Act autentic. Contract de ipotecă. Prezumţie de validitate. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
Legea nr. 36/1995, art. 65
în lipsa constatării notarului, în sensul că s-a consemnat consimţământul părţilor, contractul de ipotecă este nul absolut, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea că s-a depus în instanţă un exemplar al înscrisului semnat de procuristul unei părţi nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, fiind imperativ necesară semnarea în faţa notarului a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat. Prin urmare, în acest caz nu este incidenţă prezumţia de valabilitate a înscrisului autentic, prin neîndeplinirea celor două condiţii esenţiale, consimţământul şi forma autentică, urmând ca înscrisul să fie lovit de nulitate absolută.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 339 din 29 ianuarie 2004
(B.J. - bază de date)
Prin sentinţa civilă nr. 921/COM din 10 aprilie 2001, Tribunalul Constanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta B.R.D., sucursala Constanţa, şi a admis acţiunea reclamanţilor R.N şi R.M., constatând nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 1996.
Apelul declarat de pârâta B.R.D., a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 920/COM din 1 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, instanţa reţinând în motivarea soluţiei, la fel ca prima instanţă, că susţinerea privind lipsa obiectului cererii pentru justificarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu este fondată, din moment ce reclamanţii au precizat expres că obiectul acţiunii îl formează constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 1996, iar pe fond, că, deşi, în principiu, înscrisul autentic se bucură de prezumţia de valabilitate, în speţă, o asemenea ipoteză este exclusă în lipsa constatării notarului în sensul că s-a luat consimţământul părţilor la încheierea actului, situaţie care constituie, potrivit art. 65 lit. a) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, un motiv de nulitate absolută a contractului de ipotecă, întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale precizate.
împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta a declarat recurs, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel este criticabilă, deoarece această instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în constatarea nulităţii relative, având în vedere că, din moment ce procuristul a semnat contractul de ipotecă, în baza unei procuri autentificate, nu se putea reţine că
actul ar fi lovit de nulitate absolută, ci eventual de nulitate relativă. De asemenea, pârâta, printr-o altă critică, a susţinut că instanţa de apel nu trebuia să respingă excepţiile privind lipsa obiectului cererii, precum şi aceea a realizării unui drept, prin încălcarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., ca şi excepţia suspendării judecării pricinii, până la soluţionarea cauzei penale, respectiv a plângerii penale formulată de reclamanţi împotriva procuristului
B.A., potrivit principiului că penalul ţine în loc civilul. în sfârşit, printr-o ultimă critică, pârâta a mai susţinut că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra unui mijloc de apărare, cu caracter de probă, cu referire la faptul că nu i-a admis proba cu interogatoriul procuristului, prin care tindea să dovedească că acesta a semnat actul în faţa notarului; în această situaţie, fiind îndeplinită una din condiţiile esenţiale a consimţământului dat.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului în constatarea nulităţii relative a actului încheiat de părţi, s-a constatat că aceasta nu a fost invocată în faţa instanţelor şi, ca atare, nu se poate reproşa instanţei de apel că nu s-a pronunţat asupra unei excepţii, care nu a fost invocată în fond şi nici prin motivele de apel.
Cu privire la excepţia potrivit căreia obiectul cererii nu ar exista, s-a constatat că aceasta a fost invocată formal, din moment ce, din examinarea acţiunii, rezultă expres că reclamanţii au promovat cererea pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 1996 şi constatarea inexistenţei unui drept real de ipotecă asupra apartamentului proprietatea lor, în favoarea pârâtei. Prin urmare, obiectul cererii este precis determinat şi, ca atare, susţinerile contrare ale pârâtei nu sunt întemeiate.
Cu privire la susţinerea potrivit căreia, prin promovarea acţiunii, reclamanţii ar tinde la realizarea unui drept iar nu constatarea existenţei sau inexistenţei acestuia, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., s-a constatat că nici această critică nu este întemeiată, deoarece reclamanţii nu au urmărit constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă, pe motiv că înscrisul ar fi fals, ci pe motivul că ar fi nul absolut, prin neîndeplinirea condiţiilor cerute ad validitatem, privind consimţământul valabil al părţilor şi forma autentică a actului, condiţii în lipsa cărora instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că înscrisul este nul absolut.
Nici critica privind refuzul instanţei de a suspenda pricina, până la soluţionarea plângerii penale formulată de reclamanţi împotriva procuristului, nu poate fi primită, întrucât constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă a fost solicitată pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 65 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a înscrisului şi nu pentru că acesta ar fi fals, pentru a atrage incidenţa
în cauză a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi aplicarea principiului că penalul ţine în loc civilul.
Nu poate fi reţinută nici critica prin care s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui fapt cu caracter de probă, că nu a admis proba cu interogatoriul procuristului, prin care pârâta tindea să dovedească că în realitate a existat un consimţământ valabil exprimat de reclamanţi prin semnarea înscrisului de mandatarul acestora, procurist, deoarece nici o dovadă din dosar nu confirmă că pârâta ar fi formulat o astfel de cerere, fie în fond, fie în apel, cum de asemenea nu există nici textul interogatoriului.
în ceea ce priveşte fondul pricinii, s-a reţinut că instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că, în lipsa constatării notarului, în sensul că s-a luat consimţământul părţilor, contractul de ipotecă, încheiat în 1996, este nul absolut, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 36/1995, iar împrejurarea că pârâta a depus la dosar un exemplar al înscrisului semnat de procuristul reclamanţilor nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, în contextul în care prevederile legale menţionate au caracter imperativ şi impun, sub sancţiunea nulităţii, semnarea în faţa notarului public a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat. Or, cum în speţă, exemplarul contractului depus de reclamanţi nu este semnat nici de aceştia şi nici de procurist, iar cel depus de pârâtă poartă numai semnătura reprezentantului pârâtei, rezultă că instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că, dacă în principiu, înscrisul autentic se bucură de prezumţia de valabilitate, în speţă, nu este incident acest principiu, din moment ce înscrisul este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea a două condiţii esenţiale, pentru naşterea validă a unui asemenea act juridic civil, şi anume consimţământul şi forma autentică.
în consecinţă, recursul pârâtei a fost respins ca nefondat.
| ← Contract de credit bancar semnat de către un salariat al... | Obligativitatea contractului. Buna-credinţă în executarea... → |
|---|
