Acţiune în grăniţuire şi revendicare. Sentinţă supusă apelului şi recursului
| Comentarii |
|
Hotărârea judecătoriei prin care s-a soluţionat o acţiune în grăniţuire şi revendicarea suprafeţei de teren ocupate, este supusă atât apelului cât şi recursului.
Secţia I civilă, Decizia nr. 3525 din 7 septembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 2903/05.11.2008, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții M.D. și M.R., cu privire la petitul privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâții M.D. și M.R. și, în consecință:
S-a stabilit linia de mejdă dintre proprietățile părților, situată în Borșa, pe str. L. nr. 9 și nr. 11, care se învecinează nemijlocit, ca fiind linia dreaptă ce unește numărul 2 din Anexa la raportul de expertiză (corespunzător pct. A din vechea schiță), din colțul casei pârâților, cu nr. 10 din Raport (corespunzător pct. B din vechea schiță) la str. P.
Pârâții au fost obligați să îi predea reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 16 mp înscrisă în CF nr. 5064 nr. top 527/a/5/4/2, identificată între punctele 2-3-4-5-2 în Anexa la raportul de expertiză întocmit în cauză de inginer expert P.C.G..
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâți.
Pârâții au fost obligați la plata sumei de 2335 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere concluziile expertizei tehnico-judiciare întocmită de expert ing. P.C.G., precum și dispozițiile sentinței civile nr. 1636/22.10.1985, pronunțată în dosar nr. 1564/1985 al Judecătoriei Vișeu de Sus, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 16/15.01.1986, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 4/1986.
Prin decizia civilă nr. 154/A/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admis apelul declarat de pârâții M.D. și M.R. în contra sentinței civile nr. 2903/5.11.2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, care a fost desființată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
La pronunțarea acestei soluții Tribunalul a reținut, pe de o parte, faptul că printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 19.12.2006, anterior promovării acțiunii pendinte, pârâții și-au înstrăinat dreptul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu în favoarea numiților R.N.C. și R.A.S., aceștia intabulându-și dreptul de proprietate în CF nr. 7766 Borșa, împrejurare raportat la care se impune introducerea în cauză a acestora, în calitatea lor de proprietari tabulari, pentru ca hotărârea să fie pronunțată în contradictoriu cu ei, iar pe de altă parte, necesitatea efectuării în cauză a unei noi expertize.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus.
Prin sentința civilă nr. 2726/8.11.2010, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, s-a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâții-reclamanți M.D., M.R. și R.N.C. și R.A.S., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta-pârâtă V.M. împotriva acestora și s-a stabilit că linia de hotar dintre proprietățile părților situate în Borșa str. L. nr. 11 și respectiv nr. 9 se află pe aliniamentul 5-10 din anexa grafică 3-3 a raportului de expertiză întocmit de expert M.I.M., schiță ce face parte integrantă din dispozitivul sentinței, fiind respins petitul acțiunii în revendicare imobiliară.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți și s-a constatat că atât pârâții-reclamanți, cât și reclamanta-pârâtă au un drept de servitute de trecere comună stabilită prin destinația proprietarului dinspre str. L. pe porțiunea notată cu 2-3-A-B-2 în suprafață de 30 m.p. în schița anexă 3-3 a raportului de expertiză, reclamanta-pârâtă fiind obligată să permită accesul pârâților-reclamanți cu piciorul și mijloacele auto tot timpul anului.
Judecătoria a compensat cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„Reclamanta V.M. i-a chemat în judecată pe pârâții M.D. și M.R. solicitând instanței să stabilească linia de hotar dintre proprietățile lor situate în Borșa str. L. numerele 9 și respectiv 11 care se învecinează nemijlocit și să-i oblige să-i predea în deplină proprietate și pașnică folosință parcela ocupată în mod abuziv, învederând că pârâții i-au ocupat circa 7,5 m.p. pe care-i folosesc ca drum de trecere la un magazin care le aparține, deși au acces direct din str. P.. Urmare a stării conflictuale, în repetate rânduri s-a apelat la intervenția organelor de poliție.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția autorității lucrului judecat în ceea ce privește petitul grănițuirii și au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în revendicare imobiliară, arătând că prin sentința civilă 1636/22.10.1985 pronunțată în dosarul 1564/1985 al Judecătoriei Vișeu de Sus a fost admisă acțiunea lor în grănițuire față de antecesorul reclamantei, V.B.E. și de la acea dată nu a intervenit nici o modificare sau neînțelegere cu privire la mejdă. Calea de acces despre care face vorbire reclamanta este comună la cele două locuințe pe care le dețin întrucât întreg imobilul a aparținut aceluiași autor după care o parte le-a fost vândută lor, iar cealaltă a fost moștenită de reclamantă. Intrarea comună are o lățime de 3 m și o lungime de 11-12 m, iar datorită așezării construcțiilor este imposibil să fie creat un alt acces. De altfel, pe jumătate din calea de acces s-au intabulat.
Pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând instanței să constate că atât ei, cât și reclamanta au un drept de servitute comună pe o suprafață de circa 40 m.p. și să o oblige pe aceasta să le permită trecerea nestingherită la locuință și teren.A constatat judecătoria că prin sentința civilă nr.2903/5.11.2008 a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat cu privire la petitul grănițuirii, a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a stabilit linia de mejdă între proprietățile părților, iar pârâții au fost obligați să predea reclamantei suprafața de 16 m.p.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți care au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia Civilă nr. 154/A/28.05.2009 a Tribunalului Maramureș, hotărârea a fost desființată, cauza a fost trimisă în rejudecare instanței de fond, reținându-se că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 19.12.2006, anterior promovării acțiunii în grănițuire și revendicare imobiliară, pârâții-reclamanți și-au înstrăinat dreptul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu în favoarea numiților R.N.C. și R.A.S., care sunt intabulați în Cartea Funciară7766 Borșa și care se impunea a fi introduși în cauză, cu consecința efectuării unei noi expertize.
A constatat prima instanță că prin precizarea de acțiune depusă în rejudecare reclamanta-pârâtă V.M. i-a chemat în judecată și pe pârâții R.N.C. și R.A.S. alături de pârâții M.D. și M.R., iar noii pârâți au formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând în esență aceleași petite și opunând aceleași apărări ca și pârâții inițiali.
Apoi, analizând dosarul cauzei prin prisma susținerilor părților, probelor administrate și dispozițiilor legale aplicabile în materie, prima instanță a reținut că reclamanta-pârâtă V.M. deține în proprietate imobilul de natură casă și teren aferent situat pe str. L. nr. 11 din Borșa înscris în Cartea Funciară8697 nr.top. 527/a/5/4/2/2 în suprafață de 694 m.p.
Pârâții-reclamanți R.A.S. și R.N.C. dețin nuda proprietate asupra imobilului de natură casă și teren aferent situat pe str. L. nr. 9 din Borșa, drept înscris în Cartea Funciară7766 nr.top. 527/a/5/5 în suprafață de 100 m.p. și nr.top. 527/a/5/6/3 în suprafață de 709 m.p., iar pârâții-reclamanți M.D. și M.R. au un drept de uzufruct viager înscris în cartea funciară.
Proprietățile părților se învecinează nemijlocit.
A reținut prima instanță că anterior anului 1930 terenurile formau un trup comun pe care era edificată o singură locuință. întrucât aceasta a fost distrusă în urma unui incendiu s-au edificat două locuințe în aceeași curte pentru care accesul dinspre stradă s-a făcut pe o singură poartă și un singur drum. Cei doi frați moștenitori ai autorului comun au preluat câte o locuință și teren aferent conform partajului păstrând calea de acces comună.
A reținut că reclamanta-pârâtă V.M. a dobândit terenul și casa de la socrii ei cu ocazia căsătoriei cu fiul lor V.B., iar pârâții-reclamanți M. au cumpărat cealaltă casă și terenul aferent.
în anul 1985, pârâții-reclamanți M. în contradictoriu cu V.B. au solicitat instanței în dosarul 1564/1985 grănițuirea proprietăților, fiind împiedicați să edifice un gard și existând discuții cu privire la calea de acces comună.
Prin sentința civilă 1636/22.10.1985 a Judecătoriei Vișeu de Sus rămasă definitivă prin Decizia civilă 16/15.01.1986 a Tribunalului Maramureș s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul A-B din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de exp. C.V., din conținutul căruia rezultă că niciuna din părți nu avea la acel moment un drept înscris în cartea funciară, proprietatea fiind extratabulară și că linia de hotar a fost stabilită „după poziția gardului vechi” și prin acordul lor. Tot de comun acord s-a păstrat calea de acces în comun, notată cu S 4 în schița anexă în suprafață de 30 m.p.
Judecătoria a apreciat că excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâții-reclamanți nu este întemeiată, deoarece prin înscrierile în cartea funciară a dreptului lor părțile nu au respectat cele stabilite în 1985, modificările au vizat în special accesul comun, iar acțiunea reclamantei-pârâte urmărește delimitarea proprietății cu precădere pe această porțiune și, ca o consecință, revendicarea imobiliară, tripla identitate prev. de art.1201 C.civ. neregăsindu-se în cauză.
Prima instanță a constatat că în baza înscrierii în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte, linia de hotar este aliniamentul 2-5-B-10 din anexa grafică 3-3 și a concluzionat că linia de hotar stabilită în 1985 (A-B) corespunde cu aliniamentul actual 5-10(fiind nemodificat), iar în continuare, pentru parcela notată 2-3-A-B-2 în suprafață de 30 m.p. (S4 în 1985) proprietățile se suprapun. Astfel, această porțiune face parte din nr. top. 527/a/5/4/2/2 înscris în Cartea Funciară8697 pe numele reclamantei-pârâte, dar 15 m.p. din această suprafață fac parte și din nr. top. 527/a/5/6/3 înscris în Cartea Funciară 7766 pe numele pârâților-reclamanți, respectiv porțiunea 2-M-N-B din anexa 3-3.
Constatând că parcela de 30 mp are destinația de servitute de trecere comună, în temeiul art. 584 C.civ., judecătoria a stabilit linia de hotar doar pe aliniamentul 5-10 și a apreciat că acțiunea în revendicare a suprafeței de 15 m.p. nu poate fi admis, atât timp cât și pârâții-reclamanți au un drept de proprietate (uzufruct viager) înscris în c.f.
în ceea ce privește cererea reconvențională prima instanță a reținut că este întemeiată sub ambele petite, având în vedere că dreptul de servitute comună a fost dobândit atât de reclamanta-pârâtă, cât și de pârâții-reclamanți prin destinația proprietarului și că reclamanta-pârâtă a făcut referire la art.616 C.civ. și la ieșirea pe str. Pieții, deși aceasta nu are nici o relevanță juridică sau legătură cu obiectul cauzei de față, iar pârâții reclamanți au invocat corect dispozițiile art. 625 C.civ.”.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta V.M., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale.
Apelanta a apreciat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală deoarece aceasta a nesocotit prevederile art. 315 C.proc.civ., a ignorat limitele precis stabilite ale rejudecării, admițând acțiunea reconvențională în temeiul art. 625 C.civ., deși înainte de această etapă procesuală cererea fusese fundamentată pe prevederile art. 115,112 C.proc.civ. și 627 C.civ., iar ulterior reclamanții reconvenționali au modificat temeiul de drept în art. 623 și 627 C.civ.
Apelanta a solicitat să se aibă în vedere că intimații au cerut constituirea unui drept de trecere motivând că terenul lor e înfundat și nu are acces la cale publică, iar instanța a adoptat o soluție în baza unui text legal diferit de voința lor și a omis faptul că litigiul a apărut în momentul în care intimații M.D. și M.R. și-au construit și pus în funcțiune o florărie care ei i-a adus grave prejudicii prin aferenta circulație a mijloacelor de aprovizionare și a cumpărătorilor.
A mai apreciat apelanta că prima instanță a dat o interpretare eronată probelor administrate, neobservând că declarația martorului F. este confecționată pro causa, în condițiile în care acesta se născuse în 1940, dar relata un fapt din 1930.
între părți nu există legătură de rudenie, deci pretinsa servitute exercitată illo tempore de către antecesorii intimaților nu există.
Apelanta a subliniat faptul că ea și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în 1998, iar intimații ulterior, fără a o chema în judecată și ignorând total schița de dezmembrare inițială , devenind proprietari pe ½ din terenul ce constituia drum de acces. Accesul cerut de intimați are ca destinație doar spațiul comercial, nu imobilul lor, iar prima instanță trebuia să se preocupe dacă aceștia au beneficiat de autorizație de construire pentru spațiul comercial.
Intimații, prin întâmpinare, s-au opus admiterii apelului, apreciind că dezlegarea judecătoriei este corectă. Probele administrate confirmă faptul că intimații nu au altă cale de acces decât cea de pe str. L.,pe care au folosit-o dintotdeauna în comun cu apelanta. Cel puțin sub aspectul stabilirii liniei de hotar opera autoritatea de lucru judecat deoarece în 1985 linia de mejdă a fost stabilită pe amplasamentul A-B, adică exact pe punctele 2-10 din schița nouă. Noul raport de expertiză și judecătorul de la fond au stabilit corect intrarea de pe punctele aliniamentului 5-10 din anexa 3-3. Câtă vreme accesul comun a fost dobândit și de apelantă și de intimați prin destinație proprietarului, în mod corect s-a respins acțiunea în revendicare și s-au admis capetele de cerere privind servitutea și accesul.
Prin decizia civilă nr. 22/A/02.02.2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Motivând decizia atacată, Tribunalul a reținut următoarele:
„Așa cum reiese din cuprinsul cererii de apel reclamanta apelantă nu a criticat stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 5-10 din anexa grafică 3-3, ci respingerea acțiunii sale în revendicare, respectiv admiterea cererii reconvenționale a pârâților apelanți având ca obiect suprafața de 30 mp identificată cu conturul 2-3-A-B-2 în anexa 3-3 a raportului de expertiză, Tribunalul urmând a se limita, în conformitate cu principiul tantum devolutum quantum apellatum, a cerceta cauza numai cu referire la aceste petite.
Conform extrasului CF 8697 Borșa apelanta V.M. este proprietară asupra imobilelor cu nr. top. 6502/1; 6502/2; 6502/4 și 527/a/5/4/2/2, parcela cu nr. top. 527/a/5/4/2/2 în suprafață de 694 mp fiind situată în Borșa, pe str. L. nr. 11 și rezultată din dezmembrarea parcelei cu nr. top. 527/a/5/4/2 în suprafață de 1194 mp.
Deși extrasul CF nu evidențiază acest aspect, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. M.I.M., pe terenul cu nr. top. 527/a/4/2/2 este edificată casa apelantei cu nr. adm. 11.
Pârâții M.D. și M.R. au fost proprietari ai imobilelor casă și teren situate în Borșa, str. L. nr. 9 (13), identificată în CF 7766 Borșa nr. top. 527/a/5/5 (100 mp) și 527/a/5/6/3 (709 mp).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4770/19.12.2006 pârâții intimați M. au înstrăinat intimaților R.N.C. și R.A.S. nuda proprietate asupra imobilelor menționate, păstrându-și dreptul de uzufruct viager asupra lor.
După cum s-a arătat în raportul de expertiză întocmit de ing. expert M.I.M. imobilele reclamantei și ale intimaților se învecinează nemijlocit, obiectul litigiului dintre părți este suprafața de 30 mp situată între cele două case delimitată în anexa grafică 3-3 cu conturul 2-3-A-B având o lățime de 3 m cu deschidere la str. L. și o lungime de 10 m.
Expertul tehnic a constatat că, potrivit schițelor de dezmembrare în baza cărora părțile și-au intabulat dreptul de proprietate în CF, suprafața de 30 mp face parte din nr. top. 527/a/5/4/2/2 - proprietatea apelantei, iar 15 mp din această suprafață (conturul 2-MN-B) se identifică și cu nr. top. 527/a/5/6/3 - proprietate a intimaților, această situație fiind generată de întocmirea schiței de dezmembrare nr. 4085/2004 (a intimaților) fără a se ține seama de schița de dezmembrare anterioară nr. 2110/1998 (a apelantei).
însă, se poate constata din cuprinsul întâmpinărilor și a cererii reconvenționale inițiale și precizate că intimații pârâții reclamanți reconvenționali nu au negat dreptul de proprietate al apelantei asupra suprafeței de 30 mp, ci i-au opus un dezmembrământ, respectiv un drept de servitute de trecere constituit prin destinația proprietarului, susținând că ambele proprietăți au aparținut la origine unui singur proprietar, care, după edificarea celor două locuințe, a amenajat pentru deservirea acestora o cale de acces comună, ce se identifică cu suprafața de 30 mp. După divizarea lotului în două părți s-a păstrat calea de acces comună, iar intimații au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra casei și terenul de la nr. administrativ (13-9) și dreptul de a folosi calea de acces din str. L. în comun cu proprietarii vecini.
Cererea reconvențională formulată de intimații M. a fost întemeiată pe prevederile art. 627 C.civ., iar în rejudecare, după ce reclamanta V.M. a extins cadrul procesual chemându-i în judecată și pe pârâții R.N.C. și R.A.S., titulari ai dreptului de nudă proprietate, aceștia au formulat, la rândul lor, o cerere reconvențională fundamentată pe prevederile art. 623 și 627 C.civ. solicitând, asemenea pârâților M., constatarea accesului comun din str. L. la cele 2 locuințe - nr. 11 și nr. 9, pe suprafață de 30 mp și obligarea reclamantei apelante să le permită accesul cu piciorul și cu mijloace auto pe întreaga durată a anului.
Astfel, este nefondată critica apelantei potrivit căreia în rejudecare s-a modificat temeiul juridic al cererii reconvenționale, din art. 627 C.civ. în art. 623 și art. 627 C.civ., câtă vreme cererea reconvențională fundamentată pe aceste ultime temeiuri de drept, a fost formulată de pârâții pe care reclamanta i-a chemat în judecată abia în etapa procesuală a rejudecării cauzei în primă instanță.
Menționarea art. 625 C.civ. în considerentele sentinței civile atacate reprezintă, cu siguranță, o eroare materială și nicidecum nu poate fi interpretată în sensul schimbării temeiului juridic al cererii reconvenționale, în condițiile în care s-a consemnat în hotărâre „instanța reține că pârâții reclamanți au invocat corect dispozițiile art. 625 C.civ.”, dar anterior, la expunerea obiectului cererilor reconvenționale, s-au reținut dispozițiile „art. 112, 115 C.proc.civ. raportat la art. 627 C.civ.”
De altminteri, chiar dacă instanța de fond și-ar fi întemeiat soluția pe prevederile art. 625 C.civ., nu se poate considera că aceasta a schimbat temeiul juridic al acțiunii, câtă vreme art. 625 C.civ. stabilește modul de dobândire a servituților continue și aparente prin destinația proprietarului, iar art. 627 C.civ. reglementează cazul particular al servituților aparente dobândite prin destinația proprietarului.
Potrivit art. 627 C.civ. „dacă proprietarul a două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăți, fără ca contractul să conțină nici o convenție stingătoare de servitute, ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat.
Deoarece art. 627 C.civ. se referă doar la „un semn văzut de servitute”, deci la o servitute aparentă, nu și continuă, doctrina și practica judiciară au recunoscut că se pot constitui prin destinația proprietarului și servituți aparente și necontinue, cum este servitutea de trecere materializată prin drum, cale, potecă.
în speță suprafața de 30 mp evidențiată de expert M.I.M. în anexa grafică 3-3 cu contur 2-A-B-C-2 este, fără îndoială, o cale de acces vizibilă, atât prin amplasamentul ei: este situată între pereții exteriori ai celor două case învecinate, cât și prin dimensiuni: deschidere la str. L. de 3 m și delimitarea prin poartă.
De altminteri, reclamanta apelantă a recunoscut în întâmpinarea de la f. 26 dosar fond 809/336/2008 că suprafața revendicată reprezintă drumul ei de acces la locuința personală.
Toți martorii audiați în cauză, atât cei propuși de reclamanta apelantă, cât și de intimați, au relatat că accesul la cele două locuințe învecinate ale părților s-a realizat dintotdeauna din str. L. pe aceeași poartă și același drum.
Declarația martorului apelantei S.P. se coroborează cu cea a martorului F.I.A. și în ceea ce privește faptul că drumul de acces a fost creat pentru a deservi ambele case construite de doi frați în aceeași curte, care ulterior au fost înstrăinate separat.
Apelanta V.M. este soția supraviețuitoare a defunctului V.B.S.
Din schița de dezmembrare nr. 120/10.09.1998 în baza căreia s-a intabulat apelanta V.M., coroborat cu extrasul CF 5064 Borșa rezultă că parcela cu nr. top. 527/a/5/4 din care provine nr. top. actual 527/a/5/4/2/2 a aparținut familiei extinse V., din care făcea parte și V.B.S. (n. 1928) fiul lui V.B. și V.E.
în anul 1985, intimații M.D. și M.R. l-au chemat în judecată pe soțul apelantei, V.B.S. solicitând instanței obligarea acestuia la grănițuirea proprietăților lor învecinate nemijlocit, din Borșa, str. L., respectiv tocmai a celor două proprietăți limitrofe din prezentul litigiu.
în acel dosar înregistrat la Judecătoria Vișeu de Sus sub nr. 1564/1985 s-a efectuat o expertiză tehnică de către inginerul C.V. care a stabilit linia de hotar pe un amplasament ce coincide cu cel stabilit în prezentul dosar de instanța de fond și la care părțile au achiesat.
în acel raport de expertiză din 1985 s-a reținut existența unui acord al proprietarilor în privința liniei despărțitoare, dar și faptul că o suprafață de teren de 30 mp situată între cele două case, cu o lățime de 3 m la str. L. este „folosită de ambele părți”, recunoscându-i destinația de cale de acces.
în recursul formulat împotriva grănițuirii realizate prin Sentința civilă 1636/22.10.1985 la care ulterior a renunțat, autorul apelantei, V.B.S., a arătat că intimații M. au cumpărat casa și terenul aferent în 1980 de la V.A., confirmându-se astfel ipoteza extrasă din depozițiile martorilor potrivită cărora la origini ambele fonduri au aparținut aceluiași proprietar.
De altminteri, apelanta reclamantă nu a contestat niciodată împrejurarea că pârâții M.D. și R. au și au avut acces la locuința lor direct din str. L. pe suprafața de 30 mp în litigiu și că au uzat de acel drum din momentul cumpărării, însă a susținut că actualmente ei au acces pe altă cale, din str. P.
Față de cele arătate, Tribunalul constată că în mod corect a constatat prima instanță dreptul de servitute de trecere al intimaților constituit prin destinația proprietarului asupra terenului în suprafață de 30 mp identificat cu contur 2-3-A-B-2 și parte din nr. top. 527/a/4/2/2 înscris în CF 8697 Borșa, respingând, pe cale de consecință acțiunea în revendicare formulată de reclamantă.
împrejurarea că actualmente intimații au acces la locuința de pe str. L. nr. 9 și prin strada P. nu prezintă relevanță, căci în cazul servituții de trecere stabilită prin destinați a proprietarului nu sunt aplicabile dispozițiile art. 616 C.civ. referitoare la locul înfundat, niciuna dintre părți neputând-o împiedica pe cealaltă în folosința în continuare a drumului de acces.
Tribunalul apreciază că este lipsit de importanță faptul că reclamanta s-a înscris în CF ca proprietară a suprafeței de 30 mp, iar ulterior intimații și-au intabulat și ei dreptul de proprietate asupra unei porțiuni de 15 mp din această suprafață, cât timp intimații nu au invocat acest drept de proprietate, ci dimpotrivă au reclamat doar un drept de servitute de trecere.
Faptul că actualmente calea de acces nu deservește o locuință, ci doar un spațiu comercial nu a fost dovedit, iar existența sau inexistența autorizației de construire a spațiului comercial nu prezintă nici o relevanță în speță.
în ce privește împrejurarea că intimații M. au vândut o parte din proprietatea lor numitului R.D., diminuându-și suprafețele imobilelor este (irelevantă), câtă vreme hotărârea primei instanțe nu a fost atacată sub aspectul grănițuirii.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ., va respinge ca nefondat apelul”.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta V.M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cât si a sentinței instanței de fond nr. 2726/2010 si rejudecând pe fond, să se dispună admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulata, cu consecința respingerii cererii reconvenționale a intimaților. Cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata.
în motivarea recursului s-a arătat că ambele instanțe au înlăturat susținerile reclamantei potrivit cărora divergentele dintre aceasta si intimați au apărut din anul 2004, an în care intimații M.D. si M.R. și-au deschis o florărie, ceea ce i-a creat un evident disconfort deoarece la orice ora din zi sau noapte veneau persoane care doreau sa cumpere flori pentru diferite evenimente sau era descărcata marfa; ambele instanțe au nesocotit dispozițiile art. 129 C.proc.civ., nemanifestând un rol activ și nedepunând toate diligențele necesare in soluționarea cauzei.
Interpretarea potrivit căreia: „calea de acces nu deservește o locuința, ci doar un spațiu comercial nu a fost dovedit, iar existenta sau inexistenta autorizației de construire a spațiului comercial nu prezintă nicio relevanta”, nu poate fi acceptata atâta timp cât exista la dosarul cauzei declarații de martori care arată că intimații dețin o florărie, aspect omis de către instanța de apel.
Este extrem de important de stabilit daca intimații M. si-au desfășurat activitatea de comerț in mod legal sau nu, aspect care interesează cauza in mod direct, întrucât calea de acces reclamata este doar pentru accesul la spațiu comercial si nicidecum la locuința acestora, nelămurirea acestei situații conducând spre tolerarea unei situații ilegale.
Tot in mod greșit se interpretează de către instanța de apel faptul ca recurenta nu a contestat niciodată ca intimații au avut acces direct din str. L., in condițiile in care acest drum de acces a fost folosit începând cu anul 2004, an din care au început desfășurarea de activități comerciale.
Motivarea potrivit căreia intimații M.D. si M.R. au cumpărat imobilul ce le aparține de la V.A. si ca la origini ambele fonduri au aparținut aceluiași proprietar nu poate fi acceptată, întrucât V.A. nu face parte dintre antecesorii recurentei, conform procesului-verbal din 25.01.1932 de deschidere a succesiunii după defunctul V.B.
Ca atare, declarația martorului F.I. (născut in anul 1940) potrivit căreia înainte de anii 30 (cu 10 ani înainte de nașterea lui) autorii comuni ai părților ar fi folosit drumul in comun nu poate fi luata in considerare, atâta timp cat V.A. nu este succesorul recurentei.
Inițial, intimații M.D. si M.R. au indicat, ca temei juridic, dispozițiile art. 112, 115 C.proc.civ. si art. 627 C.civ., ulterior aceștia alături de ceilalți intimați au menționat ca si temei juridic al cererii lor dispozițiile art. 623 si art. 627 C.civ.
Analizând motivele de apel, instanța a considerat, eronat, in opinia recurentei, ca este cu siguranța o eroare materiala si nicidecum nu poate fi interpretata in sensul schimbării temeiului juridic al acțiunii si ca pe pârâții nou introduși in cauza i-a chemat in judecata in etapa procesuala a rejudecării cauzei in prima instanța, având posibilitatea de a-și formula cereri noi.
Analizând aceste susțineri, recurenta învederează poziția interesanta a intimaților M.D. si M.R., care niciodată in primul ciclu procesual nu au menționat ca sunt coproprietari cu ceilalți intimați, atitudine șicanatoare si folosita cu văditul scop de a tergiversa soluționarea cauzei.
Mai mult decât atât, pârâții nou chemați in judecata domiciliază pe raza municipiului Craiova și nu se poate cunoaște eficienta cererii reconvenționale adresata instanței de judecata.
Totuși este necesar să se stabilească daca art. 315 C.proc.civ. își mai poate demonstra sau nu utilitatea in prezenta speța, deoarece casarea cu trimitere se desfășoară in limite strict si precis stabilite.
Trecând însa peste aceste dispoziții legale si având in vedere poziția constanta a intimaților cu referire la dispozițiile art. 627 C.civ. și apoi si cu referire la art. 623 C.civ., nu se poate constata decât faptul ca instanțele de fond si apel le-au oferit un cu totul alt temei juridic, art.625 C.civ., ceea ce reprezintă un plus petita.
Cererea reconvenționala a pârâților nou chemați în judecata a urmărit modificarea cererii inițiale si a fost formulata cu vădita depășire a limitelor procesuale din faza de rejudecare, fiind evident încălcate dispozițiile art. 315 C.proc.civ.
Este fără echivoc ca s-a urmărit schimbarea temeiului juridic de către intimați, dar ei au fixat in mod clar prevederile legale de care înțeleg sa se folosească pe parcursul judecății si cu toate acestea instanța de fond si apel a luat in considerare dispozițiile art. 625 C.civ., dispozițiile legale care nu figurează in cererile intimaților.
Recurenta solicită să se rețină că nu s-a făcut referire la dispozițiile art. 616 C.civ., cum greșit se retine de către instanța fondului si ca in mod greșit s-a reținut ca pretinsa servitute ar fi fost exercitata illo tempore de către antecesorii părților; nu trebuie omisa nici sentința civila nr. 1636/1985, pronunțata de către Judecătoria Vișeu de Sus in dosar nr. 1564/1985, care nu face referire decât la stabilirea unei grănițuiri pe aliniamentul A-B, si nicidecum la existenta unui drum de acces.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 6 si 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimații pârâții M.D. și M.R., R.N.C. și R.A.S. au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
în motivarea întâmpinării, intimații au arătat că în realitate, prin recurs, recurenta invocă motive de netemeinicie, care nu pot fi încadrate în dispozițiile pct.1 - 9 ale art. 304 C.proc.civ., iar hotărârile instanțelor de fond și apel sunt legale și temeinice, fiind respectate în cauză dispozițiile art. 315 C.proc.civ.
Recursul este nefondat.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 7.09.2012 Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității parțiale a prezentului recurs, în limita motivelor de recurs de netemeinicie, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.proc.civ., raportat la art. 137 alin. (1) C.proc.civ., motivat pe următoarele considerente:
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți.
Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
în consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu de către instanță, la termenul de judecată din 07.09.2012, și tangențial menționată de intimați, prin întâmpinare, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, respectiv: expunerea momentului și a condițiilor în care au debutat divergențele dintre părți în anul 2004; trimiterile la depozițiilor martorilor T.G., S.P. și F.I.; trimiterile la starea de fapt și la evoluția istoricului litigiului.
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 315 C.proc.civ.
Potrivit art. 315 alin. (1) C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
în speță, decizia Tribunalului Maramureș nr. 154/ A din 28.05.2009 nu a fost pronunțată de o instanță de recurs, în recurs, ci de o instanță de apel, în soluționarea unui apel, astfel încât, este de apreciat asupra incidenței sau nu în cauză a prevederilor art. 315 alin. (1) C.proc.civ.
însă, Curtea constată că în rejudecare, instanța de rejudecare a Judecătoriei Vișeu de Sus s-a conformat îndrumărilor din decizia civilă nr. 154/A/2009 a Tribunalului Maramureș, în sensul că au fost introduși în cauză noii proprietari tabulari ai imobilului, R.N.C. și R. A.S. - prin precizarea cererii principale -, și s-a efectuat o nouă expertiză tehnică-judiciară.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat, urmând să fie respins ca atare.
Cu privire la motivul de recurs vizând nesocotirea dispozițiilor art. 129 C.proc.civ., respectiv lipsa de rol activ a instanței în soluționarea cauzei.
Recurenta a susținut că instanța a nesocotit dispozițiile art. 129 C.proc.civ., prin aceea că: în primul rând, a interpretat greșit faptul că reclamanta nu ar fi contestat niciodată că intimații au avut acces direct din str. L., în condițiile în care recurenta a arătat că acest drum de acces a fost folosit începând cu anul 2004, an din care a început desfășurarea de activități comerciale de către pârâți; în al doilea rând, interpretarea instanței - potrivit căreia, calea de acces nu deservește o locuință, ci doar un spațiu comercial, iar existența sau inexistența autorizației de construire a spațiului comercial nu prezintă nicio relevanță - , nu a avut în vedere depozițiile martorilor T.G., S.P. și F.I.
Omisiunea instanței de apel, de a lua în considerare declarațiile martorilor reprezintă, în opinia recurentei, un aspect care interesează cauza în mod direct, întrucât calea de acces este doar pentru accesul la spațiul comercial și nicidecum la locuința intimaților, astfel încât, nelămurind această situație, atitudinea instanței a condus spre tolerarea unei situații nelegale, prin aceasta instanța încălcând dispozițiile art. 129 C.proc.civ.
Curtea constată că, deși întemeiat din punct de vedere formal pe dispozițiile art. 129 C.proc.civ., acest motiv de recurs vizează practic, atât chestiuni de netemeinicie a hotărârii recurate - care nu pot fi analizate de către instanța de recurs, dată fiind abrogarea prevederilor art. 304 pct.10 și 11 C.proc.civ. -, cât și chestiuni străine de natura pricinii, în condițiile în care modalitatea în care intimații și-au amenajat spațiul comercial - cu sau fără autorizație de construire -, nu prezintă niciun fel de relevanță juridică din perspectiva soluționării cauzei pendinte, putând eventual prezenta relevanță doar într-un litigiu de contencios administrativ sau, într-un litigiu comercial.
Raportat la obiectul litigiului, care este grănițuire și revendicare (acesta fiind obiectul cererii principale), respectiv, acțiune confesorie de servitute (acesta fiind de fapt obiectul cererii reconvenționale), ambele acțiuni purtând asupra accesului comun al imobilelor din Borșa, str. L. nr. 9, și str. L. nr. 11, nu prezintă nicio relevanță pentru justa soluționare a cauzei împrejurarea dacă intimații au avut sau nu un alt acces direct, fie din str. L., fie din str. P., după cum, nu prezintă importanță nici dacă această împrejurare a fost sau nu contestată vreodată de către recurentă.
Și aceasta pentru că, în prezenta cauză, nu se solicită obligarea pârâților intimați la a-și asigura accesul la imobilul proprietatea lor pe o altă cale de acces decât cea care formează obiectul litigiului pendinte.
Este reală susținerea recurentei, în sensul că V.A. nu face parte dintre antecesorii reclamantei, conform procesului-verbal din 25.01.1932 de deschidere a succesiunii după defunctul V.B., coroborat cu sentința civilă nr. 878/11.04.1995, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosar nr. 452/1995 - sentință prin care s-a constatat dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului în suprafață de 1194 mp, înscris în CF nr. 5064, nr. top. 527/a/5/4 -, însă, raportat la sentința civilă nr. 1636/22.10.1985, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosar nr. 1564/1985, este evident că numiții M.D., M.R. și M. M. s-au judecat cu numitul V.B.E. - soțul recurentei -, pentru grănițuirea proprietăților, iar nu cu V.A., iar V.B.E. nu are calitatea de succesor al lui V.B., împrejurare atestată de procesul verbal din 25.01.1932.
în dosarul nr. 452/1995 al Judecătoriei Vișeu de Sus, având ca obiect uzucapiune, recurenta V.M. s-a judecat în contradictoriu cu proprietarii tabulari ai imobilului uzucapat, V.R., V.R., V.A., V.M., V.B., V.W., V.G., V.E., V.A., V.S., V.M., V.E. și G.E., astfel încât, sentința civilă nr. 878/11.04.1995 a constatat, în contradictoriu cu acești pârâți, iar nu cu V.A., dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 1194 mp, situat în Borșa, înscris în CF nr. 5064, nr. topografic 527/a/5/4.
în ceea ce îi privește pe pârâți, în pofida susținerii lor, făcută prin întâmpinarea depusă din primul dosar de fond, în sensul că în dosarul nr. 1584/1985 s-ar fi judecat cu antecesorul reclamantei, V.B.E., Curtea constată că această susținere nu este conformă cu procesul verbal de deschidere a succesiunii după defunctul V.B., din 25.01.1932, și care atestă împrejurarea că printre autorii recurentei nu se număra și numitul V.B.E.
Prin aceeași întâmpinare, intimații au susținut că atât reclamanta, cât și pârâții au aceeași intrare comună la imobilele ce le aparțin, pentru că întreg imobilul a aparținut aceluiași autor, o parte din imobil fiindu-le vândut pârâților intimați.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4770/19.12.2006 - prin care M.D. și M.R. au vândut imobilul din CF nr. 7766 Borșa, nr. topografic 527/a/5/5 și nr. top 527/a/5/6/3, lui R.N.C. și R.A.S. - rezultă faptul că pârâții M. au dobândit imobilul prin cumpărare ca bun comun în anul 2000, fără însă să se menționeze cu cine anume a fost încheiat respectivul contract de vânzare-cumpărare, însă, potrivit susținerilor intimaților, vânzătorul a fost numitul V.A.
însă, chiar dacă recurenta și intimații au dobândit imobilele ce le aparțin, fie de la același proprietar, fie de la proprietari diferiți, în prezent, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, prezintă relevanță doar calitatea de proprietari tabulari a recurentei, respectiv, a intimaților, precum și calitatea de acces comun, pentru imobilele părților, a spațiului litigios.
Reclamanta este intabulată în CF nr. 8697 Borșa, nr. cad. 527/a/5/4/2/2, nr. ser. A + 8, constând din teren intravilan în suprafață de 694 mp, în timp ce intimații R.N.C. și R.A.S. sunt intabulați în CF nr. 7766 Borșa, asupra nudei proprietăți a imobilelor cu numere cadastrale 527/a/5/5, în suprafață de 100 mp, și 527/a/5/6/3, în suprafață de 709 mp, iar intimații M.D. și R. au intabulat, asupra acelorași imobile, în aceeași carte funciară, dreptul de uzufruct viager.
Starea de fapt reținută de primele două instanțe pe baza expertizei tehnice-judiciare, întocmită în rejudecare de expert M.I., relevă faptul că suprafața de 30 mp, reprezentând acces comun pentru imobilele părților, a fost cuprinsă în suprafața de 1194 mp ai nr. top 527/a/5/4/2, asupra căruia reclamanta s-a intabulat cu titlu de drept uzucapiune.
Se reține, totodată, faptul că în raportul de expertiză întocmit de expert C.V. în dosarul de grănițuire nr. 1564/1985, accesul de 30 mp a fost menționat în expertiză ca reprezentând „suprafață folosită de ambele părți”, întrucât în anul 1985, când s-a judecat acest dosar de grănițuire, numiții M. și numitul V.B.E., părți în dosarul de grănițuire, foloseau în comun respectivul acces de 30 de mp.
în baza schiței nr. 4085/2004, jumătate din accesul de 30 mp, respectiv o suprafață de 15 mp au fost evidențiați ca fiind proprietatea lui M.D. și M.R.
Concluziile expertului M.I., și pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, au fost în sensul că, cei 15 mp dintre punctele 2-M-N-B din Anexa la expertiză, fac parte atât din nr. topografic 6527/a/5/6/3 din CF nr. 7766, cât și din nr. top 527/a/5/4/2/2 din CF nr. 8697, practic, părțile litigante fiind, fiecare, intabulată pe porțiunea de 15 mp din accesul comun.
De altfel, în expertiza întocmită de expert C.V. în dosarul de grănițuire nr. 1564/1985 se vorbește de cale de acces comună, pârâtul V.B.E. din dosarul nr. 1564/1985 fiind soțul recurentei de azi.
Expertiza întocmită de expert C.V., coroborată cu considerentele și concluziile expertizei întocmite de M.I., relevă faptul că pe porțiunea accesului comun dintre cele două case nu s-a analizat mejda în anul 1985, în schița întocmită în anul 1985 grănițuirea fiind făcută pe linia A-B, care nu cuprinde și poarta de acces comună.
Expertul M.I. subliniază în considerentele raportului de expertiză pe care l-a întocmit că, potrivit raportului de expertiză din anul 1985, suprafața de 30 mp a avut destinația de acces comun pentru cele două imobile, dovada în acest sens fiind faptul că această suprafață de 30 mp a fost scăzută din suprafața folosită în mod individual de V.B.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal nu a fost reținută în cauză incidența excepției autorității de lucru judecat.
Curtea constată, așadar, că motivul de recurs prin care se invocă pretinsa încălcare a art. 129 C.proc.civ., este nefondat, starea de fapt a cauzei fiind stabilită de prima instanță, precum și de către instanța de apel, pe baza unei pertinente cercetări a fondului cauzei, coroborată cu ansamblul probațiunii administrate în cauză.
Cu privire la motivul de recurs afirmativ întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ., vizând pronunțarea plus petita asupra cererii reconvenționale, decurgând din aplicarea de către instanța de fond a art. 616 și art. 625 C.civ., deși intimații au invocat, în susținerea cererii reconvenționale, dispozițiile art. 623 și art. 627 C.civ.
Prin cererea reconvențională înregistrată inițial, pârâții M. au solicitat instanței ca, în temeiul art. 627 C.civ., să stabilească că atât pârâții, cât și reclamanta au acces comun la imobilele lor, pe o suprafață de cca. 40 mp teren, și să oblige reclamanta să le permită accesul nestânjenit la locuința și terenul afectat de acest acces comun.
în dosarul de rejudecare pârâții R. au formulat o cerere reconvențională, solicitând instanței să constate că atât pârâții R., cât și reclamanta au acces comun pe o suprafață de cca. 40 mp din str. L., pe o lățime de aproximativ 3 m. și o lungime de aproximativ 12 m. și să fie obligată reclamanta să le permită accesul pe această suprafață, invocând în susținerea cererii reconvenționale prevederile art. 623 și art. 627 C.civ.
Art. 623 C.civ. prevede că servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani, în timp ce art. 625 C.civ. arată că destinațiunea proprietarului ține loc de titlu în privința servituților continue și aparente.
Potrivit art. 627 C.civ., dacă proprietarul a două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una dintre proprietăți, fără ca contractul să conțină nicio convenție atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat.
Este adevărat că nu au fost invocate în susținerea cererilor reconvenționale prevederile art. 616 și art. 625 C.civ., și că instanța de fond și-a întemeiat soluția de admitere a cererilor reconvenționale și pe aceste temeiuri legale, dar nu este mai puțin adevărat că nu se poate reține pronunțarea plus petita, așa cum nefondat susține recurenta, în condițiile în care cererile reconvenționale, deși defectuos formulate din punct de vedere juridic, aveau ca obiect o acțiune confesorie de servitute și câtă vreme, potrivit art. 84 C.proc.civ., coroborat cu art. 129 C.proc.civ., judecătorul nu este ținut în mod strict de calificarea juridică dată acțiunii de către parte.
Este știut faptul că acțiunea confesorie de servitute este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să stabilească, prin hotărârea ce o va pronunța, că el este titularul unui drept de servitute asupra bunului altuia și să îl oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană, să îi permită exercitarea lui deplină și netulburată.
Practic, prin cererea reconvențională, fiecare dintre pârâții intimați a urmărit valorificarea servituții de trecere pe care o aveau asupra accesului comun la cele două imobile - acces care reprezintă, fără îndoială, o servitute de trecere -, valorificare care era posibilă doar pe calea unei acțiuni confesorii de servitute.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să înlăture acest motiv de recurs ca nefondat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Rectificare de carte funciară. Lipsa calităţii procesuale pasive | Acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun,... → |
|---|
