Acţiune în uzucapiune. Căi de atac
| Comentarii |
|
Uzucapiunea, fiind un mod de dobândire a proprietăţii, acţiunea exercitată pe acest temei este o acţiune în realizarea dreptului, susceptibilă de apel dacă valoarea pretenţiilor alegate depăşeşte 100.000 lei.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 351 din 19 noiembrie 2008
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 4675/24.03.2003, reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie prin Primar, Consiliul Local Eforie, C.C., R.M. și M.N., să se constate că a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de aproximativ 332,22 mp situat în profunzimea parcelei A, lot 5404, strada O. nr. 16, Eforie Sud, județul Constanța.
în susținerea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 1965 i s-a atribuit în folosință la adresa menționată un teren în suprafață de 450 mp pentru construirea unei locuințe, că la acel moment a ocupat o suprafață mult mai mare de teren pentru care nu are acte de proprietate, că a edificat construcția cu destinația de locuință, că pentru cei 450 mp reclamantului i s-a atribuit titlu de proprietate conform Legii nr. 18/1991, că din această suprafață a înstrăinat pârâtului C.C. prin două contracte succesive de vânzare-cumpărare 339,52 mp. A mai susținut reclamantul că pentru întreaga suprafață de teren a exercitat o posesie utilă în tot timpul prevăzut de lege, astfel încât solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului pentru care nu are acte de proprietate. în drept au fost invocate dispozițiile art. 111 C.proc.civ., art. 1837,art. 1846,art. 1854,art. 1858 pct. 2 si 4, art. 1890 C.civ.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Au fost încuviințate reclamantului următoarele probe: proba cu înscrisuri, proba testimonială - fiind audiați martorii P.I. și R.G., proba cu expertiza tehnică imobiliară ce a avut ca obiective identificarea terenului și stabilirea valorii de circulație. Au fost solicitate relații privind situația juridică a imobilului, relații comunicate prin adresa nr. 20/12.05.2003 a Primăriei Eforie.
Prin sentința civilă nr. 13949/28.10.2003, prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtele persoane juridice și a constatat că acesta a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 424,10 mp deținut de reclamant fără acte și identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. S.O. Acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice a fost respinsă ca introdusă în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtele Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie. în cursul soluționării apelului reclamantul a decedat, dar acțiunea a fost continuată de numitul T.A. - unic succesor al defunctului conform certificatului de moștenitor nr. 63/21.06.2004 eliberat de BNP P.G.&S.E.L. în apel s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză ce a avut ca obiective identificarea terenului pentru care s-a reconstituit în favoarea reclamantului dreptul de proprietate prin ordinul prefectului, a suprafeței pentru care prima instanță a constatat intervenita uzucapiunea, identificarea loturilor înstrăinate de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 903/C/13.09.2004 pronunțată în dosarul civil nr. 725/C/2004 al Curții de Apel Constanța, s-a menținut soluția primei instanțe prin respingerea apelului.
împotriva acestei soluții pârâtele au formulat recurs, recurs ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 1378/C/2005 al Curții de Apel Constanța. Prin decizia civilă nr. 687/C/09.11.2005 s-a admis recursul, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că expertul nu a efectuat măsurătorile prin suprapunere pe planul parcelar, nu a identificat terenul pe care a fost edificată construcția, astfel încât este necesară administrarea probei cu expertiza pentru identificarea lotului ce urmează a fi uzucapat.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. R 13771/2005.
Prin sentința civilă nr. 12072/16.10.2007, Judecătoria Constanța a respins acțiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâții C.C., R.M. și M.N. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
A fost admisă acțiunea în contradictoriu cu Orașul Eforie prin Primar și Consiliul Local Eforie și s-a constatat că reclamantul a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 424,10 mp situat în Eforie Sud, strada O. nr. 16, astfel cum a fost identificat prin expertiză.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile impuse de art. 1847 și urm. C.civ., reclamantul exercitând o posesie utilă și neviciată asupra terenului în litigiu, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Orașul Eforie și Consiliul Local Eforie, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 557/23.05.2008, Tribunalul Constanța a admis recursul pârâților și a modificat în tot sentința civilă nr. 12072/16.10.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că posesia exercitată de reclamant a fost precară, întrucât reclamantul a început să posede terenul cu acordul titularului dreptului de proprietate și a continuat să rămână un detentor precar.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.A., care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.proc.civ., sub următoarele aspecte:
1. Tribunalul Constanța a stabilit greșit natura juridică a pricinii, cu consecința calificării eronate a căii de atac exercitate de pârâți.
Acțiunea în constatarea uzucapiunii este o acțiune în constatarea modului de dobândire a dreptului de proprietate, fundamentată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ. și, în consecință, are un caracter declarativ de drepturi și nu constitutiv.
în această situație, acțiunea în constatarea uzucapiunii nu este evaluabilă în bani, iar calea de atac exercitată de pârâți era apelul și nu recursul.
2. Reținându-se, în subsidiar, caracterul evaluabil în bani al acțiunii în uzucapiune, în mod greșit Tribunalul Constanța a stabilit calea de atac a recursului, în condițiile în care la data soluționării căii de atac, imobilul avea o valoare mai mare de 15.000 euro.
3. Se impune și verificarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 557/23.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, cu privire la numele unuia dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în partea introductivă a hotărârii fiind menționat numele unui judecător - R.P. - care nu a participat la soluționarea cauzei, numele corect fiind cel al doamnei judecător B.M.
4. în cauză, prin decizia civilă nr. 687/09.11.2005, Curtea de Apel Constanța a stabilit limitele casării, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe pentru identificarea terenului, celelalte dispoziții ale hotărârii supuse ulterior căilor de atac intrând în puterea lucrului judecat.
5. Pe fondul cauzei, în mod greșit s-a apreciat că posesia exercitată de reclamant a fost precară, în realitate reclamantul a folosit terenul cu depășirea limitelor suprafeței atribuite în folosință, iar posesia exercitată asupra acestui teren în suprafață de 424,10 mp, fiind utilă și neviciată, conform art. 1853 și art. 1854 C.civ.
Orașul Eforie prin Primar a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C.proc.civ.
Conform dispozițiilor art. 137 C.proc.civ., vom analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului formulat de reclamantul T.A., excepție de procedură ce face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs ce vizează fondul litigiului.
Excepția este fondată pentru următoarele considerente:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive referitoare la pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.
însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în trei grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, potrivit art. 299 C.proc.civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, deci hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C.proc.civ.
Pe de altă parte, din dispozițiile alin. (2) al art. 377, cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 C.proc.civ., rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Prin urmare, nu există posibilitatea declarării unui recurs la recurs.
Nu poate fi primită susținerea conform căreia tribunalul a calificat greșit calea de atac declarată împotriva hotărârii judecătoriei pentru că cererea cu soluționarea căreia a fost învestită instanța de fond are caracter evaluabil în bani, iar valoarea obiectului material al acesteia este inferioară celei prevăzute de art. 2821C.proc.civ.
Potrivit textului de lege menționat, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și comercială, iar art. 2 pct. 3 C.proc.civ. prevede că tribunalele judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
Și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005,art. 2821C.proc.civ. restrângea exercițiul apelului la litigii al căror obiect avea o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, iar art. 299 alin. (3) prevedea că, în situația în care hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac era de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză.
Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Litigiul dedus judecății de reclamantul T.A. a avut ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 424,10 mp, situat în localitatea Eforie Sud, strada O. nr. 16.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale, iar acțiunea în constatarea dobândirii uzucapiunii este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani.
în cauză, se reține că în primul ciclu procesual expertiza imobiliară efectuată de inginer S.O. a concluzionat că valoarea de circulație a terenului în suprafață de 424,10 mp este de 163.222.000 ROL (16.322 lei), valoare însușită de toate părțile din proces.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 de modificare a Codului de procedură civilă, prin art. 2821C.proc.civ. s-a prevăzut că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
în urma reluării judecății, după casarea cu trimitere, problema evaluării imobilului nu a mai fost reluată, reclamanții neînțelegând să precizeze o altă valoare de circulație a imobilului, iar instanța și partea adversă nu au contestat valoarea precizată inițial de reclamant și la care, de altfel, s-a și timbrat acțiunea.
Sentința civilă nr. 12072/16.10.2007 a fost pronunțată de Judecătoria Constanța, în cel de-al doilea ciclu procesual, sub incidența dispozițiilor art. 2821C.proc.civ., fiind supusă numai recursului.
Conform dispozițiilor art. 315 C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii numai cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unei probe de către judecătorul fondului, dar hotărârea pronunțată după casare este supusă căilor de atac reglementate de lege la momentul pronunțării acestei hotărâri, iar nu acelorași căi de atac la care fusese supusă prima hotărâre casată, cum eronat susține recurentul.
Rezultă că acțiunea cu soluționarea căreia a fost învestită instanța de fond privește un drept real imobiliar, deci are caracter patrimonial, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 2821C.proc.civ.
în acest sens și înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 32/09.06.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, a reținut că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. (1) C.proc.civ. se interpretează în sensul că în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea și rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.
Referitor la valoarea obiectului cererii deduse judecății se reține că, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (3) C.proc.civ., reclamantului îi incumbă obligația de a preciza în cerere obiectul și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Cât privește momentul la care se apreciază valoarea litigiului, interesează momentul introducerii cererii de chemare în judecată. împrejurarea că, după sesizarea instanței, cu ocazia soluționării căii de atac, valoarea obiectului litigiului a crescut datorită raportului cerere - ofertă pe piața imobiliară, nu are nici o relevanță asupra competenței materiale a instanței care a judecat cauza pe fond.
Se reține, astfel, a fi nefondată susținerea recurenților pârâți conform căreia trebuie avută în vedere, pentru stabilirea căii de atac, valoarea obiectului material, cel puțin la data declanșării mecanismului de control judiciar sau data judecării acesteia.
în condițiile în care reclamanta și-a prețuit valoarea obiectului la 163.222.000 ROL, valoare ce nu a fost contestată de pârâți sau de instanță și nici nu s-a produs o probă contrară în fața instanței de fond cu privire la o altă valoare, în mod corect Judecătoria Constanța a procedat la soluționarea cauzei în primă instanță, iar Tribunalul Constanța a soluționat calea de atac a recursului, cu respectarea dispozițiilor art. 2821C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse, se va admite excepția inadmisibilității recursului declarat de către pârâți, cu consecința respingerii acestei căi de atac ca inadmisibilă. în condițiile admiterii excepției, cercetarea celorlalte motive de recurs a devenit inutilă.
Cu privire la admisibilitatea apelului în materia acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, a se vedea: I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. C.H. Beck, 2007, p. 152, împreună cu jurisprudența citată de autor (nota de subsol).
| ← Indemnizaţia pentru creşterea copilului. Situaţia naşterii... | Acţiune în anularea unui act juridic. Cadru procesual. Rolul... → |
|---|
