Admisibilitatea cererii de revizuire în condiţiile dovedirii de revizuentă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. În sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neîntemeiată şi nelegală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
Asupra cererii de revizuire de față:
Constată că la data de 4.10.2010 reclamanta M L M din F a chemat în judecată pe pârâta Primăria Mun. F prin Primar M C solicitând instanței să dispună anularea deciziei de concediere numită Dispoziția nr.1852/01.09.2010, obligarea la despăgubiri bănești, egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data dispoziției de concediere până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării pe postul deținut anterior datei la care dispoziția își produce efectele, obligarea la daune morale în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantei a fost formulată inițial la Tribunalul Brașov sub nr. de dosar 10.700/62/2010 care a fost transpusă la secția de contencios administrativ, făcând obiectul dosarului nr. 12088/62/2010 al Tribunalului Brașov.
În acest dosar, instanța de fond pe baza probelor de la dosar a pronunțat sentința civilă nr. 2446/CA/17.05.2011 a Tribunalului Brașov.
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, invocate de pârât.
S-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea M L M în contradictoriu cu intimații Primarul Mun. F și M C S -Primar al Mun. F și în consecință:
S-a anulat Dispoziția nr.1852/01.09.2010 emisă de pârâtul Primarul Mun. F.
S-a respins restul pretențiilor reclamantei.
Pârâtul Primarul Mun.F a fost obligat să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. F ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanta M L M criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pârâtul Primarul Mun. F.
În dosarul de recurs, instanța a pronunțat Decizia nr. 2173/R/27.04.2012.
Prin Decizia cu nr. de mai sus instanța de recurs a decis următoarele:
S-a admis recursul declarat de către recurentul pârât Primarul Municipiului F -M C S- împotriva aceleiași sentințe civile, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în totalitate contestația formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții.
S-a înlăturat din dispozitivul sentinței civile atacate mențiunea privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului F la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a menținut restul dispozițiilor hotărârii.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut în fapt și în drept următoarele:
Greșit prima instanță a anulat Dispoziția nr. 1852/01.09. 2010 emisă de pârâtul Primarul Municipiului F.
Prin Dispoziția susmenționată i s-a acordat recurentei reclamante M L M dreptul de preaviz de 30 de zile calendaristice, în perioada 01.09.2010-01.10.2010, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 1 lit.";a";,alin. 3,4,5 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Prima instanță, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, a apreciat în mod eronat că actul administrativ contestat de către reclamanta recurentă reprezintă "decizie de concediere";. În fapt, prin actul respectiv autoritatea emitentă nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile art. 99 alin.3 și 4 din Legea nr. 188/1999, care prevăd în mod clar că "în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
În perioada de preaviz, persoana care are competența legală de numire în funcția publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.";
Decizia de concediere a reclamantei recurente a fost emisă ulterior celei în discuție, la data de 01.10.2010, sub nr. 2247 (act fila 41 dosar Tribunal) și nu a fost contestată de reclamanta recurentă, astfel încât aceasta și-a produs efectele, recurenta fiind în prezent eliberată din funcția publică deținută în cadrul Direcției de administrație publică locală din Primăria Mun. F.
În cererea de chemare în judecată recurenta atacă actul administrativ (Dispoziția 1852/2010 ) pe considerente de nelegalitate, scopul urmărit fiind însă acela al reintegrării aceleiași reclamante pe postul deținut anterior încetării raporturilor sale de muncă.
Reintegrarea recurentei însă nu mai este posibilă, din moment ce actul administrativ de desfacere a contractului de muncă nu a fost contestat și a intrat în circuitul juridic civil, producându-și efectele urmărite la emiterea lui.
Greșit instanța de fond a reținut că Dispoziția susmenționată este nemotivată, constatând nulitatea acesteia, pentru acest motiv.
Dispoziția 1852/2010 a fost dată în aplicarea H.C.L. nr. 73/16.08.2010 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului Municipiului F și cuprinde temeiurile de drept avute în vedere de către autoritatea emitentă pentru acordarea dreptului de preaviz și reducerea corespunzătoare a timpului de lucru, fără afectarea salariului și a celorlalte drepturi ale recurentei reclamante. Oricum, în raport de dispozițiile art. 76 din Legea nr. 53/2003 republicată, obligația motivării există din partea angajatorului doar în cazul emiterii deciziei de concediere, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, atacarea de către recurentă a actului prin care s-a dispus acordarea preavizului de către reclamantul intimat nici nu poate face obiectul controlului judiciar al instanței de contencios administrativ în condițiile în care prin actul respectiv nu s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei, nu i-au fost afectate drepturile salariale și nu i-a fost produsă vreo vătămare în accepțiunea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu raportare la art. 8 alin. 1 din aceeași lege.
Față de cele expuse anterior, constatându-se că criticile recurentului pârât Primarul Municipiul F sunt fondate, Curtea a admis recursul declarat și a modificat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a art. 304 indice 1 și a art. 304 pct.9 din același Cod, sentința atacată, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru considerentele expuse anterior, față de recursul pârâtului, Curtea a respins recursul reclamantei recurente.
Așa cum s-a menționat anterior în considerentele deciziei, ceea ce reclamanta a înțeles să invoce în cadrul căii de atac, ca motive de nelegalitate a sentinței atacate, sunt în fapt și în drept critici legate de nelegalitate - în opinia recurentei - a deciziei de concediere cu nr. 2247/01.10.2010, decizie care însă nu a fost contestată pe calea contenciosului administrativ de către recurentă.
În calea de atac este formulată pentru prima dată un astfel de petit, cu încălcarea dispozițiilor art. 316 Cod procedură civilă, cu raportare la art. 294 din același Cod.
Împotriva Deciziei de recurs a formulat cerere de revizuire, recurenta reclamantă M L M criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată pentru următoarele motive invocate în cerere:
Punctul 2 al art.322 C.p.civ. deschide calea revizuirii pentru situația in care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut. Motivul vizează așadar situația în care instanța nu s-a pronunțat in limitele obiectului pricinii deduse judecații, așa cum cere art.129 al.6 C.p.civ.
Se mai arată că instanța de recurs s-a pronunțat extra petita, hotărârea dată fiind rezultatul unei soluții date cu depășirea limitelor investirii sale .
Prin cererea de recurs intimata-recurenta a solicitat instanței să rejudece cauza raportat la cele 2 excepții invocate: excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes. De altfel, temeiul de drept invocat este art.304 pct.9 C.p.civ., și nu 304 indice 1 C.p.civ., astfel încât rezultă indubitabil faptul că singurele critici aduse hotărârii instanței de fond sunt cele privitoare la modul in care au fost soluționate cele 2 excepții, reiterate ca și motive de recurs.
Chiar dacă art.304 indice 1 C.p.civ. da posibilitatea rejudecării sub toate aspectele a hotărârii nesusceptibile de a fi atacată cu apel, instanța nu se poate investi din oficiu cu privire la alte capete de cerere, judecarea recursului fiind strict limitată la motivele de casare invocate prin cererea de recurs. Argumentul logic potrivit căruia limitele legale ale investirii instanței de recurs sunt dictate de motivele invocate prin cererea de recurs îl reprezintă art.303 al. l și art.306 C.p.civ. potrivit cărora cererea de recurs este asimilată unei veritabile cereri de chemare in judecata , lipsa motivelor de recurs ( obiectul cererii ) sau nedepunerea acestora pe cale separată înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate este sancționată cu nulitatea absolută a recursului formulat . Consecința este aceea că, pe de o parte, recurentul nu poate invoca ulterior alte motive de casare decât cele ce fac obiectul cererii sale, iar, pe de alta parte, instanța este ținută să se pronunțe numai cu privire la motivele invocate prin cererea de recurs, doar în baza acestora putând pronunța o hotărâre care să ducă la modificarea/casarea sentinței atacate .
Astfel, hotărârea instanței de recurs este criticabilă, având în vedere faptul că motivele ce au dus la modificarea sentinței instanței de fond nu se întemeiază pe admiterea vreuneia din cele 2 excepții invocate, ci se întemeiază pe considerente ce pun în discuție fondul cauzei, fără însă ca instanța să fi fost investită în acest sens prin cererea formulată de către intimata-recurentă.
In concluzie, având în vedere argumentele de mai sus, cât și faptul dovedit al depășirii de către instanța de recurs a limitelor legale a investirii sale, revizuienta solicită admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării din dispozitivul hotărârii a considerentelor ce au dus la respingerea contestației revizuientei-intimate, și care constituie apărări de fond ce nu au făcut obiectul cererii de recurs formulate de intimata-recurentă .
Temeiul de drept al cererii: dispozițiile art.322 pct.2 C.p.civ..
Cererea de revizuire a fost legal timbrată (fila 9 dosar prezent).
În dosarul de revizuire, intimatul pârât nu a formulat Întâmpinare.
Reviuzienta M L M a formulat prin avocat Concluzii scrise (pentru termenul din 29.01.2013) solicitând admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulat, admiterea recursului, admiterea acțiunii sale.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, Decizia civilă nr. 2173/R/27.04.2012 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul de recurs nr. 12088/62/2010 prin prisma criticilor formulate de revizuienta M L M în cererea de revizuire raportat la temeiul de drept invocat de revizuientă art.322 pct.2 Cod procedură civilă, constată cererea de revizuire neîntemeiată și nelegală pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă se reține că:
"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1.dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2.dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.";
Prin urmare trebuie să fie vorba de o hotărâre definitivă dată de o instanță de recurs când evocă fondul.
Acest aspect este îndeplinit pentru a se formula o cerere de revizuire.
La pct. 2 din art. 322 Cod procedură civilă se prevede expres că se poate cere revizuirea unei decizii dată în recurs atunci când "instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.";
Prin urmare, sunt 3 aspecte în acest text de lege.
În speță, revizuienta a invocat faptul că instanța de recurs s-a pronunțat prin Decizia atacată "extra petita";, adică înafara a ceea ce s-a cerut, iar hotărârea atacată a fost dată, fiind rezultatul unei soluții date cu depășirea limitelor investirii sale.
Instanța, examinând actele dosarului, obiectul acțiunii reclamantei, hotărârea instanței de fond, criticile de recurs formulate de cei doi recurenți- reclamanta și pârâtul, constată că în drept și în fapt soluția instanței de recurs a fost în conformitate cu actele dosarului, cu prevederile legale aplicabile avându-se în vedere dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Ca atare, nu se poate reține susținerea și critica de nelegalitate a deciziei atacate, pe motivul că instanța s-a pronunțat prin Decizia în recurs "extra petita";.
Cu atât mai mult se reține că s-a analizat hotărârea Tribunalului Brașov, ținând cont de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă.
Faptul invocat de revizuientă că a solicitat analizarea - rejudecarea cauzei pe cele două excepții a inadmisibilității și a lipsei de interes nu poate fi un ar4gument de nelegalitate a deciziei atacate și nici nu conduce la ideea de "extra petita"; așa încât cerere de revizuire formulată în cauză nu poate fi considerată ca întemeiată și legală.
Pentru argumentele sus expuse, se reține că nu sunt incidente prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, motiv pentru care se va respinge cererea de revizuire formulată în cauză.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia nr. 436/R/31 ianuarie 2013, dosar nr. 384/64/2012 - redactat judecător I.M.
| ← Activitatea infracţională a inculpatului major care în baza... | Contestaţie formulată pe cale administrativă de contribuabil... → |
|---|
