acţiune în constatare. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte)

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 12177/2013 din data de 04.11.2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA-JUD. BIHOR

Secția civilă

DOSAR NR. 7919/271/2013

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12177

Ședința publică din 04 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte:

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de către reclamanții: ……. în contradictoriu cu pârâta ….., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2013, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.11.2013, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții ………. în contradictoriu cu pârâtele ….. ……… au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1) constatarea nulității absolute raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în punctul 5 teza a II-a din contractul de credit nr. 2031PF/04.12.2006 ["după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B… (Sucursala …), la care se adaugă 1,90 p.p";] întrucât, inter alia, permite entității bancare ca, în mod unilateral, să stabilească obiectul contractului cu privire la dobândă în funcție de propriile considerente (art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 1 lit. a la Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 raportat la art. 5 din Codul Civil de la 1864; art. 1010 din Codul Civile de la 1864); 2) constatarea nulității absolute, raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în condițiile generale de creditare - anexă la contractul de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006, respectiv a art. 2.10.a și a art. 2.11, referitor la posibilitatea entității bancare de a modifica unilateral dobânda (art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 1 lit. a la Anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000 raportat la art. 5 din Codul Civil de la 1864; art. 1010 din Codul Civil de la 1864); 3) obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/per annum, convenită inițial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective (restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic nul); 4) constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale cuprinse în pct. 8 lit. c) din contractul de credit nr. 2031PF/04.12.2006 și a art. 3.9 din condițiile generale de creditare - anexă la contractul de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 referitoare la comisionul de administrare credit, ca reprezentând o clauză abuzivă (Legea nr. 193/2000); 5) obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate, reprezentând comision de administrare credit de la data încheierii convenției și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care se va pronunța în prezenta cauză, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective (restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic nul); 6) obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acțiunea ce face obiectul prezentei cauze.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că reclamanții au încheiat cu pârâta un contract de credit bancar, a cărui restituire a fost garantată cu un drept de ipotecă de rangul I în favoarea pârâtelor asupra unui imobil, apartament, în care reclamanții locuiesc (2 camere + dependințe, situat în Oradea, str. M. ………..……., nr. cad. …/63), astfel cum rezultă din art. 9 a contractului de credit încheiat. S-a arătat că, prin contractul încheiat, reclamantului i s-a arătat că urmează a se aplica o dobândă de 6,4%/annum, precum și un comision de administrare de 5,70 euro/lunar. S-a arătat că ulterior, fără nicio justificare, dobânda percepută reclamantului augmentată la 9,95%, majorată apoi la 10,8%/annum, aproape dublu față de valoarea convenită inițial. S-a arătat că, de altfel, prin adresa nr. …/12.08.2009, pârâta a arătat și recunoscut faptul că dobânda este "stabilită unilateral de către bancă";. S-a arătat că, în această ambianță, reclamanții înțeleg să învedereze faptul că respectivele clauze care stipulează caracterul variabil al dobânzii și permit stabilirea unilaterală a acesteia și modificarea unilaterală a acesteia, precum și clauza referitoare la comisionul de administrare, reprezintă clauze abuzive, raportat la Legea nr. 193/2000. În acest sens, reclamanții au arătat că clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul; că acestea creează un dezechilibru semnificativ în dauna consumatorului; respectiv că au fost stabilite contrar regulilor bunei-credințe. În ce privește primele două capete de cerere din petitul acțiunii reclamanților, s-a arătat că aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive. S-a arătat astfel că, potrivit art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul. S-a apreciat că, din cele desprinse din lit. a) a anexei nr. 1 la Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză care dă comerciantului dreptul de a modifica unilateral clauzele contractuale să nu fie considerată abuzivă, este necesar ca aceasta să întrunească cumulativ următoarele două condiții: a) să dea dreptul consumatorului să rezilieze contractul ca urmare a modificării unilaterale survenite; b) să existe un motiv întemeiat precizat în contract. S-a arătat că clauzele prevăzute la pct. 5 teza a II-a din contractul de credit nr. 2031PF/04.12.2006 și în art. 2.10a și 2.11 la anexa la contractul de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 reprezintă prevederi care dau posibilitatea stabilimentului bancar de a modifica unilateral clauzele contractuale, fără însă a respecta niciuna din cele două condiții cumulative necesare. Astfel, s-a arătat că clauzele prevăzute nu permit consumatorului denunțarea unilaterală a contractului, ca urmare a modificării unilaterale a prevederilor contractuale. Totodată, s-a arătat că clauzele prevăzute nu permit identificarea unui "motiv întemeiat și concret prevăzut în contract";. În susținerea afirmațiilor reclamanților s-a invocat jurisprudența constantă a instanțelor de judecată. S-a arătat în continuare că, distinct de cele arătate mai sus, respectivele clauze atacate prin prezenta acțiune se înscriu și în alt exemplu de clauză abuzivă, oferit de anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, respectiv prevederile literei p) teza a II-a, potrivit cărora sunt considerate abuzive acele clauze care permit furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului. S-a arătat că serviciul furnizat reclamanților este acordarea unui credit pentru acoperirea unor cheltuieli personale curente, iar respectivele clauze cuprinse în Convenția de credit permit băncii de a crește "prețurile"; (costul total al creditului acordat), în mod unilateral și discreționar, astfel încât acestea pot fi mult superioare prețului convenit la momentul încheierii contractului. S-a apreciat că, în condițiile în care reclamanților nu le este permisă denunțarea unilaterală a contractului, respectiva clauză se înscrie și în tiparul prevăzut de lit. p) teza a II-a a anexei nr. 1 la Legea nr. 193/2000, susținându-se că, și pentru acest motiv, s-ar impune constatarea caracterului abuziv al acesteia și, în consecință, anularea ei. În susținerea celui de al treilea petit al cererii de chemare în judecată, s-a arătat că, întrucât constatarea nulității unei clauze contractuale are drept efect posibilitatea părții de a solicita restitutio in integrum, prin solicitarea restituirii prestațiilor achitate în temeiul actului (clauzei) nule, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/per annum convenită inițial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 și până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză. De asemenea, s-a arătat că se solicită actualizarea acestei sume cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective. S-a arătat că, în condițiile în care toți contractanții sunt supuși "legii comerciale";, rezultă că, în prezenta speță, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Codul Comercial, care stabilește regula curgerii de drept a dobânzilor, astfel încât se impune ca pârâta să fie obligată la actualizarea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/annum convenită inițial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză. În acest sens, s-a menționat expres faptul că reclamanții înțeleg să nu solicite dobânzi în temeiul art. 994 din Codul Civil, ci în temeiul art. 43 din Codul Comercial, în calitatea acestui text din urmă de lex specialis. În susținerea celui de al patrulea capăt de cerere din petitul acțiunii, s-a arătat că clauzele menționate în acest petit, vizând obligativitatea plății unui comision de administrare lunar, în cuantum de 5,70 euro, nerambursabil, pe toată durata derulării contractului, reprezintă o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000, în condițiile în care, din cuprinsul contractului, nu se poate stabili în baza căror elemente a stabilit pârâta cuantumul acestui comision și ce costuri presupune administrarea creditului, ajungându-se astfel ca, pentru întreaga perioadă de derulare a contractului, reclamanții să achite o sumă relativ ridicată pentru "administrarea creditului";. Și în susținerea acestui capăt de cerere s-a invocat jurisprudența instanțelor de judecată în materie. În susținerea celui de al cincilea capăt de cerere din petitul acțiunii, s-a arătat că, întrucât constatarea nulității unei clauze contractuale are drept efect posibilitatea părții de a solicita restitutio in integrum, prin solicitarea restituirii prestațiilor achitate în temeiul actului (clauzei) nule, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reprezentând comision de administrare credit de la data încheierii convenției și până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză. De asemenea, s-a arătat că se solicită actualizarea acestei sume cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective. S-a arătat că, în condițiile în care toți contractanții sunt supuși "legii comerciale";, rezultă că, în prezenta speță, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Codul Comercial, care stabilește regula curgerii de drept a dobânzilor, astfel încât se impune ca pârâta să fie obligată la actualizarea sumelor încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4%/annum convenită inițial de la data încheierii contractului de credit bancar nr. 2031PF/04.12.2006 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză. În acest sens, s-a menționat expres faptul că reclamanții înțeleg să nu solicite dobânzi în temeiul art. 994 din Codul Civil, ci în temeiul art. 43 din Codul Comercial, în calitatea acestui text din urmă de lex specialis. În susținerea celui de al șaselea capăt de cerere al petitului acțiunii, s-a arătat că, în temeiul art. 274 din Codul de Procedură Civilă, reclamanții solicită obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanți, constând în onorariu de avocat - în cuantumul ce va fi relevat cu ocazia dezbaterilor - și a altor cheltuieli de care reclamanții le vor dovedi. În finalul motivării cererii de chemare în judecată s-a arătat că, potrivit hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Beian (nr. 1) c. România din data de 6 decembrie 2007, jurisprudență reiterată extrem de recent prin hotărârea Ștefănică și alții c. România, din data de 2 noiembrie 2010, ca o aplicație a art. 6 din Convenție și a garantării principiului securității juridice, un drept fundamental al persoanei este dreptul la o jurisprudență unitară (§35-40 din hot. Beian nr. 1 și §34-35 din hot. Ștefănică). Astfel, s-a arătat că atunci când la nivelul unui sistem judiciar există o practică neunitară, ajungându-se la soluții judecătorești diferite cu privire la persoane aflate în aceeași situație, de plano se constată violarea art. 6 din Convenție, căci într-un asemenea caz ideea de justiție se confundă cu hazardul. În acest sens, s-a învederat că există o jurisprudență unitară și unanimă la nivelul Tribunalului Bihor (instanță de ultim grad) prin care toate acțiunile dintre alți reclamanți și B.C.R. S.A. având obiect similar sau identic problemelor juridice ivite de prezentul litigiu au fost admise de instanțele de judecată. Drept urmare, s-a apreciat că se impune a se proteja principiul securității juridice și, ca o aplicație, a dreptului la o jurisprudență unitară s-a solicitat ca, în cazul respingerii capătului de cerere principal, instanța să dispună, în subsidiar, în baza art. 20 alin. 2 din Constituție, raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, admiterea acțiunii reclamanților, pentru a evita generarea unor diferențe de tratament juridic dintre reclamanții din prezenta cauză și reclamanții din alte cauze și pentru a evita implicit violarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 2 pct. 2 teza ultimă din Noul Cod de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în ipoteza lipsei reclamanților de la dezbateri.

În anexă, reclamanții au depus la dosarul cauzei: contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. …… și condițiile generale de creditare - anexă la contractul de credit bancar nr. ………; graficul de rambursare aplicabil la momentul încheierii contractului; adresa fără număr din data de 27.11.2008 a pârâtelor; adresa fără număr din data de 04.06.2009 a pârâtelor; adresa nr. ../12.08.2009 a pârâtelor; invitația la conciliere adresată pârâtelor; răspunsul la conciliere al acestora; sentința civilă nr. 5552 din 10.04.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 271/271/2011, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Tribunalul Bihor prin decizia din data de 22.10.2012; sentința civilă nr. 10963 din 18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 10963/2012, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Tribunalul Bihor; CEDO, hot. Beian nr. 1 c. România din 6 decembrie 2007; CEDO, hot. Ștefănică și alții c. România din 2 noiembrie 2010; împuternicire avocațială.

Pârâta S.C. BANCA …….. S.A. a depus o întâmpinare la dosarul cauzei, prin care, în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să respingă acțiunea formulată de reclamanți, ca efect al admiterii excepțiilor invocate de către pârâtă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, în ambele cazuri cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu de aspecte prealabile, s-a arătat că, la data de 04.12.2006, B…. a încheiat cu reclamanții contractul de credit pentru persoane fizice nr. 2031PF, pentru suma de 28.500 euro, pe o perioadă de creditare de 300 de luni. S-a arătat că, la încheierea contractului de credit, clienții au primit grafic de rambursare prin care s-au eșalonat plățile pe care aceștia trebuie să le efectueze către Bancă. S-a arătat că, imediat după semnarea acestei convenții, pârâta și-a îndeplinit obligația stipulată în contract (obligație uno ictu) și a pus la dispoziția împrumutaților suma solicitată, la rândul lor reclamanții având obligația corelativă de a restitui eșalonat suma împrumutată, achitând totodată dobânda și comisioanele aferente (obligație cu executare succesivă).

Prin întâmpinarea depusă, pârâta ……. S.A. a invocat excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Banca …….. În susținerea acestei excepții, s-a arătat, în esență, că …… este o entitate fără personalitate juridică, astfel că aceasta nu are capacitate procesuală de folosință și implicit nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. S-a arătat că dispoziția procesuală aplicabilă este cea cuprinsă în art. 41 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, conform căruia asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

De asemenea, pârâta …….. S.A a mai invocat excepția nulității petitelor 3 și 5 din cererea de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă. În susținerea acestei excepții s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. S-a arătat că acțiunea introductivă este ambiguă, reclamanții nefăcând o analiză punctuală cu privire la fiecare dintre clauzele pretins abuzive, din perspectiva prevederilor Legii nr. 193/2000, invocată ca temei de drept. S-a arătat că reclamanții nu arată clar și individualizat sumele de bani pe care le solicită spre restituire și nici modalitatea de calcul a acestora, cu toate că legea le impune reclamanților să indice obiectul cererii și valoarea acestuia după prețuirea lor, dar într-o manieră transparentă.

Totodată, pârâta B.C.R. S.A. a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor. În susținerea acestei excepții s-a arătat că, așa cum s-a statuat în doctrină, sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat în fiecare caz în parte este cel al fiecărui consumator în parte, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana fiecăruia. S-a arătat că această nulitate are la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit pentru, de exemplu, lipsa negocierii ori a explicării costului creditului luat. S-a considerat că perioada în care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, poate fi inițiată, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamanții apreciind că, potrivit art. 6 alin. 4 din Codul Civil actual, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legii care le-a instituit, deci legii vechi. S-a apreciat că acest termen este suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a crezut că a contractat și condițiile pe care Banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc că pasivitatea consumatorului timp de 7 ani să fie sancționată prin aplicarea prescripției. S-a arătat că contractul de credit ce face obiectul prezentei acțiuni a fost încheiat la data de 04.12.2006, iar acțiunea a fost înregistrată la aproape 7 ani de la semnarea contractului, acțiunea fiind astfel introdusă la mult timp după epuizarea termenului legal. S-a apreciat că, în mod evident, normele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat în situația în care (în mod cumulativ): nu a putut negocia clauzele contractului încheiat cu profesionistul; contractul astfel încheiat a fost încă de la început dezechilibrat în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților; profesionistul a acționat cu rea-credință la momentul încheierii contractului. S-a apreciat astfel că norma în discuție este buna de ordine privată și că sancțiunea care intervine nu poate fi decât nulitatea relativă.

În susținerea netemeiniciei cererii de chemare în judecată, s-a invocat inadmisibilitatea cererii de eliminare a dobânzii și comisioanelor și imposibilitatea evaluării clauzelor referitoare la preț din perspectiva Legii nr. 193/2000. În motivarea acestei susțineri, s-a arătat că voința părților este suverană și nicio putere a Statului nu se poate substitui consimțământului liber exprimat al părților. S-a arătat astfel că situațiile în care judecătorul poate interveni în sensul suplinirii voinței părților sunt expres și limitativ prevăzute de lege. S-a arătat că, dacă instanța ar da curs solicitărilor reclamanților, aceasta ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractelor încheiate între particulari. S-a arătat, în continuare, că dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu vin să răstoarne ordinea juridică existentă. S-a arătat că, potrivit art. 4 alin. 6 din această lege specială, nu pot face obiectul controlului instanței clauzele referitoare la prețul sau obiectul principal al contractului, astfel că nici din această perspectivă acțiunea formulată nu este admisibilă. În sensul că clauzele privind prețul contractului sunt excluse de la controlul caracterului abuziv, respectiv că prețul contractului este reprezentat inclusiv de dobândă și de comisioane, pârâta a invocat prevederile art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE, respectiv prevederile art. 3 lit. g) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008. S-a arătat că, nici Directiva 93/13/CEE, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune, nu prevede posibilitatea judecătorului de a modifica retroactiv contractul, ci doar pe aceea de a elimina pe viitor clauzele abuzive existente sau, în măsura în care raporturile contractuale dintre părți nu ar mai putea continua în lipsa acelor clauze, de a desființa întregul contract. S-a arătat că instanța nu își poate asuma competența de a modifica clauzele referitoare la prețul contractului, întrucât ar încălca principiul primatului dreptului Uniunii asupra dreptului intern, ignorând jurisprudența Curții Europene de Justiție care, potrivit dreptului intern și tratatelor internaționale la care România este parte, constituie izvor de drept și este aplicabilă în mod prioritar. În susținerea afirmațiilor de mai sus, pârâta a invocat jurisprudența instanțelor de judecată. Prin urmare, s-a considerat că, în speță, nu există nicio bază legală care să permită instanței de judecată să modifice clauzele contractuale la care reclamanții fac referire , fiind de datoria acesteia să vegheze la respectarea de către împrumutați a condițiilor contractuale la care au convenit în mod liber.

În continuare, pârâta ……... S.A. a invocat inadmisibilitatea cererii de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractelor de credit, susținându-se că admiterea acțiunii formulate nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. S-a arătat astfel că, potrivit teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive, acest fapt explicându-se prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. S-a apreciat că această excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de Bancă. S-a arătat că, tot astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința unui bun de care s-a bucurat, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție de către Bancă în schimbul achitării costurilor contractuale asumate. S-a arătat că, tot astfel, potrivit art. 1588 din Vechiul Cod Civil, aplicabil de altfel contractului încheiat sub imperiul acestei legi, în materia împrumutului de folosință, dobânzile plătite, chiar nedatorate ori plătite în temeiul unei clauze nule, nu se mai restituie. S-a apreciat că rațiunea acestei excepții este tocmai evitarea unei îmbogățiri fără justă cauză, însă a împrumutatului, iar nu a împrumutătorului, deoarece împrumutatul este cel care nu poate restitui valoarea folosinței banilor pentru timpul trecut. S-a arătat că contractul de credit este un contract real, cu titlu oneros, unilateral, cu executare succesivă, care dă naștere la obligații numai în sarcina împrumutatului, respectiv aceea de a restitui suma și de a plăti dobânda și comisioanele, ambele costuri ale creditului, obligație care se execută succesiv, respectiv lunar. S-a apreciat că, în situația în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a clienților Băncii, în sensul că patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.

În susținerea netemeiniciei acțiunii formulate de reclamanți, pârâta B.C.R. S.A. a invocat, în continuare, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă. S-a arătat astfel că clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent, că clauzele nu sunt contrare bunei credințe, respectiv că clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Cu privire la corectitudinea clauzelor referitoare la dobândă, s-a arătat că, potrivit opțiunii reclamanților din momentul contractării, determinarea dobânzii variabile se face prin raportare la dobânda de referință variabilă a Băncii, la care se adaugă o marjă fixă, conform art. 5 din Condițiile Speciale. S-a arătat că, la rândul său, dobânda de referință variabilă a Băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale Băncii, fiind independentă de voința acesteia, și are la bază următoarele elemente: indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, care reflectă costurile de refinanțare ale Băncii (euribor/robor); primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare; costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale; costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care Banca trebuie să le blocheze la B.N.R.; costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor; modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru Bancă. S-a arătat că toate aceste costuri se stabilesc și au la bază Reglementări ale B.N.R., fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, Băncilor fiindu-le permis, potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referință proprie. S-a arătat că Banca pârâtă nu a modificat niciodată contractul, ci a perceput dobânda variabilă, calculată cu respectarea strictă a clauzelor contractuale agreate de părți.

Cu privire la comisionul de administrare perceput în contractele de credit Banca pârâtă a arătat că, în Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit, fiecare comision este exprimat printr-un procent sau o sumă sau exprimat atât prin procent cât și prin sumă. S-a arătat că, la fel ca și alte comisioane, și comisionul de administrare este un element al prețului Băncii. S-a arătat că, prin semnarea contractului de credit, reclamanții și-au asumat obligația de a suporta comisionul de administrare a creditului, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul acestuia. S-a arătat, în continuare, că comisionul de administrare: se percepe pentru administrarea contului de credit; cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului; fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă. S-a arătat astfel că raportarea acestui cost la valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1 nu poate constitui un abuz. S-a considerat așadar că este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant, pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea Băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ și nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.

În probațiune, pârâta ……. S.A. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.

Prin Notele Scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 30.09.2013 (filele 232 și 233 din primul volum al prezentului dosar), reclamanții din prezenta cauză au răspuns excepțiilor și apărărilor invocate de către pârâta B……. S.A., prin întâmpinarea depusă de aceasta.

Prin Notele Scrise mai sus arătate, s-a arătat că excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei …….. S.A. - ….. este nefondată, raportat la dispozițiile art. 56 din Codul de Procedură Civilă, conform cărora pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. S-a arătat că, întrucât Sucursala ………. S.A. este constituită potrivit legii, această excepție este vădit nefondată.

Prin aceleași Note Scrise, reclamanții s-au pronunțat și cu privire la nulitatea petitelor 3 și 5 din cererea de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, pentru neindicarea valorii obiectului cererii, raportat la art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă. Reclamanții au arătat că pârâta invocă dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, în condițiile în care acțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost introdusă după data de 15 februarie 2013. S-a menționat faptul că petitele 3 și 5 vizează obligarea pârâtei la restituirea unor prestații cu caracter succesiv a căror valoare efectivă va putea fi stabilită numai la data la care hotărârea pronunțată în prezenta cauză va rămâne definitivă.

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor, reclamanții au apreciat că această solicitare a fost formulată cu vădită rea credință de către pârâtă, fiind manifest nefondată, întrucât sancțiunea inserării unor clauze abuzive este nulitatea absolută, această apreciere fiind rodul majorității doctrinei de specialitate. S-a arătat că, în realitate, sancțiunea este nulitatea absolută, întrucât Legea nr. 193/2000 protejează un interes public, respectiv al echilibrului dintre consumatori în ansamblul său și profesioniști, cărora le interzice stipularea unor clauze abuzive. S-a apreciat că transgresarea unei dispoziții de ordine publică, astfel cum se prezintă art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se sancționează cu nulitatea absolută.

Cu privire la aspectele invocate de către pârâtă referitoare la netemeinicia cererii de chemare în judecată, s-a arătat că aceste argumente sunt contrazise de jurisprudența Judecătoriei Oradea și a Tribunalului Bihor, depuse la dosarul cauzei, instanțe în care s-a cristalizat o jurisprudență unitară în sensul admiterii acțiunilor de tipul celei introduse de către reclamanți, jurisprudență de care aceștia înțeleg să se prevaleze în temeiul art. 6 din Convenția CEDO, raportat la cauzele Beian (nr. 2) c. România și Ștefănică și alții c. România, în care s-a statuat că art. 6 din Convenție garantează dreptul la o jurisprudență unitară. S-a arătat astfel că hotărârile invocate de către pârâtă la pct. 1 al argumentelor referitoare la fondul cauzei sunt de valoare probatorie nulă, întrucât respectivele acțiuni aveau alt obiect decât cea a reclamanților. S-a arătat că pârâta a prezentat aceste hotărâri în mod trunchiat și în extras, evitând a le depune în integralitatea lor la dosarul cauzei. Cu privire la inadmisibilitatea cererii de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractului de credit justificată pe caracterul succesiv al executării, s-a arătat că aceasta reprezintă încă o apărare efectuată cu rea credință de către pârâtă, întrucât această restituire este paralizată doar dacă prestațiile cu caracter succesiv sunt ireversibile, dându-se exemplul chiriașului, care nu va putea restitui folosința bunului în care a locuit timp de o anumită perioadă de timp, pe când în speță se pune problema restituirii unor sume de bani plătite de către reclamanți, prestații în mod evident reversibile. Cu privire la caracterul negociat al clauzelor abuzive, s-a arătat că, în materie, este incidentă prezumția caracterului nenegociat al acestora, raportat la art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, că acestea creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, fiind stipulate cu încălcarea regulilor bunei credințe de către entitatea pârâtă. S-a arătat, pe de altă parte, că, în ce privește "corectitudinea clauzelor privitoare la dobândă"; invocate de către pârâtă, reclamanții au argumentat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, in extenso, care sunt motivele în susținerea poziției contrare a reclamanților, arătând că își mențin, în totalitate, susținerile inițiale.

Prin Notele Scrise mai sus arătate, reclamanții au solicitat amendarea judiciară a Băncii pârâte, în temeiul art. 187 alin. 1 lit. a) din Noul Cod de Procedură Civilă, pentru formularea cu rea credință a unor cereri vădit netemeinice. S-a apreciat că, având în vedere multitudinea de aspecte vădit și manifest nefondate invocate de către pârâtă, de care aceasta înțelege să se prevaleze, în condițiile în care există dispoziții legale care tratează expressis verbis excepțiile de care pârâta înțelege să se prevaleze numai cu scopul tergiversării prezentei cauze, în cauză sunt îndeplinite criteriile menționate de art. 187 alin. 1 lit. a) din Noul Cod de Procedură Civilă, referitoare la amendarea judiciară a părții care, cu rea credință, formulează cereri vădit netemeinice.

În condițiile în care instanța de judecată a pus în vedere reclamanților să evalueze obiectul petitelor nr. 3 și 5 ale cererii de chemare în judecată, reclamanții s-au conformat solicitării instanței, comunicând instanței Note de Ședință în acest sens, la termenul de judecată din 07.10.2013 (filele 243 și 244 din primul volum al prezentului dosar). Prin aceste Note de Ședință, reclamanții au arătat că, valoarea totală a obiectului petitului nr. 3, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată (24.04.2013) este de 4.005,23 euro, iar raportat la zi (07.10.2013), valoarea petitului nr. 3 este de 4.496,46 euro. De asemenea, reclamanții au arătat că valoarea totală a obiectului petitului nr. 5, de la data încheierii contractului de credit și până la data introducerii acțiunii (24.04.2013) este de 427,5 euro, iar de la data încheierii contractului de credit și până la zi (07.10.2013), valoarea totală a obiectului petitului nr. 5 este de 467,4 euro.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …./04.12.2006, Banca ……., a acordat reclamanților ……. un credit imobiliar (Camin Super …….) în valoare de 28.500 euro, pentru cumpărare imobil, pentru o perioadă de 300 de luni, calculată de la data primei trageri din credit.

Din contractul mai sus arătat, reclamanții au invocat caracterul abuziv al clauzelor privitoare la caracterul variabil al dobânzii și la comisionul de administrare.

Clauzele contestate privitoare la dobândă sunt cele de la art. 5 teza a II-a din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …/04.12.2006, respectiv de la art. 2.10.a și 2.11 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat.

Clauza de la art. 5 din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …/04.12.2006 are următorul conținut: "La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 6,4% pe an și este fixă primul an și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile ………, la care se adaugă 1,90 p.p.";.

Clauza de la art. 2.10 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …./04.12.2006, are următorul conținut: "Pentru creditele cu dobândă variabilă, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii datorate.

Clauza de la art. 2.11 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ….., are următorul conținut: "Noul procent de dobândă revizuibilă semestrial va fi afișat la sediul băncii de la data aplicării acesteia. Noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.";.

Clauzele contestate privitoare la comisionul de administrare sunt cele de la art. 8 lit. c) din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ……, respectiv de la art. 3.9 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat.

Clauza de la art. 8 lit. c) din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. .. are următorul conținut: "Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane: comision de administrare de 5,70 euro lunar, reprezentând un procent de 0,02% din valoarea creditului prevăzută la pct. 1";.

Clauza de la art. 3.9 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ….., are următorul conținut: "Comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.";.

În ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Banca Comercială Română S.A. - Sucursala Rogerius, invocată de către pârâta Banca Comercială Română S.A., instanța reține următoarele:

Conform prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Sucursala ….. a Băncii pârâte nu se încadrează însă în prevederile art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, nefiind nici asociație, nici societate (ci sucursală, dezmembrământ fără personalitate juridică, a societății comerciale Banca …… S.A.), și nici entitate fără personalitate juridică (ci o subentitate, un dezmembrământ fără personalitate juridică, a unei entități - S.C. Banca …… S.A. - care are personalitate juridică, și care a fost chemată în judecată separat de către reclamanți). În consecință, este evident că, în judecată fiind chemată întreaga Societate Comercială Banca Comercială Română S.A., în calitate de pârâtă, Sucursala acesteia nu are folosința drepturilor civile, în mod distinct, separat de societatea comercială din care face parte. O astfel de capacitate procesuală de folosință, într-o cauză în care este chemată însăși societatea comercială, o are doar această societate comercială, nu și dezmembrămintele fără personalitate juridică ale acesteia, respectiv sucursalele.

În consecință, văzând, pe de o parte, că Sucursala nu are folosința drepturilor civile, în raport cu societatea din care face parte, iar pe de altă parte, că Sucursala nu se încadrează în categoriile prevăzute de art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră că Sucursala nu are nici capacitate procesuală de folosință și nici calitate procesuală pasivă, în condițiile în care obligațiile asumate de către S.C. Banca ………. S.A., prin intermediul sucursalelor acesteia, angajează întreaga societate pârâtă, și nu în mod distinct, sucursalele prin care au fost încheiate convențiile de credit.

În consecință, pentru motivele mai sus arătate, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S.C. Banca … S.A. - Sucursala ….., considerând întemeiată această excepție, și va respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva Sucursalei …….. S.A.

În ce privește excepția nulității petitelor 3 și 5 din cererea de chemare în judecată raportat la prevederile art. 112 pct. 3 din Codul de Procedură Civilă, invocată de pârâta S.C. Banca …… S.A., instanța va respinge această excepție, deoarece, pe de o parte, aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care se întemeiază pe prevederi din Vechiul Cod de Procedură Civilă, care nu mai erau în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, această excepție a rămas fără obiect, în condițiile în care, la solicitarea instanței, reclamanții au complinit aceste lipsuri, evaluând valoarea obiectului cererii și indicând modul de calcul al acestei valori.

În ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor, invocată de către pârâta S.C. Banca …….. S.A., instanța va respinge și această excepție, ca fiind neîntemeiată. Astfel, profesioniștilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, interdicție stabilită în mod expres, prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată. Încălcarea de către profesioniști a acestei interdicții legale este asimilată, de către legiuitor, unei fapte ilicite. Mai mult, nerespectarea acestei interdicții legale de către profesioniști este sancționată ca și contravenție, prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată. Din intransigența normelor legale mai sus arătate, prin care se interzice și se sancționează stipularea unor clauze abuzive în contractele dintre profesioniști și consumatori, din caracterul imperativ al acestor norme legale, se deduce în mod clar faptul că Legea nr. 193/2000 a înțeles să protejeze un interes public, constând în protejarea unui echilibru în încheierea și derularea raporturilor contractuale dintre profesioniști și consumatori, în condițiile în care consumatorii au o poziție mai fragilă, în raport cu profesioniștii, la încheierea și derularea unor astfel de contracte. De aceea, în situația în care profesioniștii au impus adoptarea unor clauze abuzive în contractele pe care le-au încheiat cu consumatorii, sancțiunea aplicabilă acestor clauze este nulitatea absolută, și nu nulitatea relativă, așa cum în mod nefondat susține pârâta. Or, invocarea nulității absolute a clauzelor abuzive este imprescriptibilă, conform prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, republicat, nefiind limitată la termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, aplicabil în cazul invocării nulității relative.

În ce privește apărările de fond invocate de către pârâtă, ca și inadmisibilități, instanța înlătură aceste apărări ale pârâtei, ca fiind neîntemeiate. Astfel, este nefondată invocarea de către pârâtă a inadmisibilității cererii de eliminare a dobânzii și comisioanelor și imposibilității evaluării clauzelor referitoare la preț din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000. În primul rând, reclamanții din prezenta cauză nu au solicitat eliminarea dobânzii, așa cum în mod neîntemeiat susține pârâta, prin întâmpinare, ci eliminarea clauzei care îi dă dreptul pârâtei să modifice unilateral dobânda. În consecință, o astfel de cerere este admisibilă, fiind fondată pe prevederile Legii nr. 193/2000, republicată. De asemenea, atunci când clauzele, prin care au fost stabilite unele comisioane, au un caracter abuziv, contestarea acestora este admisibilă, conform prevederilor Legii nr. 193/2000, republicată. În ce privește imposibilitatea evaluării clauzelor referitoare la preț, invocată de pârâtă, instanța apreciază că nu a fost investită cu o astfel de evaluare a prețului contractului, ci cu analizarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, o astfel de analiză fiind admisibilă și posibilă din punct de vedere juridic.

În ce privește invocarea de către pârâtă a inadmisibilității cererii de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractelor de credit, instanța consideră că și această susținere a pârâtei este neîntemeiată, înlăturând-o ca atare. Astfel, cererea de restituire a prestațiilor succesive este admisibilă, însă este adevărat că uneori o astfel de restituire nu este posibilă, cum ar fi, de exemplu, situația chiriașului care a beneficiat de spațiul închiriat în baza unui contract de închiriere reziliat. Este adevărat că o astfel de prestație, în mod obiectiv, nu mai poate fi restituită de chiriaș. În situația de față însă, restituirea sumelor pe care pârâta le-ar fi încasat în baza unor clauze abuzive este în mod clar posibilă, astfel că susținerea inadmisibilității unei astfel de cereri este în mod evident neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, analizând clauzele mai sus redate, respectiv cele de la art. 5 teza a II-a din contractul de credit și de la art. 2.10.a și 2.11 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat, privind posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii de către Banca pârâtă, instanță că aceste clauze sunt abuzive.

Incidente în prezenta cauză sunt prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, republicată. Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform alin. 2 din același text legal, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv. Potrivit alin. 3 din același text legal, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Conform alin. 4 din același text legal, lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Conform alin. 5 din același text legal, fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Conform alin. 6 din același text legal, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Conform prevederilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.

Raportat la textele legale mai sus arătate și la conținutul clauzelor contestate de către reclamanți, respectiv a clauzelor de la art. 5 teza a II-a din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. …/04.12.2006, respectiv de la art. 2.10.a și 2.11 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat, privind posibilitatea unilaterală a Băncii de a revizui rata dobânzii curente "în funcție de costul resurselor de creditare";, instanța apreciază că această clauză reprezintă o clauză abuzivă în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Instanța apreciază că această clauză nu a fost negociată direct cu reclamanții, făcând parte dintr-un contract standard preformulat. Caracterul preformulat al clauzei mai sus arătate rezultă din aceea că, în multe alte contracte deduse judecății, încheiate de Banca pârâtă, clauza mai sus arătată are același conținut ca și în prezenta cauză. Această clauză, prin ea însăși, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Dezechilibrul semnificativ constă în posibilitatea Băncii pârâte de a revizui în mod unilateral rata dobânzii curente, atunci când, în mod unilateral, pârâta va aprecia că au survenit modificări în ce privește costul resurselor de creditare, fără însă a se defini, în mod concret și obiectiv, prin indicarea unor criterii clare de evaluare care să poată fi cunoscute și verificate de cealaltă parte, ce reprezintă sintagma "în funcție de costul resurselor de creditare";. Revizuirea ratei dobânzii curente de către Bancă, "fără consimțământul împrumutatului";, așa cum se arată prin contract, și fără raportarea la un indice de referință, are un caracter unilateral și impredictibil, producând prin aceasta, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor și în favoarea Băncii.

De aceea, pentru motivele de fapt și de drept mai sus arătate, reținând caracterul abuziv al clauzelor contestate de reclamanți, de la art. 5 teza a II-a din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ……PF/04.12.2006, respectiv de la art. 2.10.a și 2.11 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat, instanța va constata nulitatea absolută, raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, a clauzei contractuale cuprinse în pct. 5 teza a II-a din Contractul de credit nr. ……F/04.12.2006, clauză cu următorul conținut: "După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 p.p.";. De asemenea, pentru aceleași motive, instanța va constata nulitatea absolută, raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în Condițiile generale de creditare - anexă la Contractul de credit bancar nr. …../04.12.2006, respectiv a art. 2.10.a. și a art. 2.11, referitor la posibilitatea Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda.

Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor mai sus arătate, în condițiile în care este posibilă restituirea prestațiilor încasate de Banca pârâtă în baza clauzelor abuzive mai sus arătate, instanța o va obliga pe pârâta Banca …S.A. să restituie reclamanților sumele încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4% pe an, convenită inițial, de la data încheierii contractului de credit bancar nr. …../04.12.2006 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective. Pentru a dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii mai sus arătate, instanța are în vedere faptul că reclamanții au fost prejudiciați de sumele plătite în baza clauzelor abuzive, în momentul achitării acestor sume. Astfel, în condițiile în care nulitatea produce efecte nu doar pentru viitor, ci și pentru trecut, iar restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive este posibilă, instanța consideră că, în virtutea raporturilor comerciale existente între părți la momentul încheierii contractului, se impune ca sumele pe care reclamanta le-a încasat în baza clauzelor abuzive să fie restituite reclamanților, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective, conform prevederilor art. 43 din Codul Comercial în vigoare la data încheierii contractului părților.

Instanța nu va menționa în prezenta hotărâre un cuantum concret al sumelor care vor fi restituite reclamanților, în condițiile în care, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri cuantumul acestor sume poate suferi modificări, fapt ce ar conduce la promovarea altor procese pentru restul sumelor care nu ar fi indicate în prezenta hotărâre. De aceea, instanța va dispune obligarea Băncii pârâte la restituirea sumelor încasate de la reclamanți, conform celor mai sus arătate, fără indicarea cuantumului concret al acestor sume.

În ce privește clauzele privitoare la comisionul de administrare, mai sus redate, instanța apreciază că acestea nu au un caracter abuziv, în condițiile în care acest comision a fost clar determinat și cunoscut de părți de la încheierea contractului de credit, pe toată perioada acestuia. De aceea, chiar dacă se poate reține că acest comision a fost introdus în contract prin clauze preformulate, acestea nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe. În consecință, aceste clauze nu au un caracter abuziv. Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți privind constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale de la art. 8 lit. c) din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. ……………..F/04.12.2006, respectiv de la art. 3.9 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar mai sus arătat. Pe cale de consecință, văzând caracterul licit, neabuziv, al clauzelor privitoare la comisionul de administrare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, și cererea accesorie formulată de reclamanți, privind obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate reprezentând comision de administrare credit de la data încheierii convenției și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, actualizate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective (restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic nul).

De asemenea, în condițiile în care, cel puțin în parte, apărările formulate de către Banca pârâtă, în prezenta cauză, s-au dovedit a fi întemeiate, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamanților de a aplica o amendă judiciară pârâtei.

În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți în prezenta cauză, instanța, în baza prevederilor art. 453 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, incidente în prezenta cauză, o va obliga pe pârâta Banca … S.A. să le plătească reclamanților suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând ½ parte din cuantumul total al onorariului avocațial de 1.100 lei achitat de reclamanți prin chitanța nr. 12 din 26.03.2013 eliberată de av. … (filele 14, 15 din volumul II al dosarului prezentei cauze). La stabilirea acestui cuantum, instanța a avut în vedere faptul că acțiunea formulată de reclamanți urmează să fie admisă doar în parte, în sensul că urmează să fie admise jumătate din capetele de cerere formulate de reclamanți.

Fără alte cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Banca C..…., invocată de pârâta Banca ……..A., cu sediul social în București, B……., în contradictoriu cu reclamanții .. jud. Bihor, ambii având domiciliul procesual ales la Avocatul …… jud. Bihor și, în consecință:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții …… în contradictoriu cu pârâta Banca …… S.A., Sucursala …

Respinge, ca neîntemeiate, excepția nulității petitelor 3 și 5 din cererea de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor, excepții invocate de pârâta Banca ….. S.A. în contradictoriu cu reclamanții ……...

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții …… în contradictoriu cu pârâta Banca ….. S.A. și, în consecință:

Constată nulitatea absolută, raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, a clauzei contractuale cuprinse în pct. 5 teza a II-a din Contractul de credit nr. ……..F/04.12.2006, clauză cu următorul conținut: "După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 p.p.";.

Constată nulitatea absolută, raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000, a clauzelor contractuale cuprinse în Condițiile generale de creditare - anexă la Contractul de credit bancar nr. ……../04.12.2006, respectiv a art. 2.10.a. și a art. 2.11, referitor la posibilitatea Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda.

Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate situate peste plafonul dobânzii de 6,4% pe an, convenită inițial, de la data încheierii contractului de credit bancar nr. …….F/04.12.2006 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, calculate de la data plății fiecărei rate (plăți) efectuate în parte și până la data restituirii efective.

Respinge celelalte cereri formulate de reclamanți în prezenta cauză.

Obligă pârâta Banca ……….. S.A. să le plătească reclamanților suma de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără alte cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

……..

…….

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre acţiune în constatare. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte)