Uzucapiune. Joncţiunea posesiilor. Condiţiile posesiei. Echivo-citate
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1847, art. 1853, art. 1855, art. 1860
Actele de exercitare a posesiei există, putând prin ele însele să conducă la recunoaşterea existenţei unei posesii susceptibile de protecţie a legii, elementul animus fiind de altfel prezumat, dar datorită unor circumstanţe particulare, interpretarea acestor fapte devine susceptibilă şi de alte explicaţii care exclud posesia.
C.A. Constanţa, Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 215/C din 30 iunie 2008
Reclamanta H.D., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul C., prin Primar şi Consiliul Local C., a solicitat instanţei să constate dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani şi prin joncţiunea posesiilor, asupra terenului în suprafaţă de 161,50 mp situat în C., str. M., nr. 6.
Prin sentinţa civilă nr. 3591 pronunţată de Judecătoria Constanţa la data de 29 martie 2007, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta H.D., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local C. şi Oraşul C., prin Primar, s-a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 161,50 mp situat în C., cu următoarele vecinătăţi: la N - proprietate R.N. pe latura de 7,48 m; la E -proprietate Consiliul Local al Municipiului C. (taluz spre mare), pe latura de 19,95 m; la S - imobil proprietate D.J. şa pe latura de 8,74 m; la V - restul proprietăţii H.D. pe latura de 20,05 m.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Municipiul C., prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului C.
La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2007 faţă de valoarea imobilului rezultata din raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond şi faţă de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. calea de atac a fost calificată ca fiind cea a apelului.
Prin decizia civilă nr. 471 din 25 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia civilă, a fost admis apelul declarat de apelanţii pârâţi Consiliul Local C. şi Municipiul C. prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 3591 din 29 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în contradictoriu cu intimata reclamantă H.D., a fost schimbată în tot sentinţa civilă nr. 3591 din 29 martie 2007
pronunţată de Judecătoria Constanţa în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1847 C. civ. „pentru a se prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.
Termenul de 30 de ani este prevăzut în art. 1890 C. civ. care dispune, în partea finală, că cel ce invocă aceasta prescripţie nu este obligat să producă vreun titlu şi nu i se poate opune reaua-credinţă. Astfel, simplul fapt al împlinirii termenului de 30 de ani atrage dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, altfel spus starea de fapt se transformă într-o stare de drept şi se consolidează într-un drept de proprietate.
Analiza întrunirii cerinţelor prevăzute de lege se face la momentul introducerii acţiunii chiar dacă, în speţă, termenul de prescripţie se împlinise în anul 2000.
Astfel, în luna noiembrie 2006, anterior promovării acţiunii de către reclamantă, a fost efectuată o licitaţie pentru vinderea terenului cu privire la care se solicită admiterea prezentei acţiuni. Prin această operaţiune, chiar dacă nu s-a întrerupt termenul de prescripţie care era deja împlinit (ca atare nu mai avea ce întrerupe), pârâţii au înţeles să se manifeste ca adevăraţi proprietari, calitatca pe care a avut-o reclamanta la momentul introducerii acţiunii fiind accea de detentor precar. Conform art. 1854 C. civ. „Posesorul este presupus că posedă pentru sine sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”, iar art. 1855 C. civ., stabileşte că „atunci când posesorul a început a poseda pentru altul se presupune că a conservat această calitate până la proba contrară.” Or, în speţă, proba contrarie nu a fost făcută de către reclamant.
împotriva deciziei Tribunalului, a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia conform motivelor de casare înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.
Astfel, reclamanta recurentă cere instanţei să constate dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncţiunea posesiilor pentru suprafaţa de 161,50 mp teren situat în C.
Recurenta stăpâneşte acest teren din anii 2001, respectiv 2002, când a cumpărat în succesiune, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1912 din 24 aprilie 2001 de la familia N.U. şi prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 794 din 12 aprilie 2002, de la familia E., un teren în suprafaţă de 500 mp pe care este edificată o construcţie. Cele două familii vânzătoare au dobândit părţi din imobil în urma unui
partaj voluntar de pe urma familiei N., care stăpânea imobilul vândut, plus suprafaţa de 161,50 mp carc se cere a se uzucapa în favoarea reclamantului.
Drept urmare, terenul de 161,50 mp a fost stăpânit de familiile vânzătoare din anul 1960 - conform declaraţiilor a doi martori audiaţi, care au precizat că întreaga suprafaţă de teren a fost folosită de vânzător şi are aceeaşi configuraţie ca în urmă cu peste 30 de ani.
O primă critică priveşte aplicarea greşită în soluţionarea cauzei, a dispoziţiilor art. 1853 C. civ., referitor la cchivocitatea posesiei exercitate de autori recurentei, familiile N. şi E.
Textul se referă la precaritatea posesiei unui zid sau gard comun nu şi asupra unui teren care se află în indiviziune. Din probele administrate rezultă că imobilul, în întregul lui, se afla în drept în indivi-ziunea celor două familii proprietare, care în urma unui partaj voluntar din anul 2000 s-au stabilit cele două proprietăţi, iar recurenta a cumpărat ambele loturi, ceea ce concluzionează că autorii au exercitat o posesie utilă, neafectată de echivoc.
Un alt motiv de greşită aplicare a legii o constituie aplicarea dispoziţiilor art. 1860 C. civ. Astfel, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în cauză s-a făcut prin joncţiunea posesiilor, indiferent de buna sau reaua-credinţă a autorilor, iar posesia recurentei a fost o posesie utilă.
Faptul că anterior intimatele au organizat o licitaţie asupra imobilului pentru care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, nu poate duce la concluzia că nu s-a cxercitat o posesie utilă asupra imobilului, recurcnta având atât animus, cât şi corpus.
Examinând motivele de recurs şi verificând probele administrate, instanţa reţine că terenul de 161,50 mp ce facc obiectul acţiunii deduse judecăţii, a fost stăpânit de autorii recurentei cu acordul fostului Consiliu Popular C., deci a proprietarului terenului, fapt recunoscut şi de reclamantă, şi reprezintă domeniu privat al Municipiului C., conform H.C.L.M. nr. 109/2005, poziţia 2750.
In virtutea acestui drept, înaintea promovării cererii de către reclamantă, Primăria Municipiului C. a organizat o licitaţic pentru vinderea terenului şi, indiferent de anularea licitaţiei, se impune o analiză în ce calitatc a dispus organizarea licitaţici, vinderea terenului în litigiu. Drept urmare, Primăria Municipiului C., care şi-a dat acordul autorilor reclamantei de a folosi terenul şi ulterior a dispus scoatcrea la licitaţic a acestuia, presupune că s-a comportat ca proprietar de drept al terenului.
Terenul de 161 mp proprietatea Primăriei, aflat în continuarea suprafeţei de 500 mp proprietatea familiei N., a fost folosit de aceştia din urmă până în anul 1972, când parte din teren şi construcţie a fost donat familiei E. care a locuit până la înstrăinarea construcţiei şi terenului către recurentă - în anul 2002.
In anul 1991, cealaltă parte indiviză din construcţie şi terenul familiei N. este înstrăinată familiei N., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4838 din 21 martie 1991 transcris sub nr. 6834/1991 de fostul notariat de Stat. Familia N. locuia sporadic în România, fapt dovedit cu declaraţiile celor doi martori (care au precizat că locuiau în Germania) şi din contractul de partaj voluntar şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu recurenta în anul 2001 unde a fost înscris şi domiciliul din Germania.
Familia N. şi familia E. au stăpânit terenul dobândit, cât şi cel folosit de la Primărie în indiviziune, iar familia N. locuia sporadic, fiind plecaţi în cea mai mare parte a timpului în Germania şi, prin urmare, ne aflăm în faţa unei posesii viciate prin echivocitate, nefiind îndeplinite cerinţele art. 1847 C. civ.
Recurenta invocă şi joncţiunea posesiilor, care nu este o obligaţie, ci o facultate. Art. 1860 C. civ. prevede că „orice posesor posterior arc facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesia sa cu posesiunea autorului său”. Cu alte cuvinte, posesorul actual are posibilitatea să aleagă între a invoca sau nu unirea celor două posesii.
Posesorul actual, care se prevalează de posesia autorilor (fară a verifica îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege de aceştia din urmă) invocă joncţiunea posesiilor şi solicită constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune numai după ce Primăria Municipiului C. organizează licitaţia pentru terenul în litigiu.
Important este că proprietarul şi-a manifestat dreptul de dispoziţie asupra terenului prin scoaterea acestuia la vânzare prin licitaţie publică, întrerupând posesia care se desfăşură asupra terenului.
In concluzie, ca o condiţie autonomă a posesiei utile, viciul echivocului poate fi invocat ca în cauza de faţă, în cazul coproprietăţii.
Fără a insista asupra legitimităţii analizării posesiei echivoce în cadrul viciilor acesteia, posesia este considerată a fi echivocă atunci când actele săvârşite de posesor nu exprimă cu claritate un animus possidendi exclusiv.
Actele de exercitare a posesiei există, putând prin ele însele să conducă la recunoaştcrea existenţei unei posesii susceptibile de protecţie a legii - elementul animus fiind, de altfel prezumat, dar datorită
unor circumstanţe particulare, interpretarea acestor fapte devine susceptibilă şi de alte explicaţii care exclud posesia. Practic, acţiunile posesorul nu au condus la folosirea bunului continuu, neîntrerupt şi sub nume de proprietar - din anul 2000 s-a cunoscut întinderea dreptului de proprietate dobândit prin acte juridice (1972 şi, respectiv 1991) terenul ce se cere de către fiecare proprietar a fi uzucapat nu s-au făcut dovezi în sensul cerinţelor legale.
In acelaşi context sunt şi dispoziţiile art. 1855 C. civ., potrivit cu care „atunci când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat această calitate, până la proba contrară” -denumită şi prezumţia de neintervertire de titlu - iar recurenta nu a demonstrat proba contrarie, intimaţii demonstrând calitatea de proprietari şi prin faptul organizării licitaţiei.
| ← Admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii. Data de la... | Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Continuitate → |
|---|
