Admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii. Data de la care se acordă pensia de întreţinere. Caracterul hotărârii. Autoritate de lucru judecat
Comentarii |
|
Efectul principal al admiterii acţiunii în tăgada paternităţii este stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei.
Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea unui copil din afara căsătoriei are caracter declarativ şi produce efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului. Pensia de întreţinere pentru copilul din afara
căsătoriei, dacă a fost cerută o dată cu acţiunea de stabilire a paternităţii, se acordă de la data introducerii acţiunii.
Hotărârea judecătorească nu are autoritate de lucru judecat, întrucât schimbarea premiselor avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere justifică reevaluarea acesteia.
Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 19 din 23 decembrie 1965, în Lege 4
Din practica judiciară rezultă că instanţele judecătoreşti au pronunţat soluţii diferite cu privire la data de la care se acordă pensia de întreţinere pentru copilul din afara căsătoriei, în cazul în care aceasta a fost cerută o dată cu acţiunea în stabilirea paternităţii, precum şi în problema dacă hotărârea prin care s-a admis acţiunea este executorie de drept în partea referitoare la pensia de întreţinere.
Astfel, unele instanţe au hotărât, în primă problemă, că tatăl trebuie obligat la plata pensiei de întreţinere de la data hotărârii prin carc s-a admis acţiunea, iar în a doua problemă, că hotărârea prin care s-a admis acţiunea este executorie de drept în ce priveşte pensia de întretinere.
Alte instanţe s-au pronunţat, în prima problemă, în sensul că pensia de întreţinere trebuie să se acorde de la data introducerii acţiunii pentru stabilirea paternităţii, iar în a doua problemă, în sensul că hotărârea nu este executorie de drept nici în partea referitoare la pensia de întreţinere, dar că, în cazuri justificate, se va putea acorda execuţia vremelnică, potrivit art. 279 C. proc. civ.
Aceste ultime soluţii sunt cele legale.
Hotărârea prin care se stabileşte paternitatea unui copil din afara căsătorici are caracter declarativ, astfel că o dată admisă acţiunea, pârâtul are faţă de copil calitatca unui tată chiar de la naşterea acestuia.
întrucât, potrivit prevederilor art. 63 C. fam., copilul din afara căsătoriei, a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, are faţă de părinte acecaşi situaţie ca şi copilul din căsătorie, dispoziţiile art. 107 din acelaşi cod cu privire la obligaţia părinţilor de a întreţine pe copilul minor sunt prin consecinţă aplicabile.
Ca atare, tatăl copilului din afara căsătoriei este ţinut să contribuie la întreţinerea acestuia de la data naşterii copilului.
Pensia de întreţinere având drept scop satisfacerea nevoilor celui care o solicită, urmează că aceasta nu poate fi acordată decât din momentul când a fost cerută prin acţiune.
Rezultă deci că, în cazul în care pensia de întreţinere a fost cerută o dată cu formularea acţiunii pentru stabilirea paternităţii, ea trebuie
acordată de la data introducerii acţiunii.
In conformitate cu reglementarea din Codul familiei, presupusul tată nu poate fi obligat la pensie de întreţinere faţă de copilul din afara căsătoriei decât după ce s-a stabilit faţă de el filiaţia copilului. Pe de altă parte, hotărârea prin carc s-a stabilit paternitatea nu face parte dintre acelea care, potrivit art. 278 C. proc. civ., sunt executorii de drept. Astfel fiind, hotărârea prin care s-a stabilit paternitatea şi a fost obligat tatăl la plata pensiei de întreţinere faţă de copilul din afara căsătorici nu poate fi considerată că este executorie de drept nici în partea referitoare la pensia de întreţinere, deoarece acordarea pensiei de întreţinere nu este decât consecinţa stabilirii paternităţii.
Instanţa va putea ca, în cazul când sunt întrunite condiţiile cerute de art. 279 C. proc. civ, să încuviinţeze execuţia vremelnică a acestei părţi a hotărârii.
In ipoteza în care execuţia vremelnică nu a fost încuviinţată, hotărârea nu va putea fi pusă în executare decât după rămânerea ei definitivă, adică începând de la introducerea acţiunii.
Pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, Plenul Tribunalului Suprem, în baza art. 35 pct. 2 din Legea nr. 58/1968 pentru
organizarea judecătorească, a decis să dea instanţelor judecătoreşti următoarele îndrumări:
1. Pensia de întreţinere pentru copilul din afara căsătoriei, în cazul în care a fost cerută o dată cu acţiunea de stabilire a paternităţii, se acordă de la data introducerii acţiunii.
2. Hotărârea prin care s-a stabilit paternitatea şi a fost obligat tatăl la plata pensiei de întreţinere faţă de copilul din afara căsătoriei nu este executorie de drept nici în partea referitoare la pensia de întreţinere. Instanţa va putea, însă, în baza art. 279 C. proc. civ., să încuviinţeze execuţia vremelnică a acestei părţi a hotărârii.
← Încredinţarea minorului. Pensie de întretinere. Alocaţia de... | Uzucapiune. Joncţiunea posesiilor. Condiţiile posesiei.... → |
---|