Acţiune de drept comun în acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv. Prescripţie
| Comentarii |
|
Potrivit art. 3 alin (1) din Decretul nr. 167/1958, acţiunile personale sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani. Acţiunea în revendicare are caracter imprescriptibil, fiind legată în mod direct de bunul a cărei proprietate se reclamă şi care poate fi urmărit în mâinile oricărei persoane, caracter care persistă atâta timp cât există şi posibilitatea ca bunul să fie readus în patrimoniul reclamantului; în cazul în care nu mai există această posibilitate, obiectul revendicării se transformă într-un drept la despăgubiri şi astfel acţiunea devine personală şi prescriptibilă.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1211 din 24 aprilie 2012
Prin Decizia civilă nr. 2/9.01.2012, pronunțată în dosarul nr. 16079/55/2010, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de reclamanții M.C. și H.A.J., în contradictoriu cu intimații Municipiul A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Județean Arad, împotriva Sentinței civile nr. 9807 din 6.10.2011, pronunțată de Judecătoria Arad.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 9807 din 6.10.2011, pronunțată de Judecătoria Arad, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și, în consecință, s-a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții iar Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă 1211 din 24 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr. 16079/55/2010, a respins recursul declarat de reclamanți.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere argumentele ce succed.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu, reclamanții au solicitat în principal despăgubiri pentru imobilele preluate de statul român, constând în diferența dintre contravaloarea imobilelor la prețul de circulație la data plății efective și valoarea actualizată a sumelor achitate de Statul Român cu titlu de despăgubiri la data preluării.
Critica adusă hotărârii atacate, în sensul că în mod greșit s-a apreciat de cele două instanțe că acțiunea reclamanților este o acțiune personală prescriptibilă și nu una reală în revendicare imobiliară, este neîntemeiată.
Contrar celor susținute de reclamanții recurenți, acțiunea acestora chiar dacă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481 C.civ. are un caracter personal, nu este o acțiune reală imprescriptibilă, ci este supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Ambele instanțe s-au raportat astfel la faptul că ambele imobile au fost înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995 unor terțe persoane, iar reclamanții nu s-au prevalat de instituția repunerii în termenul de prescripție rămânând în pasivitate și după apariția Legii nr. 10/2001.
Reclamanții nu au recurs la procedura specială a Legii nr. 10/2001 pentru a obține măsuri reparatorii pentru imobilele preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974, procedură care nu este doar una administrativă ci și jurisdicțională asigurând celor care au urmat-o și accesul la justiție.
Contrar celor susținute de reclamanți, instanțele au făcut o corectă interpretare a Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Raportat la dispozițiile acestei decizii în care se menționează că revendicarea este o acțiune reală, însă acest caracter se conservă cât timp există posibilitatea readucerii lucrului în patrimoniul revendicatorului, însă dacă bunul a fost transmis unui terț, obiectul revendicării va fi convertit într-o acțiune în despăgubiri, devenind personală.
Se constată că în mod corect acțiunea reclamanților a fost respinsă ca prescrisă în ceea ce privește despăgubirile solicitate.
Nu este întemeiată nici critica recurenților în sensul că nu au avut deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cu motivarea că numai prin H.G. nr. 250/2007, Decretul nr. 223/1974 a fost cuprins în lista actelor normative abuzive, întrucât calificarea decretului ca fiind abuziv nu este de natură a cenzura posibilitatea reclamanților de a accede la măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale.
Față de considerentele arătate, în baza art. 312 C.proc.civ. Curtea a respins recursul reclamanților.
| ← Încheiere de respingere a cererii de ajutor public judiciar.... | Simulaţie prin interpunere de persoane. Condiţii → |
|---|
