Acţiune în pretenţii, izvorând dintr-un contract de transport internaţional de mărfuri pe şosele
| Comentarii |
|
Judecătoria PLOIEŞTI Hotărâre nr. - din data de 02.12.2013
Îndeplinirea procedurii prealabile de către creditor, conform art.720¹ din Codul de procedură civilă, nu se circumscrie cazurilor de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă ce a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanta SC S.I. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta SC T.T.C. S.R.L. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei să plătească suma de 900 euro, reprezentând debit principal, suma de 42.442,204 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și dobânda legală aplicată la momentul achitării integrale a debitului. Totodată, reclamanta a solicitat actualizarea întregului debit la data achitării integrale a întregii creanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, între cele două părți litigante a intervenit contractul de transport nr. IM tr.3883/15.01.2009 ca urmare a comenzii de contract de transport rutier de mărfuri lansată de debitoare către reclamantă, sub nr.3 din 13.01.2009.
Reclamanta a susținut că s-a obligat să efectueze în folosul debitoarei transportul internațional de mărfuri din direcția Plopeni-Izmir, transport pentru care debitoarea s-a angajat să achite prețul de 900 euro, respective 3.876,30 lei.
A învederat că deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale, efectuând transportul de marfă, pârâta a refuzat să achite contravaloarea serviciului prestat, subliniind că debitoarea a semnat confirmarea de primire privind acceptarea de plată a facturii, reprezentând contravaloarea transportului efectuat, și anume factura fiscală nr. 090062 din 16.01.2009.
S-a menționat că pârâta nu a contestat în nici un moment faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de transport.
A mai precizat că reclamanta a notificat debitoarea în vederea convocării la conciliere, în condițiile art.720 ind.1 C.pr.civ., pentru a recupera debitul în valoare de 900 euro, subliniind că debitoarea nu a dat curs acestei solicitări.
În ceea ce privește lipsa unui număr de 35 de colete din marfa transportată, a arătat că această lipsă nu poate fi imputată reclamantei, lucru dovedit de constatările organelor vamale din cele două țări, România și Turcia. Mai mult, sigiliile autocamionului erau intacte la descărcarea mărfii.
A învederat că potrivit corespondenței electronice dintre cele două părți, la momentul constatării lipsei celor 35 de colete din marfa transportată, organul vamal din Turcia a așteptat confirmarea societății exportatoare, respectiv a societăți comerciale B. R. S.R.L., pentru închiderea carnetului TIR, în sensul că într-adevăr cantitatea exportată era cea constată de organul sus-menționat, respectiv lipsind 35 de colete de marfă.
În drept, au fost invocate prevederile art.1164 și art.1961 C.civ. și Codul Comercial.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, proba cu martori, expertiză de specialitate și interogatoriul pârâtei, anexând la dosar, în copie, comandă de transport nr.3/13.01.2009, confirmare comandă nr. IM.TR. 3883/15.01.2009, factura nr.090062 din 16.01.2009, confirmare primire factură și C.M.R. aferent mărfii transportate, carnet TIR XK53955899, notificare din 18.01.2011 și confirmare de primire, adresele reclamantei din 19.01.2009, 23.01.2009 și 03.02.2009, documentele care au însoțit transportul și alte înscrisuri redactate în limba turcă (f.4-22 dosar Judecătoria Sector 4 București).
Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 321 lei.
În data de 26 septembrie 2012, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Totodată, pârâta a solicitat pe calea cererii reconvenționale obligarea reclamantei să efectueze transportul celor 35 de colete din România în Turcia, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția prescripția dreptului material la acțiune, pârâta a arătat la prescripția dreptului la acțiune a operat la data de 14.04.2010, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.32 pct.1 din Convenția privind Transportul Rutier de Mărfuri.
În legătură cu cererea reconvențională, pârâta a arătat că, în speță, chiar reclamanta a recunoscut că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale.
Pârâta-reclamantă a achitat o taxă judiciară de timbru de 8 lei.
La termenul de judecată din 31 octombrie 2012, instanța a admis excepția litispendenței, invocată din oficiu și a dispus atașarea dosarului nr. xxxxx/4/2012 la dosarul nr.xxxxx/4/2012. Totodată, urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale, instanța a declinat competența de soluționare a dosarului în favoarea Judecătoriei Ploiești, cauza fiind înregistrată sub nr. xxxx/281/2013.
În data de 29 martie 2013, reclamanta a înaintat la dosar un alt set de înscrisuri (f.3-24).
La termenul din 29 aprilie 2013, pârâta-reclamantă a evaluat obiectului cererii reconvenționale, achitând taxa judiciară de timbru aferentă în sumă de 45 lei.
La același termen de judecată, instanța a luat act de faptul că reclamanta-pârâtă a renunțat judecarea celui de-al doilea capăt de cerere, constând în obligarea pârâtei-reclamantei la plata penalităților de întârziere.
Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2013, reclamanta-pârâtă a solicitat instanței, printre altele, modificarea cererii, în sensul obligării pârâtei-reclamantei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 42.442,204 lei.
După ce instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare, reclamanta-pârâtă a depus o cerere precizatoare.
Analizând prioritar, în baza art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune privind debitul principal neachitat în cuantum de 900 euro, invocată de pârâta-reclamantă, excepție de fond, peremptorie și absolută, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 4 București la data de 17.04.2012, reclamanta-pârâtă SC S.I. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta SC T.T.C. S.R.L. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei să plătească suma de 900 euro, reprezentând contravaloarea serviciului de transport prestat de reclamantă în baza contractului de transport internațional intervenit între cele două părți litigante.
În data de 13.01.2009, pârâta-reclamantă a solicitat reclamantei-pârâtei efectuarea unui transport rutier de mărfuri pe ruta România - Turcia pentru un preț de 900 euro, ce urma a fi plătit prin ordin de plată în termen de 60 de zile de la primirea documentelor, și anume factura de transport, scrisoarea de trăsură CMR și avizele de însoțire a mărfii.
În data de 15.01.2009, reclamanta-pârâtă a confirmat încheierea contractului de transport internațional, precizând că plata urma să fie efectuată în termen de 30 zile de la primirea documentelor, conform confirmării comandă/contract de transport nr.Im Tr. 3883/15.01.2009.
Totodată, în cuprinsul contractului de transport ambele părți au convenit că transportul urma să fie efectuat conform prevederilor Convenției CMR referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, încheiat la Geneva în 1956, la care România a aderat prin Decretul nr.451/1972.
În ceea ce privește locul de încărcare și locul de descărcare a mărfii, s-a convenit că marfa trebuia să fie încărcată în Ploiești, România și descărcată în localitatea Gebze, Turcia.
În data de 16.01.2009, reclamanta - pârâtă SC S.I. S.R.L. a emis factura nr.090062 privind suma de 900 euro, reprezentând contravaloarea serviciului de transport pe ruta Ploiești, România - Gebze, Turcia., scadentă la data de 15.02.2009.
Ulterior, în perioada 19 ianuarie 2009 - 03 februarie 2009, societatea transportatoare a comunicat pârâtei-reclamantei, prin mai multe adrese, că organele vamale din Turcia au constat lipsa a 35 de colete, solicitând totodată acesteia din urmă explicații.
În data de 16 februarie 2009, reclamanta-pârâtă a comunicat pârâtei reclamante factura fiscală, scrisoarea de trăsură CMR și contractul de transport, conform dovezii de comunicare atașate la dosar(f.14).
La data de 18.10.2011, reclamanta-pârâtă a încercat fără rezultat soluționarea litigiului pe calea concilierii directe, în condițiile art.720¹ C.pr.civilă.
În drept, potrivit art.32 din Decretul nr.451/1972 privind aderarea României la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) " 1. Acțiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenții se prescriu în termen de un an. Totuși, în caz de dol sau de culpa considerată de legea tarii căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat ca echivalenta cu dolul, termenul de prescripție este de 3 ani. Termenul de prescripție curge:
a) în caz de pierdere parțială, de avarie sau de întârziere, din ziua în care marfa a fost eliberata;
b) în caz de pierdere totală,începând de la a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începând de la a șaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator;
c) în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.
Ziua indicată mai sus ca punct de plecare al prescripției acțiunii nu este cuprinsă în termen.
2. O reclamație scrisă suspenda prescripția până în ziua în care transportatorul respinge reclamația în scris și restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parțială a reclamației, prescripția nu-și reia cursul sau decât pentru partea din reclamație care rămâne litigioasa. Dovada primirii reclamației sau a răspunsului și a restituirii documentelor cade în sarcina părții care invoca acest fapt. Reclamațiile ulterioare având același obiect nu suspenda prescripția.
3. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripției este reglementată potrivit legii tarii căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat. Aceasta prevedere se aplica și în cazul întreruperii prescripției.
4. Acțiunea prescrisă nu mai poate fi exercitată nici sub forma de cerere reconvențională sau de excepție.";
Având în vedere dispozițiile sus-menționate, instanța apreciază că reclamanta-pârâtă avea obligația de a sesiza instanțele judecătorești cel târziu în termen de 1 an de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport, și anume până la data de 14.04.2010. Prin urmare, la momentul înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București dreptul material la acțiune al reclamantei-pârâte era prescris.
Ținând cont de dispozițiile art.1 din Decretul nr.451/1972, care "se aplica oricărui contract de transport de mărfuri pe șosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberare, așa cum sunt indicate în contract, sunt situate în doua țări diferite, dintre care cel puțin una este țara contractantă, independent de domiciliul și de naționalitatea participanților la contract.";, precum și de faptul că locul de încărcare și de descărcare au fost situate în România, respectiv Turcia, instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile generale privind modul de calcul al termenul de prescripție prevăzute de art.3 alin.1 și 7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pentru a ajunge la concluzia că acțiunea reclamantei este prescrisă, instanța a ținut seama de împrejurarea că în speță nu a operat vreun caz de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție extinctivă instituit de art.13-16 din Decretul nr.167/1958 sau de art.32 din Decretul nr.451/1972.
Mai mult, având în vedere data când a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, în special prevederile art.2.540, în sensul că "prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.";
Față de cele mai sus reținute, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind debitul principal neachitat conform facturii fiscale nr.090062 din 16.01.2009, invocată de pârâta-reclamantă SC T.T.C. S.R.L., și, pe cale de consecință, va respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamanta-pârâtă SC S.I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC T.T.C. S.R.L., având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 3.876,30 lei, reprezentând debitul principal neachitat conform facturii fiscale nr.090062 din 16.01.2009.
Analizând prioritar, în baza art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune privind obligarea reclamantei-pârâte la efectuarea unui transport pe ruta România - Turcia, invocată de reclamanta-pârâtă, excepție de fond, peremptorie și absolută, instanța reține următoarele:
Pentru aceleași considerente, văzând că și pârâta-reclamantă era ținută să introducă cererea reconvențională până la data de 15.04.2010, instanța apreciază că s-a prescris și dreptul material la acțiune al pârâtei-reclamante privind obligarea reclamantei-pârâte la transportarea celor 35 de colete din România în Turcia.
Prin urmare, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind obligația reclamantei - pârâte SC S.I. S.R.L. de a transporta un număr de 35 de colete pe ruta România - Turcia, invocată de reclamanta-pârâtă SC S.I. S.R.L., și va respinge ca prescrisă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamanta SC T.T.C. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC S.I. S.R.L., având ca obiect obligarea reclamantei - pârâte SC S.I. S.R.L. de a transporta un număr de 35 de colete pe ruta România - Turcia.
Ținând cont de faptul că ambele părți au căzut în pretenții, instanța va respinge ca neîntemeiată cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, potrivit art.274 din Codul de procedură civilă.
| ← Cerere de revizuire; inadmisibilitate pe dispoziţiile art. 322... | ORDIN DE PROTECTIE. LIPSA RELAŢIILOR DE FAMILIE. INADMISIBILITATE → |
|---|
