Nulitate act juridic. Jurisprudență Contracte
Comentarii |
|
Judecătoria PLOIEŞTI Sentinţă civilă nr. 990 din data de 12.02.2018
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,constatare nulitate act juridic"; formulată de reclamanții L E și SFV in contradictoriu cu pârâtul A A A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în data de 22.01.2018 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2018, iar la data de 29.01.2018 instanța a amânat pronunțarea pentru data de 12.02.2018, dată la care a pronunțat următoarea hotărâte:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.03.2017 sub nr. 6124/281/2017, reclamanții LE și SFV au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A A A, să se constate nulitatea absolută a înscrisului denumit "chitanță"; din data de 13.02.2008 pentru cauză ilicită, imorală și pentru violență morală, precum și constatarea nulității titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. …., ca o consecință juridică a nulității actului principal, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că pentru a o determina pe reclamanta L E să semneze chitanța contestată, pârâtul a exercitat asupra acesteia acte de violențe morală, reclamanta dându-și consimțământul la încheierea acestui act sub amenințarea că fiul său, care obținuse un împrumut de la pârât, va fi bătut crunt dacă nu achita datoria "care includea și camăta, dobânda de 50% aplicată de pârât";.
De asemenea, reclamanții au mai afirmat că în baza acestei chitanțe obținute abuziv, prin fraudarea legii, pârâtul a obținut titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. …., în temeiul căruia a declanșat procedura executării silite împotriva sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 955, 956 și 966 C.civ. de la 1864.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului, precum și proba testimonială cu un martor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S FV, motivat de faptul că acesta nu este semnatar al înscrisului a cărui nulitate absolută se solicită și nici parte în dosarul nr. …..
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii introductive ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâtul a arătat, în esență, că reclamanta L E a exprimat un consimțământ valabil, neviciat, la încheierea înscrisului denumit "chitanță"; din data de 13.02.2008, iar titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr… pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. …. este unul legal și temeinic.
În continuare, pârâtul a învederat că acea chitanță contestată de reclamanți a fost întocmită în baza liberului acord de voință al părților, reclamanta urmărind prin acesta să îl exonereze pe fiul său de răspunderea penală, întrucât pârâtul formulase împotriva acestuia o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt a unui autoturism.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 955, 956 și 966 C.civ. de la 1864.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului, precum și proba testimonială cu doi martori.
La termenul de judecată din data de 20.11.2017 instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului S FV, invocată de pârât.
La solicitarea părților, în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriu și proba testimonială.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C.p.c., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S F V, invocată de pârât, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, în contextul intrării în vigoare a Nolui cod civil la data de 01.10.2011, trebuie observat că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Față de data întocmirii celor două înscrisuri contestate în speță, instanța observă că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.
Astfel, potrivit art. 955-957 Cod civil de la 1864, sancțiunea pentru violență este nulitatea relativă, iar actul încheiat pentru cauză ilicită sau imorală este sancționat cu nulitatea absolută (după cum reiese din interpretarea art. 968 Cod civil de la 1864).
După cum au fost interpretate pe cale pretoriană aceste sancțiuni, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, spre deosebire de nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată.
În justificarea calității sale procesuale active, reclamantul S FV a susținut că este proprietarul imobilului cu privire la care s-a demarat procedura executării silite solicitate de pârât.
Instanța constată că nici înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță"; (fila 11) și nici sentința civilă nr. … (fila 19) nu privesc imobilul reclamantului, ci atestă doar raporturi juridice încheiate între pârât și reclamanta L E.
Faptul că prin sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în dosarul nr. … s-a constatat inopozabilitatea față de pârâtul din prezenta cauză a contractului prin care reclamanta L E i-a vândut reclamantului S F V imobilul la care cel din urmă a făcut referire nu îi atribuie reclamantului legitimitate procesuală activă în prezenta cauză, deoarece prin această sentință nu a fost afectat dreptul de proprietate al reclamantului.
Pe de altă parte, reclamantul este complet străin de raporturile juridice constatate prin înscrisurile contestate în speță,
Astfel, instanța apreciază că reclamantul SFV nu justifică un interes legitim în invocarea nulității absolute a înscrisurilor în litigiu.
Cât privește sancțiunea nulității relative aplicabilă pentru viciul de consimțământ al violenței, așa cum se menționa în precedent, aceasta poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată.
Or, în speță, este evident că reclamantul SFV nu are calitate procesuală activă pentru invocarea acestei sancțiuni, atâta vreme cât este un terț față de înscrisurile contestate.
Conchizând, instanța constată că excepția analizată este întemeiată astfel că, în temeiul art. 40 C.p.c., o va admite și va respinge cererea formulată de reclamantul SFV, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Analizând, în continuare, fondul cererii formulate de reclamanta L E, instanța reține următoarele:
Referitor la petitul având ca obiect anularea înscrisului sub semnătură privată denumit "chitanță"; din data de 13.02.2008, având în vedere considerentele sentinței civile nr. .. pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. … (fila 19), instanța constată că valabilitate acestui înscris a intrat în puterea lucrului judecat, în speță prezumția de lucru judecat operând așadar cu efect pozitiv.
Astfel, potrivit art. 430 alin. 1 și 2 C.p.c., "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată"; "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă"; iar potrivit art. 431 alin. 2 C.p.c., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă";.
Efectul pozitiv al lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul (obiectul fiind diferit), dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.
Oricum, dincolo de incidența prezumției puterii de lucru judecat, instanța reține că reclamanții nu au reușit să facă dovada incidenței niciunui caz de nulitate a înscrisului analizat, deși sarcina probei le incumbă, potrivit art. 249 C.p.c.
Astfel, pe calea interogatoriului propus de reclamanți, pârâtul nu a recunoscut nicio împrejurare invocată de cei dintâi, iar martorul propus de reclamanți nu a fost în măsură să declare chestiuni concludente pentru soluționarea speței, făcând numai afirmații care nu sunt în măsură să conducă la concluzia că reclamanta Lazăr Elena ar fi fost supusă unor acte de violență din partea pârâtului ori că înscrisul analizat în speță ar fi fost întocmit pentru o cauză ilicită sau imorală.
În aceeași ordine de idei, instanța reține că înscrisurile depuse de reclamanta LE la dosarul cauzei nu pot dovedi decât raporturile conflictuale în care aceasta se află cu pârâtul (între părți existând de-a lungul timpului mai multe litigii, conform înscrisurilor de la filele 12-21), iar afecțiunile medicale de care suferă reclamanta (dovedite prin înscrisurile de la filele 33-37) nu au nicio relevanță în cauză, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada acțiunilor ilicite ale pârâtului, prin care ar fi fost alterat consimțământul reclamantei ori ar fi fost afectată cauza pentru care s-a încheiat chitanța din 13.02.2008.
De asemenea, instanța va înlătura ca neconcludent înscrisul depus de reclamanți la fila 88, deoarece acesta cuprinde o declarație olografă a unei persoane străine de proces care, nefiind dată în fața instanței cu respectarea principiului nemijlocirii care guvernează procesul civil, nu are nicio valoare juridică.
Cât privește petitul având ca obiect constatarea nulității titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. … pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. …, instanța învederează că hotărârea judecătorească reprezintă un înscris autentic (potrivit art. 434 C.p.c.) care are un regim juridic special, în sensul că valabilitatea sa nu poate fi contestată pe calea unui litigiu precum cel de față, ci numai prin exercitarea căilor legale de atac, în condițiile art. 456 și următoarele C.p.c.
Hotărârea judecătorească nu reprezintă un accesoriu al înscrisului care a stat la baza pronunțării ei, astfel încât să poată fi anulată prin aplicarea principiului "accesoriu urmează soarta principalului"; aplicabil în materia efectelor sancțiunii nulității actului juridic civil.
Pentru motivele expuse în precedent, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta LE, ca neîntemeiată.
De asemenea, reținând că reclamanții "au pierdu procesul";, în temeiul art. 453 C.p.c., aceștia vor fi obligați la plata în solidar către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, achitat conform chitanței de la fila 89.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S F V, invocată de pârât.
Respinge cererea formulată de reclamantul SFV, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge cererea formulată de reclamanta L E in contradictoriu cu pârâtul A, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 1000 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Ploiești, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 12.02.2018.
← Prescriptia executarii silite. Jurisprudență Contestaţie la... | Acţiune în constatare, uzucapiune, posesie echivocă, posesie... → |
---|