Acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C.proc.civ. Aplicabilitatea art. 2821 C.proc.civ.
| Comentarii |
|
Sintagma „litigii al căror obiect are o valoare...”, din art. 2821C.proc.civ., se referă la valoarea bunului ce formează obiectul dreptului subiectiv a cărui protecţie se cere prin acţiune şi care determină caracterul evaluabil al acţiunii. Distincţia făcută de lege priveşte valoarea bunului, astfel că, în cazul acţiunilor în constatare întemeiate pe dispoziţiile art. 111 C.proc.civ., competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte conform dispoziţiilor art. 18 C.proc.civ., după cum dreptul poartă sau nu asupra unui bun ce poate fi evaluat.
Secţia civilă, Decizia nr. 436 din 6 noiembrie 2007
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 13.11.2006, reclamantul Gh.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Gh.D., solicitând să se constate că el este unicul moștenitor al defunctei sale soții, Gh.L., decedată la data de 12.11.2004, că pârâtul - fiu adoptiv - este străin de succesiune prin neacceptare și că averea succesorală se compune din bunurile indicate în anexa la acțiune.
în motivarea cererii a arătat că are calitate de legatar universal, conform testamentului autentificat sub nr. 1071 din 12.04.2002, iar pârâtul nu și-a manifestat intenția de a accepta succesiunea în termenul legal de 6 luni, deși a avut cunoștință de decesul mamei adoptive.
Prin întâmpinare pârâtul s-a opus acțiunii, arătând că nu a cunoscut data decesului mamei sale, motiv pentru care nu a participat la funeralii. A confirmat componența masei succesorale indicată de reclamant și a arătat că a acceptat tacit succesiunea, atât prin cererea adresată autorităților locale de a fi inclus pe anexa I, de sesizare a deschiderii succesiunii, cât și prin preluarea unor bunuri mobile, acceptare recunoscută de reclamant, care a intenționat să încheie o tranzacție.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a testamentului indicat de reclamant pentru lipsa consimțământului testatoarei, contestând semnătura acesteia. în subsidiar, a solicitat reducțiunea liberalității la limita cotității disponibile și partajarea averii succesorale.
După administrarea probelor, judecătoria prin sentința civilă nr. 717 din 22.02.2007, a admis acțiunea principală, constatând că reclamantul este unic moștenitor al defunctei Gh.L., cu o cotă de 1/1 din averea succesorală, pârâtul fiind străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul legal. Totodată, a respins cererea reconvențională pentru lipsa calității procesuale a pârâtului-reclamant.
Sentința a fost criticată în apel de pârât pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat că instanța în mod greșit a înlăturat probele cu care a dovedit acceptarea tacită a succesiunii, că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, cu referire la calitatea reclamantului de moștenitor testamentar și că probatoriul administrat este incomplet.
Calificând calea de atac drept recurs, Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 1383 din 12.06.2007 l-a admis și a modificat sentința atacată, respingând atât acțiunea, cât și cererea reconvențională ca inadmisibile.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că dezbaterea procedurii succesorale este dată de lege exclusiv în competenta notarilor publici.
în mod excepțional, aceasta poate fi suspendată, iar succesibilii pot fi îndreptați la instanța de judecată, atunci când aceștia nu se înțeleg asupra compunerii masei succesorale, a calității sau a întinderii drepturilor.
Or, în cauză, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale s-a făcut în termenul de acceptare a moștenirii, în anexa I sunt înscrise ambele părți, însă dezbaterea succesiunii nu a mai avut loc, reclamantul adresându-se direct instanței pentru a se constata calitatea sa de unic moștenitor.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, învederând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.
în dezvoltarea motivelor a arătat că acțiunea sa este una în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ., cu obiect neevaluabil în bani. Prin urmare, tribunalul avea a judeca un apel, iar nu un recurs; că procedura succesorală notarială este facultativă, încât soluția dată de tribunal este nelegală; că excepția reținută nu a fost pusă în discuția părților, instanța încălcând atât dreptul lor la apărare, cât și principiul contradictorialității procesului civil.
Prin întâmpinare, pârâtul s-a opus recursului, arătând că acesta este inadmisibil în raport de dispozițiile art. 299 alin. (1) C.proc.civ. Prin acțiune, reclamantul a cerut să se constate că i s-a transmis valabil întreaga avere succesorală a defunctei sale soții, respectiv, că este proprietarul exclusiv al bunurilor indicate, evaluabile în bani, încât corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 2821alin. (1) C.proc.civ.
Recursul a fost respins ca inadmisibil.
S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 299 C.proc.civ., hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului, care se soluționează de instanța imediat superioară celei care le-a pronunțat.
în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată de tribunal ca instanță de recurs, fiind deci irevocabilă și nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Calificând calea de atac drept recurs, tribunalul a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 2821C.proc.civ., potrivit cărora „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei, inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială”.
Sintagma „litigiile al căror obiect are o valoare...” se referă la valoarea bunului mobil sau imobil ce formează obiectul dreptului subiectiv a cărui protecție se cere prin acțiune și care determină caracterul evaluabil al acțiunii. Așadar, în această categorie se înscriu toate acțiunile prin care se apără drepturile patrimoniale reale sau de creanță.
Distincția făcută de lege privește valoarea bunului, iar nu obiectul litigiului. Prin urmare, în cazul acțiunilor pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept subiectiv, întemeiate pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ., competența instanțelor judecătorești se stabilește, conform dispozițiilor art. 18 C.proc.civ., după cum dreptul poartă sau nu asupra unui bun ce poate fi evaluat.
| ← Acceptare succesiune. Termen. Repunere în termenul de acceptare... | Acţiune în rectificare de carte funciară formulată pe cale... → |
|---|
