Acţiune în constatarea nulităţii propriei decizii, formulate de unitatea deţinătoare, urmare identificării acordului şi protocolului confidenţial încheiate la 03.08.1951 între republica populară română şi confederaţia elveţiană, după finalizare
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 98/S din data de 10.07.2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAȘOV
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.98/S
Ședința publică din data de 10.07.2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE -V. M.
GREFIER- D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea contestației formulată în temeiul Legii nr.10/2001 de către contestatorul CN R.- Filiala SC C. SA, prin reprezentant legal V.T. în contradictoriu cu intimații G.M.M., V.A.I.și V.M..
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2017 încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta sentință și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10.07.2017.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C.N. R. S.A.- Filiala S.C. C. S.A. a chemat în judecată beneficiarii restituirii în natură în baza Legii nr. 10/2001, G.M.M., V.A.I.și V.M., solicitând instanței anularea Deciziei nr. 45/2004 misă de S.C. C. S.A., anularea actelor emise în dosar execuțional nr. 276/2013, SCPEJ T.C.O.și în consecință întoarcerea terenurilor care au fost restituite în natură prin preluare unilaterală, restituirea tuturor sumelor plătite de reclamantă cu orice titlu pârâților, ca fiind nedatorate, urmare anulării ca nelegale a Deciziei nr. 45/2004.
În motivarea cererii se arată că s-a formulat notificare în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 79/2002, de către moștenitorii fostului proprietar tabular al uzinei, D.V., prin care se solicita de către V.E.și V.L.-R.-I., "restituirea în natură sau prin echivalent (combinat), imobilul situat în B., strada Z. nr. X unde azi funcționează C. S.A. aparținând de R. S.A. B.".
Urmare notificării, S.C. C. S.A. a emis Decizia nr. 45/19.03.2004 prin care se dispunea restituirea în natură a unor imobile, clădiri și terenuri, iar pentru partea din uzină imposibil de restituit în natură, se propuneau măsuri reparatorii în echivalent, 5.814.882.820 lei vechi, partea Deciziei care a fost contestată de moștenitori, dosar nr. 4XX/C/2004 al Tribunalului B., soluționat definitiv și irevocabil în anul 2009, prin Sentința civilă nr. 3XX/S/2006 s-a majorat suma la 7.777.200 lei RON, procesul fiind finalizat în 2011 prin depunerea la A.N.R.P. a dosarului privind acordarea de despăgubiri.
Prin Decizia nr. 45/2004, Filiala S.C. C. S.A. stabilea retrocedarea în natură, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, a unei suprafețe de teren de 9.255 mp, compusă din 3 parcele identificate în CF sub nr. top X/5, nr. top Y/6 și parte din nr. top Y/2/a.
A treia suprafață, de 1.446 mp, parte din nr. top Y/2/a având o suprafață totală de aprox. 60.000 mp, era grevată de ipoteca înscrisă în anul 2005 de către D.G.F.P. Brașov. În scopul eliberării Cărții funciare de această înscriere s-au făcut diligentele necesare fără nici un rezultat din partea creditorului bugetar care a înscris sarcina. În consecință s-a formulat acțiune introductivă de instanță, dosar nr. Y/197/2011, în scopul radierii înscrierii din CF.
Datorită faptului că menținerea în CF era abuzivă, clădirile sechestrate fiind deja vândute la licitație publică în anul 2005 și în anul 2007, practic executarea silită era rămasă fără obiect dar și datorită faptului că în suprafața imobilizată în această CF este cuprins și terenul de 1.446 mp care trebuie retrocedat în natură către moștenitorii fostului proprietar tabular al uzinei, așa cum societatea s-a angajat prin Decizia nr. 45/2004, in baza Legii nr. 10/2001.
Aceștia au formulat cerere de intervenție prin care au cerut și ei anularea ipotecii precum și valoarea lipsirii de folosință pe perioada dintre data rămânerii definitive a sentinței privind contestarea în instanță a Deciziei S.C. C. S.A. de despăgubire și data punerii efective în posesie.
Instanța de fond a admis cererea de anulare a ipotecii însă a obligat filiala la plata despăgubirilor constând in lipsirea de folosință.
Sumele datorate, conform deciziei nr. XX/Ap/2014 a Tribunalului sunt: "15.733 euro la cursul BNR din data efectuării plății, reprezentând c/valoarea suprafeței de 1446 mp ce face obiectul deciziei de restituire, pentru perioada 01.10.2010-31.12.2012";, "582 euro la cursul BNR din data efectuării plății, începând cu luna ianuarie 2013 și până la punerea efectiva în posesie cu această suprafață";, "13.406 lei taxe de timbru, onorarii apărător și expert la instanța de fond";.
Întrucât nu a întreprins de bună voie măsuri pentru punerea în posesie a imobilelor clădiri și terenuri ce trebuiau restituite în natură, moștenitorii au inițiat dosar execuțional nr. XXX/2013, SCPEJ T.C.O.și au preluat unilateral suprafețele de teren așa cum s-a dispus prin Decizia nr. 45/2004.
Susține că face dovada că antecesoarea actualilor moștenitori ai fostului proprietar tabular al uzinei, D.V., A. R., născută V., a beneficiat de despăgubiri pentru diferitele participații la uzinele D. V., potrivit Tratatului/03.08.1951 încheiat de Statul Român cu Statul Elvețian, moștenitorii fostului proprietar tabular al uzinei beneficiind de despăgubiri prin acesta Acord, statul român plătind o indemnizație globală și forfetară pentru toate bunurile, drepturile și interesele elvețiene atinse de o măsură românească de naționalizare sau de expropriere sau de orice altă măsură legată de schimbările structurii economice survenite în România. Conform prevederilor Acordului, din momentul semnării sale, persoanele interesate de naționalitate elvețiană nu vor mai putea să-și valorifice respectivele pretenții pe nici o cale, în raport cu statul român, antecesorii fiind despăgubiți pentru imobilele constituite din "D.V. S.A."Orașul S. (B.), așa cum reiese din Protocolul confidențial, pagina 3 poziția 30.
D-na A. R., născută V., se regăsește la pagina 15, art. 5 cu aceeași proprietate "D.V. "S.A., de asemenea despăgubită pentru "diferitele interesele de participare ale doamnei la această societate.
Apreciază că retrocedarea în natură a terenurilor reprezintă, practic, o încălcare a Acordului, precum și a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia persoanele care deja au fost despăgubite pentru imobilele naționalizate nu mai pot primi despăgubiri pentru aceleași bunuri.
Apreciază aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, în baza cărora însuși legiuitorul dă o asemenea posibilitate celui aflat în greșeală, exemplificând la alin. 6, că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
Decizia nr. 45/19.03.2004, a fost emisă fără ca reclamanta să cunoască aspectul relevat prin Acordul încheiat în București la 3 august 1951, între Republica Populară Română și Confederația Elvețiană, cu privire la despăgubirea intereselor de participare elvețiene în Republica Populară Română.
La art. 3, pagina 2 din actul menționat, se prevede că "După achitarea integrală a compensației globale, Guvernul elvețian va considera stinse definitiv toate pretențiile elvețiene menționate în cuprinsul articolului întâi. Această plată va avea ca efect descărcarea Guvernului român pentru toate interesele elvețiene.
...Odată cu semnarea prezentului Acord, nici partea elvețiană și nici Guvernul român nu vor mai putea să formuleze alte pretenții, indiferent în ce mod."
Potrivit Protocolului confidențial la Acordul încheiat în București la 3 august 1951, la articolul 5 pct. 2 se stipulează că "Diferitele interese de participare ale Doamnei A.R., născută V., la întreprinderile...D.V., Orașul S. (B.)...vor fi despăgubite cu suma netă de 100.000 franci elvețieni, reprezentând o compensație totală pentru toate bunurile, dobânzile și creanțele deținute în Republica Populară Română."
Potrivit art. 7 din Hotărârea nr. 614/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, "Nu beneficiază de măsuri reparatorii potrivit art. 5 și 8 din Lege: a) persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, menționate în anexa la lege; enumerarea din anexă nu este limitativă, lista putând fi completată, astfel cum rezultă din prevederile lit. m) din anexa Ia lege, cu orice asemenea acorduri încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie;"
În drept, cererea a fost motivată pe prevederile Legii nr. 10/2001, Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 614/2001.
Pârâții G.M.M., V. A. I.și V.M. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, redând starea de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată cu privire la protocolul dintre Statul Român și Confederația Elvetică, susținând că, potrivit acordului internațional invocat de reclamantă, statul român a plătit statului elvețian, cu titlu de "compensație globală și forfetară", suma de 42.500.000 CHF pentru bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea cetățenilor elvețieni, naționalizate sau expropriate de autoritățile române până la data de 3 august 1951; totodată, potrivit aceluiași acord, în scopul facilitării repartizării compensației globale, părțile au încheiat și un "Protocol confidențial", care cuprinde toate persoanele elvețiene, fizice sau juridice, beneficiare ale despăgubirilor, cu indicarea concretă a bunurilor mobile/imobile preluate de statul român prin naționalizate sau expropriere.
În protocolul menționat figurează și V. A., căsătorită R., cetățean elvețian, precum și bunurile sale, mobile și imobile, naționalizate sau expropriate de statul român, ce urmau să fie avute în vedere de statul elvețian la stabilirea cuantumului despăgubirilor; printre bunurile imobile enumerate în anexa acordului internațional, nu se regăsește însă imobilul situat în B., str. Z. nr. X, preluat de statul român în anul 1948, prin naționalizare, de la proprietarul tabular D.V., tatăl beneficiarei elvețiene a despăgubirilor plătite în baza acelui acord.
Referitor la bunurile mobile proprietatea A. R., în același protocol se precizează (la poziția 30) că "interesele sale de participare" la Întreprinderea "D.V." S.A., Orașul S. (B.) constă în cota de 19 % aferentă acțiunilor (toate nominative, conform Legii nr. 242/1941) pe care titulara le deținea la entitatea menționată, naționalizată în anul 1948.
Concluzia este că sintagma "interese de participare" de la poziția 30 din Protocolul confidențial desemnează exclusiv acțiuni (unanim calificate drept titluri de credit încadrate în categoria valorilor mobiliare), deci nu are nicio legătură cu imobilul pentru care s-au acordat măsuri reparatorii prin decizia contestată, este confirmată și de alte argumente.
Astfel, analizând situația juridică a imobilului menționat prin prisma exigențelor art. 11 pct. 1, art. 17 și art. 32 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (abrogat de abia la 1 octombrie 2012, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil) și actelor doveditoare depuse la dosarul de soluționare a notificării, se constată că de la dobândirea acestui bun prin acte succesive de vânzare-cumpărare (perioada 1921-1925) și până la preluarea lui abuzivă de către stat (anul 1948), în cartea funciară a fost înscris, ca titular al dreptului real de proprietate, doar persoana fizică D.V. (decedat la 26 ianuarie 1962), și nu Fabrica de șuruburi și cherestea "D.V." (înființată în anul 1924) sau întreprinderile Metalurgice "D.V." S.A.-Sucursala B. (înființate în anul 1936, conform art. 121 și urm. din Codul comercial Carol al II-lea), care au avut calitatea de chiriaș.
Pe de altă parte, unicul motiv de anulare invocat de reclamantă ar justifica admiterea acțiunii doar dacă s-ar fi făcut dovada că, la data preluării abuzive (anul 1948), imobilul în discuție era inclus în patrimoniul societății anonime întreprinderile Metalurgice "D.V."-Sucursala B., deci a fost preluat abuziv de stat de la această entitate; reclamanta nu a evocat însă explicit o asemenea posibilitate, prin indicarea actului juridic de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului, de la persoana fizică înscrisă în cartea funciară la întreprinderile Metalurgice "D.V." S.A.-Sucursala B., precum și a motivelor nerespectării prevederilor imperative ale art. 17 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, omisiune care, de altfel, lipsea această ipotetică operațiune de efectul translativ de drepturi reale.
În condițiile inexistenței vreunei legături între imobilul la care se referă decizia contestată și despăgubirile plătite de statul român persoanelor fizice sau juridice de naționalitate (cetățenie) elvețiană în baza Acordului bilateral încheiat la 3 august 1951, este evident că A. R., fiica defunctului proprietar tabular deposedat abuziv de statul român (decedat la 26 ianuarie 1962), era îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În drept, întâmpinarea a fost motivată pe prevederile art. 2, art. 3 alin. 1 lit. b, art. 5, art. 6 alin. 1, art. 25 alin. 4) din Legea nr. 10/2001, art. 101 alin. 2, art. 194 lit. a și c, art. 197, art. 205 din Codul de procedura civilă, Decretul-lege 115/1938, Legea nr. 71/2011, Codul comercial Carol al II - lea, Legea nr. 242/1941 și O.U.G. nr. 80/2013.
În probațiune s-au depus înscrisuri reprezentând decizia a cărei anulare se solicită, hotărâri judecătorești, contractele succesive de vânzare-cumpărare a imobilului preluat abuziv de stat, contractul de închiriere încheiat de persoana fizică proprietar tabular cu "Uzinele Metalurgice D.V." S.A., documentația cadastrală și toate celelalte acte prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (respectiv Decizia nr. 24/2004, Acordul dintre P.P.R. și Confederația Elvetică și Protocolul confidențial subsecvent și a fost atașat dosar nr. 4XX/2004 al Tribunalului B..
Analizând decizia atacată în raport de motivele invocate de reclamantă, probele existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr. 45/19.03.2004, emisă de reclamantă în aplicarea prevederilor Legii 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a unor imobile, clădiri și terenuri, iar pentru partea din uzină imposibil de restituit în natură, se propuneau măsuri reparatorii în echivalent, 5.814.882.820 lei vechi. Această parte a Deciziei a fost contestată de moștenitori în dosar nr. 4XX/C/2004 al Tribunalului B., soluționat definitiv și irevocabil în anul 2006, prin Sentința civilă nr. 3X/S/2006 prin care s-a majorat suma la 7.777.200 lei RON. Procesul s-a finalizat în 2011 prin depunerea la ANRP a dosarului privind acordarea de despăgubiri.
Contestatoarea a modificat Decizia nr. 45/2004 prin Decizia nr. 31 din 28.10.2010, aceasta fiind anulată prin Decizia nr. 04 din 18.01.2011 care modifică la rândul său Decizia 45/2004, urmare hotărârilor judecătorești menționate (filele 42-43 vol. 1).
Terenul restituit în natură prin această decizie era cel în suprafață de 9.255 mp, aferentă construcțiilor din Anexa 1, înscrise în Cartea Funciară sub nr. top X/5, nr. top Y/6 și parte din nr. Y/2/a (fila 44 vol. 1).
Motivul pentru care reclamanta a promovat prezenta acțiune în constatarea nulității, după finalizarea procedurii reglementate de Legea 10/2001, cenzurarea de către instanțele judecătorești a acestei decizii și depunerea dosarului la A.N.R.P. în vederea acordării de despăgubiri, este reprezentat de identificarea ulterioară a Acordului și protocolului Confidențial încheiate la 03.08.1951 între Republica Populară Română și Confederația Elvețiană (filele 16-25).
Potrivit Protocolului confidențial la Acordul încheiat în București la 3 august 1951, la articolul 5 pct. 2 se stipulează că "Diferitele interese de participare ale Doamnei A.R., născută V., la întreprinderile...D.V., Orașul S. (B.)... și drepturile de proprietate privind bunurile imobiliare naționalizate menționate mai jos:
imobil în B., str. N. F. nr. x
imobil în B., str. V.nr. x,
- imobil în B., C. Ș. V. nr.x,
- imobil în B.-D., Șos. F.nr.X ,
- Domeniul agricol în B., jud. V.,
- Etajul cinci al imobilului din B., str. I. G.nr. 3, vor fi despăgubite cu suma netă de 100.000 franci imobil în B. elvețieni, reprezentând o compensație totală pentru toate bunurile, dobânzile și creanțele deținute în Republica Populară Română."(fila 25).
Rezultă că imobilul situat în B. str. Z. nr.x, preluat de statul român în anul 1948, prin naționalizare, de la proprietarul tabular D.V., evocat de contestatoare, nu se află printre cele vizate de Protocolul la Acordul dintre cele două state și nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Hotărârea nr. 614/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul excluderii de la măsuri reparatorii a persoanelor care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, menționate în anexa la lege, cum susține contestatoarea.
De altfel, decizia a cărei nulitate se solicită a fi constatată a fost cenzurată de instanțele judecătorești, inclusiv din perspectiva acestor prevederi legale evocate de contestatoare, acordurile vizate de legiuitor fiind enumerate în anexa Legii 10/2001, contestatoarea invocându-și propria necunoaștere a legii, pe care nu o poate opune cu succes, cu consecința nulității unei decizii care nici nu mai este în ființă juridică, ea fiind convertită în decizia de acordare a despăgubirilor potrivit procedurii speciale derulată în fața A.N.R.P. și prevăzută de Legea 10/2001 cum a fost modificată prin Legea 247/2004.
Legea nr. 10/2001 conține nu numai norme de drept procedural, stabilind căile și persoanele care pot ataca în justiție actele emise în temeiul său, printre acestea neaflându-se unitățile deținătoare sau entitățile investite cu soluționarea notificărilor, ci și norme de drept substanțial care privesc condițiile de validitate ale acestor acte, condiții verificate de instanțele anterioare sub aspectul conformității acestora cu condițiile de emitere a unor astfel de acte juridice, nulitatea absolută intervenind în cazul încălcării, la momentul încheierii actului juridic, a unei dispoziții legale imperative care ocrotesc un interes general, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, raportat la procedura specială ce reglementează modalitățile de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat, susținerile contestatoarei în sensul aplicabilității dispozițiilor art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, vizând posibilitatea autorității publice emitente a unui act administrativ unilateral nelegal să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, nu pot fi reținute.
Acestea reprezintă dreptul comun în materie de contencios administrativ, iar cele ale Legii 10/2001, cu modificările și completările ulterioare sunt prevederi speciale ce se aplică prioritar față de cele dintâi.
Pentru aceste considerente, contestația formulată de contestatoarea C.N. R. S.A. - Filiala S.C. C. S.A., în contradictoriu cu intimații V.M., CNP xxx, V. A.-I., CNP xxxxx, G. M. M., CNP xxxxx se dovedește neîntemeiată și va fi respinsă.
În temeiul prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă, contestatoarea C.N. R. S.A. - Filiala S.C. C. S.A. va fi obligată la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată către intimatul V.A.-I., reprezentând onorariu apărător (fila 95 vol. 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatoarea C.N. R. S.A. - Filiala S.C. C. S.A., x/596/2001, CUI RO xxxxx, prin Director General V.T., cu sediul în B., str. Z. nr.x, în contradictoriu cu intimații V.M., CNP xxxxx, V. A.-I., CNP xxxxx, G. M. M., CNP xxxxx, toți cu domiciliul ales în B., str. N.T.nr. x, bl.x, sc. x, et.x, ap. x, sector x ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea C.N. R. S.A. - Filiala S.C. C. S.A. la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată către intimatul V. A.-I.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul B. .
Pronunțată în ședință publică din 10.07.2017.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. M. D. A.
Red. VM/27.12.2017
Dact.AD/27.12.2017
← Anularea actelor de executare, inclusiv procesul-verbal de... | Constatarea perimării executării silite pe cale de excepţie,... → |
---|