Actiune in constatare
| Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 1510/193/2015* din data de 16.05.2016
Dosar nr. XXXX/193/2015*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOȘANI - SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de xx.xx.xxxx
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE -
GREFIER -
SENTINȚA CIVILĂ NR. XXXX
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. D. C., în contradictoriu cu pârâtele BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE și BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE-Sucursala Botoșani, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal al cauzei făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de xx.xx.xxxx, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de xx.xx.xxxx sub nr.XXXX/193/2015, reclamantul R. D. C., în contradictoriu cu pârâtele BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE și BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE-Sucursala Botoșani, a solicitat ca instanța să: să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1 din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx, referitoare la dobânda variabilă stabilită pentru perioada de după primul an de creditare - pînă la rambursarea creditului, constând în dreptul băncii de a modifica în mod unilateral dobânda, neraportându-se la indicele de referință LIBOR 3 M, precum și prin majorarea nelegală a marjei băncii, fară a exista consimțământul clientului; să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de bani constând în diferența dintre dobînda încasată lunar efectiv în baza articolului susmenționat din contract și dobînda revizuibilă contractată ( compusă din indicele de referință LIBOR 3 M la care se adaugă marja de 3,25% ), conform graficului de rambursare a creditului, precum și a dobânzii legale aferentă acestei sume, de la data plății lor, respectiv echivalentul în lei la cursul de schimb oficial al BNR de la data pronunțării sentinței; să constate caracterul abuziv al art. 8 alin. 1, art. 9.1 teza III din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx și art. 10.1, art. 7, art. 12, art. 12.1 teza III din contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx și să dispună modificarea clauzelor din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamantă la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului, xx.xx.xxxx, începând cu data scadentei primei rate si pana la finalizare raporturilor contractuale dintre părți, precum și adaptarea contractului, conform art. 1271 al. 2 lit. a, în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei ral succesive datorate de subsemnatul la cursul CHF/LEU valabil la dat încheierii contractului de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx începând cu data scadentei primei rate si pana la finalizarea raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtă; să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de bani constând în diferența de curs valutar plătită la fiecare rată și cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractelor, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data plății lor, respectiv echivalentul în lei la cursul (schimb oficial al BNR de la data pronunțării sentinței; să oblige pârâta să modifice contractul de credit în sensul eliminării clauzelor abuzive din contractele susmenționate, precum și obligarea emiterea unor noi grafice de rambursare a creditelor ca urmare constatării clauzelor abuzive și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx pentru o valoare de 87.700 CHF, ce urma a fi restituit în 300 luni, prelungită ulterior la 351 luni prin actul adițional nr.X din xx.xx.xxxx. Mai arată reclamanta că, clauzele contractuale menționate în petit îndeplinesc condițiile arătate anterior pentru a fi calificate drept abuzive, fiind astfel lovite de nulitate absolută și se impune obligarea pârâtei la restituirea suinelor de bani achitate. Reclamantul a mai arătat cu privire la clauza prevăzută la art. 6.1 din contract că se prevede că pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatul va plăti o dobîndă fixă de 4,5000 % pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobînda variabilă a băncii, compusă din indicele de referință LIBOR 3 M la care se adaugă marja de 3,2500%, dobînda variabilă fiind revizuibilă în datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie, în funcție de indicele de referință LIBOR 3 M - determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referință valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie. De asemenea, reclamantul a mai învederat că la încheierea contractului a avut reprezentarea că dobânda va fi variabilă după primul an și că se compune din indicele de referință LIBOR 3 M la care se adaugă marja de 3,2500%, considerând că majorarea unilaterală a dobânzii prin majorarea marjei băncii este abuzivă, încălcând prevederile art.1 alin. 1,2,3 și art. 4 alin. 1,2,3 din Legea nr.193/2000. Reclamantul a mai apreciat că aspectele cuprinse în art. 6.1 au caracter abuziv întrucât acestea nu au fost negociate direct cu dânsul, impunându-se această clauză, banca percepînd o dobîndă mai mare decît cea contractată, prin majorarea marjei băncii, fără a conveni și negocia această. De asemenea, această clauză a dat dreptul pârâtei să revizuiască în mod unilateral dobânzile, comisioanele și taxele bancare fară ca noul cuantum/procent să fie negociat. Cu privire la solicitarea de a se constata caracterul abuziv al art. 8 al. 1, art. 9.1 teza III din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx și art. 10.1, art. 7, art. 12. 12.1 teza III din contractual de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx precum și de a dispune stabilizare cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului - 11.08.218 și xx.xx.xxxx, începând cu data scadentei primei rate si pana 1 finalizarea raporturilor contractuale dintre reclamant și pârâtă, reclamantul a arătat că în perioada 2006-2008, anticipând aprecierea monedelor internaționale (în speță CHF) și deprecierea RON, în calitate de specialiști, Băncile au acordat credite aparent avantajoase, cu dobânzi minime, fără ca împrumutații să poată cunoaște evoluția piețelor financiare și acceptând clauzele impuse de unitățile de creditare, inclusiv cele privitoare la suportarea riscului valutar, care în momentul acordării împrumuturilor nici nu era sesizabil. Reclamantul a mai afirmat că în cazul său, faptul că încasează veniturile în moneda națională și efectuează plățile ratelor bancare în monedă străină, riscul valutar este imens, Banca fiind cea care trebuie să-l suporte, el având obligația să achit creditul la termenele scadente la cursul valutar la care a contractat. De asemenea reclamantul a mai susținut că după cum se poate observa, contractul semnat de către părți a fost unul prestabilit, fără a avea posibilitatea negocierii directe a clauzelor acestora, unele dintre ele având un vădit caracter abuziv, care creează în detrimentul său și contrar principiului bunei-credințe, dezechilibre grave între drepturile sale și cele ale Băncii, fără a-i oferi posibilitatea reclamantului să influențeze natura clauzelor convenție. Mai subliniază reclamantul că, la data încheierii convenției de credit, Banca, deși lansase oferta în moneda elvețiană și semnase contractul de credit, aceasta i-a acordat împrumutul în moneda națională, respectiv în loc de CHF a primit RON prin schimb valutar și de aceea, plata ratelor ar trebui să se efectueze la cu valutar din data contractării împrumuturilor.
Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii și semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, reclamantul a aratat că se impune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus către reclamant. Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților, la momentul încheierii contractului, este determinată sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse se câștig. Stipularea unei clauze de risc valutar, cu consecința strămutării în întregime asupra împrumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legale. Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorilor întrucât aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-banca care să le permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, îr consecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.
În drept au fost invocate dispozițiile disp. art.4 din Legea 193/2000, art. din Legea 296/2004 și art.2 pct.16, pct.24 și art.9 lit.g pct. 1 și 3 din O 21/1992, Ordinul Autorității Naționale Pt.Protecția Consumatorului nr.92/20 (Publicat în M.of. nr. 128/2007), art.54 și art.77 din Codul consumului (Leg 296/2004), art.948, 969, 1010 C.civ, art. 1092 cod civil vechi, art. 1271 noul c civil, art. 451 - 453 Cod.proc.civ.
În dovedire a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiză de specialitate, atașarea dosarului bancar împreună cu toate graficele de rambursare.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Pârâta BANCA ROMANEASCA S.A. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL BANK OF GREECE, prin Sucursala Botoșani, a formulat întâmpinare prin care invocă următoarele excepții: excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția de netimbrare a pretențiilor deduse judecății, excepția prescrierii dreptului material privind restituirea sumelor de bani percepute de banca ca presupus abuzive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În apărare, pârâta arată următoarele: cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată: reclamantul, nu numai ca nu a precizat valoarea pretențiilor sale pecuniare, dar nici măcar nu a precizat vreun criteriu care să determine suma pe care o solicita, cu atât mai mult cu cât contractele în litigiu sunt unele sinalagmatice, cu executare succesivă; referitor la excepția netimbrării pretențiilor deduse judecății: solicitarea privind obligarea la restituirea unor sume de bani, este o cerere evaluabila în bani, iar reclamantului îi revenea sarcina de a timbra cererea la valoarea obiectului acesteia; cu privire la excepția prescrierii dreptului material privind restituirea sumelor de bani percepute de banca ca presupus abuzive: potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabile contractului în litigiu), termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune având un obiect patrimonial este de 3 ani, iar conform prevederilor art. 12 din același act normativ, în cazul prestațiilor succesive termenul de prescripție se calculează separat pentru fiecare prestație, contractul de credit bancar în litigiu fiind un contract cu executare succesivă.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că între Banca Românească S.A. Membra a Grupului National Bank of Greece, reprezentată prin Sucursala Botoșani, în calitate de creditor, pe de o parte și R. D. C. în calitate de împrumutat, și R. O. M. în calitate de codebitor a fost încheiat contractul de credit bancar ipotecar nr.XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, cu toate modificările și completările ulterioare prin care a fost acordat un credit în valoare de 87.700 CHF pentru achiziționarea imobilului situat în Botoșani, Bld. X, nr. Y, bl. Z, et.T,ap. U, jud. Botoșani, în temeiul dispozițiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Pârâta apreciază că motivele pentru care reclamantul solicita anularea clauzelor prevăzute în Contractul de credit pe motiv ca ar fi abuzive, în sensul prevăzut de prevederile Legii nr. 193/2000, sunt nelegale și neîntemeiate deoarece contractul în litigiu a fost. este și rămâne supus Legii nr. 190/1999, iar clauzele sale trebuie apreciate din prisma dispozițiilor normei speciale ce îl guvernează. Mai precizează pârâta că un alt motiv de inadmisibilitate a acțiunii este reprezentat de faptul ca la data introducerii acțiunii, clauzele contractului de credit erau deja modificate prin Actul adițional întocmit în baza dispozițiilor imperative ale OUG nr.50/2010 (conform înscrisurilor anexate).
Mai arată pârâta că modificarea clauzelor contractuale a fost făcută de Banca ca urmare a modificărilor legislative impuse prin OUG 50/2010 în forma să inițiala, ale cărei dispoziții au fost transpuse de subscrisa prin actul adițional la contractul de credit bancar întocmit în baza prevederilor art. 95 din OUG nr. 50/2010, prevederi prin care legiuitorul a impus creditorilor din contractele aliate în curs de derulare la data intrări în vigoare a acestui act normativ să asigure conformitatea prevederilor contractelor de credit cu prevederile OUG 50/2010, în termen de 90 de zile de la data intrări în vigoare a OUG 50/2010. Actul adițional la contractul de credit bancar întocmit de banca în aplicarea și transpunerea OUG 50/2010 a fost comunicat consumatorului cu adresa nr. 2006/02.09.2010, iar printre modificările aduse prevederilor inițiale ale contractului de credit, aflat în derulare la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, au figurat și clauzele contractuale referitoare la comisioanele aplicabile creditului și la dobânda variabila, la modalitatea de calcul și de plata a acesteia, clauze care au fost modificate în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 50/2010, act normativ ale cărui prevederi speciale se aplica contractelor de credit încheiate cu consumatorii. Prevederile art. 1.2.2.1 " Dobânda curentă"; din Actul adițional la Contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, întocmit de banca în aplicarea și transpunerea OUG 50/2010, respecta întocmai și în totalitate prevederile speciale ale art. 37 din OUG 50/2010, act normativ aplicabil exclusiv contractelor de credit încheiate cu consumatori.
1Referitor la capetele de cerere privind Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb al CHF-RON la valoarea valabila la data semnării contractelor de credit XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx și XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pârâta arată că soluționarea cauzei trebuie făcuta având cu reper PRINCIPIUL NOMINALISMULUI instituit de legea civilă, atât prin vechiul Cod Civil - art. 1578, cât și prin noul Cod Civil (art. 2164), conform caruia, împrumutului trebuie să înapoieze suma nominala primita, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Pârâta solicită să se rețină cu prioritate că prevederile contractului de credit supus analizei sunt conforme dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 190/1999 care stipulează ca "Suma creditului acordat poate fi exprimată în contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare în lei sau în valută convertibilă și vă fi pusă la dispoziție împrumutatului eșalonat ori integral." Contractul de credit bancar ipotecar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiat cu reclamantul nu conține o clauza de risc valutar așa cum în mod neîntemeiat susține reclamantul. Astfel, cererea prin care reclamantul solicita constatarea unei pretinse clauze de risc valutar care nu exista în contractul de credit bancar în litigiu este lipsită de obiect. Câta vreme reclamantul au beneficiat de un credit în valuta (CHF), iar rambursarea trebuie să fie facută, conform principiului nominalismului, în aceeași valuta, clientul poate să își procure în mod liber de pe piața, de la orice banca sau casa de schimb valutar, valuta necesara plățiii, apărând astfel ca neîntemeiata solicitarea reclamantului de a stabiliza (îngheța) cursul de schimb al valutei CIIF la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractului. Pe de altă parte, pârâta consideră că trebuie avut în vedere faptul ca deprecierea monedei naționale în raport cu valuta CHF nu este influențată de banca, variabilitatea acesteia fiind determinata de evoluția acestor monede pe piața financiara, situație care nu este specifică doar creditelor contractate în CHF, ci și creditelor contractate în Euro, USD etc, întrucât și rata de schimb ROU-EUR sau RON-USD au cunoscut modificări semnificative în defavoarea leului.
Mai precizează pârâta că din analiza conținutul notificării 2006/02.09.2010 și al actului adițional, se poate observa ca toate clauzele incriminate de reclamant cu fiind presupus abuzive, au fost modificate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, modificările aduse contractului referindu-se la: eliminarea sau limitarea comisionului de rambursare anticipată; eliminarea comisionului de notificare în caz de culpa; eliminarea comisionului de administrare a contului curent, în cazul clienților persoane fizice care au credite cu comision lunar de administrare; eliminarea comisionului de neutilizare;modificarea structurii ratei de dobânda variabile și a ratei de dobânda penalizatoare; stabilirea datelor de modificare a ratei de dobânda variabila; introducerea necesității acordului consumatorului pentru majorarea în viitor a oricăror taxe și/ sau comisioane existente, aferente creditului.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea ca abuziva a clauzei prevăzute de art. 6 pet. 1 din Contractul de credit XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pârâta arată că articolul în litigiu conține dispoziții privind cuantumul dobânzii, modalitatea de calcul și de variație a acesteia, indicele independent în baza căreia se calculează dobânda, datele de reper ale indicelui de referința și datele de la care se modifica Dobânda curente - aceasta clauza fiind una dintre cele impuse de către Legea nr. 190/1999 ca lege a contractului de credit ipotecar. Niciuna dintre dispozițiile contractuale mai sus citate sau alte clauzele ale contractului de credit nu permit băncii să modifice dobânda curentă în mod unilateral. Din analiza comparativa a art. 6 din Contractul de credit raportat la temeiului sau de drept (art. 14 din Legea nr.l90/1999) rezulta următoarele: variația dobânzii creditului acordat reclamantului-împrumutat este independenta de voința băncii, nu se raportează la dobânda de referința a băncii, ci la un indice independent existent pe piața bancara, menționat în contract: LIBOR la 3 1uni; marja ce se adaugă indicelui de referința este fixa în procent de 3,25 %; modificarea dobânzii se face doar daca indicele de referința LIBOR în valabil în datele de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie variază; dacă variația indicelui LIBOR o impune, modificarea dobânzii intra în vigoare începând cu datele de 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie; modificare dobânzii se comunica împrumutatului prin notificare scris, cel târziu la data aplicării, sau prin includerea în extrasul de cont - la dosarul cauzei fiind depuse o parte din notificările trimise împrumutatului.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea ca abuziva a clauzei prevăzute de art. 10 pct. 1, art. 7 și art. 12.1 teza a IIl-a din Contractul de credit XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pârâta arată că, așa cum rezultă din cuprinsul acestor documente contractuale, Banca a acordat reclamantului o perioada de ajutor de 12 luni de la semnarea actelor adiționale, perioada în care împrumutatul urma să achite doar ratele de principal aferente creditului inițial rămas de rambursat, urmând ca sumele datorate cu titlu de dobânda și comisioane să fie creditate de banca și restituite ulterior de împrumutat într-un termen de 120 de luni fără costuri, respectiv fără plata de dobânzi sau comisioane. Mai mult, pârâta apreciază că nici solicitarea reclamantului de adaptare a contractului, în sensul de stabilizare a cursului CHF-RON nu poate fi primită, având în vedere ca în cauza de față nu sunt îndeplinite criteriile cumulative prevăzute de legiuitor.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 205 și urm. NCPC, Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr.50/2010, Legea nr.288/2010, art. 969 Cod civil
În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului, precum și orice alte probe care se dovedesc utile soluționării cauzei.
Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Deliberând cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele:
Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii în art. 2 din lege.
Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Fiind o dispoziție imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzei respective și nu a nulității relative, așa cum implică pârâta, acțiune care este imprescriptibilă, excepția prescripției invocată de pârâtă în acest sens fiind neîntemeiată.
În acest sens, instanța are în vedere că potrivit art.7 din Decretul nr. 167/1958 "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită";, cu mențiunea că în condițiile art.2 din același act normativ, acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă.
Totodată, instanța reține că unul dintre efectele nulității este cel al restabilirii situației anterioare, adică acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. Atunci când restituirea nu se face benevol, se poate exercita acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic nul, acțiunea care nu se confundă cu însăși acțiunea în nulitate. În plus, după cum rezultă în mod logic din cele arătate mai sus, acțiunea în restituire este subsidiară, depinzând în soluționare de acțiunea în nulitate act juridic, în sensul că dreptul la acțiune se naște, în principiu, în momentul în care acțiunea în nulitate a fost admisă, iar actul juridic a fost desființat (mai puțin în ipoteza în care se exercită împreună cu acțiunea în nulitate, ca și capăt accesoriu de cerere a cărui admitere este condiționată de admiterea acțiunii principale în nulitate act). Pe cale de consecință, termenul de prescripție nu curge câtă vreme actul juridic nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, întrucât dreptul de a fi repus în situația anterioară prin restituirea prestațiilor nu s-a născut.
Față de cele arătate în precedent, instanța arată că, în contextul art.7 din Decretul nr. 167/1958, excepția prescripției invocată de pârâtă este nefondată, fiind lipsită de relevanță data la care reclamantul au efectuat plata ratelor către creditoarea-bancă și temeiul invocat pentru restituirea sumelor, din moment ce dreptul său la restituire se naște odată cu admiterea acțiunii în nulitate absolută pentru clauză abuzivă. Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de credit bancar nr.XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx, pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ SA Membră a Grupului Național Bank of Greece a acordat reclamantului R. D. C. un credit in valoare de 87.700 CHF pentru nevoi personale pe o perioadă de 300 luni. Potrivit art. 6 pct. 1 lit. a, pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 4,5% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință LIBOR 3M la care se adaugă marja de 3,25%, dobânda variabilă fiind revizuibilă în datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie, în funcție de indicele de referință LIBOR 3M-determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referință variabil în datele de 15 martie, 15 iunie și 15 septembrie și 15 decembrie. Daca banca decide să modifice nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rată de dobândă aplicată.
Legea aplicabilă:
Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Aplicarea Directivei nr.93/13/CEE:
Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.
Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C - 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.
Cerințele calificării unei clauze contractuale drept ";abuzive";:
Potrivit art.4 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Referitor la prima condiție, privind caracterul negociat sau nenegociat al unui contract, instanța reține distincția între convențiile negociate, ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din categoria contractelor nenegociate fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor preformulate sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte, adresate tuturor potențialilor contractanți, permanente și detaliate; oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Convenția de credit încheiată între părți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.3 din Legea nr.193/2000, deoarece întrunește trăsăturile generale ale unui asemenea contract: reclamanții sunt partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, pârâta este partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primilor, iar între părți există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă, anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-și voința de a încheia convenția.
Contrar susținerilor pârâtei, nu se poate pune semnul egalității între negocierea contractului și faptul că reclamanții au putut stabili anumite elemente ale contractului, cum ar fi tipul creditului, moneda creditului, tipul dobânzii, perioada de rambursare și cu ce profesionist să încheie contractul.
Întrucât, pârâta nu a făcut dovada că reclamantul, ca destinatar ai ofertei, a avut și alte posibilități în afara opțiunii de a adera în integralitate la clauzele prestabilite ori a le refuza în totalitate (deși îi incumba sarcina probei conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000), respectiv posibilitatea modificării conținutului vreunei clauze din inițiativa sa, instanța apreciază că prevederile contractuale criticate de reclamanți nu au fost negociate între părți.
Faptul că părțile au încheiat un contract nenegociat, nu este însă suficient pentru declararea caracterului abuziv și anularea acestuia, fiind necesară întrunirea tuturor celor trei cerințe, menționate mai sus.
Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art.6 din contractul de credit ipotecar nr.XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx instanța, raportându-se la prevederile menționate mai sus, reține că negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către bancă și cu obligația de informare, negocierea presupunând că partea - consumator să aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale. În lipsa unor probe concrete privind negocierea, instanța constată că pârâta nu a răsturnat prezumția caracterului nenegociat al clauzelor standard. Referitor la cea de-a doua condiție instanța reține ca art.6 pct.1 din contract, prevede modul de calcul al dobânzii aplicabile care urma a fi fixă pentru primul an și ulterior variabilă a băncii, compusă din indicele de referință LIBOR 3M la care se adaugă marja de 3,25%. De asemenea, se prevede expres datele la care dobânda se revizuiește, faptul că aceasta se face în funcție de LIBOR, prezentându-se și formula de calcul. În aceste condiții instanța apreciază că și noțiunea de "dobândă variabilă"; este suficient definită, arătându-se expres condițiile în care aceasta variază, precum și criteriul - obiectiv și independent de voința băncii, respectiv indicele LIBOR 3M. Astfel, prin modul de exprimare al acestei clauze, instanța reține că perceperea unei asemenea dobânzi nu este de natură a prejudicia clientul, aceasta fiind stabilită în mod clar și inteligibil. De asemenea, nu reprezintă o condiție pur potestativă, variabilitatea dobânzii fiind raportată la un criteriu obiectiv și independent de voința băncii, cum s-a arătat. Totodată, art.6 pct.6 arată modul de calcul al dobânzii, în mod clar și inteligibil, fiind stabilită suma asupra căreia se calculează și data de la care începe să curgă, precum și faptul că aceasta se achită până la rambursarea integrală a creditului. Pentru aceste motive, instanța reține că modul de stabilire a dobânzii variabile nu reprezintă o clauză abuzivă, nefiind îndeplinite condițiile art.4 din Legea nr.193/2000. Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.8 alin.1, art.9 alin.1 teza III și art.10 alin.1, art.7 și art.12 pct.1 din contractul de credit ipotecar nr.XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx și a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calcului fiecărei rate succesive datorate, la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii convenției de credit și la capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute de bancă peste cursul valutar CHF din ziua încheierii convenției de credit și până în prezent instanța va retine că acordarea creditului în monedă CHF s-a făcut la solicitarea reclamanților. Așadar, instanța va reține că, la contractarea creditului, împrumutații au optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opțiune a fost făcută conștient de către reclamanți, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc). Totodată, un credit in moneda naționala ar fi presupus venituri mai mari din partea reclamanților, garanții suplimentare. Prin urmare instanța nu va retine susținerea reclamanților referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului, fiind evident faptul că a fost opțiunea reclamanților a accesa un credit in CHF. Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speța de față, instanța va concluziona că această clauză nu este abuzivă. Analizând clauzele la care au făcut referire reclamanții din perspectiva prevederilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, instanța va retine că textul legal stipulează că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul’’.
Or, în ceea ce privește mărirea cursului francului elvețian - CHF - , instanța va retine că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele in discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă. De asemenea, se impune a fi reținut și faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evoluția sa pe piața financiara. Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părți (300 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului. În ceea ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. In plus, instanța va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau si de către banca. În speța de față, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamanților datorate clauzelor contractuale care fac referire la CHF. Banca nu a impus reclamanților suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-LEU ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plații. Instanța va retine ca, in speța, convenția de credit a fost încheiata in franci elvețieni (CHF), deși este evident ca in portofoliul băncii existau si alte tipuri de credite, atât in moneda naționala, ca si in alta valuta decât CHF. Contractarea creditului in alta moneda decât LEU a ținut exclusiv de opțiunea reclamantului. Potrivit art.8.1. din contract orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordată. Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantului. La data scadenta a ratei lunare, acesta era obligat sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform înțelegerii parților, rambursarea se face in aceeași moneda. Doar in cazul in care nu se depune suma datorata in CHF, conform art.9.1 din contract, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru împrumutat de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalități) pentru depășirea termenelor de plata. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar de către bancă se realizează exclusiv în funcție de voința reclamantului. Dacă acesta depune suma datorata in CHF nu se efectuează niciun schimb valutar. In cazul in care reclamantul optează pentru depunerea sumei de bani datorate în altă monedă decât CHF, aceștia iși exprima în mod explicit acordul pentru efectuarea schimbului valutar, conform pct.9.1 din contract. Un aspect extrem de important este și faptul că reclamantul avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata băncii direct in CHF.
Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - LEU, pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile parților. Ori reclamantul a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut intr-o moneda diferita de cea in care își încasează venitul.
Clauzele contractuale incriminate de reclamant, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elvețieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeași suma de bani in aceeași valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si respectiv încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF -LEU la momentul semnării convenției de credit, instanța va retine ca acele clauze incriminate de reclamant sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil)
Astfel, instanța va reține că, între părțile litigante s-a încheiat o convenție de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamantului suma de 87.700 CHF, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani.
In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speță in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi).
Atât Vechiul Cod Civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), "Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: "(1) în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel încât si rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar "denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Aceasta este de altfel diferența esențială dintre situația dedusă judecății în prezentul dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, "(1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.
(1^1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu).
(2) Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută’’.
Pe de altă parte, situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "
Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea cu totul diferită din speța Kásler adusă în fața C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.
În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamanți, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.
Plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituții de credit a acorda unui rezident credit in valută. Pe de altă parte, instanța reiterează faptul că, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino (C - 618/10) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract încheiat intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze. Pentru aceste considerente instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat. Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul R. D. C. în contradictoriu cu pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NATIONAL BANK AF GREECE, ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE: Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul R. D. C., având CNP XXXXXXXXXXXXX, cu domiciliul în municipiul Botoșani, str.X nr.Y, sc.Z, et.T, ap.U, județul Botoșani, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat H. M., cu sediul în municipiul Botoșani, str.X nr.Y, intrarea Z, camera T, U, județul Botoșani, în contradictoriu cu pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NATIONAL BANK AF GREECE, J/40/29126/1992, C.U.I. RO4829576, cu sediul în municipiul București, str.George Constantinescu nr.3, Clădirea B0C, etajele 1,2 și 3, sector 3, ca neîntemeiată. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Botoșani. Pronunțată în ședință publică, azi xx.xx.xxxx. PREȘEDINTE GREFIER
| ← întoarcere executare silită. Jurisprudență Executarea silită | Constatare nultitate absoluta act. Jurisprudență Revendicare... → |
|---|
