Acţiune în anulare formulată de administratorul judiciar al debitoarei privind transferurilor patrimoniale către terţi. Aplicarea disp. art. 79 şi următoarele din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1752 din data de 05.11.2013
Potrivit disp. art. 80 lit. b din Legea 85/2006 lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei trei ani anterior deschiderii procedurii sau acte încheiate în cei trei ani anterior deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Astfel, din dispozițiile menționate mai sus rezultă, fără putință de tăgadă, că un act juridic având ca obiect constituirile ori transferurile de drepturi patrimoniale către terți poate fi analizat în același timp atât sub aspectul disproporției prestațiilor cât și a concernului fraudulos, aceste cauze neexcluzându-se reciproc. Astfel, potrivit dispozițiilor legale, condiția esențială ce trebuie avută în vedere în cazul actelor ce au ca obiect transferuri de drepturi patrimoniale, este intenția tuturor părților implicate în aceste acte de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile. Însă, intenția părților reprezintă un elemente subiectiv ce nu poate fi probat în mod direct, dar, poate rezulta din faptele și atitudinea părților implicate.
Înstrăinarea bunurilor mobile autoutilitara marca Renault Master cu serie motor ____ și a autoturismului Renault Symbol serie motor _____, au făcut obiectul vânzării cumpărării din data de 30.01.2012 s-a făcut în frauda creditorilor fiind încălcate disp. art. 79 și 80 din Legea 85/2006.
Operațiunea de vânzare-cumpărare a autoutilitarei marca Renault Master și a autoturismului Renault Symbol din data de 30.01.2012 a făcut făcută cu intenția clară de a sustrage bunurile mobile de la urmărire, debitoarea - vânzătoare SC V SRL prin reprezentantul său fiind conștientă de faptul că prin încheierea actului de vânzare cumpărare - factura fiscală nr. 2070001/30.01.2012 la valoarea de 808 de lei fără TVA, respectiv 1.001,92 de lei inclusiv TVA îi prejudiciază pe creditorii existenți.
La momentul vânzării cumpărării bunurilor mobile, debitoarea SC V SRL avea ca și administrator pe P. A., iar sediul social era în X.
În data de 30.01.2012 debitoarea SC V SRL vinde autoutilitara marca Renault Master cu serie motor C220506 și autoturismul Renault Symbol serie motor D008837 către P. R., fiind întocmită factura nr. 124/12.08.2011 în valoare totală de 12.193,93 de lei, valoare fără TVA.
Este evident astfel, că P. R. în calitate de cumpărător al celor două autovehicule cunoștea situația societății vânzătoare, în sensul că avea cunoștință despre starea de încetare de plăți a acesteia și de împrejurarea că, prin scoaterea autovehiculelor din proprietatea vânzătoare debitoare, datoriile către creditori nu vor fi achitate. Acest fapt reiese din faptul că sediul social al debitoarei vânzătoare este același cu domiciliul cumpărătorului. Acest lucru s-a și întâmplat ulterior, debitoarea vânzătoare intrând în procedura falimentului.
În ceea ce privește prețul tranzacției de 808 de lei fără TVA, respectiv 1.001,92 de lei inclusiv TVA, este mai mult decât evident faptul că acesta nu este un preț serios, vânzarea unui autoturism sau autoutilitară la prețul de 500,96 de lei pe bucată, creând serioase îndoieli cu privire la prețul real, ținând cont și de faptul că vânzarea s-a făcut practic "în casă";, debitoarea vânzătoare și cumpărătorul având același sediu social și domiciliu.
← Neîndeplinirea de către asigurător a obligaţiilor de plată... | Neluarea în considerare a concluziilor expertizei contabile. → |
---|