Admisibilitatea cererii formulate în procedura ordonanței președințiale

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 172/A din data de 07.04.2017

Tribunalul apreciază, însă, că în contextul existenței contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamanta intimată, moștenitoare a defunctului H I, și pârâta apelantă cu privire la autoturismul marca DACIA tipul SD LSDAA LOGAN, cu nr. de identificare UU1LSDAAH35165572, an fabricație 2006, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE, nu poate fi vorba despre o aparență de drept în favoarea intimatei P I E care să justifice luarea măsurii provizorii solicitate prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Împrejurarea că în contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit menționat nu este consemnat prețul vânzării nu poate fi analizată în acest cadru procesual, căci instanța nu are dreptul, în procedura ordonanței președințiale, să examineze validitatea titlurilor invocate de părți, întrucât prin aceasta ar rezolva fondul, ci trebuie să se mărginească la stabilirea, în raport de probele administrate, a părții în favoarea căreia există aparența de drept

Constată că prin sentința civilă nr.1376 din data de 10.02.2017 pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta P I E, în contradictoriu cu pârâta V M, aceasta din urmă fiind obligată să-i predea reclamantei autoturismul marca DACIA tipul SD LSDAA LOGAN, cu nr. de identificare UU1LSDAAH35165572, an fabricație 2006, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE, cheile și actele acestuia (talon, carte de identitate, poliță RCA), urmând ca bunul de mai sus să rămână în posesia reclamantei până la rămânerea definitivă a hotărârii privind acțiunea în revendicare mobiliară, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub dosar nr. 833/182/2017.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 100 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta P I E a chemat-o în judecată pe pârâta V M solicitând instanței să pronunțe, de urgență, în cameră de consiliu și fără citarea părților, o hotărâre vremelnică, executorie, fără somație sau trecerea vreunui termen, prin care să oblige pârâta la predarea autoturismului marca DACIA tipul SD LSDAA LOGAN, cu nr. de identificare UU1LSDAAH35165572, an fabricație 2006, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE, cheile și actele acestuia (talon, carte de identitate, poliță RCA), fiind proprietara acestui autoturism, potrivit certificatului de moștenitor nr. 114/14.06.2016 și care face obiectul unei acțiuni în revendicare mobiliară înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, până la soluționarea definitivă a acestei cauze, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a învederat faptul că este moștenitoarea legală, în calitate de soră, a defunctului H I, decedat la 20.05.2016, iar din masa succesorală rămasă după acesta face parte autoturismul Dacia Logan, cu nr. de identificare arătat în petit. S-a precizat faptul că fratele reclamantei a beneficiat de ajutor în gospodărie din partea pârâtei, drept urmare i-a lăsat acesteia bunurile pe care le-a deținut. Astfel, la data de 14.06.2016 s-a dezbătut succesiunea și s-a constatat prin Certificatul de moștenitor nr. 114/2016, de către notarul public competent, că după defunct singura moștenitoare este reclamanta, iar autoturismul marca Dacia Logan este singurul bun mobil pe care îl moștenește.

La acea dată, atât autoturismul, cât și actele și cheile acestuia se aflau în posesia pârâtei și reclamanta a fost de acord să rămână în continuare în folosința pârâtei, necunoscând faptul că defunctul avea contractat un împrumut Cetelem, ori potrivit dispozițiilor art. 1114 alin.2 Cod civil, reclamanta răspunde pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, iar pârâta cu bună știință a ascuns existența acestui pasiv în scopul de a-și însuși autoturismul.

A învederat faptul că a solicitat pârâtei restituirea autoturismului, însă aceasta a refuzat acest lucru. Mai mult, a precizat faptul că pârâta încearcă să înstrăineze acest autoturism, făcând publicații de vânzare pe internet.

Consideră că cererea formulată este admisibilă sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de legiuitor în situația ordonanței președințiale, respectiv se justifică luarea unei măsuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere și pentru prevenirea unei pagube iminente, respectiv pentru a stopa înstrăinarea bunului.

Trecând la soluționarea cererii, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că ordonanța președințială este admisibilă în condițiile dovedirii urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului.

În speță, reclamanta este moștenitoarea fratelui său, H I, decedat în 20.05.2016, dobândind astfel, prin moștenire, în proprietate autoturismul Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE.

Masa succesorală rămasă în urma defunctului H I și calitatea de moștenitor a reclamantei au fost constatate în Certificatul de moștenitor nr. 114/14.06.2016, eliberat de Societatea Profesională Notarială "D"; Baia Mare. Cu toate acestea, pârâta a postat pe internet anunțuri prin care oferea spre vânzare autoturismul Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE.

Pentru a preîntâmpina un posibil prejudiciu ce s-ar cauza în patrimoniul reclamantei, prin vânzarea bunului moștenit, reținând urgența prin prisma anunțurilor de vânzare postate de pârâtă cu privire la autoturismul MM 05 VKE, vremelnicia și neprejudecarea fondului, prezenta ordonanță producând efecte până la soluționarea definitivă a litigiului înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub dosar nr. 833/182/2017, având ca obiect revendicarea autoturismului menționat, prima instanță a admis cererea reclamantei, reținând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta V M solicitând admiterea apelului și respingerea ca neîntemeiată a ordonanței președințiale, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile acesteia, așa cum sunt ele prevăzute de legislația în vigoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel, apelanta a învederat că prin sentința atacată a fost obligată la predarea autoturismului marca DACIA LOGAN din 2006, cu numărul de înmatriculare MM 05 VKE, cheile acestuia și actele aferente (talon, carte de identitate, poliță RCAJ.

Având în vedere că judecarea și soluționarea cauzei a avut loc de urgență, în camera de consiliu și fără citarea părților, nu a beneficiat de posibilitatea de a formula minime apărări raportat la această procedură. În aceste condiții, arată că starea de fapt reclamată ca fiind urgentă de către intimată, nu îndeplinește această condiție cerută în mod expres de textul de lege.

Apelanta a arătat că reclamanta intimată, ulterior decesului lui H I, a fost de acord ca autoturismul să rămână în continuare în folosința apelantei însă, de fapt, reclamanta a fost de acord să transmită proprietatea acestui autoturism. În acest sens a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, contract care poartă semnătura ambelor părți. Această vânzare-cumpărare a fost, în definitiv, materializarea voinței defunctului, care a dispus prin testament, un testament apreciat de către un notar public ca fiind nul deoarece nu a fost întocmit în formă olografă.

Apelanta a recunoscut că, bazându-se pe legalitatea contractului de vânzare cumpărare a încercat să vândă acest autoturism, dar nu cu rea-credință, ci tocmai în virtutea calității sale de proprietar. Publicarea anunțului pe site-uri de specialitate a avut loc înainte ca reclamanta să pretindă orice fel de pretenție împotriva sa. Deși până la finalul anului trecut a promovat acest anunț, având în vedere situația actuală a bunului, devenit litigios, înțelege să retrag anunțurile publicitare.

Conform art. 997 din codul de procedură civilă , admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială este condiționată de îndeplinirea mai multor condiții: aparența de drept în favoarea reclamantului, caracterul urgent, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonanțe.

Apelanta a învederat că s-a apreciat de prima instanță că există aparență de drept în favoarea reclamantei, aceasta fiind moștenitoarea defunctului H I, conform certificatului de moștenitor nr. 114/14.06.2016. Aceeași aparență de drept există și în favoarea sa, în condițiile în care reclamanta i-a transferat proprietatea bunului mobil. Pe fondul încrederii pe care a avut-o în validitatea acestor acte subsecvente decesului, a încercat să vândă autoturismul. În cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare de către reclamantă se arată că a ascuns cu bună știință existența unui pasiv succesoral, în scopul de a-și însuși autoturismul, ori apelanta știa despre existența unui credit și parte din cheltuielile care s-au acoperit cu el și bunuri care s-au cumpărat, dar nu despre întinderea lui sau dacă soldul este înregistrat cu activ sau pasiv. Pe de altă parte, nu a solicitat mașina, ci i-a fost transmisă benevol de reclamantă, motiv pentru care nu avea de ce să ascundă aspectele pe care le cunoștea.

Apelanta a arătat că reclamanta, cu scopul de a crea o fațadă a îndeplinirii condiției urgenței, a omis să menționeze aceste elemente, care nu ar mai fi îndreptățit-o să promoveze o acțiune în temeiul dispozițiilor art. 997 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.

În concluzie, apelanta a precizat că urgența necesară pentru admisibilitatea procedurii speciale a ordonanței președințiale implică o analiză în concret a circumstanțelor obiective ale cauzei. Aceste circumstanțe obiective stabilesc următoarea stare de fapt cu raportare și la necesitatea de a nu se judeca fondul cauzei: ambele părți implicate au, în favoarea lor, o aparență a dreptului reclamat; caracterul urgent nu se mai justifică în măsura în care apelanta înțelege să își retragă anunțurile publicitare, anunțuri care au fost făcute cu bună credință, în considerarea calității sale de proprietar.

A menționat apelanta că printre înscrisurile care urmăresc să dovedească că încearcă să vândă mașina există un înscris care se referă la un alt autoturism, care nu îi aparține și care nu face obiectul prezentei proceduri (autoturismul are numere de Constanța). De asemenea, unul dintre anunțuri este înregistrat cu un număr de telefon pe care nu îl deține, motiv pentru care nu poate să își retragă anunțul, dar nici să fiu sunată de potențiali cumpărători. A încercat să identific anunțurile menționate de reclamantă, dar nu a reușit să le găsesc pe site-urile indicate.

Același caracter urgent implică și necesita ca urgența să persiste pe tot parcursul judecății, inclusiv în căile de atac, nefiind suficient ca ea să existe la data introducerii cererii, dar să dispară anterior acestui moment.

Astfel, instanța de fond a reținut că"pentru preîntâmpinarea unui prejudiciu reclamantei prin vânzarea bunului moștenit, reținând urgența din prisma anunțurilor de vânzare (...) instanța urmează a admite cererea reclamantei"".

Or, așa cum a arătat și mai sus, din prisma dobândirii caracterului de drept litigios, înțelege să își retragă anunțurile publicitare și să nu vândă autoturismul care face obiectul acestei proceduri. În aceste condiții, caracterul urgent este cu atât mai nejustificat, motiv pentru care apreciază că cererea intimatei trebuie respinsă ca neîntemeiată.

În probațiune apelanta a anexat contractul de vânzare cumpărare menționat, în copie conformă cu originalul; somația primită din partea intimatei, anterioară anunțurilor publicitare, dovada achitării taxei de timbru.

Intimata P I E nu a depus întâmpinare, dar prin concluzii scrise a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelanta V M împotriva sentinței civile nr. 1376 pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de 10. 02. 2017 învederând că actul depus de apelanta-pârâtă în probațiune nu influențează cu nimic starea de fapt și nici starea de drept.

A arătat intimata că a fost de acord ca toate bunurile mobile ce au aparținut defunctului ei frate să rămână apelantei-pârâte, însă nu a avut cunoștință despre acea datorie a moștenirii despre care a aflat doar cu câteva zile înainte de declanșarea litigiului.

Intimata a recunoscut semnarea actului de vânzare-cumpărare, acesta fiind necesar în vederea întocmirii formalităților de transcriere pe numele apelantei-pârâte, însă în opinia sa, acesta nu este valabilă ca un act de vânzare-cumpărare, pentru că îi lipsește un element esențial: prețul.

Judecătoria Baia Mare, învestită cu soluționarea fondului cauzei în dosar 833/182/2017, va soluționa aspectele legate de dreptul de proprietate al intimatei sau al apelantei-pârâte, va analiza contractul intervenit între părți, va verifica existența pasivului și viciul de consimțământ invocat de intimată.

Apelanta-pârâtă era singura persoană care avea cunoștința despre existența pasivului, ea a utilizat cardul de credit aferent creditului contractat. Intimata a arătat că recent a intrat în posesia unor înscrisuri care atestă faptul că pe contul defunctului au avut loc mișcări (depuneri de sume) chiar și după decesul acestuia. Doar apelanta-pârâtă era cea care putea să efectueze aceste plăți, astfel că susținerile ei că nu a avut cunoștință despre situația acestei datorii sunt nefondate.

Intimata a învederat că se poate observa că anunțurile de vânzare au fost publicate pe internet în a doua jumătate a lunii decembrie. După trecerea unei perioade de timp a observat existența acestor anunțuri, a purtat discuții cu apelanta-pârâtă, solicitându-i să lămurească situația însă, lovindu-se de refuzul acesteia, a fost nevoită ca în 20.01.2017 să promoveze cererea de ordonanță președințială.

Consider că cerința urgenței a cererii de ordonanță președințială era și este și în prezent pe deplin justificată, fiind iminentă vânzarea autovehiculului, iar în condițiile în care în data de 1.02.2017 a intrat în vigoare Legea 1/2017 prin care s-au abrogat normele privind instituirea timbrului de mediu, în eventualitatea unei vânzări transcrierea vehiculului devine posibilă fără nici un impediment.

Intimata a solicitat a se observa că apelanta-pârâtă susține că și-a retras anunțurile de vânzare, însă pe de o parte, în această situație depinde doar de voința ei dacă și când va continua procedura de vânzare, iar pe de altă parte, a încercat să ajungă la o înțelegere cu aceasta în prealabil inițierii proceselor, însă apelanta a refuzat orice colaborare, afirmând să procedeze cum dorește, căci nu este de acord cu restituirea autoturismului.

În atare ipoteză, a fost nevoită a promova cererea de ordonanță președințială, pentru a preveni vânzarea autoturismului.

Apelul este întemeiat.

Potrivit art. 997 al. (1) Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Prima instanță a reținut, raportându-se la certificatul de moștenitor nr. 114/14.06.2016, că aparența dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca DACIA tipul SD LSDAA LOGAN, nr. de identificare UU1LSDAAH35165572, an fabricație 2006, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE, este în favoarea reclamantei intimate P I E, în calitate de moștenitoare a fostului proprietar, H I.

Însă, în apel, pârâta apelantă V M a depus la dosar (f.6) un contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit potrivit căruia reclamanta intimată P I E i-a transmis proprietatea asupra autovehiculului în litigiu cu nr. de înmatriculare-MM 05 VKE.

Intimata P I E a recunoscut prin concluziile formulate că a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit menționat, dar a sugerat nevalabilitatea acestuia pentru lipsa mențiunii privind prețul achitat.

Tribunalul apreciază, însă, că în contextul existenței contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamanta intimată, moștenitoare a defunctului H I, și pârâta apelantă cu privire la autoturismul marca DACIA tipul SD LSDAA LOGAN, cu nr. de identificare UU1LSDAAH35165572, an fabricație 2006, cu nr. de înmatriculare MM 05 VKE, nu poate fi vorba despre o aparență de drept în favoarea intimatei P I E care să justifice luarea măsurii provizorii solicitate prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Împrejurarea că în contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit menționat nu este consemnat prețul vânzării nu poate fi analizată în acest cadru procesual, căci instanța nu are dreptul, în procedura ordonanței președințiale, să examineze validitatea titlurilor invocate de părți, întrucât prin aceasta ar rezolva fondul, ci trebuie să se mărginească la stabilirea, în raport de probele administrate, a părții în favoarea căreia există aparența de drept.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Admisibilitatea cererii formulate în procedura ordonanței președințiale