Acţiune în anularea unui act juridic. Cadru procesual. Rolul activ al instanţei
| Comentarii |
|
Acţiunea în anularea actului juridic prin care s-au constituit drepturi în favoarea unei persoane nu poate fi soluţionată fără chemarea în judecată a titularului dreptului. Omisiunea reclamantului de a-l chema în judecată dă dreptul şi obligă pe judecător să pună în discuţia contradictorie a părţilor această împrejurare, precum şi orice alte aspecte, de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare [art. 129 alin. (4) C.proc.civ.].
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 2181 din 6 noiembrie 2008
Prin sentința civilă nr. 2522/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul B.S.G.S., împotriva intimaților Primăria municipiului Cluj-Napoca și Primarul municipiului Cluj pentru anularea dispoziției de restituire în natură în favoarea numitei R.F. a apartamentului nr. 2 de pe str. P. din Cluj-Napoca.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că reclamantul deține cu titlul de chirie ap. nr. 2 din imobilul de pe str. P. din Cluj-Napoca, conform contractului de închiriere nr. 656/05.01.2005, restituit în natură prin dispoziția contestată, astfel că are un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni, care-i conferă și legitimare procesuală activă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este nefondată, întrucât împrejurarea că R.F. a depus doar în anul 2003 certificatul de calitate de moștenitor, nu are relevanță, raportat la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării, notificarea fiind formulată în termenul prevăzut de lege. Cum notificarea a fost soluționată abia în anul 2006, au fost respectate prevederile mai sus citate.
Nu pot fi reținute susținerile cu privire la lipsa vizării actelor depuse de solicitanta R.F. de către o autoritate din subordinea Ministerului Afacerilor Externe al României, din moment ce această condiție nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar actele de stare civilă au fost cenzurate de notarul care a emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 86/2003, act valabil.
în ceea ce privește valabilitatea pașaportului lui R.F., din copia acestuia depusă la dosar reiese că actul are o valabilitate de 10 ani, începând cu 17.02.2004 până la data de 18.02.2014, iar actele încheiate de notarul din SUA atestă că R.F. s-a prezentat personal în fața acestuia. Este firesc faptul că, în anul 2003, când s-a prezentat în fața notarului din SUA, R.F. s-a legitimat cu pașaportul valabil la acel moment, emis în 1994, ulterior emițându-se noul pașaport cu o nouă perioadă de valabilitate.
Prin decizia civilă nr. 340/17.06.2008 a Tribunalului Cluj, apelul reclamantului a fost a fost respins ca nefondat, pe motiv că, potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării, iar faptul că numita R.F. a depus certificatul de calitate de moștenitor nr. 86/2003 doar în anul 2003, și nu în anul 2001, anul formulării notificării, nu are absolut nici o relevanță prin prisma textului de lege sus amintit.
Pe de altă parte, a fost înlăturată și critica referitoare la împrejurarea că prima instanță nu a reținut aspectul că pașaportul lui R.F. era expirat în anul 2004, în condițiile în care corect a apreciat tribunalul că valabilitatea pașaportului solicitantei rezultă din analiza atentă a acestuia. Astfel, actul a fost eliberat la data de 17.02.2004, fiind valabil până în 18.02.2014, iar actele încheiate de notarul din SUA atestă că R.F. s-a prezentat personal în fața acestuia.
Este corectă, de asemenea, reținerea că, în anul 2003, când s-a prezentat în fața notarului american, solicitanta s-a legitimat cu pașaportul valabil în acel moment.
A fost înlăturată susținerea apelantului cum că lui R.F. trebuia să i se acorde doar despăgubiri bănești, deoarece potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, s-a reținut că afirmația apelantului în sensul că ar contesta toate actele depuse la dosarul de retrocedare, inclusiv certificatul de calitate de moștenitor, rămâne doar o afirmație, fără a avea nici un suport probator.
împotriva acestei decizii a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
în motivarea recursului său, reclamantul învederează că locuiește în imobil de 40 de ani, iar în tot acest răstimp, nu a văzut-o niciodată pe cea în favoarea căreia a fost restituit în natură apartamentul în care locuiește și nu crede cu adevărat că această persoană există, ci doar că cineva s-a folosit de datele ei personale și, prin manopere frauduloase, a încercat să păgubească Statul Român. Ceea ce a dorit prin deschiderea acestui proces a fost doar să se facă dovada că această persoană există cu adevărat și nu este doar o ficțiune, în acest sens nefiind administrate probe de către instanțele de fond.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, prin cererea înregistrată la data de 20.03.2007, inițial la Tribunalul Cluj, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 2443/17.07.2006 emisă de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca, prin care acesta a restituit în natură apartamentul nr. 2 din str. P. Cluj-Napoca, în care locuiește reclamantul cu titlu de închiriere, constituind un drept de folosință special asupra terenului aferent acestuia în favoarea numitei R.F., cetățean american, al cărei domiciliu este indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind în SUA, California, prin reprezentant avocat G.T., cu sediul în Cluj-Napoca.
Prin urmare, în realitate, reclamantul a înțeles să se judece atât cu emitentul dispoziției contestate, cât și cu persoana în favoarea căreia a fost emisă această dispoziție.
O acțiune în anularea unui act juridic prin care s-au constituit drepturi în favoarea unei persoane nu poate fi soluționată fără chemarea în judecată a titularului dreptului. Prin urmare, chiar dacă reclamantul nu ar fi chemat-o în judecată pe fosta proprietară, în temeiul art. 129 alin. (4) C.proc.civ., judecătorul fondului avea obligația să-i pună în discuție această împrejurare. în speță, acțiunea a fost respinsă de instanțele de fond, însă raționamentul subzistă și pentru ipoteza în care s-ar fi admis, situație în care hotărârea nu ar fi fost de nici un folos reclamantului, nefiind opozabilă titularului dreptului a cărui desființare se cere.
Prin urmare, subzistă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ., instanța de fond având obligația să dispună citarea fostului proprietar în favoarea căruia a fost emisă dispoziția contestată, motiv pentru care recursul va fi admis, decizia recurată casată, iar, în temeiul art. 297 alin. (1) C.proc.civ., sentința apelată desființată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe.
în rejudecare, instanța va avea în vedere și celelalte motive de recurs, referitoare la verificarea împrejurărilor privind persoana îndreptățită la restituire, urmând ca aceasta să fie citată la interogatoriu pentru a se verifica dacă mai este în viață și dacă a fost în viață la data emiterii deciziei de restituire.
| ← Acţiune în uzucapiune. Căi de atac | Citarea părţilor. Citare la o altă adresă. Dreptul la un... → |
|---|
