Prescripție extinctivă. Termen. Data la care începe să curgă termenul.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 47/R din data de 26.04.2017

Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului nu este fondată, fiind incidente în cauză dispozițiilor art. 7 din Decretul 167/1958.

Potrivit art. 1 din decretul privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție stabilit de art. 3 fiind de trei ani. Art. 7 din Decretul 167/1958 stabilește că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

În speță, dreptul la acțiune al reclamantei nu s-a născut la data când a rămas definitivă și irevocabilă sentința de divorț, momentul la care dreptul de la solicita partajarea bunurilor comune devine actual, ci la data când a avut interesul să solicite recunoașterea dreptului său, respectiv atunci când dreptul său a fost negat de pârâți, respectiv de la data la care reclamanta a părăsit imobilul din localitatea Văleni și nu s-a mai aflat în posesia bunul în privința căruia afirmative a efectuat îmbunătățiri și deține un drept de creanță. Astfel, raportând acest moment la data la care a fost promovată acțiunea de partaj, instanța constată că termenul de 3 ani nu s-a împlinit iar excepția a fost nelegal admisă.";

.Prin sentința civilă, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar aflat în rejudecare, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii reclamantei de constatare drept de creanță și a cererii de intervenție, respectiv a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta P A în contradictoriu cu pârâții N I, N P, A I și N P Jr. ca nefondată. A fost de asemenea respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P G.

Judecătoria a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 2089/307/2007 reclamanta P A a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții N I, N P, A I și N G jr. : - să se constate masa succesorală după defuncta N D decedată al data de 23 aprilie 2006; - să se constate că pârâții din rândul 1-3 sunt moștenitori legali ai defunctei , iar pârâtul de rândul 4, moștenitor testamentar;- să se constate că reclamanta și pârâtul de rândul 1 au un drept de creanță asupra casei și grajdului situate în Văleni nr. 206/A, incota de câte 1/3parte , rezultat din contribuția la ridicarea acestor construcții;- să se dispună partajarea bunurilor dobândite de către reclamantă și pârâtul N I în timpul căsătoriei.

În cauză, intervenientul P G (tatăl reclamantei) a formulat o cerere de intervenție prin care a solicitat să se constate în favoarea sa un drept de creanță, reprezentând contravaloarea a 4 grinzi folosite la construcția casei, în sumă de 528 lei .

În cauză s-a dispus disjungerea capetelor de cerere ce vizează stabilirea masei succesorale, de cererea de partaj a bunurilor comune, precum și disjungerea cererii de intervenție.

Prin sentința civilă, instanța a admis în parte cererea formulată de către reclamantă privind partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul N I.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de pârâtul N I, prin decizia civilă nr. 455/15.04.2009 a Tribunalului Maramureș. Cererile ce vizează succesiunea după defuncta N D au fost soluționate inițial în dosarul nr. 22/307/2008 (după disjungerea acestora) , prin sentința civilă nr. 2560/21.10.2008, care a fost casată prin decizia civilă nr. 292/R/11.03.2009 a Tribunalului Maramureș , cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 2508/307/2009/R, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 632/9 martie 2011. Prin această sentință, s-a constatat componența masei succesorale, calitatea de moștenitori a pârâților, s-a constatat în favoarea reclamantei un drept de creanță, s-a admis cererea de intervenție a intervenientului P G, fiind partajate bunurile.

Prin decizia civilă nr. 67/R/25.01.2012 a fost admis recursul declarat de pârâții N I și N P junior, sentința fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare. În considerentele deciziei se rețin următoarele:

Instanța nu a elucidat obiectul cererii de chemare în judecată, nepunând în discuție ce reprezintă dreptul de creanță pretins, raportat la precizările succesive și contradictorii depuse la dosar.

De asemenea, instanța a reținut în favoarea reclamantei un drept de creanță în cuantum de 22.500 lei, fără a motiva această dispoziție. Instanța nu s-a conformat îndrumarului deciziei de casare , prin care s-a statuat în sensul necesității efectuării unei noi expertize tehnice judiciare. Instanța, fără să existe o cerere în acest sens, dispune ieșirea din indiviziune și atribuire de loturi fără a fi investită cu asemenea petite și fără a fi puse în discuție

Prin notele depuse la dosar la data de 12.11.2011 , reclamanta arată că solicită a se constata în favoarea sa un drept de creanță în cotă de 1/3 din imobil situat în sat Văleni, nr. 206/A compus din casă , grajd și bucătărie, precizând că , în perioada în care a fost căsătorită cu pârâtul N I (tatăl defunctei N D) a contribuit alături de cei doi la edificarea acestor construcții, astfel că dorește valorificarea acestui drept

De asemenea, reclamanta precizează că dorește valorificarea acestui drept în contradictoriu cu moștenitorii defunctei și solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți.

Analizând obiectul cererii de chemare în judecată din prezenta cauză, instanța constată că , reclamanta a formulat următoarele cereri:

- constatarea că din masa succesorală rămasă după defuncta N D face parte imobilul în natură casă, grajd și teren în suprafață de 2661 mp înscris în CF nr. 2298, nr. top.3473;

- constatarea calității de moștenitor a pârâților;

- constatare în favoarea reclamantei a unui drept de creanță în cotă d e1/3 parte din valoarea construcțiilor ca urmare a contribuției acesteia la ridicarea lor.

De asemenea constituie obiect al cauzei și cererea de intervenție formulată de intervenientul P G.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță reține următoarele:

Reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul N I , însă căsătoria acestora a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 986/5 martie 2003.

Defuncta N D a decedat la data de 23 aprilie 2006.

Pârâții N I, N P și A I sunt moștenitorii acesteia în calitate de fii, iar pârâtul N P jr. este moștenitor este moștenitor testamentar în baza testamentului autentic nr. 91/08.01.2004(fila 201 dosar nr. 71/307/2005.

Nu s-a contestat de către pârâți faptul că din masa succesorală a defunctei face parte imobilul în natură construcții și teren în suprafață de 2661 mp, situat în sat Văleni nr. 206/A.

Imobilul a constituit proprietatea tabulară a defunctei N D , fiind înscris în CF 2298 Văleni, nr. top. 3473.

Reclamanta a formulat doar cererea de constatare a masei succesorale pentru valorificarea dreptului de creanță afirmat , neavând interes în a solicita partajarea masei succesorale.

Cu privire la dreptul său de creanță afirmat , reclamanta prin notele depuse la data de 12.11.2013, a arătat că , construcțiile în litigiu au fost edificate de reclamantă și fostul său soț, împreună cu soacra sa, cu care cei doi au locuit după încheierea căsătoriei.

În privința acestei cereri de constatare a unui drept de creanță pârâtul N I a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, invocând aceeași excepție și cu privire la cererea de intervenție formulată de către intervenientul P G .

Analizând această excepție, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Legea nr. 167/19588 (în vigoare la momentul formulării cererii), dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

Conform art. 7 din DL 167/1958 , prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune.

În speță, instanța apreciază că dreptul al acțiune al reclamantei s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț.

Această sentință a fost pronunțată la data de 5 martie 2003, fiind redactată la data de 8.04.2003 și a rămas definitivă la 30 zile de la comunicare , respectiv în luna mai 2003.

Reclamanta a formulat cererea privind constatarea dreptului de creanță la data de 27.09.2007, respectiv la peste trei ani de la data rămânerii definitive a sentinței de divorț.

În consecință, instanța apreciază că operează prescripția dreptului material la acțiune în privința acestei cereri ,iar ca urmare a admiterii excepției,cererea urmează a fi respinsă.

Aceeași este situația și în privința cererii de intervenție formulată de intervenientul P G, care la data de 27.09.2007 depune această cerere. Intervenientul fiind tatăl reclamantei și în privința sa termenul de prescripție a dreptului la acțiune curge de la aceeași dată.

În consecință, instanța a respins cererea de intervenție a intervenientului ca prescrisă.

Va fi înlăturată excepția de autorității de lucru judecat invocată din oficiu de instanță în privința acestei cereri de intervenție la termenul de judecată din data de 9 mai 2016, constatându-se că această cerere nu a fost soluționată definitiv până în prezent (instanța fiind în eroare cu privire la acest aspect).

Chiar dacă cererile reclamantei și intervenientului au fost respinse ca prescrise, instanța reține că acestea sunt și inadmisibile în raport de dispozițiile art. 111, teza finală cod procedură civilă , deoarece cei doi nu au formulat o cerere în realizarea dreptului, respectiv suportarea (plata) dreptului de creanță de către pârâții moștenitori.

Având în vedere că cererea privind constatarea unui drept de creanță formulată de reclamantă a fost respinsă, reclamanta nu poate justifica un interes legitim în formularea cererilor de constatare a masei succesorale după defuncta N D și a constatării calității de moștenitor a pârâților.

Instanța, nu a avut posibilitatea de a pune în discuția părților această excepție fără riscul de a se antepronunța, însă constatând că reclamanta nu justifică un interes legitim, instanța a respins celelalte cereri formulate de aceasta.

Față de cele de mai sus, instanța a respins acțiunea reclamantei și cererea de intervenție formulată de intervenientul P G.

2.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P A, solicitând casarea în totalitate a sentinței, menținerea cauzei spre rejudecare, în subsidiar trimiterea ei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost în mod nelegal admisă întrucât s-a ignorat împrejurarea că acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.12.2004, că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, nu a avut rol activ și nu s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor și probelor administrate.

Recurenta a mai precizat că a efectuat lucrări de îmbunătățire la casa din Văleni în timpul căsătoriei ce o îndreptățesc să solicite a se constata un drept de creanță, a făcut istoricul cauzei și a arătat că ulterior decesului pârâtei N D au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, iar instanța a rămas învestită cu cererea sa de constatare a faptului că aceasta și pârâtul N I au contribuit în cotă de câte 1/3 parte împreună cu proprietara tabulară la edificarea casei, a anexelor, impunându-se constatarea existenței unui drept de creanță în favoarea reclamantei.

Recurenta a enumerat lucrările pe care le-a efectuat la imobilul defunctei și a apreciat că a lămurit obiectul acțiunii conform îndrumarului de casare, acesta fiind constituit de cererea de constatare că din masa succesorală a defunctei face parte casa și anexele din Văleni nr. 206A, să se constate că pârâții sunt moștenitorii legali ai defunctei, iar pârâtul N P Jr. este moștenitorul testamentar al acesteia, să se constate că reclamanta și pârâtul N I au efectuat lucrări de construire și sunt titularii unui drept de creanță în cotă de 1/3 din valoarea casei și a anexelor, suma urmând a fi achitată de către pârâți.

În probațiune, recurenta s-a prevalat de probațiunea administrată anterior și a solicitat administrarea probei cui înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul N I a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost soluționată în mod corect, că recurenta nu a stabilit corect cadrul procesual și obiectul cauzei nici după ce Tribunalul Maramureș a apreciat că aceasta se impune, că martorii audiați nu au relevat că la edificarea construcțiilor ar fi contribuit și alte persoane, că imobilele au fost edificate de către socrii recurentei și că în esență cererea reclamantei-recurente este nefondată, aceasta nedovedindu-și pretențiile.

3.Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a probațiunii administrate în cauză, Tribunalul a reținut:

Prin cererea înregistrată inițial la data de 14.12.2004 pe rolul Judecătoria Sighetu Marmației sub nr. 86/2005, reclamanta P A, beneficiară de asistență juridică de specialitate, a solicitat în contradictoriu cu pârâții N I și N D să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate în timpul căsătoriei cu pârâtul N I asupra imobilului casă de locuit situată în loc. Văleni nr. 206A, anexe, apartament în Sighetu Marmației, bunuri mobile și să se dispună partajarea bunurilor în cote de câte ½ parte.

Probațiunea administrată a relevat că cei doi soți au fost căsătoriți în intervalul 12.11.1978-2003, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 986/5.03.2003, definitivă și irevocabilă prin neapelare, respectiv că imobilul casă, grajd din Văleni nr. 206/A a fost dobândit și figurează în cartea funciară în favoarea pârâtei N D, mama pârâtului N I, respectiv fosta soacră a reclamantei, cu titlu de uzucapiune, înscrierea dreptului de proprietate fiind efectuată în cartea funciară în anul 2004.

Reclamanta și-a completat acțiunea inițială la data de 9.03.2005 cu cererea de includere în masa bunurilor comune a grajdului de lângă casă și a altor bunuri mobile, solicitând atribuirea imobilului apartament și înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Pârâta N D, prezentă în ședința publică din data de 14.03.2005 s-a opus admiterii acțiunii vizând imobilul casă învederând faptul că reclamanta a locuit în casă împreună cu fiicele sale rezultate din căsătoria cu N I și că reclamanta a părăsit imobilul în urmă cu o lună și jumătate, plecând la muncă în Italia, respectiv a arătat că imobilul a fost construit de N G și N D.

Martorii N M, P A, M P, N Ș, A E, P I, au relatat faptul că P A și N I, după încheierea căsătoriei au locuit cu părinții lui N I, numiții N D și N G, că aceștia din urmă au deținut anterior o altă casă pe care au înstrăinat-o și au edificat-o pe cea în litigiu având drept anexe grajdul, garajul, bucătăria de vară, că la edificarea casei au ajutat din părinții reclamantei, că după divorțul intervenit între reclamantă și pârâtul N I, aceasta a rămas să locuiască în imobil aprox. 1 an, că rudeniile reclamantei au participat la edificarea casei în clacă, conform obiceiului local, părinții său aducând câteva grinzi pe care ulterior le-au solicitat a le fi restituite întrucât tinerii căsătoriți se certaseră.

Prin cererea completatoare din data de 30.05.2005, reclamanta a arătat că solicită să se constate că are o contribuție de ¼ parte din imobilele aflate în localitatea Văleni ridicate pe terenul numitei N D.

Conform autorizației de construire nr. 18/10.05.1984, N G, tatăl pârâtului a solicitat și obținut autorizarea edificării casei de locuit ce face obiectul litigiului de față.

Prin concluziile scrise înregistrate la data de 4.07.2005, reclamanta a solicitat a se constata că are un drept de creanță în cotă de ¼ parte din imobilul în litigiu.

N D a decedat la data de 23.04.2006, conform certificatului seria DP nr. 399330 de la fila 181 dosar, iar pârâtul N I a indicat care sunt moștenitorii acesteia, respectiv numiții N P, N I și A I ce au fost citați ulterior în cauză.

La data de 9.08.2006 reclamanta a menționat în notele de ședință înregistrate la dosar că în masa bunurilor comune de partajat intră cota de ½ parte din imobilele situate în localitatea Văleni.

În cauză a intervenit și numitul N P Jr. care s-a prevalat de calitatea sa de moștenitor testamentar al defunctei N D, depunând testamentul autentificat sub nr. 91/8.01.2004 prin care defuncta a arătat că lasă cota sa de proprietate din imobilele situate în loc. Văleni acestuia cu sarcina înmormântării sale.

Cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 2176/25.09.2006 pronunțată în dosar nr. 86/2005, devenit 71/307/2006 în sistem Ecris, instanța constatând în favoarea reclamantei un drept de creanță de ¼ parte din valoarea imobilului din Văleni.

Prin decizia civilă nr. 138/A/10.05.2007, Tribunalul Maramureș a admis apelul declarant împotriva acestei hotărâri pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare.

În îndrumarul de casare redactat cu acest prilej instanța de apel a constatat faptul că fondul cauzei nu a fost cercetat, că dreptul de proprietate vizând imobilele construcții din Văleni au fost confundate cu dreptul de creanță și că a fost partajat dreptul de proprietate asupra construcțiilor în contextual în care dreptul de creanță nu poate fi opus de către reclamantă pârâtului N I ci titularului dreptului de proprietate al imobilului și nu poate face obiectul partajului între soți.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2089/307/2007.

P G, tatăl reclamantei a formulat la data de 27.09.2007 cerere de intervenție invocând la rândul său un drept de creanță în valoare de 528 lei-contravaloarea grinzilor cu care a contribuit la edificarea casei.

Reclamanta și-a precizat din nou acțiunea la data de 27.09.2007 solicitând a se constata că imobilele fac parte din masa partajabilă a defunctei N D, că pârâții sunt moștenitori legali, respectiv testamentar și că reclamanta împreună cu pârâtul dețin un drept de creanță asupra imobilelor construcții în cotă de câte 1/3 parte.

Prin încheierea de ședință din data de 13.12.2007 instanța a disjuns capetele de cerere vizând stabilirea masei succesorale privind defuncta N D și a dispus formarea unui nou dosar, continuând judecata în privința partajării restului bunurilor comune, sentința nr. 2561/2008 prin care s-a soluționat acest litigiu devenind irevocabilă în 15.04.2009 prin decizia Tribunalului Maramureș nr. 454/R/2009 prin care a fost respins recursul declarant de N I.

În urma disjungerii, a fost format dosarul nr. 22/307/2008 în care au fost audiați martorii D I, M I și GI care au declarat că la construirea imobilului din Văleni a avut o contribuție majoră fratele lui N I, numitul N P în calitate de constructor-manoperă, respectiv că în perioada edificării construcției cei doi soți s-au separat pentru aprox 2-3 săptămâni în urma unor certuri.

Cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, reclamanta P A a solicitat a se constat că deține un drept de creanță de 1/3 parte la edificarea construcțiilor, iar fostul soț o cotă identică.

Prin sentința civilă nr. 2560/21.10.2008, Judecătoria Sighetu Marmației a admis în parte acțiunea și a constatat în favoarea reclamantei existența unui drept de creanță în valoare de 22.500 lei.

Soluționând recursul declarat de către N I, Tribunalul Maramureș a dispus prin decizia civilă nr. 292/R/11.03.2009 casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în îndrumarul de casare întocmit cu acest prilej reținându-se necesitatea lămuririi obiectului acțiunii.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare sub nr. 1767/307/2009, iar urma admiterii cererilor de abținere dosarul a primit nr. 2508/307/2009.

Prin notele de ședință din 22.09.2010 reclamanta a reiterat solicitare de constatare a existenței unui drept de creanță de 1/3, ulterior prin concluziile scrise solicitând obligarea pârâților să achite în solidar suma echivalentă, iar din declarațiile martorilor P I, D I a reieșit că prețul manoperei la edificarea imobilelor construcții a fost achitate de către tatăl pârâtul N I, defunctul N G, nerezultând că cei doi soți (P A și N I) ar fi avut vreo contribuție la achiziționarea materialelor de construcție la plata manoperei.

Prin sentința civilă nr. 632/2011, Judecătoria Sighetu Marmației a admis în parte cererea, a constatat existența unui drept de creanță evaluat la nivelul sumei de 22.500 lei, a atribuit imobilele pârâtului N I și la obligat pe acesta să achite reclamantei suma de 25.000 lei.

Prin decizia civilă nr. 67/R/25.01.2012, Tribunalul Maramureș a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare constatând faptul că prima instanță nu a elucidat obiectul cauzei, nu a pus în discuție în ce constă dreptul de creanță pretins raportat la precizările succesive și contradictorii și nu a lămurit care este dreptul material incident în cauza dedusă judecății. S-a mai reținut lipsa de motivare a sentinței recurate și încălcarea îndrumarului de casare anterior vizând necesitatea întocmirii unui nou raport de expertiză tehnică judiciară și a statuat că prima instanță a dispus ieșirea din indiviziune, atribuirea de loturi fără a fi învestită cu o cerere în acest sens și fără a le pune în discuția părților.

În această din urmă rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 16.03.2012 sub nr. 2508/307/2009*.

La solicitarea instanței de precizare a obiectului cererii și a dispozițiilor legale incidente, reclamanta a formulat note de ședință la data de 5.11.2012 prin care a arătat că are un drept de despăgubire îndreptat împotriva fostului soț și a coproprietarilor imobilelor ca urmare a îmbunătățirilor efectuate în timpul căsătoriei, reclamantei urmând a i se stabili sultă conform art. 742 cod civil de la 1864. Reclamanta nu a reformulat petitele acțiunii și nu a solicitat ieșirea din indiviziune și atribuirea imobilelor.

La termenul de judecată din 27.05.2013 reclamanta a evaluat dreptul de creanță la nivelul sumei de 22.500 lei, conform raportului de expertiză întocmit anterior de ing. CM.

Pârâtul N I a invocat lipsa clarificării obiectului acțiunii conform îndrumarului de casare (f. 72-78), a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și a arătat că cererea este nefondată, reclamanta neprobându-și pretențiile.

Reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 30, 35, 36 Codul familiei, art. 742 și urm. Cod civil de la 1864, 673" Cod procedură civilă de la 1865 precizând în esență că dorește "valorificarea"; dreptului de creanță și a arătat că solicită drept de creanță de 1/3 parte din suma ce va rezultat din administrarea probei cu expertiză reprezentând îmbunătățiri.

Dl. expert PB a întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții prin care a arătat că la adresa din Văleni nr. 206A există următoarele construcții: casă de locuit, anexă (grajd, șură, lemnărie), afumătorie cu coteț de păsări, garaj, că nu s-a putut identifica anul edificării imobilelor, autorizația de construire fiind emisă în anul 1984, că imobilul casă are o valoare de 83.802 lei, anexele 9265, afumătoria 887 lei. Expertul a reținut că nu a putut identifica în concret îmbunătățirile astfel că nu poate stabili dacă acestea reprezintă sau nu 1/3 din valoarea construcției, că nu poate evalua individual îmbunătățirile enumerate de reclamantă și nici anul edificării anexelor.

Reclamanta nu a formulat obiecțiuni la expertiză, nu a propus administrarea de probațiune suplimentară raportat la concluziile expertului, deși era beneficiară de asistență juridică de specialitate, iar în ședința publică din data de 9.11.2016 a arătat că obiectul cererii sale este reprezentat de dreptul de creanță de 1/3 din îmbunătățiri și a susținut cererea conform notelor de ședință de la filele 97-99 dosar (notele depuse pentru termenul de judecată din 12.11.2013).

Prin sentința civilă nr. 2643/7.12.2016, Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii reclamantei de constatare drept de creanță și a cererii de intervenție, respectiv a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta P A în contradictoriu cu pârâții N I, N P, A I și N P Jr. ca nefondată. A fost de asemenea respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P G.

În esență, prima instanță a reținut că termenul de prescripție curge de la data rămânerii definitive a acțiunii de divorț, respectiv luna mai 2003, respectiv că cererea reclamantei este totodată inadmisibilă în condițiile art. 111 Cod procedură civilă de la 1865, teza finală întrucât reclamanta nu a formulat și o cerere de realizare a dreptului, în concret de obligare a pârâților la plata dreptului de creanță, iar în acest context, cererea de dezbatere a succesiunii defunctei este lipsită de interes practic.

Recursul de față, formulat de reclamanta P A vizează exclusiv dezlegarea dată cererii sale, astfel că soluția pronunțată în privința cererii de intervenție principală a devenit irevocabilă prin nerecurare, urmând a fi menținută prin prezenta decizie.

Recursul este întemeiat în parte în privința soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei P A.

Tribunalul reține că soluția pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației din această perspectivă este rezultatul greșitei interpretări a dispozițiilor legale în materia prescripție, respectiv Decretul 167/1958.

Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului nu este fondată, fiind incidente în cauză dispoz. art. 7 din Decretul 167/1958.

În atare situație, având în vedere dispoz. art. 312 Cod procedură civilă, constatând împrejurarea că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, ținând cont de data înregistrării cauzei instanța va admite în parte recursul, va anula sentința recurată din această perspectivă și va respinge excepția prescripției.

Raportat la solicitarea recurentei de reținere a cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs și jurisprudența CEDO în materia dreptului la un proces echitabil sub forma duratei rezonabile a unui litigiu, Tribunalul va reține spre rejudecare cauza de față.

Constatând împrejurarea că recurenta, beneficiară de asistență juridică de specialitate, nu a indicat necesitatea administrării de probe suplimentare, la rejudecarea cauzei Tribunalul va avea în vedere probațiunea deja administrată pe parcursul ciclurilor procesuale parcurse de dosar, precum și obiectul acțiunii astfel cum a fost acesta formulat și precizat ulterior.

Tribunalul constată în acest context că cererea reclamantei P A nu este întemeiată.

În cauză, se constată faptul că în privința imobilului teren situat în Văleni nr. 206/A, jud. Maramureș, proprietară este defuncta N D cu titlu de uzucapiune conform sentinței civile nr. 1110/2004. În cursul anului 2004 în CF 2298 Văleni a fost notată casa de locuit și grajdul conform adresei nr. 1505/2004. Construcția a fost edificată în baza autorizației de construire nr. 18/10.05.1984, în timpul căsătoriei defunctei N D cu defunctul N G.

Pe terenul anterior menționat mai există alte anexe ce nu au fost înscrise în cartea funciară, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de dl. ing. Perhaiță.

Defuncta N D a întocmit un testament autentic în privința cotei sale din imobilele sus-menționate în favoarea numitului N P Jr., nepot de fiu.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, anterior menționate, instanța reține că nu a reieșit cu certitudine faptul că N I și P A au contribuit efectiv/au suportat costurile edificării imobilelor anterior menționate în privința cărora s-a pretins existența unui drept de creanță. Dimpotrivă, probațiunea administrate a relevant faptul că N D și N G au înstrăinat anterior o altă construcție-casă de locuit și au suportat costurile necesare edificării imobilelor, fiind ajutați în clacă, conform obiceiurilor locale la edificarea construcțiilor de către rude sau vecini. Participarea în clacă la edificarea imobilelor nu poate da însă naștere unui drept de creanță, munca fiind voluntară, benevolă, având scopul ajutării fam. N, fiind prestată cuc tilu gratuit. În plus, în perioada edificării construcțiilor, a reieșit că cei doi soți s-au despărțit în fapt, ulterior aceștia reluându-și conviețuirea, iar părinții lui N I au angajat meseriași/constructori pentru edificarea construcțiilor.

Deși a susținut că a efectuat mai multe lucrări de îmbunătățiri în timpul căsătoriei cu pârâtul N I la imobilul proprietatea mamei defuncte a acestuia, N D, reclamanta nu a probat efectuarea lor, astfel că dreptul său de creanță pretins prin acțiunea dedusă judecății nu a putut fi cuantificat, explicitat și valorificat față de pârâți.

Anterior întocmirii raportului de expertiză de către dl. ing. P, reclamanta a arătat prin precizările succesive că a contribuit împreună cu soțul său la edificarea construcțiilor fără a indica în concret în ce au constat acestea. În ultimul ciclu procesual, reclamanta a enumerat lucrările de îmbunătățire cu prilejul formulării obiectivelor la expertiză, însă nu le-a indicat expres ca reprezentând obiect al acțiunii, iar în urma concluziilor d-lui expert potrivit cărora nu a putut identifica în concret îmbunătățirile, astfel că nu a putut stabili dacă acestea reprezintă sau nu 1/3 din valoarea construcției, respectiv că nu a putut evalua individual îmbunătățirile enumerate de reclamantă și nici anul edificării anexelor, aceasta din urmă nu a formulat noi cereri în probațiune sau o solicitare prin care să expliciteze conținutul dreptului de creanță.

Totodată, reclamanta nu a indicat cui opune dreptul de creanță, confuzia vizând partajul bunurilor comune și invocarea dreptului de creanță față de imobilele din masa succesorală păstrându-se și în ultimul ciclu procesual parcurs de cauză.

Procedând astfel, reclamanta beneficiară de apărare calificată, a formulat, precizat și susținut de-a lungul ciclurilor de judecată anterior menționate, o acțiune fără un obiect clar determinat, neîntemeiată în drept și având un cadru procesual subiectiv pasiv nedefinit, respectiv aceasta nu ți-a probat pretențiile, acțiunea sa neputând fi admisă ca atare.

Formularea abia prin cererea de recurs a petitelor vizând achitarea de către moștenitorii legali a sumei reprezentând cota de 1/3 parte din îmbunătățiri, fără a indica în concret cota în care aceștia urmează a suporta plata, calitatea în care vor putea fi obligați astfel (aceea de moștenitori legali sau testamentari), sau fără a solicita ieșirea din indiviziune și atribuirea imobilelor, reprezintă în aprecierea Tribunalului motive suplimentare pentru respingerea acțiunii deduse judecății, în contextul în care reclamanta nu a explicitat obiectul cererii sale în fața instanței de fond, conform normelor de procedură în materie.

În plus, prin probațiunea administrată (martorii audiați de-alungul procedurii judiciare de față) reclamanta nu a probat ce lucrări de îmbunătățiri a efectuat la construcțiile proprietatea defunctei N D, declarațiile martorilor vizând aspecte cu caracter general ce nu au putut contura conținutul dreptului de creanță invocat ca reprezentând 1/3 parte din valoarea totală a imobilului.

În acest context probatoriu, nici poziția procesuală exprimată de către pârâți nu a putut determina cu certitudine conținutul dreptului pretins și valoarea acestuia, respectiv nu poate determina admiterea acțiunii de față.

Se reține de asemenea că în masa succesorală a defunctei N D nu putea intra dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții integral, în contextul în care o parte din acestea au fost edificate în timpul căsătoriei acesteia cu defunctul N G, iar o alta ulterior decesului acestuia, la un moment incert cu consecințe juridice în privința includerii lor sau nu în masa succesorală de dezbătut.

Raportat la toate aceste împrejurări, instanța de recurs apreciază că în cauză nu sunt incidente situațiile premisă care să poată determina aplicarea prevederilor art. 673" și urm. Cod procedură civilă de la 1865, respectiv că prevederile art. 30, 35-36 din Codul familiei invocate de către reclamantă nu pot fi reținute raportat la împrejurarea că dreptul de creanță invocat trebuia opus proprietarului construcției/moștenitorilor săi.

Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul constată faptul că cererea principală a reclamantei, ce constituie scopul acțiunii de față, de constatare a împrejurării că deține un drept de creanță nu este întemeiată și va fi respinsă. Restul solicitărilor acesteia vor urma soarta petitului anterior menționat, iar în acord cu cele reținute prin sentința recurată de către prima instanță, Tribunalul apreciază că petitele vizând constatarea componenței masei succesorale, a calității de moștenitori, sunt lipsite de interes practic, respectiv nu au finalitate juridică, urmând a fi de asemenea respinse, conform dispozitivului prezentei decizii.

← Suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligațiilor...		Program vizitare. modul de individualizare. Jurisprudență... →

Prescripție extinctivă. Termen. Data la care începe să curgă termenul.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Prescripție extinctivă. Termen. Data la care începe să curgă termenul.