Acţiune în constatare, uzucapiune, posesie echivocă, posesie corpore alieno, moştenitori
| Comentarii |
|
Judecătoria PLOIEŞTI Sentinţă civilă nr. 9459 din data de 21.11.2017
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL PLOIEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Ploiești, str. Bd. Republicii, nr. 2, jud. Prahova, B domiciliată în Ploiești, jud. Prahova și C domiciliată în Ploiești, jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 07.11.2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 21.11.2017, când a pronunțat următoarea hotărâre:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.04.2015 pe rolul acestei instanțe reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Municipiul Ploiești prin Primar, B și C a solicitat instanței a prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că împreună cu pârâtele B și C a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilul teren situat în Ploiești, județ Prahova, în suprafață de aproximativ 367 mp, categoria de folosință curți construcții, să dispună partajul acestui teren și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 1952 bunicul său, a început o posesie utilă, continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, asupra terenului în suprafața de aproximativ 367 mp, care se afla în continuarea imobilului casă de locuit și teren proprietatea sa.
Reclamanta a precizat că la data de 29.07.1958 a decedat bunicul său, unica moștenitoare a acestuia fiind mama reclamantei, care a continuat posesia asupra terenului. Începând cu data de 25.01.1969 când a decedat mama reclamantei, posesia asupra terenului a fost continuată de către reclamantă împreună cu fratele său, soțul pârâtei B și tatăl pârâtei C, celelalte persoane cu vocație succesorală la moștenirea defunctei fiind străini de succesiune prin neacceptare, și prin renunțare, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor.
Reclamanta a menționat că la data de 08.12.2006 a decedat fratele său, moștenitori cu vocație succesorală fiind pârâtele B și C.
Reclamanta a afirmat că până la data decesului său, defunctul a stăpânit împreună cu reclamanta terenul, iar după decesul acestuia, reclamanta a stăpânit terenul împreună cu moștenitorii acestuia.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1864, art. 1847, art. 1890 vechiul C.civ., art. 111 vechiul Cpc., art. 35 Cpc. și art. 983 Cpc.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 4701,60 lei, conform art. 3 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Pârâtele B și C au formulat întâmpinare și cerere reconvențională la data de 10.06.2015 prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de aproximativ 367 mp situat în Ploiești, județ Prahova prin uzucapiune de către cele două pârâte.
Pârâtele au arătat că posedă terenul de peste 30 de ani în mod continuu, pașnic, public și sub nume de proprietar, terenul aflându-se în posesia acestora și în prezent.
În ceea ce privește cererea reclamantei, pârâtele au arătat că aceasta nu s-a interesat de teren, nu a plătit taxele și impozitele aferente de mai bine de 30 de ani.
În drept, pârâtele și-au întemeiat cererea reconvențională pe dispozițiile art. 111 Cpc., art. 1846, art. 1847 și art. 1890 C.civ. și art. 115 - 119 Cpc.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 4701,60 lei, conform art. 3 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege în acest sens.
Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională la data de 07.07.2015 prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Reclamanta-pârâtă a arătat că termen de prescripție achizitivă de 30 de ani nu este împlinit pentru pârâtele-reclamante, iar din certificatul de moștenitor, prin care s-a dezbătut succesiunea defunctei, rezultă că bunurile din masa succesorală a acestei sunt stăpânite în indiviziune.
Reclamanta-pârâtă a precizat că după decesul mamei sale, fratele său a locuit în casa edificată pe terenul în cauză cu acordul acesteia întrucât nu avea o altă locuință, contribuind în mod nemijlocit la toate cheltuielile aferente imobilului.
De asemenea, reclamanta-pârâtă a arătat că după decesul fratelui său, pârâtele B ași C i-au interzic accesul pe teren, fiind împiedicată prin violență și amenințări.
Prin cererea formulată la data de 15.04.2016 pârâtele-reclamante au solicitat să se constate că reclamanta-pârâtă este străină de succesiunea defunctului prin neacceptarea acestei în termen de 1 an și să se constate calitatea pârâtelor-reclamante de moștenitoare.
La termenul de judecată din data de 06.09.2016 instanța a respins solicitarea de modificare a cererii reconvenționale ca fiind tardivă.
Analizând acțiunea formulată și cererea reconvențională, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, începând cu anul 1952 bunicul reclamantei-pârâtei, a început posesia asupra terenului în suprafața de aproximativ 367 mp, care se afla în continuarea imobilului casă de locuit și teren proprietatea sa. La data de 29.07.1958 acesta a decedat, unica moștenitoare fiind mama reclamantei-pârâte, care a continuat posesia asupra terenului.
La data de 25.01.1969 a decedat mama reclamantei, moștenirea acesteia fiind dezbătută prin certificatul de moștenitor (f 14), prin care s-a stabilit că moștenitorii săi sunt defunctul Z, în calitate de fiu, și A, reclamanta-pârâtă,în calitate de fiică, fiind străini de succesiune X și Y.
Z a decedat la data de 08.12.2006, succesiunea acestuia nefiind dezbătută.
După decesul lui Z, teren a fost deținut în fapt de către pârâtele-reclamante, B și C.
Prin raportul de expertiză specialitate topografie (f 212) realizat în cauză, a fost identificat terenul în suprafață 372 mp indiviz din suprafața totală de 522 mp situat în Ploiești, județ Prahova, conform planului de situație anexat raportului.
Cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii a fost formulată la data de 06.04.2015, după data intrării în vigoare a noului cod civil.
Însă, potrivit art. 82 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 dispozițiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
Astfel, în cauza de față vor fi aplicabile dispozițiile privind uzucapiunea din vechiul cod civil, deoarece, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, imobilul în litigiu nu este înscris în Cartea funciară nici în prezent și nici la momentul începerii posesiei.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Pentru a dobândi dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată trebuie îndeplinite două condiții prevăzute de art. 1890 cod civil: bunul să fie posedat în tot timpul prevăzut de lege, respectiv 30 de ani, și posesia să fie utilă, neafectată de vreun viciu.
Potrivit art. 1847 vechiul C.civ. pentru a fi natură a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune posesia trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Instanța reține că, în cauza de față, terenul a fost deținut în fapt de către pârâtele-reclamante începând cu data de 08.12.2006, când a decedat Z. După această dată reclamanta-pârâtă nu mai deținut respectivul teren, astfel cum rezultă din răspunsurile acesteia la interogatoriu.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-pârâtă a susținut că după decesul mamei sale, a posedat terenul împreună cu fratele său, Z, însă prin răspunsul la interogatoriu aceasta a afirmat fratele său nu îi dădea voie să se ocupe de respectivul teren.
Pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie trebuie să fie îndeplinite cumulativ două elemente: elementul material - corpus și elementul psihologic, intențional - animus. Elementul material reprezintă contactul direct cu bunul, concretizat în orice fel de acte materiale, iar elementul psihologic constă în intenția celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca un proprietar.
Elementul material poate fi exercitat, nu numai personal, ci și corpore alieno, prin altă persoană, care deține bunul în numele posesorului.
Având în vedere că reclamanta-pârâtă a recunoscut faptul că fratele său, Z și, ulterior, pârâtele-reclamante, i-au refuzat accesul pe terenul a cărui uzucapiune o solicită, instanța apreciază că reclamanta-pârâtă nu a întrunit în persoana sa elementul material al posesie, aceasta nedeținând în nume propriu respectivul teren.
Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată reclamanta-pârâtă a susținut că a exercitat posesia asupra terenului împreună cu fratele său, având în vedere certificatul de moștenitor emis pentru dezbaterea succesiunii mamei acestora, iar deși la interogatoriu reclamanta-pârâtă recunoaște că fratele nu i-a dat voie să se ocupe de teren, din susținerile reclamantei-pârâte rezultă că aceasta i-a permis lui Z să dețină terenul ca fiind parte din masa succesorală a acestora.
De asemenea, instanța reține din declarația martorului M că defunctul Z a precizat că deține terenul ca fiind moștenire de la bunicii săi.
Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că posesia exercitată de către defunctul Z este echivocă, deoarece nu se poate stabili cu certitudine dacă acesta a posedat terenul în cauză în nume propriu, apreciind că numai el este proprietar, sau a posedat și în numele reclamantei-pârâtei, apreciind că terenul face parte din masa succesorală rămasă de pe urma mamei lor, a cărei moștenitori sunt.
În consecință, instanța apreciază că posesia exercitată de către defunctul Z nu este utilă, astfel că nu se poate invocat joncțiunea posesiei cu privire la aceasta.
Instanța constată că după anul 2006, terenul a fost deținut de către pârâtele-reclamante B și C, care au afirmat că au posedat acest teren în nume propriu, însă până în prezent nu a fost împlinit termenul de 30 de ani prevăzut de lege, pentru a putea opera uzucapiunea.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de chemarea în judecată și cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Instanța va constata că reclamanta-pârâtă a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 7.106 lei, iar pârâtele-reclamante au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 5.701,60 lei.
În temeiul art. 453 Cpc., instanța va dispune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți și va obliga pârâtele-reclamante B și C la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1404,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL PLOIEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Ploiești, str. Bd. Republicii, nr. 2, jud. Prahova, B și C, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională formulată de către pârâtele-reclamante Bși C ca neîntemeiată.
Constată că reclamanta-pârâtă a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 7.106 lei, iar pârâtele-reclamante au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 5.701,60 lei.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către cele două părți.
Obligă pârâtele-reclamante B și C la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1404,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploiești.
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 21.11.2017.
| ← Nulitate act juridic. Jurisprudență Contracte | Uzucapiune respinsă, detenţiune precară cumpărare după... → |
|---|
