Repararea pagubei materiale şi morale în cazul privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal. Condiţii de admisibilitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 66 din data de 27.05.2014
Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului sau prin hotărâre judecătorească, reprezintă o condiție absolut necesară pentru nașterea dreptului la repararea pagubei în condițiile art. 504 Cod procedură penală, or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinței exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalitățile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală.
Decizia civilă nr. 66/A din 27.05.2014 a Curții de Apel Galați
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila la data de 07.06.2013 sub nr. 1905/113/2013, reclamantul C.R.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale si 100.000 Euro în echivalent lei la cursul din data executării hotărârii, reprezentând daune morale pentru reținerea nelegală în intervalul 12 martie 2011, orele 14.30 - 13 martie 2011, orele 14.30 și consecințele acestei măsuri.
Reclamantul a solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că, în luna martie 2011 era ajutor de șef de post în comuna U., județul B.; în seara zilei de 9.03.2011, in jurul orelor 23,15 într-un restaurant din F. s-a produs un scandal în care au fost implicate mai multe persoane, dintre care una gesticula amenințător cu un pistol; în cursul cercetărilor premergătoare, partea vătămată și doi martori au susținut că în local ar fi fost prezent și el, reclamantul, deși pe toată durata urmăririi penale a declarat că nu a participat la conflict. Reclamantul a mai arătat că, prin ordonanța de reținere nr. 13/12.03.2011 emisă în dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore, iar ulterior, prin rechizitoriul întocmit la data de 03.01.2012, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunurilor moravuri si tulburarea liniștii publice. Urmare a reținerii pe timp de 24 de ore, I.P.J. B a luat față de reclamant măsura punerii sale la dispoziția unității, cu începere din data de 12.03.2011, măsură care a încetat la 1.03.2012, adică după peste 11 luni.
Reclamantul a mai susținut că, în acest interval de timp, statutul său de polițist a fost acela de lucrător neoperativ, situație care l-a prejudiciat prin neacordarea de către unitatea la care este angajat a sporurilor și celorlalte drepturi acordate colegilor săi, cât și prin pierderea vechimii, întrucât, în această situație, vechimea se consideră câștigată 3 luni la 1 an față de 6 luni la 1 an pentru un lucrător operativ.
De asemenea, a fost nevoit să facă numeroase deplasări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru a-l contacta pe procurorul de caz în perioada în care nu avea angajat avocat, cu scopul de a-i prezenta probe în apărare și a suportat plata onorariului pentru avocat, toate aceste sume fiind componente ale prejudiciului material pe care l-a încercat.
Reclamantul consideră că cel mai mare impact, care nu poate fi corect cuantificat și cu atât mai puțin reparat, îl constituie prejudiciul moral suferit prin încarcerarea sa ca persoana nevinovată timp de 24 de ore. A susținut că până la acel moment se bucura de o reputație morală și profesională neștirbită, era apreciat și stimat de colegi si prieteni, era mândria si modelul familiei sale, întreaga sa activitate neoferind nici cel mai mic motiv pentru a face pe cineva să se gândească că poate săvârși o faptă antisocială. Șocul reținerii sale a fost resimțit de întreaga comunitate, familie si prieteni, și din modalitatea în care mass-media a prezentat participarea sa la acea faptă penală. Efectele nu vor dispărea niciodată in totalitate, măsura luată pe nedrept afectându-i pentru totdeauna, în reprezentarea colectivă, imaginea de cetățean corect și păzitor al legii, demnitatea de om supus celei mai dure măsuri penale - lipsirea de libertate - in condițiile in care prezumția de nevinovăție a fost total ignorată, astfel că reparația morală trebuie să fie de natură să constituie cel puțin un paleativ real pentru adevărata sa reabilitare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. 2, art. 505 și 506 alin. 2 Cod procedură penală.
Prin sentința civilă nr. 1330 din 23.12.2013 a Tribunalului Brăila acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că persoana privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei, în condițiile art. 504 Cod procedură civilă doar dacă nelegalitatea măsurii privind libertatea a fost stabilită printr-una din modalitățile prevăzute de art. 504 alin. 3 ori dacă aceasta rezultă din situațiile enumerate în art. 504 alin. 4.
În speță, Tribunalul a reținut că scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului nu a fost dispusă pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, care se referă la existența autorității de lucru judecat, ci pentru că fapta nu a fost săvârșită de reclamant.
A mai reținut că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit existența vreuneia din celelalte situații menționate în art. 504 alin. 3 și 4 Cod procedură penală.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste texte de lege, Tribunalul a reținut că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de repararea pagubei în temeiul art. 504 alin. 2 Cod procedură penală.
Împotriva sentinței civile nr. 1330 din 23.12.2013 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, apelantul a susținut că soluția de respingere a acțiunii adoptată de instanța de fond este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Astfel, în opinia reclamantului, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală prin raportare la datele litigiului este aceea că ele se referă la privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, iar în lipsa vreunei distincții făcute de legiuitor, textul trebuie interpretat că are în vedere restrângerea sau privarea oricăreia dintre libertățile cetățenești prevăzute în Constituție, inclusiv dreptul la liberă circulație și libertatea de exprimare.
Din dovezile administrate în cauză rezultă că prin procesul-verbal din 12.03.2011 întocmit în dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a procedat la ridicarea de la reclamant a telefonului mobil, că la data de 13.03.2011 a fost emisă ordonanța de obligare de a nu părăsi localitatea și țara fără încuviințarea procurorului pe o durată de 29 de zile, ordonanță care cuprinde și alte interdicții, reclamantului fiindu-i întocmit un grafic de prezentare la IPJ Brăila în lunile martie-aprilie 2011 în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni.
La data de 24.03.2011, procurorul a restituit reclamantului prin proces-verbal două telefoane mobile fără a proceda, la expirarea termenelor indicate, la revocarea prin ordonanță a celorlalte restricții impuse reclamantului, așa cum prevedeau normele de procedură penală, situație care nu îi poate fi imputată lui, reclamantului, fiind posibil să se procedeze în această modalitate tocmai pentru a evita, în mod formal, discuția despre angajarea răspunderii statului pentru luarea tuturor acestor măsuri nejustificate printr-o soluție de retrimitere în judecată sau condamnare a reclamantului.
Apelantul a mai arătat că art. 23 din Constituție care reglementează libertatea individuală a cetățenilor stabilește că sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, iar reținerea nu poate depăși 24 de ore. Rezultă, astfel, că reținerea unei persoane trebuie justificată pe temeiul unor indicii temeinice că aceasta este autorul unei fapte penale, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol public, spre această finalitate fiind administrate și celelalte dovezi în cursul procesului penal, netrimiterea persoanei reținute în judecată sau scoaterea sa din procesul penal ducând la concluzia certă că reținerea ei a fost manifestarea unei restrângeri de libertate în mod nelegal din partea organelor statului.
În opinia apelantului reclamant, această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât măsura reținerii unei persoane încetează de drept la expirarea a 24 de ore fiind imposibil de crezut și de realizat ca în acest interval orar organul de urmărire penală să administreze dovezile care l-ar putea conduce la concluzia revocării măsurii reținerii.
A accepta o altă interpretare legată de natura juridică și efectele restrictive de libertate a măsurii reținerii înseamnă a considera că această măsură nu ar avea caracter penal, că trebuie acceptată ca atare, ca un accident posibil în viața oricui, situație inacceptabilă într-un stat european democratic.
Această interpretare este, în opinia apelantului, cea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la redactarea prevederilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală care reglementează condițiile angajării răspunderii statului pentru privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal a unei persoane și care, contrar concluziilor instanței de fond, sunt îndeplinite în cauză.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 Cod procedură penală pentru antrenarea răspunderii sale.
Prin decizia civilă nr. 66 din 27.05.2014, Curtea de Apel Galați a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Art. 504 alin. 1 și 2 Cod procedură penală reglementează situațiile care dau dreptul la reparație, pe de o parte, persoanei care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar pe de altă parte, persoanei care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Cu privire la această din urmă situație, alineatul 3 al art. 504 Cod procedură penală prevede, în mod expres, ca o condiție a angajării răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat persoanei în cauză, că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j.
Rezultă din economia textului legal mai sus citat că, pentru a se putea dispune repararea pagubei suferite de persoana privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea, trebuie să existe o ordonanță a procurorului sau o hotărâre judecătorească care să stabilească caracterul nelegal al măsurii privative sau restrictive de libertate.
Art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.
Pe de altă parte însă, textul art. 5 alin. 1 lit. c din Convenție prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În sfârșit, alineatul 5 al art. 5 din Convenție reglementează dreptul la reparație al persoanei care este victima unei arestări sau al unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor mai sus citate.
Prin urmare, Curtea a reținut că însăși Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că dreptul la reparație al persoanei private de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea se naște doar în condițiile în care se stabilește că arestarea sau reținerea au fost dispuse în alte condiții decât cele legale.
În speță, din înscrisurile depuse la dosar, Curtea a reținut că reclamantul a fost reținut 24 de ore cu respectarea dispozițiilor art. 136 și 143 Cod procedură penală, fiind cercetat pentru o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
În privința acestuia nu există nicio ordonanță a procurorului sau o hotărâre judecătorească care să fi constatat caracterul nelegal al măsurii restrictive de libertate, în sensul art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, împrejurarea că la finalul cercetărilor, reclamantul a fost scos de sub urmărire penală neechivalând cu îndeplinirea condiției impuse de textul legal mai sus citat pentru a justifica atragerea răspunderii statului pentru prejudiciul suferit de reclamant întrucât prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu s-a statuat și asupra nelegalității măsurii reținerii pe timp de 24 de ore.
În consecință, cum prin măsura reținerii reclamantului pentru 24 de ore nu au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează măsurile privative de libertate, respectiv art.136 și art.143 cu raportare la art.148 Cod procedură penală, neexistând nicio violare a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 504 Cod procedură penală întrucât, măsura privativă de libertate dispusă față de o persoană este susceptibilă de a produce suferințe morale și de a justifica repararea prejudiciului moral astfel suferit, în condițiile art. 504 Cod procedură penală, numai dacă a fost luată abuziv, ceea ce în cauză nu s-a stabilit.
Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate prin ordonanță a procurorului sau prin hotărâre judecătorească reprezintă o condiție absolut necesară pentru nașterea dreptului la repararea pagubei în condițiile art. 504 Cod procedură penală or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinței exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalitățile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală.
Curtea nu a negat eventualele prejudicii, morale și materiale, suferite de reclamant pe parcursul cercetărilor penale finalizate cu scoaterea sa de sub urmărire penală, impactul pe care această perioadă a avut-o asupra vieții sale, dar a apreciat că, pentru a solicita și a obține repararea acestora, calea legală nu este cea prevăzută de art. 504 Cod procedură penală care impune condiții stricte de admisibilitate ale unei asemenea acțiuni, condiții neîndeplinite în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de reclamant, menținând sentința atacată ca temeinică și legală.
| ← Dreptul muncii; jurisdicţia muncii; drept procesual civil | Plângere carte funciară. Jurisprudență Carte Funciară → |
|---|
