Acţiune în pretenţii. Prescripţia dreptului la acţiune
| Comentarii |
|
Dreptul la acţiunea în restituirea despăgubirilor încasate în mod nejustificat se naşte doar la data când s-a pronunţat în recurs decizia prin care s-a anulat actul ce a stat la baza plăţii despăgubirilor şi este supus general de prescripţie de 3 ani.
Decizia nr. 1669/R din 15 septembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 8973/14.XI.2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte acţiunea reclamantului Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva pârâtei C.E., care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 22.903,32 lei, respingându-se petitul vizând restituirea sumei menţionate, actualizată cu rata inflaţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 223/1997 a Comisiei Judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, i s-au acordat pârâtei C.E. despăgubiri în cuantum de 160.444.320 lei, pentru imobilele situate în Cluj-Napoca str. P. şi str. R., fostă G. În baza ordinului de plată nr. 511/18.V.1998, suma menţionată fiind actualizată, a ajuns în cuantum de 229.033.200 lei vechi, plătită efectiv pârâtei.
Ulterior prin decizia civilă irevocabilă nr. 162/R/2006 dată în Dosarul nr. 17.368/2005 al Curţii de Apel Cluj, admiţându-se recursul numiţilor A.V.I.S. şi A.S.F., sa modificat decizia pronunţată în apel, anulându-se în final Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 223/1997, pe considerentul că pârâta nefiind moştenitoarea proprietarilor tabulari ai celor două imobile, nu era îndreptăţită la despăgubiri.
Întrucât titlul în baza căruia s-a făcut plata despăgubirilor, a fost anulat, s-a apreciat că pretenţiile reclamantului de restituire a sumei efectiv plătite, sunt întemeiate.
Pârâta fiind însă de bună credinţă, la data încasării despăgubirilor, având convingerea că este moştenitoarea foştilor proprietari tabulari, s-a concluzionat că nu poate fi obligată să restituie în temeiul art. decât suma cu care s-a îmbogăţit, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare.
Apelul reclamantului a fost admis prin decizia civilă nr. 167/20.III.2008 a Tribunalului Cluj, fiind schimbată sentinţa atacată, în sensul că pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 22.903,32 lei, actualizată cu indicele inflaţiei, începând cu data de 18.V.1998 şi până la achitarea integrală a debitului, respingându-se ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că în mod corect a înlăturat prima instanţă excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, câtă vreme s-a indicat suma la care se solicită aplicarea indicelui inflaţiei. Determinarea sumei exacte, fiind doar o chestiune de calcul, nu se poate pretinde că obiectul acţiunii introductive ne este indicat.
La fel de corect a fost respinsă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât termenul general al prescripţiei extinctive, nu începe să curgă din 18.V.1998, când dreptul reclamantului de a cere restituirea despăgubirilor nu era născut, nici de la momentul pronunţării Deciziei civile nr. 93/2001 a Curţii de Apel Cluj, din acelaşi considerent.
Este de asemenea irelevantă, în privinţa prescripţiei exctinctive, data la care Statul Român a pierdut calitatea de proprietar, deoarece titularul dreptului de a cere restituirea despăgubirilor este în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 112/1995, Ministerul Finanţelor în nume propriu şi nu Statul Român.
Pe fondul cauzei înlăturându-se apărările pârâtei, deoarece temeiul plăţii nu este contractul, s-a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea sumei actualizate, căci din pricina procesului inflaţionist, între momentul plăţii despăgubirii şi cel al restituirii, suma nominală a suferit o puternică devalorizare, ideea actualizării creanţelor fiind de mult acceptată de legiuitor.
Pagina 25 din 27
Împotriva acestei decizii pârâta C.E. a declarat recurs în termenul legal,
solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului pârâtei şi rejudecând anularea acţiunii introductive, iar în subsidiar respingerea ei ca fiind prescrisă.
În motivare pârâta prezintă un scurt istoric al cauzei, relevând succesiunea împrejurărilor care au condus la plata despăgubirilor, arată că a fost de bună credinţă, fiind convinsă atât la data formulări cereri în baza Legii nr. 112/1995, cât şi la momentul plăţii, că ambii copii ai foştilor proprietari tabulari, sunt decedaţi.
Cu toate acestea prin Decizia nr. 93/2001 a Curţii de Apel Cluj, fiii proprietarilor tabulari, au revendicat cu succes de la Statul Român imobilul pentru care i s-au acordat pârâtei despăgubiri, existând implicit la acea dată certitudinea că pârâta din prezenta cauză nu este îndreptăţită la despăgubiri şi că s-a făcut o plată nedatorată.
Dreptul reclamantului la acţiunea în repetiţiune, născându-se la momentul rămânerii irevocabile a Deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 93/2001, recurenta consideră că acţiunea promovată în prezentul dosar în data de 10.VII.2007, este prescrisă.
Susţinând apoi că acţiunea reclamantului nu cuprinde obiectul şi valoarea lui, trebuia declarată nulă în conformitate cu dispoziţiile art. 133 raportat la art. 112 Cod.pr.civ., mai ales în lipsa probei privind cuantumul devalorizării monedei naţionale.
Prevalându-se apoi de calitatea sa de accipiens de bună credinţă, pârâta consideră că nu poate fi obligată la plata sumei actualizate, făcând trimitere în final la dispoziţiile art. 969 Cod.civ. şi art. 1578 Cod.civ. şi la teoria impreviziunii vizând raporturile contractuale.
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului.
Curtea examinând dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâtei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Incidenţa dispoziţiilor art. 133 Cod.pr.civ., raportat la art. 112 alin. 1 punctul 3 Cod.pr.civ.,care sancţionează cu nulitatea, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde obiectul ei, este exclusă în cauză, din moment ce reclamantul prin acţiunea introductivă de instanţă, a solicitat în mod expres obligarea pârâtei la plata sumei de
22.903,32 RON, actualizată cu rata inflaţiei începând cu data de 18.V.1998 şi până la plata efectivă şi integrală a sumei.
Câtă vreme cuantumul ratei inflaţiei, este periodic dat publicităţii de Institutul Naţional de Statistică, constituind un fapt de notorietate publică ce nu mai trebuie probat, apare cu evidenţă faptul că obiectul acţiunii introductive este clar determinat, indicându-se exact valoarea lui, actualizarea sumei pretinse urmând să se facă de către executorul judecătoresc, doar la momentul plăţii efective, în virtutea dispoziţiilor art. 371 alin. 3 teza finală Cod.pr.civ.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod corect au respins instanţele inferioară această excepţie.
Actul în temeiul căruia s-a făcut plata despăgubirilor, respectiv Hotărârea nr. 233/15.V.1997 a Comisiei Judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, fiind anulată doar în recurs, prin Decizia civilă nr. 162/23.I.2006 a Curţii de Apel Cluj, înseamnă că dreptul la acţiunea în resciziune s-a născut doar la această dată, în virtutea efectelor produse de această anulare, constând în desfiinţarea retroactivă a Hotărârii menţionate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prin urmare, câtă vreme Hotărârea nr. 233/15.V.1997 a Comisiei Judeţene nu a fost desfiinţată de instanţă, fiind în fiinţă la data rămânerii irevocabile a deciziei nr.
Pagina 26 din 27
93/18.IV.2001, prin Decizia civilă nr. 538/12.11.2002 a Curţii Supreme de Justiţie, este indiscutabil că nu se poate vorbi despre naşterea dreptului la acţiune a reclamantului, la data pronunţării ultimei decizii, dată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Concluzionând asupra excepţiei prescripţiei extinctive, Curtea apreciază că în condiţiile în care dreptul la acţiunea în restituirea despăgubirilor, s-a născut doar în data de 23.I 2006, când s-a pronunţat în recurs Decizia Curţii de Apel Cluj nr. 162, prin care sa anulat actul ce a stat la baza plăţii despăgubirilor, acţiunea promovată în data de 10.VII.2007 de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, în nume propriu, apare ca fiind formulată înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani.
Referitor la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în funcţie de distincţia invocată de recurentă, a accipiensului de bună credinţă, ori de rea credinţă, această chestiune a fost tranşată în mod irevocabil prin aceeaşi Decizie civilă nr. 162/23.I.2006 a curţii de Apel Cluj.
Prin această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, s-a statuat că fiii proprietarilor tabulari A.V.I.S. şi A.S.F., având cetăţenie străină, nu au depus cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 112/1995, de la beneficiul căreia au fost excluşi, prin dispoziţiile art. 4 din lege.
Pârâta C.E., contând pe această excludere instituită de legiuitor, şi invocând omisiunea acestora de a depune cerere pentru măsuri reparatorii, conchide că aceştia nu pot fi consideraţi acceptanţi în termen ai moştenirii părinţilor lor, însă argumentul este eronat.
Raţionamentul pârâtei nu poate funcţiona per a contrario, în raport de artificiul legal instituit prin art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112/1995, în legătură cu sfera imobilelor care se circumscrie obiectului legii speciale.
Or, faţă de aceste statuări irevocabile, reproduse mai sus, care relevă cât se poate de clar reaua credinţă a pârâtei, contestând în acel dosar însăşi calitatea de moştenitori acceptaţi ai fiilor proprietarilor tabulari, este evident că în prezenta cauză pârâta nu mai poate fi considerată de bună credinţă, sub pretextul că ar fi avut convingerea că aceştia sunt decedaţi.
Ca atare, în mod corect i s-a acordat reclamantului suma solicitată în cuantum de
22.903,32 lei, actualizată cu rata inflaţiei, în acest sens fiind şi dispoziţiile Legii nr. nr. 10/2001 art. 11 alin. 1, art. 12 şi art. 20 alin. 1, a căror incidenţă în mod corect a fost reţinută de Tribunalul.
De asemenea, nici criticile vizând raporturile contractuale existente între părţi, nu pot fi primite, de vreme ce plat sumei cuvenite pentru cele două imobile s-a făcut în baza unui act administrativ, respectiv Hotărârea nr. 223/1997 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, incidenţa dispoziţiilor art. 969, 1578 cod civil fiind exclusă.
Pe cale de consecinţă, Curtea faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.<
| ← Legea nr. 10/2001. Restituirea unui imobil afectat... | Plângere împotriva încheierii prin care s-a respins cererea... → |
|---|
