoră, însă după ce nu mai avut loc de muncă, nu s-a mai îngrijit de minoră pentru că reclamanta nu i-a mai permis. Martora a povestit și despre faptul că după ce fiul său a plecat în Italia, când se întorcea în țară, acesta obișnuia să meargă la locuința reclamantei să facă scandal, iar aceasta pentru că reclamanta nu-i permitea să să-și vadă fiica. De asemenea, a relatat că de la minoră cunoaște că îi este frică de tatăl ei, însă nu poate înțelege asta, din moment ce nu-i este teamă să fumeze ori să petreacă timp cu băieți.
Potrivit raportului de evaluare psihologică a minorei efectuat de psiholog specialist V.C.A din cadrul Primăriei Mun. Brașov, la solicitarea instanței (fl. 162-165), instanța reține că în prezent minora o identifică pe mamă ca și persoană care îi asigură confortul emoțional, că tatăl este devalorizat la nivel proiectiv, minora manifestând și verbal dorința de a rupe definitiv legătura cu acesta, ruptură care are la bază sentimentul de teamă pe care minora îl trăiește în raport cu tatăl său, iar posibilitatea de a-l întâlni îi induce un puternic sentiment de nesiguranță. Atunci când împărtășește despre relațiile de familie, se remarcă o agitație psihomotorie și emoții care pun stăpânire pe fetiță și îi blochează pe moment capacitatea de verbalizare. Toate aceste trăiri sunt rezultatul perioadei în care fetița a fost martoră la episoadele de violență verbală și fizică îndreptate înspre mama sa, din perioada căsătoriei părților. Ulterior separării cuplului parental, sentimentul de teamă s-a accentuat, ca urmare a comportamentului tatălui care urmărea mama și copilul din parcul din fața locuinței, bătea la geam, arunca cu pietre. Practic, teama a paralizat programul fetei care nu a mai ieșit din casă singură, în afara programului de școală, timp de aproximativ 2 ani. Abia după plecarea tatălui din țară, minora a reușit să se relaxeze și să iasă singură din casă și să abordeze firesc planul social, activitatea de joacă, să relaționeze cu mediul specific vârstei. Sentimentul de teamă este întreținut de comportamentul bunicii paterne care o vizitează la școală, îi vorbește urât, îi reproșează diverse lucruri despre mamă, punând-o într-o situație dureroasă, dar și dificilă în fața colegilor. În final, se recomandă stabilitate în viața minorei, aceasta incluzând și siguranța locativă, mama fiind relația de atașament predominantă, dar și singura relație de securizare afectivă, dar și intervenție psihoterapeutică pentru minoră pentru prelucrarea conținutului traumatizant, o eventuală relație tată - fiică, putând deveni funcțională doar cu condiția unor modificări majore în comportamentul tatălui.
De asemenea, la soluționarea cauzei, instanța are în vedere și referatul de anchetă socială întocmit la reședința mamei din Marea Britanie, din care rezultă că reclamanta a lucrat în Marea Britanie până în mai 2017 când s-a întors în România pentru a o îngriji pe minoră după moartea mamei sale, că aceasta se află într-o relație de aproape 5 ani cu numitul AC, cu care intenționează să se căsătorească, partenerul de viață al reclamantei ocupând o locuință în chirie formată dintr-o cameră de zi de mărime acceptabilă, cu o canapea și TV, o sufragerie, baie și bucătărie, iar din bucătărie se face acces la grădină care este o curte mică în spate, tipic pentru zona respectivă. La etaj există două dormitoare duble mari, existând potențialul de a transforma camera de zi într-un al treilea dormitor, iar proprietarul spațiului a afirmat că există potențial pentru ca un alt adult și un adolescent să se mute, neavând obiecții în acest sens. În cuprinsul aceluiași referat, se mai arată că toate camerele erau ordonate, mobilate și decorate în mod adecvat, iar cea mai apropiată școală se află la 5 minute de mers pe jos.
Față de întreaga situație de fapt, instanța reține că tatăl pârât nu a procedat corect în relația cu minora, a provocat acesteia stres, cât și frică și nu a depus suficiente eforturi pentru a asigura minorei un confort psihic și emoțional care să-i ofere echilibru atât de necesar după despărțirea părinților. Tatăl pârât trebuia să încerce să se apropie de minoră cu tact și cu multă răbdare și să încerce să refacă încrederea minorei în el.
Reținând situația actuală a minorei, starea emoțională a acesteia, relația minorei cu mama și cu familia extinsă a mamei, capacitatea mamei de a răspunde nevoilor actuale ale minorei, instanța apreciază că interesul superior al minorei este ca locuința acesteia să fie stabilită la reședința mamei în Marea Britanie.
Pe cale de consecință, instanța va stabili locuința minorei B.G.R, la reședința mamei reclamante V.E, în Marea Britanie.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mama reclamantă asupra minorei B.G.R, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 397 C.civ. după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte poate fi dispusă de instanța de divorț pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al copilului conform art. 398 alin. 1 C.civ.
Potrivit art. 36 alin.7 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești";. Acesta este singurul criteriu după care instanța se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinței minorului la unul dintre părinți.
Pe de altă parte, art. 47 din același act normativ prevede că orice copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, iar părinților sau, după caz, reprezentanților legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură, pregătire profesională, precum și un mediu de viață sănătos.
Pornind de la dispozițiile legale evocate, în speță, din mijloacele de probă administrate mai sus arătate, instanța reține existența de motive întemeiate, astfel cum prevede art. 398 Cod civil, și anume violența psihică exercitată de pârât față de minoră și violență fizică exercitată de pârât față de celălalt părinte, pentru ca autoritatea părintească să se exercite în mod exclusiv de către mama reclamantă, exercitarea autorității în comun de către ambii părinți creând minorei o suferință ce nu poate fi îndepărtată decât prin stabilirea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către mamă.
Instanța reține că autoritatea părintească reprezintă un ansamblu de drepturi și îndatoriri care privesc, atât persoana, cât și bunurile copilului. În conținutul autorității părintești intră și îndatorirea părintelui de a-și exprima acordul cu privire la unele măsuri ce-l privesc pe copil, precum și îndatorirea de a-l reprezenta pe minor ori, după caz, de a-i încuviința actele juridice. Acest lucru presupune, însă, ca părintele să fie mereu disponibil pentru a acționa cu celeritate, în concordanță cu principiul interesului superior al copilului, în toate situațiile în care este nevoie de acordul său în ceea ce-l privește pe copil.
Or, în cauza dedusă judecății, din mijloacele de probă administrate în cauză, instanța reține că nu există o cale de comunicare între părți și nici între minoră și pârât, comportamentul violent al pârâtului fiind motivul acestei stări de temeri, de neliniște, de respingere, atitudinea tatălui fiind una reprobabilă până în prezent.
În plus, reclamanta și-a manifestat intenția de a părăsi teritoriul României, în acest sens solicitând stabilirea locuinței minorei la reședința sa din Marea Britanie, astfel încât situația minorei ar fi îngreunată în cazul în care ar fi nevoie de acordul tatălui său pentru luarea unor decizii prompte și urgente.
Pe cale de consecință, instanța va stabili ca autoritatea părintească asupra minorei B.G.R, să se exercite exclusiv de către mama reclamantă V.E.
Față de soluția pronunțată cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești asupra minorei în mod exclusiv de către mamă, instanța va respinge petitul formulat de reclamantă privind obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru eliberarea pașaportului pe numele minorei B.G.R, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de cerere, respectiv să suplinească acordul pârâtului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților și operațiunilor necesare de eliberare a pașaportului pentru minoră.
În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 17 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care statuează că "în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, eliberarea pașaportului se realizează la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal. Emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.";
Totodată, instanța va reține și aplicarea dispozițiilor art. 448 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă care statuează că " Hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul";.
De asemenea, instanța va lua act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată de către părți.
Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța va respinge petitul formulat de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.
Sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 22 alin. 4 C.pr.civ., califică juridic petitul 1 al cererii introductive formulate de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S, ca fiind stabilire locuință minor la reședința mamei reclamante în Marea Britanie.
Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S și, în consecință:
Stabilește locuința minorei B.G.R, la reședința mamei reclamante V.E, în Marea Britanie.
Stabilește ca autoritatea părintească asupra minorei B.G.R, să se exercite exclusiv de către mama reclamantă V.E.
Respinge petitul formulat de reclamantă privind obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru eliberarea pașaportului pe numele minorei B.G.R, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de cerere, respectiv să suplinească acordul pârâtului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților și operațiunilor necesare de eliberare a pașaportului pentru minoră.
Executorie în condițiile art. 448 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. în ceea ce privește locuința minorei și modalitatea de exercitare a autorității părintești.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată de către reclamantă.
Respinge petitul formulat de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei Brașov.
Pronunțată azi, 04.09.2017, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
I.R.D A.I
Red./Dact. IRD
18.09.2017, 4 ex.
| ← Actiune in raspundere delictuala a administratorului societatii | Contract de inchiriere. Jurisprudență Contracte → |
|---|
