Acţiune în revendicare. Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951 ca bun fără stăpân
| Comentarii |
|
Titlul de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu este o hotărâre judecătorească definitivă, ce are putere de lucru judecat în cauză, chiar şi în situaţia în care actul normativ în baza căruia a fost pronunţată - Decretul nr. 111/1951 privind trecerea în proprietatea statului a bunurilor rămase fără stăpân - este în prezent abrogat.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 15 R din 9 ianuarie 2001)
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti la 5.02.1998, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâta I. C. R. A. L. Bucureşti - sector 1, solicitând obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate şi folosinţă imobilul situat în str. A. I. nr. 34, sector 1.
Reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 7374/22.09.1992 a Judecătoriei sectorului 1, i-a fost admisă acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta I. C. R. A. L. Herăstră" şi s-a constatat că este proprietarul imobilului în litigiu trecut în proprietatea statului prin efectele Decretului 111 /1951, ca bun rămas fără stăpân.
La 4.06.1998 reclamantul şi-a precizat acţiunea solicitând citarea în cauză în calitate de pârât a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
La 10.09.1998 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către Şt. M., cumpărătoare a imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S. C. „H. N. “ S. A. cu nr. 4160/26721/
17.04.1997. Această cerere de intervenţie a fost admisă în principiu de prima instanţă.
La 20.10.1998 reclamantul a formulat cerere reconvenţională la cererea de intervenţie principală, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 1 din imobilul revendicat.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 18922/11.11.1999 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la cauza soluţionată definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 225/1994 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, apreciind că nu există identitate de părţi.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea reclamantului ca nefondată şi s-a admis cererea de intervenţie formulată de Şt. M. constatându-se că aceasta este proprietara apartamentului nr. 1 din imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare menţionat.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita apreciere a probelor administrate din care a rezultat că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1863 A din 25.05.2000, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că titlul
de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu este o hotărâre judecătorească definitivă ce are putere de lucru judecat în prezenta cauză, chiar şi în situaţia în care actul juridic în baza căruia a fost pronunţată a fost abrogat.
S-a reţinut totodată că apelantul-reclamant nu a opus statuiui un titlu de proprietate, ci numai un pretins drept ce ar rezulta dintr-o succesiune care nu a fost acceptată şi care nu a avut ca obiect bunul imobil în litigiu.
Cu privire la cererea de intervenţie, instanţa de apel a reţinut că intimata-intervenientă este dobânditoare de bună-credinţă, întrucât la data încheierii actului de vânzare-cumpărare imobilul se află în proprietatea statului, fiind dobândit prin hotărâre judecătorească în bazaD. 111/1951.
împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs reclamantul la 13.07.2000.
Prin motivele de recurs depuse la 18.10.2000 recurentul a criticat decizia ca nelegală şi netemeinică pentru interpretarea eronată a instanţei de apel, potrivit căreia succesiunea după S. M. nu ar fi fost acceptată de fiii acesteia care aveau vocaţie succesorală, M. A. M. şi T. M. M.
Recurentul a susţinut că şi-a dovedit calitatea procesuală activă ca unic moştenitor al lui M. A. M., fiind evident că acesta din urmă a acceptat succesiunea mamei sale, S. M.
S-a criticat decizia tribunalului şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de intervenţie, susţinându-se că Şt. M. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege, având în vedere că recurentul se adresase Comisiei de aplicare a Legii 112/1995 iar cererea acestuia, înregistrată la 24.07.1996, nu fusese soluţionată.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză raportat la motivele invocate, Curtea va aprecia că recursul reclamantului este nefondat pentru următoarele considerente:
în speţă titlul de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu îl reprezintă o hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 1131/ 22.12.1952 a fostului Tribunal Popular al Raionului IV „S.”, prin care s-a admis cererea formulată de Secţia a ll-a financiară, constatându-se, în baza Decretului nr. 111/1951, că imobilul în litigiu este rămas fără stăpân şi dispunându-se trecerea acestuia în proprietatea statului.
Curtea va reţine astfel că temeinicia şi legalitatea acestei sentinţe nu poate fi analizată pe cale incidenţă în prezenta cauză chiar dacă actul normativ în baza căruia a fost pronunţată a fost abrogat.
în consecinţă, critica formulată prin motivele de recurs vizând greşita apreciere a instanţei de apel cu privire la existenţa titlului statului asupra imobilului în litigiu, este nefondată.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizând greşita apreciere cu privire la lipsa dovezilor de acceptare a succesiunii autorilor săi de către reclamant este de asemenea nefondat.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 26.07.1951, ca urmare a decesului la 9.09.1950 a proprietarului imobilului situat în b-dul A. I. nr. 34, M.
S., aceasta a lăsat ca moştenitori pe M. M. şi M. P., prin actul menţionat stabilindu-se obligaţia moştenitorilor la plata impozitelor către stat.
Cu toate acestea, prin adresa nr. 363/1959 a notariatului de Stat al Raionului Tudor Vladimirescu, numitul M. M. a fost înştiinţat că, urmare a decesului la 21.02.1959 a M. P., M. M. a fost declarat unic moştenitor legal al defunctei, apreciindu-se că nu este unicul moştenitor testamentar al M. S., întrucât nu a acceptat în termen, în mod tacit sau expres succesiunea acesteia.
Taxa de succesiune a fost achitată de M. M. la 9.06.1956, situaţie ce nu poate conduce la concluzia că acesta ar fi dovedit că ar fi acceptat în termen succesiunea defunctei M. S., astfel încât instanţa de
apel a reţinut corect că reclamantul nu poate opune statului un titlu de proprietate, întrucât nu a făcut dovada acceptării succesiunii autoarei sale, în calitate de moştenitor al lui M. M.
Curtea va reţine totodată că nici criticile vizând modul de soluţionare a cererii de intervenţie nu sunt fondate, având în vedere că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin S. C. „H. N.“S. A., şi intervenienta Şt. M. la 17.04.1997 este ulterior pronunţării deciziei nr. 225/16.02.1994 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de P. I. împotriva deciziei civile nr. 2172/17.12.1992 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, reţinându-se că acesta nu a făcut dovada că autorul, succesor al proprietarei S. M., ar fi acceptat în termen moştenirea acesteia.
Ca atare, la data încheierii contractului menţionat imobilul se afla în patrimoniul statului întrucât acţiunea în revendicare a reclamantului P. I. fusese respinsă prin decizia civilă nr. 2172/17.12.1992 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a civilă şi nu se poate susţine că respectivul contract de vânzare-cumpărare ar fi lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. pr. civ. şi va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
| ← Contract de închiriere. Acţiune în evacuare. Obligare la... | Acţiune în revendicare. Imobil preluat abuziv de stat. Dovada... → |
|---|
