Litigiu cu profesioniştii. Cerere  ce are ca obiect „ ordonanţă preşedinţială- autorizare  convocare AGA”. Neîndeplinirea  condiţiilor  prev. de art. 195 şi 119 din Legea nr. 91/1990 privind  societăţile comerciale.

Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1093 din data de 15.11.2013

Potrivit art. 119 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, consiliul de administrație, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală la cererea acționarilor reprezentând - individual sau împreună - cel puțin 5% din capitalul social, sau o cotă mai mică dacă în actul constitutiv se prevede astfel, și dacă cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării.

În conformitate cu alin. 2 adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile și se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la primirea cererii.

Conform art. 119 alin. 3 din același act normativ în cazul în care consiliul de administrație , respectiv directoratul nu convoacă adunarea generală, instanța de la sediul societății, cu citarea consiliului de administrație, respectiv a directoratului , va putea autoriza convocarea adunării generale de către acționarii care au formulat cererea. Prin aceeași încheiere instanța aprobă ordinea de zi, stabilește data de referință prevăzută la art. 123 alin. 2 , data ținerii adunării generale, precum și cheltuielile de judecată dacă instanța aprobă cererea conform alin. 3 să fie suportate de societate. Condițiile în care poate fi convocată adunarea generală a asociaților, într-o societate comercială cu răspundere limitată, sunt cele expres stipulate de dispozițiile art. 195 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 195 alin. 2 , adunarea asociaților poate fi convocată și de un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, arătând scopul acestei convocări.

În speță reclamantul deține 50% din capitalul social al SC R. S. SRL Galați.

Așa fiind, în condițiile art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, reclamantul, asociat ce reprezintă mai mult de o pătrime din capitalul social sunt îndreptățiți să convoace adunarea generală, fără a avea nevoie de autorizarea prealabilă acordată de instanță.

În acest context, convocarea adunării generale a asociaților constituie, în cadrul societăților cu răspundere limitată, prerogativa exclusivă a administratorilor, a asociaților reprezentând mai mult de 20% din capitalul social sau a cenzorilor, după caz, iar a cere instanței să autorizeze o atare adunare, de un asociat ce dețin 50% din capitalul social, reprezintă a cere instanței să își depășească competența în această materie.

Pe cale de consecință, Tribunalul respinge cererea de autorizare a convocării adunării generale a asociaților, ca inadmisibilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Litigiu cu profesioniştii. Cerere  ce are ca obiect „ ordonanţă preşedinţială- autorizare  convocare AGA”. Neîndeplinirea  condiţiilor  prev. de art. 195 şi 119 din Legea nr. 91/1990 privind  societăţile comerciale.