Contract de garanţie imobiliară. Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1746, art. 1663-1665
O.U.G. nr. 51/1998, art. 13 alin. (5)
împotriva executării pornite de A. V.A.B., în baza contractului de garanţie imobiliară, contestatorii au invocat excepţia beneficiului de discuţiune, astfel încât creditoarea să se îndrepte împotriva debitorului principal, deşi, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1746 C. civ., care consacră garanţia imobiliară ca un drept real accesoriu, astfel încât creditorul ipotecar va putea urmări bunul în mâna oricui s-ar afla.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 5170 din 30 noiembrie 2004
(B.J. - Baza de date)
Notă: O.U.G. nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor a fost republicata cu un alt titlu, şi anume Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului privind valorificarea unor active bancare (M. Of. nr. 948 din 24 decembrie 2002).
Prin contestaţia la executare formulată, B.A. şi B.P. au solicitat anularea formelor de executare pe care intimata A.V.A.B. Bucureşti le-a început în baza contractului de garanţie imobiliară din 6 mai 1998, ce constituie titlu executoriu.
Contestatorii au încheiat contractul de garanţie cu Societatea Agricolă
F.D., intuitu personae, pentru garantarea unui credit pe care aceasta l-a contractat de la Banca Agricolă şi invocând beneficiul de discuţiune, au arătat că intimata creditoare trebuia să se îndrepte pentru realizarea creanţei mai întâi împotriva debitorului principal.
Contestatorii au mai invocat stingerea garanţiei ca urmare a imposibilităţii de executare a obligaţiei principale pentru cauză de forţă majoră cât şi ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie faţă de acţiunea principală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 22 din 10 februarie 2004, a admis contestaţia la executare şi a anulat formele de executare începute de intimată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat ca sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 1663 - art. 1665 C. civ. pentru a fi admisă excepţia beneficiului de discuţiune; astfel, creditoarea trebuia să urmărească, mai întâi, pentru îndestularea creanţei sale, bunurile debitorului principal.
împotriva acestei hotărâri, intimata A.V.A.B. a declarat recurs, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8, 9, 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond nu a fost învestită cu verificarea urmăririi debitorului principal şi dacă ar fi cercetat acest aspect, ar fi constatat că s-a încercat o atare urmărire; titlul executor l-a constituit contractul de garanţie imobiliară autentificat şi transcris în mai 1998, iar ipoteca ca drept real are un regim juridic diferit de cel al garanţiei personale; contestatorii nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii convenite pentru constatarea forţei majore, prin contractul de credit, beneficiara creditului neîndeplinindu-şi obligaţia de a asigura bunurile realizate din garanţie şi cele realizate din credit.
Contestatorii au depus întâmpinare, fără a răspunde la motivele de recurs, ataşând înscrisurile depuse şi la prima instanţă, invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind respinsă de instanţă în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (Decizia nr. 81/2005, publicată în M. Of. nr. 246 din 24 martie 2005).
Recursul este fondat.
Executarea a cărei anulare s-a solicitat prin contestaţie, a fost pornită de A.V.A.B., conform procedurii instituite de O.U.G. nr. 51/1998 republicată, în baza titlului executoriu constituit de contractul de garanţie imobiliară din 6 mai 1998.
Prin garanţia imobiliară s-a garantat restituirea creditului acordat de Banca Agricolă S.A. Filiala Balş, la 7 mai 1998, Societăţii Agricole F.D., creanţa fiind cesionată recurentei A.V.A.B, la 14 decembrie 1999.
Garanţia imobiliară este un drept real accesoriu iar creditorul ipotecar are dreptul să urmărească bunul în mâna oricui s-ar găsi conform art. 1746 şi urm. C. civ.
Aşa fiind, în mod greşit, prima instanţă a caracterizat garanţia imobiliară ca fiind o garanţie personală şi a admis contestaţia la executare, cu motivarea că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1663 - art. 1665 C. civ. pentru beneficiu de discuţiune, deşi aceste norme nu se aplică în speţă, ci, se aplică prevederile art. 1746 şi urm. C. civ.
Ca atare, critica recurentei sub acest aspect este întemeiată în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In ce priveşte fondul pricinii, intimaţii contestatori nu au făcut dovada stingerii ipotecii nici pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de obligaţie garantat şi nici pe cale principală, prin vreunul din modurile proprii de încetare, independente de raportul principal de obligaţie.
Cauza de forţă majoră nu a fost invocată de contestatori cu respectarea procedurii convenite de părţile contractului de credit iar în cazul în care aceasta ar fi operat, se activa obligaţia asumată de beneficiara creditului, de asigurare a bunurilor realizate din credit cu consecinţe asupra restituirii creditului, obligaţie a cărei executare nu a fost dovedită.
Totodată, susţinerea contestatorilor, potrivit căreia raportul de obligaţie garantat s-ar fi stins prin prescripţie, nu a fost dovedită şi prin urmare nici prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
în consecinţă, recursul a fost admis, sentinţa atacată modificată, în sensul respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
| ← Contract de ipotecă. Mandat special | Principiul specializării. Ipotecă convenţională. Termenul de... → |
|---|
