Plata pensiei de întreţinere în intervalul când se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuinţa minorului. modificarea programului de vizită minor stabilit iniţial prin convenţia părţilor.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul CONSTANŢA Decizie nr. 590 din data de 17.05.2016

Prin stabilirea pensiei de întreținere într-un anumit cuantum nu se realizează un calcul matematic extraordinar de riguros, raportat și la orele sau săptămânile cât se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuința minorului. De asemenea, raportarea la nevoile celui care are nevoie de întreținere presupune, în cazul minorilor, o evaluare de ansamblu în funcție de vârstă, sex, activitate școlară, petrecerea timpului liber, și, din nou, nu presupune un calcul matematic realizat pe articol de îmbrăcăminte, aliment, rechizite, etc. Totodată, este evident că aceste cheltuieli legate de creșterea și educarea minorului nu sunt matematic în același cuantum lună de lună, variind în funcție de anotimp, ponderea activităților școlare sau extrașcolare, starea de sănătate etc. Prin urmare, indiferent de timpul petrecut cu unul sau altul dintre părinți, cuantumul pensiei de întreținere este destinat să acopere într-o anumită măsură nevoile minorului, apreciate în medie și pe ansamblu.

În ceea ce privește programul de stabilire a relațiilor personale cu minorele, intervenția instanței nu trebuie să fie una rigidă, în sensul de a stabili în mod formalist toate aspectele care țin de desfășurarea relațiilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ci, având în vedere gradul de disponibilitate al părinților, nivelul de instruire și educație al acestora, trebuie să lase și acestora libertatea de a interveni și a modela programul, pentru realizarea unor relații armonioase, bazate pe încredere și respect reciproc.

Prin sentința civilă nr.10597/29.09.2015, Judecătoria Constanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul G C, în contradictoriu cu pârâta G A-I și a modificat în parte măsurile stabilite prin convenția părților autentificată sub nr. 2028/04.10.2013 de Biroul Notarului Public V R M cu privire la minorele G M-R și G D-Ș, în sensul că:

- programul de legături personale ale tatălui: prima zi de Paște - în anii pari, a doua zi de Paște - în anii impari, zilele de 24 și 25 Decembrie - în anii impari, perioada 27 decembrie - 03 ianuarie și ziua de naștere a minorei G M-R (timp de 5 ore în funcție de programul minorelor) - în anii impari, ziua de naștere a minorei G D-Ș (timp de 5 ore în funcție de programul minorelor)- în anii pari, ziua de naștere a tatălui (timp de 5 ore în funcție de programul minorelor) și perioada 01 august - 10 septembrie - în fiecare an;

- tata poate vizita minorele la școală în cadrul programului stabilit de instituția de învățământ și poate participa la ședințele cu părinții ori alte acțiuni ale instituțiilor de învățământ;

- în cazul în care copiii suferă de o boală, mama este obligată să îl anunțe pe tată în 24 ore din momentul în care a aflat, iar eventualele cheltuieli materiale sunt suportate în cote egale;

- regulile cu privire la educarea copiilor să fie aceleași în ambele case, privind creșterea și educarea minorelor în domeniile importante din viața lor;

- problemele importante în legătură cu minorii asupra cărora părinții decid împreună sunt: activitățile și performantele școlare, activități extrașcolare (excursii, tabere, cursuri, competiții), starea de sănătate, grupul de prieteni, religia minorelor și frecvența participărilor la serviciul religios;

- deciziile în legătură cu problemele curente ce vor fi luate separat - de părintele sub supravegherea căruia se afla minorele: rutina zilnică, efectuarea temelor, alimentație, cumpărături (îmbrăcăminte, încălțăminte);

- îngrijirea copiilor în lipsa părinților se va face de bunici;

- la ocazii și evenimente speciale care le vizează pe minore vor participa ambii părinți;

- transportul minorelor între cele două locuințe se va face de către tată;

- menținerea contactului cu minorele când acestea sunt cu celălalt părinte se va face prin telefon, nefiind impuse restricții în ceea ce privește menținerea legăturilor cu membrii familiei extinse.

Prin aceeași sentință, au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate.

S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 4665/212/2015 la data de 9 februarie 2015, reclamantul G C a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G A-I, modificarea programului de vizită stabilit prin convenția autentificată sub nr.2028/04.10.2013 de Biroul Individual Notarial V R M, în sensul de a-i permite reclamantului să ia minorele de la școală în timpul săptămânii și a le duce la domiciliul său sau al părinților săi, până la terminarea programului de muncă al fostei soții, precum și posibilitatea de a petrece cu acestea jumătate din perioada fiecărei vacanțe școlare de care beneficiază conform calendarului școlar în curs, anume vacanței inter-semestriale, de Paște, de vară și de iarnă; modificarea obligației de întreținere stabilită în sarcina sa prin convenția menționată, în sensul că obligarea la plata pensiei de întreținere în lunile de vacanță ale minorelor să se realizeze proporțional cu perioada în care minorele locuiesc cu mama lor.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătorie au rezultat doi copii minori, G D-Ș și G M-R. Conform certificatului de divorț nr.11333 din 08.10.2013 emis de Biroul Individual Notarial V R M, căsătoria s-a desfăcut prin acordul părților și s-a realizat acordul și cu privire la aspectele prevăzute de art.375 alin.2 Cod civil, astfel cum rezultă din convenția autentificată sub nr.2028/04.10.2013 de același notar public. Totodată, părțile au stabilit de comun acord ca exercitarea autorității părintești să fie efectuată în comun de ambii părinți, s-a stabilit un program de vizitare a minorelor și obligația reclamantului de a plăti în favoarea minorelor o pensie de întreținere în cuantum de 1.000 lei.

În ceea ce privește programul de vizitare a minorelor, deși în convenția menționată a stabilit cu fosta soție ca minorele să stea cu reclamantul doar la sfârșitul săptămânii, reclamantul a arătat că, în fapt, s-a întâlnit cu acestea inclusiv în timpul săptămânii, cu acordul mamei, în sensul că obișnuiește să le ia de la școală, să facă lecțiile în zilele în care fosta sa soție lucrează, iar seara să le înapoieze la domiciliul mamei.

A susținut reclamantul că are un program de lucru fix, respectiv între orele 8.00-16.00, astfel că, în multe după-amieze, are timp liber și dorește să se ocupe de creșterea și educarea fiicelor și să le ajute la activitățile școlare, în condițiile în care mama are un program încărcat, uneori până la orele 20.00, iar fiicele ar trebui să stea cu bunicii. Deși nu contestă capacitatea bunicilor de a se îngriji de minore, a apreciat reclamantul că este oportun să se ocupe în mod direct de educația fiicelor sale.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii, a apreciat că se impune ca pensia de întreținere, pe care o plătește lunar în perioada vacanțelor, să fie redusă corespunzător cu perioada în care minorele se află la reclamant și asigură întreținerea lor în natură.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.403, 401, 499, 504, 529 Cod civil, art.17 din Legea nr.272/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că orice modificare a programului de vizită trebuie să se facă în interesul minorelor, susținând că în prezent programul de vizită nu este rigid și este de acord ca minorele să păstreze o relație afectivă și de calitate cu tatăl lor. A mai arătat că este de profesie psiholog și este calificată să susțină minorele din acest punct de vedere, nefiind implicată în nicio altă relație pe care minorele să o conteste, cum este cazul reclamantului. A susținut, totodată că, nu s-a opus și nici nu se opune ca reclamantul să ia minorele de la școală, cu condiția să fie anunțată și să se pună de acord cu privire la programul minorelor. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, a arătat că reclamantul manifestă rea-credință, neținând seama de faptul că reclamanta are cheltuieli mai mari cu minorele; acestea sunt în mediul școlar și se impune reînnoirea garderobei și încălțămintei, achiziționarea rechizitelor, precum și alte activități, pentru care suma de 1.000 lei este neîndestulătoare.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că prin convenția părților autentificată sub nr.2028/04.10.2013 de Biroul Notarului Public V R M, cu privire la minorele G M-R și G D-Ș părțile au convenit, în ceea ce privește programul de legături cu minorele, în sensul că tatăl va lua minorele la domiciliul său în fiecare a doua și a patra săptămână din lună, începând de vineri, de la orele 18, până duminică la orele 16, în fiecare vacanță de vară, timp de două săptămâni și în fiecare vacanță de iarnă timp de o săptămână și a fost stabilit cuantumul pensiei de întreținere la 1.000 lei, care trebuie suportată de către tată.

Potrivit art.403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, iar potrivit art.397 din Codul civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Potrivit noului Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri și însușirilor copilului. De asemenea, părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios. În acest scop, părinții sunt obligați: să coopereze cu copilul, să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea, să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia, să ia toate masurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului și să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului. Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise pedepsele fizice, precum și orice alte măsuri care pot afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului. Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri în alegerea unei religii, în condițiile legii. În acest scop, părinții vor ține seama de opinia, vârsta și gradul de maturitate al copilului. Ei nu îl vor putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să-și aleagă singur credința religioasă. Părinții au dreptul și îndatorirea de supraveghere a copilului minor.

Prin stabilirea în art.493 cod civil a acestor drepturi și obligații în sarcina părinților, legiuitorul a vrut să accentueze necesitatea unei implicări conștiente și responsabile a părinților în îndrumarea continuă a copilului, atât în ceea ce privește dezvoltarea sa intelectuală, cât și conduita sa în societate, în mediul școlar și în relațiile cu alte persoane. Această obligație este apoi preluată în art.494 din Codul civil, atunci când se punctează în mod particular limitele exercitării acestei supravegheri din partea părinților. Astfel, părinții nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice corespondența și legăturile personale ale copilului cu bunicii săi ori cu frații și surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacă nu sunt rude cu el.

În ceea ce privește părintele cu care copilul nu locuiește în mod statornic, acesta își păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința sa. În cazul în care este în interesul superior al copilului, instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept.

Este în interesul minorului ca ambii părinți sa ia parte la procesul de decizie cu privire la toate deciziile importante pentru copil, iar aceste decizii trebuie comunicate copilului doar dacă părinții s-au înțeles și sub nici o formă copilul nu trebuie să asiste la neînțelegerile părinților în procesul decizional.

Copilul are dreptul de a avea doi părinți pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simți vinovat față de celălalt părinte, de a dezvolta în mod independent o relație de calitate cu fiecare dintre cei doi părinți, de a nu fi expus la discuțiile în contradictoriu purtate de părinți, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinți are dreptate, de a nu fi expus la comentarii sau comportamente negative din partea unui părinte cu privire la celalalt părinte, de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte, precum și de atitudini care desconsideră pe celălalt părinte, de a nu fi obligat să povestească despre activitățile pe care le desfășoară cu celalalt părinte, respectiv de a fi obligat să spioneze pe celălalt părinte sau noua familie a celuilalt părinte.

Astfel cum prevede art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în cauzele soluționate de către instanțele judecătorești, iar în conformitate cu art.31 alin.1 și 2 din același act normativ, ambii părinți sunt responsabili de creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

Interesul superior al copilului se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația lor materială, posibilitățile concrete de a se ocupa de copil, iar aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanței pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor, care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea minorelor.

Dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinți, iar din acest text legal rezultă că legiuitorul a consacrat atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având in vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului, care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie, iar art.22 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului la protecția vieții sale de familie.

Din probele dosarului, rezultă că tatăl reclamant a fost preocupat de contactele sale cu minorele, iar această preocupare și grijă manifestată de părinte, care păstrează nu numai dreptul, dar și obligația de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului, nu pot fi limitate, întrucât nu ar fi in interesul copiilor.

Legăturile personale cu minorii au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-au fost încredințați copiii, iar pentru realizarea efectiva a acestei legături trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături cu minorii, de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copiilor și de capacitatea acestora de a înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl, specifică vârstei și sexului.

În spiritul bunei-credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copiii să se bucure de prezența, afecțiunea, de grija și de creșterea din partea ambilor părinți.

La stabilirea în concret a programului, instanța va avea în vedere relația dintre tată și minore, disponibilitatea reclamantului, dar și faptul că minorele trebuie să petreacă un timp suficient cu tatăl lor pentru o dezvoltare armonioasă. Totodată, se va avea în vedere vârsta copiilor și faptul că aceștia trebuie să aibă un program bine stabilit la vârsta lor, stabilitatea fiind unul dintre elementele necesare unei bune dezvoltări a minorilor.

În consecință, se impune stabilirea unui program care să nu le afecteze pe minore, dar cu respectarea statuărilor CEDO din cauzele Monory vs. Romania și Ungaria, Ignaccolo-Zenide vs. Romania și Pini, Bertini, Manera și Atripaldi vs. Romania, întrucât reclamantul și minorele trebuie să se poată bucura reciproc unul de compania celuilalt, doar așa fiind respectat dreptul la viața de familie prevăzut de art.8 CEDO.

Față de împrejurarea că, după încheierea convenției de către părți, prin care au reglementat modalitatea de păstrare a legăturilor cu copiii, au intervenit motive noi, care au la bază neînțelegerile dintre părți, prima instanță a apreciat că se impune modificarea parțială a măsurilor stabilite prin convenția părților autentificată sub nr.2028/04.10.2013, cu privire la minorele G M-R și G D-Ș, în sensul că:

- tata poate vizita minorele la școală în cadrul programului stabilit de instituția de învățământ și poate participa la ședințele cu părinții ori la alte acțiuni ale instituțiilor de învățământ;

- regulile cu privire la educarea copiilor să fie aceleași în ambele case, privind creșterea și educarea minorelor în domeniile importante din viața lor;

- problemele importante în legătură cu minorele asupra cărora părinții decid împreună sunt: activitățile și performanțele școlare, activități extrașcolare (excursii, tabere, cursuri, competiții), starea de sănătate, grupul de prieteni, religia minorelor și frecvența participărilor la serviciul religios;

- îngrijirea copiilor în lipsa părinților se va face de bunici;

- la ocazii și evenimente speciale care le vizează pe minore vor participa ambii părinți;

- transportul minorelor între cele două locuințe se va face de către tată;

Astfel, instanța a apreciat că nu este necesar a interveni în ceea ce privește legăturile personale ale tatălui cu minorele, la domiciliul acestuia, astfel cum a fost stabilit, în fiecare a doua și a patra săptămână din lună, începând de vineri, de la orele 18, până duminică la orele 16, cererea reclamantului fiind neîntemeiată în privința modificării acestui interval. În acest sens, instanța a avut în vedere că minorele trebuie să aibă un program bine stabilit la vârsta lor, stabilitatea fiind unul dintre elementele necesare unei bune dezvoltări a minorului.

În ceea ce privește modificarea obligației de întreținere în favoarea minorelor, instanța a reținut faptul că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori. Fiecare dintre cei doi părinți trebuie să pună la dispoziția copilului alimente și îmbrăcăminte, să suporte costurile pentru activități extrașcolare necesare dezvoltării armonioase a acestuia, conform nevoilor rezonabile ale copilului în cuantumul stabilit. Cu siguranță, acest aspect va necesita o bună cooperare între părinți, în sensul de a conveni asupra celor necesare și a modului în care fiecare dintre ei urmează să le furnizeze. Din această perspectivă, se poate afirma că această modalitate de executare a obligației de întreținere "forțează"; părinții să devină rezonabili și să coopereze. Astfel, manifestări extreme din partea unuia dintre părinți, precum solicitarea unor produse alimentare "exotice"; sau a unor produse de îmbrăcăminte "scumpe"; vor putea fi blocate de opoziția celuilalt părinte, însoțită de oferirea de către acesta a unor produse normale, fără ca prin acest mod de a proceda acest din urmă părinte să fie considerat a nu-și îndeplini, cu rea-credință, obligația de întreținere.

Pe de altă parte, sub aspectul cheltuielilor de educare, învățătură și pregătire profesională ("de școlarizare";), executarea în natură pare a implica un element bănesc. Problema devine importantă atunci când pentru școlarizare este necesară plata unor taxe sau contribuții sau este necesară achiziționarea unor obiecte cu un preț ridicat. În rest, micile produse necesare în cadrul procesului de școlarizare (rechizite, uniformă) pot, la fel de bine, să se încadreze în sintagma de "asigurare a celor necesare traiului";. Atunci însă când pentru școlarizare este necesară plata unor taxe sau contribuții sau este necesară achiziționarea unor obiecte cu un preț ridicat, se pune problema plății unor sume de bani de către fiecare dintre părinții respectivi, fără ca prin aceasta să ne aflăm în prezența unei situații incompatibile cu executarea în natură sau de transformare implicită a executării în natură în pensie de întreținere în bani. Dimpotrivă, dincolo de acoperirea acestor cheltuieli, fiecare dintre părinți va continua să asigure cele necesare traiului în mod normal, în natură, ca și anterior respectivelor cheltuieli. În măsura în care părinții nu decid altfel, cheltuielile respective trebuie acoperite cu luarea în considerare a principiului proporționalității avut în vedere de art.521 Cod civil și posibilităților efective ale debitorului întreținerii (conform art.527 coroborat cu art.529 alin.1 Cod civil).

Astfel, față de cele reținute anterior, având în vedere și cuantumul pensiei de întreținere, stabilită în bani, prima instanță a reținut că reclamantul datorează pensia de întreținere pe perioada în care copiii locuiesc cu acesta (chiar dacă această perioadă este una mai lungă).

Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul, cât și pârâta, au declarat în termen legal apel.

În apelul declarat de reclamant, s-a susținut că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, depășind limitele investirii, în contextul în care niciuna dintre părți nu a cerut ca instanța să se pronunțe asupra acestor aspecte.

În al doilea rând, instanța nu a motivat respingerea primului capăt de cerere, prin care reclamantul a cerut modificarea programului de vizită în sensul de a-i permite să ia minorele de la școală în timpul săptămânii și de a le duce la domiciliul său sau al părinților săi, până la terminarea programului de muncă al fostei soții. Relația sa cu minorele este foarte apropiată, iar faptul că acestea ar petrece mai mult timp cu tatăl în timpul zilei nu este un element de natură a le afecta stabilitatea, având în vedere faptul că au o vârstă suficient de mare. Copiii își serbează în fiecare an ziua de naștere și nu este normal ca tatăl să petreacă alături de ele, cu una în anii pari și cu cealaltă în anii impari, ci vrea să fie prezent în fiecare an la ziua lor de naștere.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, a susținut că motivarea instanței de fond nu are legătură cu ceea ce el a solicitat prin cererea de chemare în judecată. Întrucât în perioada vacanțelor minorele petrec două săptămâni pe timpul verii și o săptămână pe timpul iernii la domiciliul său, timp în care reclamantul prestează obligația de întreținere în natură, mama acestora nu suportă nicio cheltuială în ceea ce le privește, astfel că este normal ca pensia de întreținere să fie redusă corespunzător cu perioada în care minorele se află la el. A solicitat să se observe și faptul că suma de 1.000 lei pe care a stabilit-o de comun acord cu pârâta depășește oricum cota legală la care ar putea fi obligat, prin urmare el plătește oricum mai mult decât l-ar obliga legea.

În drept, a invocat disp. art.466 și urm. C.pr.civ., art.403, 401, 499, 504, 529 C.civ., art.17 din Legea nr.272/2004.

În apelul declarat de pârâtă, s-a contestat soluția primei instanțe în ceea ce privește stabilirea programului de legături personale ale tatălui cu minorele. A susținut că reclamantul nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenție, în nenumărate rânduri lipsind de la întâlnirea cu minorele sau invocând telefonic motive personale pentru a nu se mai întâlni cu acestea, aspecte dovedite cu înregistrările telefonice transcrise și depuse la dosarul cauzei. Din acestea rezultă, totodată, atitudinea șicanatorie a reclamantului și purtarea sa abuzivă cu mama minorelor, prin limbajul ireverențios utilizat. Pârâta nu s-a opus dezvoltării relației dintre copii și tată, ci chiar a susținut această legătură, dar s-a opus întâlnirilor stabilite în mod individual de către tată, atunci când acestea se suprapuneau cu programul educațional extrașcolar al minorelor sau în situația în care erau bolnave. Reclamantul dorește să monopolizeze relația dintre el și copii și, totodată, dorește să dețină control și asupra relației dintre mamă și minore.

Comportamentul reclamantului afectează desfășurarea normală a vieții copiilor, din moment ce acesta a înțeles să închirieze domiciliul comun al foștilor soți și al minorelor către persoane necunoscute, iar acestea au fost nevoite să locuiască la bunicii materni. După reintegrarea minorelor alături de mamă în domiciliul anterior, reclamantul a înțeles să întrerupă contractul de furnizare a apei potabile, astfel încât o perioadă minorele nu au avut acces la apă potabilă, până când pârâta a reușit să încheie un nou contract cu RAJA.

În ceea ce privește stabilirea programului de vizită în perioadele de sărbători legale, a apreciat că este oportun a se stabili câte 1 zi de Paști și de Crăciun pentru fiecare părinte, în schimb prima sau a doua zi să fie stabilite la momentul respectiv de către ambii părinți, de comun acord, așa cum s-a procedat și până în prezent.

În ceea ce privește zilele de naștere ale minorelor, a susținut că nu este de acord cu programul stabilit de prima instanță, respectiv luarea la domiciliu de către tată doar a copilului aniversat. Minorele sunt apropiate între ele, au dezvoltat o legătură strânsă, astfel că apelanta a arătat că este de acord ca minorele să petreacă timp cu tatăl în zilele aniversare, dar amândouă, în funcție de programul lor.

Apelanta a arătat că nu este de acord nici cu soluția instanței referitoare la programul stabilit pentru vacanța de vară, respectiv 5 săptămâni în perioada 1 august - 10 septembrie, fiind însă de acord cu majorarea acestuia până la 4 săptămâni. Cea mai bună soluție ar fi aceea ca petrecerea vacanței de vară la tată să se facă la începutul vacanței de vară, deoarece spre final mama trebuie să pregătească minorele pentru noul an școlar, situație care implică prezența acestora la domiciliul mamei.

În drept, a invocat disp. art.480 alin.2, 453 C.pr.civ., art.483, 487 C.civ.

La cererea de apel, pârâta a anexat adeverințe privind activitatea educațională extrașcolară a minorelor, sesizarea înregistrată la Poliția V T sub nr.496252/16.07.2015, cererea înregistrată sub nr.16460/27.08.2015 la Primăria V T, adresa RAJA nr.84044/10.09.2015, factură privind taxa de debranșare, contractul nr.5238/20.10.2015 încheiat de pârâtă cu RAJA.

De asemenea, prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant și a anexat bilet de ieșire din spital, decont de cheltuieli, certificat de concediu medical, ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților.

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:

Cu privire la apelul declarat de reclamant.

Critica privind pronunțarea primei instanțe asupra unor lucruri care nu s-au cerut este nefondată. Astfel, dat fiind că între părți au intervenit neînțelegeri cu privire la programul de vizită, ulterior încheierii convenției notariale, instanța nu a făcut altceva decât să concretizeze și să detalieze drepturile și obligațiile fiecărui părinte în cadrul acestor relații personale cu minorele de după divorț, cu respectarea prioritară a interesului superior al minorelor.

Contrar susținerilor apelantului, hotărârea primei instanțe cuprinde motivele pentru care a fost respinsă solicitarea sa de modificare a obligației de întreținere pe perioada vacanțelor și nu este străină cauzei.

Prin urmare, indiferent de timpul petrecut cu unul sau altul dintre părinți, cuantumul pensiei de întreținere este destinat să acopere într-o anumită măsură nevoile minorului, apreciate în medie și pe ansamblu. De altfel, dacă s-ar accepta punctul de vedere al apelantului reclamant cu privire la perioada de vacanță de vară sau de iarnă, nu există nici un argument pentru a nu se aplica același raționament referitor la fragmentarea matematică a cuantumului obligației de întreținere și cu privire la celelalte perioade de vizită de 1 zi sau 2 zile, ceea ce contravine în mod evident scopului pentru care legiuitorul a reglementat legal obligația de întreținere.

La aceste aspecte s-a referit prima instanță în motivarea respingerii cererii reclamantului. Mai mult decât atât, o cheltuială neprevăzută care, în mod evident, nu poate fi avută în vedere ca și componentă lunară, periodică, a obligației de întreținere, și-a găsit un corespondent real în situația de fapt intervenită după pronunțarea hotărârii de primă instanță. Astfel, potrivit înscrisurilor depuse în apel minora G D-Ș a suferit în perioada 6.04-8.04.2016 o intervenție pentru spitalizare și medicamente) și luarea unor zile de concediu medical de către mamă pentru a o însoți și a avea grijă de ea ulterior, cheltuieli cu privire la care apelantul reclamant nu a făcut dovada că ar fi contribuit.

În ceea ce privește critica privind modificarea programului de vizită de către prima instanță, având în vedere că și apelul pârâtei cuprinde critici sub acest aspect, aceasta va fi analizată împreună cu apelul pârâtei.

Cu privire la apelul declarat de pârâtă.

Întrucât prima instanță a expus considerentele de ordin teoretic care sunt avute în vedere în general la stabilirea programului de vizită cu copilul al părintelui la care nu a fost stabilită locuința acestuia, tribunalul nu le va relua în expunere, ci va proceda la analiza în concret a criticilor expuse de părți.

Astfel, în condițiile în care la data de 4.10.2013 părțile au convenit prin convenție notarială asupra unui anumit program de vizită cu privire la minorele în vârstă de 7 ani, respectiv 2 ani și jumătate la acea dată, reclamantul nu a făcut dovada schimbării împrejurărilor în sensul art.403 C.civ. pentru extinderea acestui program. Astfel, simplul fapt că reclamantul are programul de lucru 8-16 nu constituie o schimbare de împrejurare, dealtfel nici nu a susținut că la data încheierii convenției notariale ar fi avut un alt program. De asemenea, faptul că mama a permis în anumite perioade de timp ca tatăl să ia minorele de la școală și să facă împreună lecțiile, nu constituie o schimbare în sensul cerut de lege.

Modificarea programului, în sensul ca tatăl să ia minorele de la școală în timpul săptămânii și să le ducă la domiciliul său sau al părinților săi, până la terminarea programului de lucru al mamei, este excesivă având în vedere vârsta minorelor, faptul că acestea sunt implicate în activități extrașcolare, așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, fiind de natură să perturbe stabilitatea instalată în programul minorelor de aproape 3 ani (din momentul încheierii convenției notariale).

În ceea ce privește solicitarea de a petrece cu minorele jumătate din vacanța de vară, adică 5 săptămâni în perioada 1 august - 10 septembrie a fiecărui an, așa cum a stabilit prima instanță, tribunalul apreciază că această măsură nu este judicioasă, în raport de faptul că locuința minorelor se află la mamă, că începerea anului școlar are loc, de regulă, în intervalul 1-15 septembrie, variind în ultimii ani și că mama se ocupă principial de pregătirea acestora pentru școală. În consecință, în raport de aceste aspecte, stabilirea programului de vizită în timpul vacanței de vară se va face pe o perioadă de 4 săptămâni la începutul vacanței de vară.

În ceea ce privește vacanța de iarnă, având în vedere că aceasta se întinde pe o perioadă mai mică de timp și variază ca întindere, în funcție de programul stabilit de ministerul de resort (o săptămână în anii trecuți și două săptămâni anul acesta), tribunalul va stabili ca programul de vizită al tatălui cu minorele să se realizeze pe o perioadă de 5 zile, lăsând la înțelegerea părților perioada concretă, în funcție de programul acestora.

Referitor la programul de vizită stabilit cu ocazia zilelor de naștere ale minorelor și a tatălui, se constată că criticile sunt întemeiate. Astfel, se impune ca minorele să fie împreună cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a fiecăreia dintre ele, precum și împreună de ziua de naștere a tatălui. De asemenea, stabilirea programului concret în sensul numărului de ore sau al intervalului de timp, va fi lăsată la înțelegerea părților, în funcție de împrejurarea dacă este vorba de o zi lucrătoare sau nelucrătoare și de programul concret al minorelor sau al activităților ce urmează a fi desfășurate. Tot la înțelegerea părților, având în vedere specificul sărbătorilor și condițiile de anotimp, va fi lăsată și stabilirea programului de vizită constând în o zi de Paște și o zi de Crăciun.

Intervenția instanței nu trebuie să fie una rigidă, în sensul de a stabili în mod formalist toate aspectele care țin de desfășurarea relațiilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ci, având în vedere gradul de disponibilitate al părinților, nivelul de instruire și educație al acestora, trebuie să lase și acestora libertatea de a interveni și a modela programul, pentru realizarea unor relații armonioase, bazate pe încredere și respect reciproc.

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art.480 alin.2 C.pr.civ. tribunalul va admite ambele apeluri și va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul celor expuse mai sus, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Față de admiterea ambelor apeluri sub același aspect, al programului de vizită, nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată vreuneia dintre părți.

← Contestație la executare. nulitatea biletului la ordin		Acțiunea în regres a asigurătorului casco împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata pensiei de întreţinere în intervalul când se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuinţa minorului. modificarea programului de vizită minor stabilit iniţial prin convenţia părţilor.