Acţiunea în constatarea nulităţii certificatului de moştenitor. Nulitate relativă. Calitate procesuală activă numai a moştenitorului acceptant
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 133 din data de 24.01.2013
Acțiunea în constatarea nulității certificatului de moștenitor. Nulitate relativă. Calitate procesuală activă numai a moștenitorului acceptant
- art. 69, art 75 - 77 din Legea nr. 36/1995
Acțiunea reglementată de art. 88 din Legea nr. 36/1995 poate fi introdusă doar de către moștenitorii acceptanți ale căror drepturi au fost nesocotite la momentul emiterii certificatului de moștenitor.Eliberarea unui certificat de moștenitor cu nesocotirea drepturilor unora dintre persoanele care au acceptat moștenirea reprezintă o încălcare a legii care este sancționată întotdeauna cu nulitatea relativă și nu cu nulitatea absolută deoarece norma legală ocrotește interesul moștenitorilor și nu interesul public; Recurenta - reclamantă putea introduce acțiunea în anularea certificatului de moștenitor în cadrul unui termen de prescripție de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă), doar dacă ar fi dovedit că ar fi acceptat succesiunea în cadrul termenului de prescripție al dreptului de opțiune succesorală (6 luni).
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.133/24.01.2013, dosar nr.7058/94/2007)
Prin cererea din data de 1.11.2007, înregistrată la Judecătoria Buftea sub nr. 7058/94/2007, reclamanta M.V(fostă O.) a chemat în judecată pe pârâtul O.C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 1694/16.12.1992 și să oblige notarul public să emită un nou certificat în care reclamanta să figureze ca moștenitor acceptant.
Prin sentința civilă nr. 1238/2008 pronunțată de Judecătoria Buftea s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea ca prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 1262/A/2008 a fost admis apelul reclamantei Marin Valentina, s-a desființat sentința, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pe motiv că pentru a se vedea dacă a intervenit sau nu prescripția trebuia să se stabilească în prealabil natura juridică a nulității invocate sau mai exact caracterul relativ sau al absolut al acesteia.
În rejudecarea acțiunii, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Buftea, reclamanta precizându-și cererea în sensul că solicită constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 1694/1992, constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei G.M., constatarea componenței masei succesorale, constatarea calității de moștenitor a părților și sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 300 m.p. din masa succesorală.
Motivele de nulitate absolută au fost precizate de către reclamantă ca fiind cauza falsa și cauza ilicită.
Prin sentința civilă nr. 2214/2010 a fost admisă cererea formulată de reclamantă, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1694/1992 și s-au disjuns capetele din cererea precizatoare pentru judecarea cărora s-a format un nou dosar.
Motivul de nulitate al certificatului de moștenitor a fost dedus de prima instanță din faptul că pârâtul s-a prezentat singur la notariat în calitate de nepot de fiu.
Prima instanță nu a detaliat nici în fapt, nici în drept aspectele legate de cauza de nulitate.
Prin decizia civilă nr. 571/A/14.06.2011, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului O.C., reținându-se următoarele: intimata - reclamantă a demonstrat că este moștenitoarea defunctei G.M., prin acceptarea tacită a moștenirii în cadrul termenului legal (a muncit terenul rămas de pe urma defunctei); la emiterea certificatului de moștenitor au fost încălcate drepturile reclamantei deoarece s-a reținut în mod greșit calitatea acesteia de neacceptantă a moștenirii; în favoarea apelantului - pârât nu a existat un testament care să permită a se da eficiență discuțiilor cu privire la moștenire dintre părțile procesului.
Prin decizia civilă nr. 94/R/20.01.2012 a fost admis recursul pârâtului, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Ilfov.
În motivarea deciziei s-a arătat că pentru lămurirea aspectului legat de problema acceptării în termen a moștenirii, se impunea suplimentarea probatoriului și exercitarea rolului activ de către instanță.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov care a pronunțat decizia civilă nr. 63/A/18.06.2012 de admitere a apelului formulat de pârâtul O.C. și schimbare în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea deciziei s-a arătat că declarațiile martorilor S. M. și G. I. au demonstrat faptul că intimata - reclamantă nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii pentru a-i putea fi aplicabile prevederile art. 689 din vechiul Cod civil.
În privința declarației martorului G.T., care dovedea faptul că reclamanta a început să muncească terenul rămas de pe urma defunctei, tribunalul a observat cuprinsul acesteia în sensul că reclamanta "a venit înapoi acum 10 ani, după ce a murit G.M.";. Prin urmare, tribunalul a apreciat că adevărul respectivei declarații nu demonstrează acceptarea tacită a moștenirii în condițiile în care data decesului era situată în urmă cu 20 de ani.
Față de cele arătate, tribunalul a constatat că singurul acceptant al moștenirii defunctei G.M. era apelantul - pârât și că reclamanta, neacceptând moștenirea în termen, nu poate dovedi și invoca o cauză ilicită, imorală, falsă sau nereală.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului se susține că decizia din apel nu este suficient motivată, că hotărârea cuprinde considerații inexacte și nereale, respectiv că nu există argumente suficiente pentru susținerea soluției.
Recurenta mai susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, presupusa convingere a instanței raportându-se numai la cele două declarații de martor, fără a avea în vedere concluziile rezultate din celelalte probatorii administrate în cauză.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, după ce se face istoricul cauzei, se reiau pasaje din cuprinsul declarațiilor de martori și din cuprinsul hotărârii pronunțate în apel și se susține că probele administrate demonstrează contrariul celor reținute de către instanța de apel, respectiv că instanța de apel nu a verificat corect situația rezultată din probatoriu.
În opinia recurentei, toate probele administrate în cauză demonstrează că a acceptat tacit succesiunea în cadrul termenului legal.
În final, recurenta consideră că pârâtul O.C., în calitate de nepot de fiu, avea posibilitatea să anunțe notarul despre existența unui comoștenitor cu drepturi egale, dar a urmărit în mod intenționat să beneficieze singur de declarația soțului supraviețuitor Goagea Constantin, de renunțare la moștenirea soției Goagea Maria. Sub acest aspect recurenta supune atenției instanței răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat pârâtului O.C. la solicitarea reclamantei.
În consecință, recurenta apreciază că însăși conținutul certificatului de moștenitor demontează cauza falsă și ilicită și reafirmă faptul că nu a avut cunoștință de existența dosarului succesoral.
Recursul a fost legal timbrat.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.133/24.01.2013, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.63A/18.06.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât O.C.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
Deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 Cod procedură civilă, cea mai mare parte dintre criticile aduse deciziei din apel se referă la modul de interpretare și de coroborare a probelor și nu la lipsa motivării ori existența unor motive contradictorii, sau la lipsa temeiului legal, ori greșita aplicare a legii.
Întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11, care permiteau verificarea în recurs a modului în care au fost analizate, respectiv coroborate probele de către instanța de apel, au fost abrogate prin art. I pct. 111 și pct. 112 din OUG nr. 138/2000, Curtea nu va analiza declarațiile martorilor audiați în cauză și nici nu va face aprecieri cu privire la modul în care au fost coroborate aceste declarații.
Practic, recurenta susține prin motivele de recurs netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea acesteia.
Întrucât printre susținerile pârâtei există și o chestiune care ține de legalitate și care, deși este vădit nefondată, poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea nu a pus în discuție excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare și modificare strict și limitativ prevăzute în art. 304 Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea constată că recurenta susține că în virtutea dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 36/1995 și în virtutea dispozițiilor art. 75 - 77 din aceeași lege, notarul ar fi trebuit să citeze la dezbaterea succesiunii și ceilalți moștenitori prezumtivi.
Curtea constată că din punct de vedere formal textele de lege invocate de către recurentă stabilesc că la dezbaterea succesiunii trebuie citate toate persoanele care au vocație succesorală.
Cu toate acestea, justețea susținerii menționate anterior nu impune admiterea recursului pentru motivele următoare: (1) acțiunea reglementată de art. 88 din Legea nr. 36/1995 poate fi introdusă doar de către moștenitorii acceptanți ale căror drepturi au fost nesocotite la momentul emiterii certificatului de moștenitor; (2) eliberarea unui certificat de moștenitor cu nesocotirea drepturilor unora dintre persoanele care au acceptat moștenirea reprezintă o încălcare a legii care este sancționată întotdeauna cu nulitatea relativă și nu cu nulitatea absolută deoarece norma legală ocrotește interesul moștenitorilor și nu interesul public; (3) recurenta - reclamantă putea introduce acțiunea în anularea certificatului de moștenitor în cadrul unui termen de prescripție de 3 ani specific cererilor în anulare a actelor juridice (nulitatea relativă), doar dacă ar fi dovedit că ar fi acceptat succesiunea în cadrul termenului de prescripție al dreptului de opțiune succesorală (6 luni); (4) în speță, instanțele de fond au concluzionat, pe baza probelor administrate, că reclamanta nu a acceptat tacit sau expres succesiunea în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, iar instanța de recurs nu poate reanaliza probatoriul; (5) referirile recurentei - reclamante și ale instanțelor de fond la cauza ilicită, nereală sau falsă a emiterii certificatului de moștenitor, nu pot fi primite deoarece procedura succesorală notarială este o procedură necontencioasă pusă de lege la dispoziția moștenitorilor pentru a dezbate succesiunea fără a se adresa instanței, iar cauza, în astfel de situații, nu poate fi circumstanțiată decât la scopul pârâtului de a-și valorifica drepturile de moștenitor acceptant în condițiile în care alte persoane cu vocație succesorală nu au acceptat succesiunea în termen sau a renunțat expres la succesiune.
Prin urmare, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
| ← Despăgubiri . Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi | Calitatea de persoană îndreptăţită. Dovada proprietăţii... → |
|---|
